Lucifer arhanghel cazut

Lucifer nu a fost un inger ca toti ceilalti .El era cel mai frumos , cel mai luminos si cel mai inteligent dintre Arhangheli .El a fost creat diferit special , ca parte a planului lui Dumnezeu. Avea toate puterile si toata stiinta .Singura putere pe care Dumnezeu nu i-a daruit-o este Puterea Creatiei. Pentru ca era atit de luminos, i s-a dat numele de Lucifer aducator de lumina . Acest nume este dat planetei Venus [luceafarul de dimineata ]cind rasare dimineata . Cind lumineaza la apus se numeste Vesper. Umplindu-se cu atita maretie ,Lucifer ,acest minunat Arhanghel, a inceput sa creada ca este egalul lui Dumnezeu. . In orgoliul lui nemasurat s-a gindit ca el ,marele ,frumosul inteligentul ,il poate detrona chiar si pe Dumnezeu .Aici vreau sa fac o paralela referitoare la unii care ne invata ca noi suntem Dumnezeu . Mare sminteala. Luati aminte ,cum cel mai luminat inger a cazut in aceasta mare cacealma. Acesta este orgoliu nemasurat =a te crede egal cu cineva cu care nici macar nu te poti compara . Aici nu exista termene de comparatie. Nu poti sluji la doi stapini . Caci inevitabil vei pierde pe unul dintre ei. Este foarte clar ,prin Lucifer a patruns raul in lume. Si atentie ,el, Lucifer face parte din creatie . Aici ,in aceasta lume binele nu poate exista decit comparativ cu raul .Si se si raporteaza unul la celalalt. Pacatul a fost ingaduit de insasi Dumnezeu. El ,Domnul ,a stiut aceasta lume inca de la creatie. El a creat-o ca alternativa in cazul caderii. Pentru ca El , Dumnezeu ,a dorit sa creeze in gindire,in simtire ,in traire nu in ispasire. Nu ne-a dorit niste fiinte robotizate care sa ascultam orbeste ordine si sa facem metenele. Dumnezeu a dorit ca prin simturile daruite noua [raiul avea miresme ,flori ,culori ,riuri care susurau] sa ni se reveleze iubirea cea creatoare din inima. Acea deschidere a chakrei inimii anahata ,cum o denumesc unii. Dumnezeu a stiut dintr-un inceput ca lasind liber arbitru alegerea ar putea fi diferita . Deaceea a spus omului Adam :puteti face orice doriti ,numai fructul cunoasterii nu-l gustati .Dumnezeu stia ca daca omul va fi ispitit va avea nevoie de lumea aceasta . Lucifer putea sa nu aibe sorti de izbinda . Si astfel omul l-ar fi intrecut . Intr-o secunda ,binele si raul s-ar fi contopit intr-o stare de iubire ,ar fi format aluatul pretios si creatia ar fi fost intr-o expansiune vesnica de lumina iubitoare. Nimeni si nimic nu ar mai fi putut desparti Tatal de creatia sa. Insa omul a ales calea “orgoliului”,a lui Lucifer. Cind a inteles durerea si suferinta era deja tirziu. In mintea omului aparuse viclenia [s-au ascuns de Domnul poate ,poate ,nu-i va observa] Si asa Dumnezeu a trebuit sa-si foloseasca toate atributele sale .Creator ,Mintuitor ,Judecator. Ca prin aceste atribute sa ajunga in timp ,din nou la inima oamenilor. Deaceea Mintuitorul lumii pune accent imens pe iubire. Lasa totul deoparte . Pina si purificarea prin post ia alt loc . Purificare pe care el insusi a trecut-o timp de 40 de zile . Lasati tot si iubiti ,cel mai usor si totusi complicat pentru firea naravasa si condusa de orgolii a omului. Tot Mintuitorul ne arata si drumul spre iubire . El stie ca oamenii trebuiesc indrumati . Vorbeste in pilde. Vorbeste despre saminta care cade pe pamint manos sau din contra ,pe stinca . Aici este intelegerea. Inceputul oricarui lucru datator de viata este o saminta. Aici intervine contemplatia. Priveste saminta cit este de mica . Insa ce forte nebanuite si nevazute ascunde? Si daca acolo sunt aceste forte ,cum le folosim .Asa la intimplare? Nu ,nicidecum . Ii trebuie loc adecvat . Samintei ii trebuie pamint bun manos ,adinc ,cu soare caldura si lumina.Asa si omului ii trebuie inima plina de iubire ,caldura ,apa lacrimi ,lumina ,pentru a creste mare si puternic.Si ii trebuie si timp ,adica rabdare. Invataturile pe care Mintuitorul le-a dat au fost speciale. Ele nu ne lasa sa cadem ,Iisus insasi ne trage dupa el . In semnul Sfintei cruci gasim cele doua planuri . Inaltarea si caderea. Un plan vertical de sus in jos ,si unul orizontal de la dreapta spre stinga . Adica mintuirea vine de sus in jos [verticala] .In caderea noastra [orizontala] ne mintuim prin inima [de la dreapta spre stinga] . Iar in mijlocul crucii gasim cele doua planuri [binele si raul ]formind un tot unitar ,amestecindu-se si alchimizindu-se, formind planul creatiei. Crucea se porneste de sus in jos ,niciodata de jos in sus. Lumina vine de sus.Apoi se duce in dreptul ombilicului [cordonul de argint ] si apoi se uneste acest culoar divin cu orizontala materiei. Deaceea e bine sa stim ce simbolistica folosim. Ati observat cind va rugati privirea voastra se indreapta spre cer pentru ca sus sunt planurile superioare .Jos sunt cele inferioare. Incercati cand mergeti pe strada sa pastrati privirea sus ,sa accesati planurile superioare. Lasati materia ,grosierul de jos. Cind va rugati ,cind aveti nelamuriri cu privire la orice, cereti indrumare . Ridicati-va privirea sus spre ceruri si cereti ajutor ,sa fiti luminati si inteleptiti de Duhul Sfint . Cereti coborire de Daruri si Haruri tot prin Duhul Sfint. Toate se fac prin Duhul Sfint . Tot ce vine de la Tatal ,vine In numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh ,Treimea cea nedespartita si de viata facatoare. Maicuta Domnului este mare milostiva de oameni si cale spre Dumnezeu .Ea este mijlocitoarea neamului omenesc. Daca nu aveti chemare la posturi si disciplina mintii incercati macar din cind in cind sa treceti cu vederea cite un neajuns. Cind va indreptati spre slujba tineti mintea in friu .Binecuvintati tot si iertati. Chiar daca nu sunteti iertati ,voi iertati. Lasati planurile superioare sa-si faca treaba . Gindurile mici incurca lumina , gindurile de pace si iubire dezleaga si pun baze de temelie.
Fiti observatori fini si observind detaliile veti cunoaste lumea in care locuiti sau traiti.

