Exista viata dupa moarte? Jurnalul unui neurochirurg

Nu e om care sa nu-si fi pus macar o data in viata intrebarea “Exista viata dupa moarte?”. Parerile sunt impartite: unii cred ca da, altii cred ca nu, unii sunt convinsi ca da, altii sunt convinsi ca nu.
Iata opinia unui neurochirurg celebru, dr. Eben Alexander, autorul cartii “Poof of Heaven” (Dovada ca Raiul exista), scrisa dupa ce a stat in coma si a experimentat lucruri pe care nu credea vreodata sa le faca: o calatorie de dupa moarte. 
Si nu numai atat, am vazut-o si eu. Am fost plasat intr-o lume in care noi suntem mai mult decat corpurile si creierele noastre, in care moartea nu este sfarsitul constiintei, ci mai degraba o calatorie cat se poate de pozitiva. Nu sunt prima persoana care descopera ceva evident: constiinta noastra exista si dincolo de existenta trupului. Insa sunt prima persoana (cel putin din cate stiu eu), care a avut o astfel de experienta in timp ce cortextul meu era complet nefunctional. Colegii mei m-au urmarit secunda cu secunda. Toate studiile de pana acum relavau faptul ca oamenii traiesc aceasta experienta doar cand cortextul le functionteaza cat de putin. Experienta mea, insa, a avut loc in timp ce cortextul meu nu functiona deloc. Iar asta este o evidenta relevata de tomografiile computerizate facute de colegii mei.
Mi-au trebuit luni sa inteleg ce s-a intamplat cu mine. Nu numai ca imi imaginam ca medical este imposibil sa fi fost constient in timpul comei, insa nu-mi explicam nici ce s-a intamplat in acel timp…
…La inceputul aventurii mele, eram inconjurat de noroi, mari, pufosi, albi si roz, care se suprapuneau contrastant pe un cer albastru-inchis. Deasupra lor, mult, mult mai sus – se vedeau stoluri de vietati transparente care traversau cerul, lasand dare in urma lor. Sa fi fost pasari? Sa fi fost ingeri? Aceste cuvinte mi s-au intiparit in minte si mi le-am reamintit cand am inceput sa scriu despre experienta mea. Insa nu erau nici pasari, nici ingeri. Erau niste vietati foarte diferite de lumea mea reala de pe aceasta planeta. Era ceva mult mai avansat. Niste forme de existenta mult superioare.
… Dintr-o data am auzit un zgomot puternic, ca un imn gorios care venea de mai sus. Ma gandeam daca zgomotul era produs de acele vietati. Apoi, cand mi-am revenit, ma gandeam daca nu cumva zgomotul era produs de bucuria acelor vietati care alergau de colo colo. Zgomotul era foarte palpabil, aproape material, asemanator cu picaturile de ploaie pe care le simti pe piele, dar care nu te uda. Simturile vazului si auzului nu erau separate ca pe Pamant. Puteam sa aud frumusetea acelor corpuri argintii care fluturau deasupra mea si puteam sa vad cantecul lor vesel si zglobiu.
In aceasta lume nu puteai sa te uiti sau sa auzi ceva fara sa devii o parte din acel lucru si totusi, in mod misterios, nu atingeai acel lucru. Din perspectiva mea prezenta, cred ca ar trebui sa intelegem ca nu te poti uita la lume separat. Totul era distinct, si totusi, orice avea legatura cu celelalte lucruri.


Povestea mea devine si mai ciudata. Nu eram singur in calatorie, eram cu o femeie. O femeie tanara cu obraji puternici si ochi mari si albastri. Fata ei frumoasa era marginita de un par auriu. Cand am vazut-o prima data, mergeam alaturi pe o suprafata cu un model complicat, pe care apoi l-am recunoscut ca fiind aripile unui fluture. De fapt, erau miloane de fluturi in jurul nostru care se duceau in inima padurii si care apoi reveneau si ne inconjurau. Era ca un rau de viata si culoare in jurul nostru. Femeia era imbracata simplu, insa in niste culori pline de viata: albastru, indigo, portocaliu, piersaciu. Se uita la mine cu acea privire pe care daca o vezi 5 secunde iti dai seama ca viata ta merita traita de-aici incolo, indiferent de ce s-a intamplat inainte. Nu era o privire romantica. Era o privire extrem de prietenoasa, diferita de cele pe care le vedem noi pe pamant. Fara sa-mi rosteasca ceva, a vorbit cu mine. Mesajul venea la mine ca un vant. Si atunci mi-am dat seama ca este reala. La fel de reala
ca viata mea pe pamant. Nu era o fantasma trecatoare.
Mesajul ei a fost compus din trei parti:

“Esti foarte iubit si apreciat, pentru totdeauna!”“Nu ai de ce te teme!”
“Nu ai cum sa faci ceva gresit!”
Mesajul a venit spre mine ca o senzatie de usurare. Era ca si cum cineva imi inmana acum regulile jocului pe care il jucasem deja toata viata mea fara sa-l inteleg vreodata.

“Iti voi arata multe lucruri aici, dar te vei intoarce”, mi-a spus femeia, fara sa foloseasca aceste cuvinte.
I-am raspuns: “Ma voi intoarce aici?”
Un vant cald a inceput sa bata, ca o briza divina. Si-apoi totul s-a schimbat si am ajuns intr-o lume cu o vibratie mai mare. Desi aveam functiile limbajului (asa cum il stim noi pe pamant), am inceput sa vorbesc “fara cuvinte” cu acest vant.
“Ce este locul acesta?”
“Cine sunt eu?”“Unde sunt?”
De fiecare data cand puneam aceste intrebari, urma raspunsul o explozie de culoare, lumina, dragoste si frumusete, ca un val care se spargea de mine. Gandurile intrau in mine direct. Dar nu erau ca pe pamant, vagi, imateriale sau abastracte. Erau solide, mai fierbinti ca focul si mai ude ca apa si pe masura ce le primeam eram capabil, instantaneu si fara efort, sa inteleg concepte pe care le-as fi inteles in ani de zile pe Pamant.

Pe masura ce inaintam m-am trezit intr-un gol imens, intunecat complet, de masuri nedefinite, si totusi confortabil. Si dintr-o data a aparut o lumina pe care am simtit-o langa mine. Acea lumina era interpretul meu care imi traducea aceasta prezenta vasta din jurul meu. Era ca si cum ma nasteam intr-o lume noua, iar universul parea un pantece urias, iar acea lumina, conectata cu mine cumva (parca era identica cu acea femeie pe aripile fluturilor), ma ghida prin el.

Mai tarziu, cand m-am trezit, am gasit un citat din poetul crestin din secolul al XVII-lea, Henry Vaughan. Parea ca descrie exact locul magic in care m-am aflat care era, potrivit descrierii, Divinitatea insasi. “Dumnezeu exista intr-un intuneric orbitor”. Exact asa a fost in cazul meu: un intuneric desavarsit dar totusi plin de lumina.

Stiu ca suna complet extraordinar si, sincer, greu de crezut. Daca cineva mi-ar fi spus aceste lucruri – chiar si doctor sa fii fost – as fi fost sigur ca a luat-o putin razna. Insa am trait asta, si nu e deloc nebunie. Este ceva extrem de real, chiar mai real decat orice eveniment din viata mea pamanteana, inclusiv nunta mea si nasterea celor doi copii.