Sursa:treziredivina.wordpress.com

Read more...

Poveste cu talc....

O tânara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de înfruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de câte ori reusea sa rezolve o problema,alta noua îsi facea aparitia.Mama ei o duse în bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc.În scurt timp apa din ele a început sa fiarba. În primul vas a pus morcovi, în al doilea oua, iar în ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nici o vorba.Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus într-un bol. A scos afara ouale si le-a pus într-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o în alt treilea bol. Întorcându-se spre fata ei a întrebat-o:
Spune-mi ce vezi?
Morcovi, oua si cafea,a raspuns ea.
Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii în mâna si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mamae a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facând aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. în final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zâmbind a savurat o înghititura din cafeaua cu o aroma îmbietoare.
Curioasa, a întrebat-o pe mama ei:
Ce înseamna toate acestea, mama?
Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate,apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat însa diferit.
Morcovii au fost la început tari, puternici si neînduplecati. Dar apa fiarta i-a înmuiat si au devenit slabi.
Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert, continutul sau s-a întarit.
Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.
Care dintre ele esti tu?si-a întrebat fiica.
Când adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?
Gândeste-te si tu: Care sunt eu?
Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa îmi pierd puterile, sa devin fragil.
Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi,dar în interior zace o inima împietrita?
Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci când apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?În timpurile în care întunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel?Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente încercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare în cale. Cel mai luminos viitor va avea întotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti înainta în viata pâna când nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.

Read more...

Momentul prezent – singurul timp care există

M-am gândit adeseori cât de multe lucruri avem noi de învăţat de la copiii mici. Aceştia nu s-au adaptat încă la conceptul de timp liniar, în care trecutul este urmat de prezent, apoi de viitor. Ei nu percep decât momentul prezent, aici şi acum. Mai mult, copiii mici nu percep lumea ca fiind fragmentată, ci consideră că sunt uniţi cu tot restul lumii, ca parte integrantă dintr-un ansamblu.
Pe măsură ce avansează în vârstă, copiii încep să accepte valorile adulţilor din jurul lor, care pun accentul pe proiectarea trecutului asupra prezentului, iar apoi a viitorului pe care îl anticipează.
Cei mai mulţi dintre adulţi nu pun nici o clipă la îndoială validitatea concepţiei lor despre trecut, prezent şi viitor. Ei cred că trecutul va continua să se repete în prezent, iar apoi în viitor, şi că nimeni nu poate schimba vreodată acest lucru. În consecinţă, ei ajung la concluzia că trăiesc într-o lume în care teama este justificată şi în care, mai devreme sau mai târziu, este inevitabil să se confrunte cu suferinţa, frustrările, conflictele, depresia şi boala.
Atunci când ne cramponăm şi investim energie în experienţele noastre dureroase din trecut, devenind ataşaţi de ele, noi suntem tentaţi să anticipăm un viitor similar. Viitorul şi trecutul nostru devin astfel identice. Noi devenim vulnerabili, considerând că trecutul plin de teamă este real, şi uităm astfel că unica noastră realitate este Iubirea, care nu poate exista decât în momentul prezent. Datorită acestei vulnerabilităţi, ne aşteptăm ca trecutul nostru să se repete identic. Pe scurt, nu vedem în faţa ochilor decât ceea ce ne aşteptăm să vedem, invitând şi căutând astfel nenorocirea şi durerea. În acest fel, reciclăm în permanenţă vinovăţia şi temerile noastre din trecut.
O modalitate prin care ne putem elibera de tot acest „gunoi arheologic” constă în recunoaşterea faptului că ataşamentul faţă de el nu ne aduce în nici un caz ceea ce ne dorim de la viaţă. Dacă înţelegem că reciclarea acestor deşeuri psihice nu ne foloseşte la nimic, putem înlătura vechile blocaje, putem ierta şi ne putem elibera în totalitate Iubirea din momentul prezent. Aceasta este singura cale prin care putem fi fericiţi. Principiul potrivit căruia: „Momentul prezent este singurul timp care există” poate deveni practic o eternitate. În aceste condiţii, viitorul devine o simplă extensie a unui prezent senin, care nu încetează niciodată.
Ori de câte ori ni se pare că am fost răniţi de altcineva în trecut, ne construim în jurul nostru un zid de autoapărare în speranţa că ne vom proteja astfel de alte răni similare în viitor. Prin acest mecanism, trecutul plin de teamă generează un viitor comparabil, creându-se astfel o punte de legătură între cele două timpuri. Atunci când simţim o stare de teamă sau de vinovăţie, noi nu putem iubi. În schimb, dacă ne eliberăm de trecutul plin de teamă şi îi iertăm pe toţi cei care au greşit vreodată faţă de noi, ajungem să experimentăm Iubirea absolută şi o stare de comuniune cu toate fiinţele.
Adeseori, considerăm „natural” să ne folosim de experienţele noastre din trecut ca de nişte puncte de referinţă din perspectiva cărora ne evaluăm momentul prezent. În acest fel, noi ajungem să percepem prezentul prin filtrul unor ochelari foarte întunecaţi.
Chiar dacă nu conduce întotdeauna la dispreţ, familiaritatea are într-adevăr tendinţa de a ne amorţi percepţiile referitoare la cei pe care îi cunoaştem foarte bine. Dacă dorim să ne percepem consoarta, şeful sau colegii de muncă exact aşa cum sunt, trebuie să îi privim în momentul prezent, pornind de la premisa că relaţiile noastre din trecut nu exercită nici o influenţă asupra acestui moment.
Pentru ca fiecare clipă pe care o trăim să devină o nouă renaştere, trebuie să privim prezentul fără a-l condamna. Altfel spus, trebuie să ne eliberăm în totalitate de toate erorile trecutului. Numai în acest fel ne putem simţi liberi şi numai în acest fel putem experimenta miracolul Iubirii, prin împărtăşirea acestei eliberări reciproce. Dacă ajungem să trăim această stare, în care Iubirea este în totalitate prezentă, aici şi acum, noi putem experimenta într-o singură clipă miracolul vindecării depline.
Energia pe care o investim continuu în dorinţa noastră de a controla şi de a anticipa viitorul ne menţine de fapt ataşaţi de experienţele dureroase şi de vinovăţia pe care am trăit-o în trecut. Vinovăţia şi teama, aceşti aliaţi atât de puternici inventaţi de mintea noastră, sunt singurele condiţii care ne fac să credem în această continuitate a timpului.