Ce am trait eu are nevoie de explicatii.

Fizica moderna ne spune ca universul este unitar, nu este divizat. Dincolo de suprafata unui obiect sau eveniment, totul in univers este legat de orice alt obiect sau eveniment. Totusi, noi traim intr-o lume a separarii si a diferentierilor. Inainte de aceasta experienta aceste idei mi se pareau abstracte. Acum sunt realitati. Nu numai ca universul este definit de unitate, ci si de dragoste. Universul pe care eu l-am experimentat fiind in coma a fost socant si, totusi placut. Acelasi univers de care Einsten si Iisus vorbeau, insa fiecare in felul sau.
Mi-am petrecut ani din viata mea, ca neurochirurg, studiind la cele mai prestigioase institutii medicale din tara. Stiu ca multi elevi de-ai mei – ca si mine de altfel inainte de coma – sustin teoria conform careia creierul (in special cortexul) genereaza constiinta si ca traim in univers datorita emotiilor, si mai putin datorita iubirii neconditionate pe care Dumnezeu si universul o au pentru noi. Insa experienta traita mi-a dat peste cap credintele. Si sunt pregatit sa-mi petrec restul vietii investigand adevarata natura a constiintei umane si sa demonstrez ca suntem mult mai mult decat creierul nostru.

Nu cred ca va fi o misiune usoara. Putina lume vrea sa accepte ceea ce spun eu. Singurul loc in care lumea mi-a acceptat povestea a fost biserica. Prima data cand am intrat intr-o biserica dupa ce mi-am revenit, am vazut totul cu alti ochi. Culorile care razbateau prin vitralii imi aminteau de acea lume, de dincolo. Suntele joase de la orga imi aduceau aminte de gandurile si emotiile din lumea de dincolo. Iar imaginea lui Iisus rupand painea pentru discipolii lui mi-a evocat din nou mesajul ca Dumnezeu ne accepta si ne iubeste neconditionat, mult mai puternic decat orice parinte care isi iubeste copiii.

Sunt inca doctor, sunt inca om de stiinta, insa cred cu tarie ca sunt o alta persoana.


Sursa:esoterism.ro

Read more...

Un calugar budist l-a vazut pe Buddha in iad si recunoaste ca doar crestinii detin adevarul

Povestea de mai jos e scrisa de un fost calugar budist. Redau cateva fragmente din ea:

“Buna! Numele meu e Athet Pyan Shinthaw Paulu si sunt din Myanmar. M-am nascut in 1958 in orasul Bogale din sudul Myanmar-ului. Parintii mei erau budisti devotati, asa cum sunt marea majoritatea a oamenilor din Myanmar. La 18 ani, am fost trimis la o manastire budista pentru a deveni calugar novice. In Myanmar, multi parinti incearca sa-si trimita fiii intr-o manastire budista, considerand ca e o mare onoare in a servi in felul acesta.

Cand am implinit 19 ani si 3 luni (in 1977), am devenit calugar obisnuit. Calugarul senior de la manastirea mea mi-a dat un nou nume budist, acesta fiind obiceiul in tara noastra. El era cel mai faimos calugar budist din tot Myanmar-ul. Toata lumea stia cine era, fiind onorat pe scara larga de catre oameni si respectat ca un mare invatator. Din pacate, in 1983 el muri brusc, fiind implicat intr-un accident de masina mortal. Moartea lui a socat pe toata lumea. La momentul acela eram calugar deja de sase ani.

Am incercat din greu sa fiu cel mai bun calugar si sa urmez toate preceptele budismului. La un moment dat, m-am mutat intr-un cimitir unde am trait si am meditat continuu. Unii calugari care doresc sa cunoasca adevarurile lui Buddha fac lucruri ca mine. Unii se duc in adancul padurilor si duc o viata solitara. Am incercat sa ma detasez de gandurile mele egoiste si de dorinte, pentru a scapa de boala si suferinta si pentru a ma elibera de ciclul acestei lumi. Cat am stat la cimitir, nu mi-a fost frica deloc de fantome. Atunci cand am incercat sa ating pacea interioara, un tantar a aterizat pe bratul meu si, in loc sa-l alung, l-am lasat sa ma piste. Si asta pentru ca invataturile noastre budiste ne spun ca nu trebuie sa facem rau niciunei fiinte.

Putin timp dupa piscatul tantarului, m-am imbolnavit foarte grav. M-am dus la spital pentru tratament, iar medicii mi-au spus ca am atat febra galbena cat si malarie. Am stat o luna i spital, timp in care nu numai ca nu m-am facut mai bine, dar mi-era din ce in ce mai rau. Medicii mi-au dat drumul, spunandu-mi ca nu aveam nicio sansa de supravietuire.

Dupa ce am fost externat din spital, m-am intors la manastire, unde alti calugari au avut grija de mine. Mi-era atat de rau, incat, la un moment dat am intrat intr-o stare de inconstienta. Am aflat mai tarziu ca de fapt am murit timp de trei zile. Inima mea incetase sa mai bata, iar trupul meu a fost pregatit pentru incinerare, pentru a fi supus unui ritual de purificare conform traditiilor budiste.

Desi cei din jurul meu spuneau ca sunt mort, totusi mintea si spiritul meu erau constiente. Sa va povestesc acum experienta mea dincolo de moarte. Am simt deodata un vant foarte puternic si cand privi in jur vazui un loc pustiu, fara persoane. Am mers un timp, pana cand am vazut un rau. De partea cealalta a raului se afla un lac oribil de foc, asemenea iadului. In budism nu avem conceptul de iad. La inceput am fost confuz si nu am stiut ca era un iad pana cand l-am vazut pe Yama, regele iadului (n.t. Yama este numele atribuit regelui Infernului, in numeroase culturi din Asia). El avea un trup si o fata de leu, dar picioarele erau asemenea unui naga (spirit de sarpe). Pe cap avea o serie de coarne. Imi era extrem de frica. Tremurand, am intrebat cum il cheama. El a raspuns, “Eu sunt regele iadului, Distrugatorul”.

Regele iadului mi-a spus sa se uite in iazul de foc. M-am uitat si am vazut mai multi calugari budisti. M-am uitat mai aproape si am vazut capul ras al unui om. Cand m-am uitat la fata omului am vazut ca era calugarul meu senior, cel care a murit intr-un accident de masina in 1983. L-am intrebat: “De ce se afla el in acest lac de foc? El a fost un invatator foarte bun.” Regele iadului a raspuns: “Da, a fost un invatator bun, dar nu credea in Iisus Hristos. De aceea, el este in iad.”.

Mi s-a spus sa ma uit la o alta persoana care se afla in foc. Am vazut un barbat cu parul foarte lung infasurat pe partea stanga a capului sau. L-am intrebat regele iadului “Cine este acest om?” El a raspuns: “Aceasta este cel caruia voi va inchinati: Gautama Buddha”. Am fost foarte deranjat sa-l vad pe Gautama in iad. Am protestat: “Gautama a fost un om bun si a avut un caracter moral desavarsit. De ce sufera el in acest lac de foc?” Regele iadului mi-a raspuns: “Nu conteaza cat de bun a fost. El este in acest loc pentru ca nu a crezut in Dumnezeul cel vesnic.”