De pildă, dacă ni se pare că cineva ne-a respins, ne-a criticat sau a fost nedrept cu noi în trecut, vom considera de fiecare dată că persoana respectivă ne atacă. Prin acest mecanism, noi ne vom amplifica teama şi vom încerca în permanenţă să ripostăm. Eliberarea de trecut înseamnă să nu mai acuzăm niciodată pe nimeni, inclusiv pe noi înşine. Ea înseamnă să nu ne mai cramponăm de supărările din trecut şi să acceptăm în totalitate pe toată lumea, fără nici o excepţie. Înseamnă să ne propunem să vedem în ceilalţi numai lumina, nu şi umbra pe care o lasă lampa lor.
Cei mai mulţi dintre oameni trec prin viaţă având convingerea că fericirea sau nefericirea lor depind în mare măsură de evenimentele din mediul înconjurător şi de reacţiile celorlalţi oameni. Adeseori, ei cred că fericirea lor depinde de norocul sau de ghinionul pe care le au în viaţă şi pentru care nu poartă nici cea mai mică responsabilitate. De aceea, ei uită să îşi instruiască mintea să îşi schimbe percepţiile faţă de lumea exterioară. Ei nu realizează că starea de pace este o stare interioară şi că ea stă la baza unei percepţii senine asupra lumii înconjurătoare. Tentaţia de a reacţiona cu mânie, cu exaltare sau într-o stare de depresie se datorează interpretărilor pe care le dăm noi stimulilor din mediul exterior. Aceste interpretări au la bază o percepţie incompletă.
Ori de câte ori ne cramponăm de evenimentele din trecutul nostru sau anticipăm diferite întâmplări viitoare, noi trăim într-o lume a imaginaţiei. Adevărata realitate a vieţii noastre nu poate fi experimentată decât în momentul prezent. Atunci când retrăim în prezent diferite episoade din trecut, fie ele plăcute sau dureroase, noi ne blocăm singuri posibilitatea de a trăi experienţe noi. De aceea, ne aflăm într-o perpetuă stare de conflict, fiind incapabili să experimentăm direct şansele fericirii care ne ies în faţă.
Ori de câte ori ne îmbolnăvim, noi simţim tentaţia de a ne plânge de milă, de a ne lamenta, de a ne focaliza exclusiv asupra corpului nostru şi de a fi deranjaţi de senzaţiile de disconfort şi de durere pe care le simţim. Atunci când ne aflăm în această stare, mânia, iritabilitatea şi depresia pe care le simţim nu fac decât să amplifice şi mai mult sentimentul generalizat de neajutorare şi de neputinţă pe care îl simţim. Ori de câte ori ne focalizăm atenţia asupra ajutorării unei alte persoane, uităm de propria noastră durere şi înţelegem astfel mai bine care este semnificaţia profundă a expresiei: „A dărui înseamnă a primi”.
Foarte mulţi oameni uită că liberul arbitru şi capacitatea de a face alegeri reprezintă atribute inerente ale minţii lor. Toţi oamenii au trăit măcar o dată experienţa de a se simţi blocaţi într-o situaţie fără scăpare.
Iată o sugestie care te poate ajuta dacă te afli într-o astfel de situaţie. Foloseşte-ţi activ imaginaţia pentru a găsi o cale de ieşire din respectiva situaţie. Imaginează-ţi un zid şi gândeşte-te că el reprezintă problema cu care te confrunţi. Vizualizează apoi o uşă în mijlocul acestui zid. Treci prin ea şi închide-o cu hotărâre în urma ta. În acest fel, problema ta nu mai există, întrucât ai lăsat-o pentru totdeauna în spate. Bucură-te de noua ta libertate imaginându-ţi că te afli într-un loc în care nu există griji şi în care nu poţi fi altfel decât fericit. Când te simţi pregătit să părăseşti acest loc de retragere în care te simţi protejat, întoarce-te în această lume, dar adu cu tine şi sentimentul că te-ai eliberat de toate problemele din trecut. Dacă vei cultiva această stare de spirit, vei găsi cu uşurinţă soluţii noi la problemele tale de dinainte.
Ori de câte ori percepem problemele noastre ca oportunităţi de a învăţa ceva nou, experimentăm o stare de bucurie şi de bunăstare după învăţarea acestor lecţii. De altfel, Dumnezeu nu ne pune niciodată la încercare decât atunci când suntem pregătiţi să învăţăm noile lecţii.
Îţi propun ca de acum înainte să nu mai alegi decât scopul unic al păcii interioare, renunţând la toate celelalte obiective care conduc la conflict.
Îţi propun să continui să practici iertarea, să te consideri inocent şi lipsit de păcat, deopotrivă pe tine însuţi pe cei din jur.
Îţi propun să priveşti cu iubire momentul prezent, căci singura cunoaştere autentică îi aparţine.
Îţi propun să îţi continui procesul transformării personale, la baza căruia stă exclusiv procesul dăruirii, nu şi cel al primirii.
Îţi propun să recunoşti că suntem cu toţii uniţi la nivelul Sinelui nostru real şi să răspândeşti în această lume lumina care străluceşte în interiorul tău.
Îţi propun să îţi trezeşti conştiinţa şi să realizezi că esenţa fiinţei tale este Iubirea şi că tu eşti lumina acestei lumi, la fel ca şi ceilalţi oameni.