Am vazut apoi un alt om care purta o uniforma de soldat. El avea o rana mare pe piept. L-am intrebat: “Cine este acest om?” Regele iadului mi-a raspuns: “Acesta este Aung San, liderul revolutionar din Myanmar. El este aici pentru ca a persecutat si a ucis crestini, dar mai ales pentru ca nu crede in Iisus Hristos.”

Epilog

Dupa descrierea infieratoare a iadului, acest fost calugar budist ne descrie cum a vizitat si paradisul, in cele 3 zile cat timp el a fost mort. Apoi, ca un miracol el s-a trezit. Iata ce ne mai povesteste el:

Imediat am inceput sa le spun calugarilor si oamenilor lucrurile pe care le-am vazut si auzit. Toti au fost uimiti. Le-am spus despre cine se afla in iazul de foc, si le-am spus ca numai crestinii detin adevarul si ca stramosii nostri ne-au inselat de mii de ani! Le-am spus ca tot ce credem noi este o minciuna. Oamenii au fost uimiti pentru ca stiau ce fel de calugar am fost, plin de ravna pentru invataturile lui Buddha.

Dupa acest eveniment marcant, fost calugar deveni crestin si se lapada de credinta sa pentru Buddha.

Sursa :http://www.almeea.com

Read more...

Cele patru Legaminte ale fericirii

PRIMUL LEGAMANT: Fii impecabil in tot ceea ce spui.

Vorbeste deschis, integru, exprimand doar ceea ce gandesti cu adevarat. Spune intotdeauna adevaratul si fereste-te sa folosesti cuvintele pentru a barfi, a defaima sau a-i barfi pe ceilalti. Nu vorbi urat cu tine insati si nu folosi cuvinte depreciative impotriva propriei persoane. Fa astfel incat acel cuvant pe care il folosesti sa serveasca adevarului si iubirii. Evita minciunile, promisiunile desarte, barfele. Chiar si fara sa constientizezi, ele pot produce rau celorlalti. Cuvintele au putere. Involuntar sau nu, ele pot rani. Sunt multe persoane care nici nu realizeaza ce forta negativa degaja atunci cand vorbesc agresiv, nechibzuit, fara sa gandeasca. “Cuvantul nostru este magie pura, iar folosirea lui gresita este magie neagra”, spune Miguel Ruiz in cartea sa “Cele patru legaminte”. 

Spune-i unei persoane ca este incapabila sa iubeasca. Spune-i acest lucru in mod repetat. Va ajunge sa creada ca este incapabila sa iubeasca. Cuvintele tale pot produce rezonante in ceilalti, determinandu-i sa cada la invoiala cu ei insisi. Cuvintele negative duc la legaminte negative cu sine insusi sau cu ceilalti. Sau din contra. Spune-i unei persoane ca “poate”, ca este perfect capabila sa iubeasca. Spune-i acest lucru cu cea mai mare sinceritate, crezand in ceea ce spui, fara sa urmaresti un scop anume. Spune-i in mod repetat, iar probabilitatea de a crede in capacitatea sa de a iubi va creste considerabil. Cuvintele, constata Ruiz, trebuie sa fie utilizate in sensul bunelor intentii si al eticii. Acesta ne sfatuieste sa punem accent asupra pozitivitatii cuvantului, nu asupra negativitatii sau iritabilitatii pe care le poate exprima.

CEL DE-AL DOILEA LEGAMANT: Nu considera nimic ca fiind personal 

Pentru a intelege acest legamant trebuie sa intelegi ca oamenii nu sunt decat o reflexie a lor insisi, a comportamentului lor. Ceea ce fac si spun cei din jurul nostru reprezinta o proiectie a propriilor realitati. Ceea ce fac si spun alti nu este din cauza ta. Fiecare dintre noi are o modalitate unica de a privi lumea, fiecare dintre noi ii priveste pe ceilalti prin prisma propriilor prejudecati. Fereste-te sa crezi ca actiunile tale sunt cele care determina intotdeauna comportamentul celorlalti. Nu lua in considerare feedback-ul negativ pe care il primesti de la ceilalti in legatura cu propria persoana. Nicio opinie nu este exlusiv obiectiva. Nu considera opiniile si judecatile pe care ceilalti le emit despre tine si comportamentul tau ca fiind cele mai corecte si juste. Te expui voluntar suferintei Exista lucruri care tin de tine si pentru care suntem responsabili si lucruri care nu tin de noi si pentru care nu suntem responsabili.

Autoimunizarea impotriva negativitatii celorlalti nu este imposibila. Nu lua personal ceea ce spun si fac ceilalti daca aceste actiuni sau cuvinte iti produc nefericire inutila. Nu sunt despre tine, sunt despre ei insisi.

“Atunci cand ii privesti pe ceilalti oameni exact asa cum sunt, fara a interpreta nimic la modul personal, este imposibil sa fii ranit de ceea ce spun sau fac ei.” “Daca veti respecta acest legamant, veti putea calatori in jurul lumii cu inima complet deschisa si nimeni nu va va putea rani. Veti putea spune: „Te iubesc” fara frica de a fi ridiculizat sau respins. Veti putea cere ceea ce aveti nevoie”.

AL TREILEA LEGAMANT. Comunica cu ceilalti si spune clar ceea ce vrei. 

Aplicarea celui de-al treilea legamant te poate ajuta, intr-un mod simplu si necomplicat, sa iti transformi viata. Comunica clar cu ceilalti, exprima ceea ce vrei cu adevarat, fa-ti curaj pentru a adresa intrebati, dar nu te lasa prada presupunerilor inutile. Presupunerile pot da nastere neintelegerilor, conflictelor, sentimentelor de tristete, si chiar si suferintei. Presupunerile creeaza drama intr-un mod inutil. Nu presupune ca stii ceea ce gandesc ceilalti fara a verifica in prealabil. Nu trage concluzii gresite privitoare la comportamentul si actiunile celorlalti. In spatele comportamentului si opiniilor lor se pot afla motive diferite. Daca superiorul tau este irascibil si manios si se intampla ca privirea lui sa cada asupra ta nu inseamna ca este manios pe tine. 

“Calea de a inceta sa mai facem presupuneri consta in a pune intrebari, in a comunica. Noi trebuie sa fim siguri ca felul in care comunicam este clar. Daca nu intelegeti ceva, intrebati. Aveti curajul sa puneti intrebari pana cand va clarificati complet, iar ulterior nu presupuneti ca stiti totul despre o anumita situatie data. Odata ce auziti raspunsul, nu va mai trebui sa faceti presupuneri, deoarece veti sti adevarul

AL PATRULEA LEGAMANT: Fa intotdeauna ceea ce iti sta in putere.