Sursa: Iubirea înseamnă renunţarea la frică, Gerald G. Jampolsky (Editura Adevar Divin)

Read more...

Divinul din noi transpus in cuvinte

SUFLETUL Sufletul omului este creat de Dumnezeu in al Saptelea Cer care se mai numeste si''Araboth''(in Zohar se explica faptul ca Araboth inseamna''amestecuri'' pentru ca este compus din foc si apa'').In Kabala poti gasi multe detalii referitoare la Imparatia Cereasca.In Araboh locuiesc sufletele profetilor,ale dreptilor,alaturi de Mesia.Tot aici gasim Tronul lui Dumnezeu si serafimii.In Araboth... ajung si sufletele care nu mai au nevoie sa se incarneze. Inchipuiti-va acest taram ca un ocean,o mare ''existentiala'' liminata de ''Soarele''Divin. Fiecare val sau unda este un suflet,o vibratie subtila''luminata de i scanteie spirituala''''.Scanteia Divina va ramane in permanenta aici in Araboth in timp ce extensia se va manifesta pe parcursul calatoriei sufletului sau catre perfectiune.Aici toate picaturile,undele formeaza un Tot.Sufletele celor drepti sunt superioare ingerilor si duhurilor.Sufletul omului este singura Creatie care sintetizeaza toate esentele lui Dumnezeu...esentele divine,sefirotice.

Dupa ce au cunoscut acea stare beatifica si ''unitiva'' din Araboth, sufletele trebuie sa coboare in zonele ''inferioare'' pentru asi indeplini menirea,urmand ca intr-un final sa se reintoarca si se reintregeasca in Divin,atunci sunt trimise in ceruri inferioare pentru a se desavarsi prin esentele sefirotice proprii acelui Cer sau se reincarneaza pentru a duce la bun sfarsit problemele nerezolvate. In perioadele dintre vietiile pamantesti,deci in perioadele in care noi gandim ca oamenii respectivi sau decedati, acele suflete pot sa salasluiasca in anumite Ceruri sau pot calatori pe langa Planete pentru a se amprenta cu specificul acelor Planete. Nu exista moarte decat la nivel pamantesc. Unele suflete pot alege sa se incarneze pe anumite Planete pentru a se desavarsi prin anumite esente divine, insa Planeta Pamant este considerata o adevarata scoala in perfectionarea sufletului.

Deja avem momente in viata in care ni se permite sa ne amintim fragmente din vieti ale noastre din trecut. Noi suntem, pe Pamant ca sa invatam, avem dreptul sa facem niste alegeri si suportam consecintele alegerilor noastre.Inainte de a ne reincarna, noi decidem,impreuna cu niste Clauze Divine pe care le avem, ce vrem sa facem in aceasta viata,ce dorim sa reparam din trecut, ce vrem sa invatam ca sa evoluam spiritual. Si astfel incheiem un fel de contract cu Dumnezeu. Trasam liniile principale ale planului acestei vieti, decidem ce oameni vrem sa intalnim in momente importante ale vietii, prin ce situatii sa trecem pentru a evolua, ce parinti sa avem care sa ne ajute in ce avem de facut(parintii ne pot oferi experiente placute sau neplacute, in functie de lucruri, pe care le avem de invatat) si in final Dumnezeu ne da tot ce ne trebuie pentru a duce la capat ce ne-am propus: ingeri pazitori, ghizi spirituali,suport.

Cand ne nastem insa, uitam tot. Si ne trezim pusi in fata a numeroase situatii, de multe ori neplacute, pe care de alfel, ni le-am ales singuri inainte de a veni pe Pamant. Unii oameni intreaba:...''de ce nu suntem ajutati sa ne amintim ce ne-am propus in aceasta viata?" Pentru ca daca ne-am aminti, nu am trece efectiv prin anumite lectii, nu ne-am mai putea concentra pe ele. Am fi distrasi de la informatiile pe care le-am primit in trecut. De aceea se si recomanda sa nu accesezi memoria sufletului tau din pura curiozitate, ci doar cand ai ajuns intr-un moment in care ai putea utiliza acea informatie intr-un moment responnsabil, oricare ar fi scopul ei. Inainte sa te reincarnezi iti stabilesti daca vei avea acces intr-un anumit moment din viata ta, la informatii legate de trecutul tau. Dar daca nu accesezi trecutul si nu esti neaparat un om"spiritual", nu inseamna ca nu poti sa iti atingi obiectivele pe care ti le-ai propus in aceasta viata.

Oricum, cand pleci de pe pamant ai acces natural la memoriile, ca sa poti constientiza ce ai invatat, altfel nu te-ar ajuta la nimic procesul de invatare. Iti amintesti cine esti tu de fapt, iti revine memoria tuturor vietiilor tale, te analizezi cu bune si rele, compari ce ti-ai propus sa faci cu ce ai facut. Faci acest lucru impreuna cu calauzele tale divine. Judecata despre care se vorbeste este de fapt analiza pe care ti-o faci tu ca suflet si toate bunele si relele pe care le-ai facut in timpul vietii pe Pamant. Atunci vezi cum ai folosit oportunitatile care ti s-au oferit in viata pentru a face ce ti-ai produs tu sau cum le-ai ratat prin liberul arbitru. Nu Dumnezeu ne judeca ci noi ne judecam singuri iar El ne da iertarea. Ne alina suferinta si ne ajuta sa continuam sa ne dezvoltam pentru a ajunge acolo Sus, langa El, in al saptele Cer.