Indiferent de circumstante, fa intotdeauna ceea ce iti sta in putinta. Nimeni nu isi doreste regrete, pareri de rau, un “cum ar fi fost daca”, “oare as fi putut face mai mult” asa ca fa pur si simplu tot ceea ce tine de tine.ACTIONEAZA! Fa ceea ce poti ca sa iti poti spune mai tarziu “am facut tot ceea ce am putut”. Vei impiedica astfel aparitia proceselor de constiinta si autojudecare. Remuscarile vor fi disipate inainte de a se forma. Este adevarat ca potentialul nostru maxim nu este intotdeauna constant. Randamentul nostru maxim variaza in functie de dispozitie, de o serie de factori exterior, de starea de sanatate, etc. Cand esti sanatos spre exemplu, poti actiona la potentialul tau maxim. Nu se va intampla acelasi lucru si cand esti bolnav. Se intampla ca astazi sa nu fii in aceeasi forma maxima ca ieri. Este un lucru absolut normal. Nu ai cum sa fii intotdeauna in forma ta maxima. Circumstante necontrolabile intervin in planurile noastre. Lucrurile se intampla pur si simplu in jurul nostru. Decat sa te confrunti cu pareri de rau mai tarziu pentru ca nu ai facut ceea ce puteai, depune un efort cinstit pentru lucrurile care conteaza.
“Actiunea inseamna sa traiesti plenar. Inactivitatea este practic o contestare a vietii. Inactivitatea inseamna sa stai in fata televizorului in fiecare zi, ani si ani la rand, deoarece te temi sa fii viu si sa-ti asumi riscul de a exprima ceea ce esti cu adevarat. Exprimarea de sine inseamna a actiona.’

(Don Miguel Ruiz - "The four agreements")

Read more...

Păpușa de cârpă

Daca pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă și mi-ar dărui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ceea ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina.

As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata…

N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.
As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc!

Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur.

Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea.

Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada.

Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti.

Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau.

Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe.

Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit.

Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune te iubesc.
Nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata nu te voi uita!

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi
cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti.

De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta.

Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui imi pare rau, iarta-ma, te rog si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete.

Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima.

Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.

Sursa: filedelumina.ro

Read more...

7 pași spre fericire

1. Daca iti doresti fericire, inceteaza sa mai fii nerecunoscator.

Desi cateodata in viata cand nu se vor potrivi toate piesele in marea imagine de ansamblu, in timp ele se vor aranja perfect. Multumeste asadar ca in anumite momente lucrurile nu ti-au iesit asa cum ai dorit, pentru ca ele au facut loc altor intamplari ce au ajutat la evolutia ta. Si multumeste celor care au plecat de langa tine pe un alt drum in viata deoarece le-au facut loc celor care nu te vor parasi niciodata.

Indiferent cat de bine sau cat de rau iti merge, in fiecare dimineata trebuie sa fii recunoscator pentru viata pe care o ai. Cu siguranta o alta persoana lupta in acele momente pentru viata sa. In loc sa te gandesti la ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce tu deja ai si altii se lupta cu greu doar sa obtina.

2.  Daca iti doresti fericire, inceteaza sa incerci sa fii altcineva.

Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa fii nTU intr-o lume care incearca sa ne faca pe toti la fel. Trebuie sa fii constient ca intotdeauna va exista o persoana mai draguta decat tine, o persoana mai agera la minte decat tine, o persoana mai tanara decat tine, insa toate aceste persoane nu vor putea fi niciodata TU. Nu te schimba niciodata pentru ceilalti. Fii tu si vei vedea ca persoanele potrivite te vor iubi si vor ramane langa tine, dar si ca vei capata mai multa incredere in propriile forte, iubindu-ti personalitatea.

3. Daca iti doresti fericire, inceteaza sa mai traiesti intr-un alt timp sau spatiu.

Exista persoane care isi petrec intreaga viata incercand sa traiasca intr-un alt timp ori spatiu. Se gandesc la ceea ce a fost, la ceea ce ar fi putut sa faca sau la ceea ce ar fi putut deveni. Cu toate acestea, trecutul s-a risipit, iar viitorul nu exista pentru moment. Indiferent cat de mult timp petreci gandindu-te la trecut sau la viitor, acest lucru nu schimba absolut deloc prezentul.

Viata are un mare paradox: viitorul nostru stralucit atarna de abilitatea de a ne concentra asupra a ceea ce facem acum, asupra prezentului.

4. Daca iti doresti fericire, inceteaza sa mai fugi de temerile tale sau de probleme.

Sa facem un mic exercitiu de imaginatie… Daca toata lumea si-ar arunca problemele intr-o gramada pe care tu ai putea sa o vizualizezi, cu siguranta le-ai lua inapoi imediat pe ale tale. Abordeaza problemele sau temerile tale usor si rezolva-le una cate una, nu fugi de ele! Cea mai buna solutie este sa le infrunti cu capul sus indiferent cat de nerezolvabile par ele.

Temerile sunt cele care te impiedica sa risti in viata sau sa iei decizii grele. Temerile te tin prins intr-un univers minuscule in care te simti mereu confortabil. Retine faptul ca povestea ta de viata reprezinta apogeul numeroaselor experiente marunte insa unice care pot avea loc doar daca parasesti zona ta de confort. Daca lasi temerile si grijile sa te domine nu vei trai niciodata viata asa cum trebuie ea traita.

5. Daca iti doresti fericire, nu ii mai critica pe ceilalti.

Chiar si cea mai neinsemnata farama de fericire poate fi dezechilibrata de negativitatea pe care o emani catre ceilalti. Atunci cand iti cunosti propriile imperfectiuni, cu siguranta nu te vei simti amenintat sau ofensat de imperfectiunile persoanelor din viata ta.

Inceteaza sa mai scoti in evidenta defectele celorlalti si concentreaza-te asupra propriei persoane. Lasa evolutia ta constanta si imbunatatirea propriei vieti sa te tina ocupat astfel incat sa nu iti mai ramana timp pentru a-i critica pe ceilalti.

6. Daca iti doresti fericire, inceteaza sa mai incerci sa controlezi incontrolabilul.

Daca incerci sa controlezi totul si apoi iti faci griji in legatura cu lucrurile pe care nu le poti controla, vei avea parte in viata doar de frustrare si nefecicire.

Unele forte sunt incontrolabile, in timp ce controlabila este doar reactia ta asupra modului in care ele actioneaza. Viata fiecaruia dintre noi are aspecte pozitive si aspecte negative, iar acea fericire pe care o cautam cu totii depinde de concentrarea noastra asupra aspectelor care conteaza. Cel mai bun lucru pe care il poti face pentru propria fericire este sa incetezi sa mai controlezi incontrolabilul si, in schimb, sa controlezi ceea ce poti – ATITUDINEA.

7. Daca iti doresti fericire, nu evita schimbarea.

Daca in viata pe Pamant nu s-ar schimba absolut nimic, nu ai putea sa te bucuri de rasarit in fiecare dimineata. Majoritatea dintre noi se simtim confortabil acolo unde ne situam chiar daca Universul este in continua schimbare in jurul nostru. Acceptarea faptului ca viata inseamna schimbare este vitala nu doar pentru fericire, ci si pentru succes deoarece atunci cand ne schimbam, evoluam si incepem sa vedem lumea dintr-o perspectiva complet diferita.

Nu uita ca oricat de grea este o situatie, lucrurile se vor schimba. Te poti baza oricand pe schimbare, intelegand ca toate lucrurile din viata se intampla cu un motiv intemeiat. Desi nu iti va fi clar la inceput, cu timpul vei observa ca schimbarea s-a produs doar in bine!

Sursa:filedelumina.ro

Read more...

Taina vindecării

"Dacă cineva îi cere lui Dumnezeu curaj sau putere, Dumnezeu nu-i dă curaj sau putere, ci oportunităţi în care să descopere că are curaj, că are putere!"

A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave.  Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac, şi-i spuse: 

- Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca.

Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce văzu o umplu de uimire şi de tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală. 

La aproape şapte ani după acestea. se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se vindecase şi ea. 

"Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană; 

când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă; 

când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit; 

când sufăr, trimite-mi pe cineva pe care să mângâi; 

când crucea mea începe să fie prea grea, dă-mi crucea altuia s-o împart cu el; 

când sunt sărac, adu-mi pe cineva care este în nevoie; 

când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă; 

când mă simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care să-l încurajez; 

când simt nevoia de a fi înţeles, dă-mi pe cineva care să aibă nevoie de înţelegerea mea; 

când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care să am grijă; 

când mă gândesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către alţii."

(Bruno Ferrero)

Read more...

Casa celor 1000 de oglinzi

 Cu mult timp în urmă, într-un sătuc, se găsea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”. Un cățeluș mititel, vesel din fire, aflând de acest loc, s-a hotărât să-l viziteze.
Când a ajuns, sărea fericit pe scări și a intrat în casă. S-a uitat pe hol cu urechiușele ciulite și dând din coadă.
Spre marea sa surpriză, s-a trezit privind la alți 1.000 de cățeluși fericiți, care dădeau din coadă ca și el. A zâmbit, și a primit înapoi 1.000 de zâmbete, la fel de calde și prietenoase. Când a plecat, s-a gândit: “Este un loc minunat. Mă voi întoarce să-l vizitez!”.

În același sat, alt câine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotărât și el să viziteze casa. A urcat cu greu scările, cu coada între picioare, și capul lăsat. Când a văzut 1.000 de câini neprietenoși uitându-se la el, s-a speriat și s-a zbârlit pe spate, mârâind. Când ceilați 1.000 de câini au început și ei să mârâie, a fugit speriat. O dată ieșit afară, s-a gândit: “E un loc îngrozitor, nu mă mai întorc acolo niciodată”.


Morala: Toate chipurile sunt oglinzi.

Sursa: filedelumina.ro

Read more...

Despre dorinta de a-i indrepta pe ceilalti

Ori de cate ori ma gandesc ca cineva (inclusiv eu insumi) are nevoie sa fie indreptat, incep sa gandesc din perspectiva lipsei. Si nimic nu se indreapta printr-o mentalitate a lipsei… E un adevarat paradox. Daca eu gandesc ca ceva trebuie indreptat, indreptarea devine imposibila. Daca eu imi dau seama ca nu poate fi reparat, atunci nu este stricat. Cheia in aceasta propozitie este cuvantul “eu’”. Ceea ce gandesc eu, determina drama sau absenta dramei. Deoarece noi vrem ca lucrurile sa fie perfecte, intotdeauna incercam sa ne schimbam experienta. Una din cele mai insemnate practici ale Mintii Christice este acceptarea. Cati insa dintre noi gasesc ca e usor sa accepte viata asa cum se petrece, asa cum se dezvaluie?


Cei mai multi dintre noi incearca sa practice acceptarea, dar ne dam seama ca nu reusim decat sa gasim, constant, nod in papura experientei noastre. Atunci cand realizam acest lucru, putem alege intre a ne pedepsi sau a accepta faptul ca suntem cusurgii. Daca ne pedepsim, nu vom reusi decat sa subliniem si mai mult neputinta noastra de a accepta. Acest lucru poate deveni un cerc vicios, in care continuu ne consideram neadecvati. Asa ca trebuie sa invatam sa fim constienti de ceea ce se intampla, fara sa judecam.


Atunci cand traim starea de pace nu avem nevoie sa indreptam ceva sau pe cineva, orice ar fi. Daca ceva trebuie sa se schimbe, schimbarea se va produce de la sine. Nu trebuie fortata. Nu are nevoie de manipulare.


Ne purtam de parca am fi in batalie, cu singura deosebire ca ea are loc in mintea noastra.



A asculta fara reactie



Uneori incercam sa-i indreptam pe altii in moduri mult mai subtile. Cand prietenii nostrii ne vorbesc, aparent ii ascultam, dar adesea o facem prin propriile noastre filtre. In mintea noastra suntem sau nu de acord cu ei si plasam ce spun in contextul convingerilor noastre. De cele mai multe ori cand prietenii ne fac confidente, noi credem ca ei ne adreseaza invitatia de a le analiza situatia si da sfaturi. Una din cheile practicii Mintii Christice e sa asculti fara prejudecati. Daca oamenii cer o replica, le spunem ca noi credem ca intelegem ceea ce spun, ca i-am auzit cu adevarat, neconditionat.


Atunci cand dam sfaturi ne implicam in problemele lor. Normal ar fi sa ne dam seama ca avem deja destule provocari in propria viata, ca sa mai avem nevoie sa ne asumam si problemele lor. In plus, noi nu putem intelege contextul vietii altei persoane. Nici macar acele solutii care au fost bune pentru noi nu se potrivesc neaparat si pentru altii. Atunci cand incercam sa indreptam sau sa dam sfaturi nu suntem nici binevoitori si nici generosi. Mai degraba ii atacam. Daca vrem sa fim amabili trebuie sa-i acceptam asa cum sunt si sa incetam sa le schimbam viata.


Nu suntem in stare sa oferim opinii sau solutii, dar putem sa-i lasam sa stie ca i-am auzit si ca raspunsurile se afla deja in ei, asa cum sunt deja in noi toti. Atunci cand avem increderea ca ceilalti vor gasi propriile raspunsuri, ii tratam ca pe niste egali spirituali…


Nu pretindem ca stim ceva ce ei nu stiu. Nu dorim ca ei sa ajunga sa depinda de noi. Noi le acordam oamenilor respect si libertate. Avem credinta ca adevarul din ei le va ilumina calea. Aceasta este iubirea in actiune!


Ingrijindu-ne de noi insine la toate nivelele, fizic, emotional, mental si spiritual, suntem capabili sa raspundem celorlalti in modul cel mai rabdator, afectuos si plin de compasiune posibil.


Poate ca, pentru unii dintre noi, este o revelatie sa afle ca noi nu suntem aici sa-i salvam pe altii de durerea lor, ci doar ca sa o depasim pe a noastra. Aceasta este si principala noastra raspundere in prezenta intrupare.
Chiar si atunci cand ne unim viata cu viata altei persoane, aceasta raspundere ramane a noastra.”


Paul Ferrini – Intoarcerea in Gradina

Read more...

Doi îngeri

Doi ingeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea in casa unei familii instarite.

Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe ingeri sa innopteze in camera de oaspeti. In schimb le-au oferit o camaruta in subsol. In timp ce isi faceau paturile, ingerul cel batran a vazut o gaura in perete si a reparat-o imediat.

Cand ingerul cel tanar l-a intrebat de ce, celalalt inger i-a raspuns:

“Lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum par a fi”.

In noaptea urmatoare, ingerii au ajuns sa se odihneasca in casa unui om foarte sarac, dar foarte ospitalier, taran ce locuia impreuna cu sotia lui. Dupa ce au impartit cu ei putina mancare ce o aveau, ei i-au lasat pe ingeri sa doarma in patul lor, unde se puteau odihni in voie.

Cand s-au trezit a doua zi, ingeri i-au gasit pe taran si pe sotia lui plangand.

Singura lor vaca, al carei lapte era unicul lor venit, murise pe camp.

Ingerul cel tanar s-a infuriat si l-a intrebat pe cel batran, cum se poate intampla un asemenea lucru?

“Primul om avea tot si totusi l-ai ajutat”a spus el.

“A doua familie avea atat de putin, dar era in stare sa imparta totul si tu i-ai lasat vaca sa moara”.

''Lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum par a fi,'' i-a raspuns ingerul cel batran.

“Cand am stat in subsol, am observat ca in gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stapanul era obsedat de lacomie si nu era capabil sa-si imparta bogatia cu altcineva, am astupat zidul, ca sa nu o gaseasca”.

“Noaptea trecuta, cand am dormit in patul familiei de taran, ingerul mortii a venit dupa sotia lui. I-am dat in schimb, vaca. 

''Lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum par a fi.''

Uneori chiar asa se intampla, atunci cand lucrurile nu se desfasoara asa cum ar trebui. Daca ai credinta, e nevoie doar sa crezi ca orice intamplare e intotdeauna in avantajul tau. S-ar putea sa nu stii pana foarte tarziu… Unii oameni intra in viata noastra si pleaca repede… lasandu-si minunatele amprente asupra inimii noastre… Iar noi nu mai suntem aceiasi, pentru ca ne-am facut un prieten bun!!! Ieri a trecut.

Maine este un mister. Astazi este un dar.

De aceea se cheama prezent! Cred ca viata aceasta este deosebita… traieste si savureza fiecare moment…

Aceasta nu este o repetitie generala!

Sursa:filedelumina.ro

Read more...

Dorința pietrarului

A fost odată ca niciodată un pietrar ce era veșnic nemulțumit. Zilnic, la carieră, tăia pietre. Munca era grea și nu-i aducea nicio satisfacție. Era mereu supărat, ba piatra e prea tare, ba se sparge greșit, ori că nu este plătit suficient, și multe asemenea motive.

Într-una din zilele călduroase de vară un neguțător bogat și-a lăsat porțile casei sale impunătoare larg deschise. Pietrarul nostru, care trecea din întâmplare pe acolo, a putut să arunce o privire în interior și a văzut casa și grădinina negustorului. Pe loc, invidia a pus stăpânire pe sufletul său. Atunci, din inimă, s-a rugat la Creator să-l ajute.

Brusc, s-a trezit îmbrăcat elegant și și-a dat seama că dorința lui i s-a îndeplinit. Devenise un neguțător bogat ce se bucura de un lux și o putere pe care nu și-o putuse imagina inainte, dar era invidiat și detestat de toți cei care o duceau mai prost decât el.

Într-o zi, când se plimba el mândru prin mijlocul târgului, un guvernator imperial a trecut prin micul orășel. Toată lumea indiferent de puterea sau bogăția pe care o avea îngenunchia la marginea drumului lăsând alaiul ce-l escorta pe guvernator să treacă mai departe. “Cât de puternic este guvernatorul!” se gândea neguțătorul. “Vreau și eu să fiu neapărat atât de puternic. Ajută-mă Creatorule, voința ta poate face orice minune.”

Încă odată minunea s-a întâmplat și neguțătorul s-a transformat în guvernator al unei provincii întinse. Acum odată cu noua funcție, se “bucura” și de ura tuturor celor pe care-i întâlnea. Fiind o persoană importantă, trebuia să călătorească mereu dintr-un capăt în altul a provinciei sale. S-a întâmplat ca în acel an să fie o vară extrem de călduroasă. Guvernatorul se plângea de cald mereu. Plin de necaz se uita la soarele arzător ce nu era cu nimic afectat de prezența oamenilor. Atunci, începu să se roage din nou la Creator “Soarele este atât de puternic, îmi doresc să fiu eu soarele!”

Dorința sa s-a îndeplinit și astfel guvernatorul s-a transformat în Soare. Zi de zi își trimitea razele asupra Pământului și era atât de puternic încât mulți seca izvoarele în acea vară toridă. Pe măsură ce se ambiționa să trimită din ce în ce mai multă căldură și lumină pe Pământ vedea cum oamenii sunt din ce in ce mai nervoși iar el se amuza teribil. Dar, în mijlocul distracției văzu că fermierii încep să se bucure și că el nu-i mai vede bine. Un nor mare acoperea cerul și razele sale nu mai ajungeau până la Pământ. Atunci, el se gândi “Ce puternic este norul acela! Vreau să fiu un nor!”… și a devenit un nor.

Ca nor, acum se bucura să-și arate puterea. Nu era afectat de razele soarelui și se mândrea nespus. După o vreme, se plictisise de joacă și dorea să-și arate puterea în fața oricui. Prin urmare, începu să pornească ploi nemărginite asupra câmpurilor și satelor de dedesubt. Oamenii fugeau înfricoșați și îl rugau să aibe milă de ei și de avuțiile lor. Norul, în schimb, se bucura de puterea sa nemărginită pe care o avea fără să țină cont de rugămințile celor năpăstuiți. Totuși, bucuria norului nu a durat mult. Se simțea împins și nu-și dădea seama cum se putea întâmpla așa ceva. Norul văzu că vântul îl alungă. Atunci, plin de supărare îi ceru Creatorului să-l facă vânt. Și s-a prescimbat în vânt.

Vântul era puternic, nu avea niciun dușman și se dezlănțuia oricând și oriunde fără nicio opreliște. Folosindu-și puterea pe care o avea culca la pământ holdele de grâu, smulgea acoperișurile caselor și rupea copacii. Dar, după un timp, și-a dat seama că a găsit ceva ce nu poate muta din loc oricât de tare ar fi încercat. Era pur și simplu mai puternic decât el. Era o piatră mare. Și a cerut Creatorului să se facă piatră. Dorința i s-a îndeplinit.

Era acum o piatră, cel mai puternic lucru de pe Pământ. Se bucura că-și găsise liniștea sufletului și sfârșitul căutării. Acum sunt mulțumit mărite Creator, sunt cel mai puternic lucru ce poate exista în lungul și-n latul Pământului. Soarele, ploaia și vântul nici nu le bag în seamă oricât de mult se străduiesc. Multumesc, așa vreau să rămân pentru totdeauna.

De peste tot și de pretutindeni, dinăuntru și dinafară, de sus și de jos, din cele patru zări se auzi atunci o voce omniprezentă “AȘA SĂ FIE, PPRECUM ÎȚI DOREȘTI, ACEASTA A FOST ULTIMA TA DORINȚĂ”.

Au trecut anii precum clipele, piatra stătea semeață la marginea mării bucurându-se de puterea ei. La un moment dat, o șoaptă cunoscută se auzea în depărtare. Ce putea fi? Se auzea acum din ce în ce mai clar. Era… ceva metalic și se lovea de o piatră! Oare ce putea fi mai puternic decât o piatră. Înspăimântat își dădu seama că nu-i mai rămăsese nicio dorință. Dar ce se auzea în depărtare?

UN PIERTAR, SPĂRGEA BOLOVANII CU O DALTĂ ȘI UN CIOCAN!!!


Sursa:http://filedelumina.ro

Read more...

Gandul este actiune

Iertarea în gând are aceeasi putere de actiune ca cea exprimata prin cuvânt. Gândul îmi creeaza posibilitatea de a-i ierta pe toti, indiferent de timp si distanta. Ziua de ieri este la fel de aproape de iertare ca si copilaria sau viata anterioara. Numai daca iert din tot sufletul ma pot elibera în întregime din legatura mea cu raul. Daca nu reuseste de prima data, încercarea de a ierta trebuie repetata pâna când voi simti ca problema respectiva nu mai exista pentru mine.

    Probabil ca deja ati înteles din cele prezentate mai sus în ce anume consta necesitatea iertarii. Trebuie sa iertati pentru ca neiertarea va face rau dumneavoastra. Iar cel despre care credeti ca a gresit, s-ar putea sa nu fi facut nimic rau, iar raul pe care i-l atribuiti respectivei personae este posibil sa existe numai în optica dumneavoastra.
    Stiti care este cel mai mare pacat din lume? Faptul ca omul nu stie sa ierte!
    Iertarea nu trebuie perceputa simplist. Daca ne simtim rau, trebuie sa ne întrebam: ,.De ce îmi este rau? Ce anume îmi provoaca raul?
Exemple
1. Oamenii se cearta, iar aceasta îmi trezeste sentimente negative:
- Eu va iert pentru ca certându-va, îmi faceti rau.
- Eu ma iert pentru ca am preluat aceasta încarcatura negativa.
2. Cineva s-a îmbolnavit, sunt îngrijorat, mi-e frica:
- Eu îl iert pe bolnav, fiindca mi-a provocat durere prin boala sa.
- Eu ma iert, fiindca am acceptat aceasta durere.
    S-ar parea ca omul se simte obligat sa se framânte necontenit.
    Cine nu se framânta pentru celalalt, parca ar fi întrutotul lipsit de omenie.
Nelinistea este o stare negativa. Rezulta ca trebuie sa ne eliberam de neliniste si de raul pe care acest sentiment ni-l provoaca. În cazul tratarii copiilor bolnavi, iertarea este ideala. Iertarea elibereaza legatura negativa dintre parinte si copil care îi istoveste si pe unul si pe celalalt.
    Pneumonia se vindeca fara medicamente în 3-4 zile.
3. Cineva apropiat a murit:
- Îl iert pe cel care a murit, fiindca prin moartea sa mi-a pricinuit durere.
- Eu ma iert, fiindca am acceptat aceasta durere.
    De obicei, chiar daca ne corectam greseala, nu eliberam totusi sufletul celui decedat. Foarte des cei care îl jelesc pe defunct se îmbolnavesc întrucât, varsând lacrimi, îi fac rau spiritului decedatului. Spiritul vrea si trebuie sa fie liber. Omul care a murit este liber. Moartea este o eliberare. Toti care au trecut printr-o moarte clinica pot confirma acest lucru.
4. Cineva mi-a facut un bine, dar mie nu-mi convine. Eu nu am nevoie acum de binele lui. Pentru ispasirea karmei mele e nevoie tocmai de aceasta perioada rea pe care o traversez. A face totul pentru altcineva, înseamna sa-i faci rau. Nu este voie sa-l lipsesti pe celalalt de experienta vietii:
- Eu te iert pentru ca prin fapta ta buna mi-ai facut un rau.
- Eu ma iert, fiindca am preluat acest rau asupra mea.
    De cele mai multe ori, asemenea situatii apar în relatia dintre parinti si copii. Omul îl iubeste pe copilul sau cel mai mult. Si cea mai mare durere i-o provoaca copilului chiar mama sa. De ce?
    Copilul o cunoaste pe mama sa mai bine decât se cunoaste ea însasi. În decurs de 9 luni prenatale, el o observa în permanenta. Fiind un suflet curat, copilul întelege foarte multe. În decursul ultimelor generatii, majoritatea mamelor nu au reusit sa comunice cu copilul lor conceput dar înca nenascut precum cu o fiinta vie. Dupa ce se naste, copilul începe sa auda ce vorbeste mama si sa vada ceea ce face ea. Acest impact comunicativ duce la disocierea sufletului copilului, la nasterea legaturilor negative si apoi la acumularea energiilor negative. Totusi, nu avem nici un drept sa ne învinuim mama, întrucât noi însine ne-am ales-o ca mama atunci când, aflându-ne în lumea spiritelor, am simtit nevoia venirii pe Pamânt pentru rascumpararea karmei noastre (datoria destinului). Numai aceasta mama îmi corespunde. Nu pot sa-mi rascumpar din greseli decât trecând prin aceste greutati pe care le depasesc, fiind copilul acestei mame. În acelasi fel se prezinta situatia cu tatii.
    Iertati-va mamele si tatii pâna la cel mai marunt amanunt, chiar daca acestia au plecat într-o alta lume. Voi sunteti demni de ei. Aceasta este si karma voastra, nu numai a lor. Daca cineva nu a înteles bine aceasta explicatie, va propun o alta:
    Sufletul se încarneaza pe pamânt pentru a-si ispasi pacatele. Raul pe care îl savârsim în prezent, îl vom rascumpara în viitor, încarnându-ne de fiecare data într-un corp nou, care se va uza si apoi se va întoarce în tarâna. Noi suntem uniti de evenimentele vietilor anterioare prin legaturi energetice care pot fi eliberate cu ajutorul iertarii.

    Astazi, majoritatea copiilor sunt stresati din nastere. În perioada intra-uterina, fatul este un suflet curat. În fata lui, adultul ar trebui sa fie patruns de un respect sfânt, sa-l ocroteasca si sa-l iubeasca. Dar ce se întâmpla în realitate?
    În timpul sarcinii, mama se ocupa de tot ceea ce vrea, mai putin însa de fiinta divina, plapânda si înteleapta care asteapta sa se nasca. Ba mai mult, deseori se întreaba daca sa nasca sau sa faca chiuretaj. Închipuiti-va ce dezamagire ati simti daca ati sti ca mama dumneavoastra va urzeste pieirea. Ei bine, aflati ca fatul stie acest lucru.
    În sfârsit a sosit si momentul nasterii. Mama geme din cauza durerilor sale, moasa se agita din cauza muncii sale, medicul e preocupat numai de rezolvarea problemelor sale.
    Copilul, însa, simte si implora: “Iubiti-ma, va rog, întrucât numai atunci îmi este bine. Fara iubire, nu pot rezista, pentru ca eu nu sunt puternic ca voi “.
    Înca de pe acum încep sa apara germenii stresului. Daca, în timpul sarcinii, mama ar vorbi cu copilul macar un minut pe zi, el nu se va simti singur si abandonat. Când este iubit, îngrijit si sprijinit, copilul nu mai este înspaimântat si nu mai protesteaza. De fapt, el este o fiinta spiritual superioara, careia îi lipseste doar experienta vietii sociale, adica exact ceea ce diminueaza valoarea spirituala a adultului.
    Asadar, totul începe de la mama! Si de la tata! Cereti-i iertare copilului dumneavoastra pentru ca nu ati reusit sa-l ocrotiti si sa-l iubiti conform nevoilor si asteptarilor sale. Totodata, iertati-va si pe dumneavoastra pentru aceasta insuficienta afectiva.

    Copile, iarta-ti parintii pentru aceste neajunsuri.
    Ceea ce se întâmpla cu copilul necesita explicatii amanuntite. Puritatea copiilor îi impiedica sa absoarba raul din lume. Din pacate, raul li se transmite însa prin parinti. De obicei parintii învinuiesc societatea, scoala etc. pretinzând ca acolo se afla cauza pentru care copilul lor este dezechilibrat, plângaret, predispus la depresie. În toate acestea exista un dram de adevar, dar traumatizarea sufleteasca a copilului începe din familie. Daca într-o seara, mama se întoarce obosita de la munca, într-o dispozitie sufleteasca deplorabila si la cea mai mica nemultumire îsi descarca nervii pe copilul ei, aceasta descarcare îi provoaca micutului o suferinta sufleteasca în comparatie cu care durerea fizica este o nimica toata.
    Câti dintre parinti realizeaza ca, într-o astfel de situatie, vinovat nu este copilul, ci parintele, care a venit acasa iritat? Copilul însa întelege, mai mult decât ne închipuim noi. Cerându-i iertare copilului nostru, raspundem cu sinceritate nevoii sale de adevar.

    Copilul are nevoie atât de mama cât si de tata. El îi iubeste pe amândoi. Daca unul dintre ei este alcoolic, în familie apar conflictele si se creeaza o situatie în care parintele “bun” începe sa-l denigreze în fata copilului pe cel “rau”, iar aceasta se face “cu scop educativ”. Parintele “rau” devine foarte rau. Parintele foarte rau începe sa-si urasca propriul copil. În copil se sadeste frica. Magia fricii este imensa. Nu uitati niciodata ca la fiecare îmbolnavire a copilului exista o situatie de stres, chiar si în cazul unor îmbolnaviri de grup sau virale. Virusul îl ataca numai pe cel al carui corp este slabit datorita stresului. Bolile cronice se întâlnesc la copiii care traiesc în permanenta în stres (de cele mai multe ori este vorba de sindromul fricii de parinti).
    De exemplu, urinarea în pat noaptea, caderea parului, amigdalita etc.
    Nu spuneti: mi-am petrecut copilaria în conditii mai stresante decât copilul meu. Copilul este si nu este al dumneavoastra! Cerintele lui se deosebesc de ale dumneavoastra, experienta vietii sale este alta. La cresterea fondului negativ al omenirii contribuie negativismul fiecaruia dintre noi, iar copilul nostru nu este în stare sa reziste.
    Simtind ca aceasta situatie trebuie corectata, începeti cu dumneavoastra. Daca sotul va este alcoolic, trebuie sa stiti ca alcoolismul apare din lipsa de iubire si din diverse complexe, în special complexul inferioritatii. Începeti cu iertarea si cereti-i iertare copilului dumneavoastra ca i-ati vorbit urât despre mama sau despre tata. Este usor sa condamni, este greu sa întelegi. Daca veti întelege acest lucru, conflictele dumneavoastra vor începe sa dispara ca prin miracol.
    Nu trebuie sa condamnati, ci doar sa iertati.
    Trebuie sa iertam si evenimentele: traumele, accidentele, caderile, operatiile etc.
    Trebuie sa iertam si emotiile: durerile, frica, deceptiile, sentimentul vinovatiei, sentimentul pericolului, presimtirea raului.
    Trebuie sa iertam si cea mai urâta trasatura de caracter. Chiar si cea mai mica portiune bolnava dintr-o vertebra se va vindeca mai usor si mai repede, daca îi vom cere iertare ca i-am pricinuit dureri prin caderi sau prin munca grea. Ma iert si pe mine pentru cele întâmplate. Astfel, se întrerupe legatura negativa care ne deformeaza coloana si vertebra se va aseza la locul sau, cu placere. Îi oferim libertatea. Având constiinta, ca oricare organ sau celula a corpului, vertebra se aseaza la locul corect. Trebuie sa ne cerem iertare de la fiecare vertebra, separat. Daca stim ca ne este afectata o vertebra anume, trebuie sa vorbim cu ea. Ea ne asculta.

    Nici un om nu seamana cu celalalt. Fiecare organ din corp ascunde un stres specific persoanei respective. Putem sa scapam de orice stres întrebându-ne: “Ce ma deranjeaza?” si sa iertam ceea ce ne deranjeaza. Sa întrebi din nou. Si tot asa pâna simti ca încep sa dispara problemele. Azi este putin probabil ca cineva poate sa afirme ca nu este stresat.
    Întrebare: Ce trebuie facut in vederea evitarii stresului?
    Raspuns: sa iertam anticipat!
    De exemplu: Eu trebuie sa ma duc într-o societate neplacuta. Atunci spun: “Va iert anticipat fiindca imi doriti raul, si ma iert ca in sufletul meu mai exista loc pentru acest rau. Eu va iubesc, dar ma iubesc si pe mine.”
    Important este sa fac acest lucru din tot sufletul. În mod similar se pot încheia si întelegeri de afaceri mari. Iertând anticipat, se pot evita neplacerile.
    Întrebare: Cum sa procedez daca pâna în prezent eu îl consider pe celalalt atât de vinovat, încât nu am putere sa-l iert?
    Raspuns: Începeti prin a va cere iertare pentru ca ati cultivat raul din dumneavoastra crezând ca altii sunt de vina, iar prin aceasta i-ati provocat rau corpului dumneavoastra. Iertati-va pentru ca asa s-a întâmplat.
    Acest lucru usureaza sufletul si veti putea sa iertati în continuare.
    Iertând, ne deschidem pentru bine, credem în existenta binelui, iar îngerului pazitor îi oferim posibilitatea sa ne ajute.
    Ati înteles oare de ce, în repetate rânduri, ati fost învatat sa spuneti:“Te iubesc”?

    Iubirea este sentimentul cel mai înaltator, ea ne umple de tot ce este mai bun. Iubind boala, adica negativul, noi introducem în ea iubirea, adica pozitivul. Cu cât mai multa iubire vom introduce în boala, cu atât mai repede ne vom vindeca. Încercati. Spuneti-i locului bolnav:“Te iubesc”. Socotiti de câte cuvinte “iubesc” are nevoie locul bolnav si veti întelege câta iubire îi datorati.
    De acum încolo sa nu mai repetati greselile comise. Iubiti-va corpul si veti avea mai mult pozitiv în dumneavoastra. Având o influenta binefacatoare asupra a tot ceea ce va înconjoara, puteti sa faceti bine întregului Pamânt chiar daca aveti o contributie minora. Daca doriti sa fiti cuprinsi de iubire atunci spuneti din tot sufletul tuturor celor pe care îi întâlniti, chiar si celui mai dispretuit:“Te iubesc”. Tot ce faceti, vi se va întoarce îndoit. Sufletul si corpul dumneavoastra se vor umple de iubire.
    Cele de mai sus au fost prezentate pentru a demonstra afirmatia: omul e sanatos atât cât doreste el. Utilizând aceste recomandari, demonstrati-va dumneavoastra însiva ca doriti sa fiti sanatos si veti avea sanatate. Niciodata nu este târziu sa începeti.

Va doresc,
PUTERE! LUMINA! si IUBIRE!
(Dr.Luule Vilma)
Sursa:http://lupulalb.wordpress.com

Read more...