Dar cum precizam mai sus, noi ne propunem in linii mari ce vrem sa facem in aceasta viata iar detaliile le adaugam aici pe Pamant. E posibil sa nu facem tot ce ne-am propus sau din contra, chiar sa depasim ce ne-am propus sa facem, inca din timpul vietii. In acest caz daca am reusit sa atingem toate obiectivele fiind inca in trup, calauzele noastre activeaza niste schite de vieti pe care ar urma sa le avem si ne ajuta sa facem si din ele cate ceva in aceasta viata. Atunci esti deja o persoana extrem de angajata pe procesul evolutiv care intelege ca viata pamanteasca reprezinta o scoala care te invata sa te apropii mai mult de Divinitate, purificandu-ti sufletul. Unii oameni se intreaba:''de unde stim daca suntem pe calea corecta? Cum ne putem da seama, fiind inca pe pamant?".Cei care sunt pe directia corecta sau chiar si-au depasit ce si-au propus, au sentimentul ca viata lor se desfasoara''asa cum trebuie'', pe cand ceilalti care s-au departat de la planul lor divin au sentimentul ca totul e scapat de sub control.

Noi am avut de-a lungul vietiilor noastre mai multe identitati (am avut personalitati diferite, am avut niveluri diferite, am trait in medii diferite). In taramurile complexe pe care noi nu le putem percepe, aceste'' identitati'' sunt cumva active, in sensul ca unele probleme cauzate de ele pot fi rezolvate de noi in viata prezenta.Si in momentul in care am venit sa le rezolvam in prezent. Ele au intr-un fel nevoie de noi pentru ca singure nu au putut in vietiile lor pe Pamant sa rezolve aceste probleme. Tu nu iti propui sa rezolvi intr-o singura viata toate problemele din trecut care te impiedica in evolutie, ci doar o parte din ele. Dar memoria colectiva a tuturor acestor identitati scoate in lumina cate o situatie prin care tu, trecand prin aceasta viata si rezolvand-o, eliberezi intr-un fel acea identitate care a determinat cauza unei probleme din prezent.''Evenimentele petrecute de-a lungul vietilor sunt ca o broderie'' spunea Christopher Bache in cartea sa extraordinara ''Reincarnarea si reteaua existentei''.

Privim o broderie complicata si vedem ca doua puncte de la suprafata ei care par a nu avea nicio legatura ...fiind prinse pe spate cu fire intre ele.Totul se intampla cu un motiv si exista o intreaga retea a existentelor noastre si intre multele suflete create de Dumnezeu. Spuneam ca noi stabilim si oamenii cu care ne vom intalni in viata pe care incepem sa o traim.Dar stabilim acest lucru impreuna cu calauzele noastre si cu sufletele acelor oameni.Vorbim despre oameni care au o anumita importanta in viata noastra. Si trebuie sa tinem cont ca actiunile noastre pe pamant afecteaza si vietiile altor oameni. De aceea este bine sa fim responsabili fata de gandurile noastre, de judecatile noastre si de actiunile pe care le facem si care pot avea impact asupra altora. Am incercat sa ating doar cateva aspecte legate de suflet, pentru ca acest subiect extrem de complex si oricum noi oamenii stim inca extrem de putine lucruri referitoare la el.

Insa atunci cand patrunzi in alte taramuri,comunici cu entitati evoluate spiritual prin simturile extrasenzoriale pe care le poti dezvolta si poti ajunge si la ''Adevarul din sufletul tau''. Atunci intelegi ca tot ce se intampla in viata ta are un scop, ca lucrurile pe care le poti afla despre tine sau despre altii sunt de fapt etape din planul stabilit de fiecare, in linii mari, inainte de a veni pe pamant...ca anumite calauze te pot ajuta direct sau indirect sa stai pe directia pe care ti-ai propus-o, depinzand doar de tine, in calitate de suflet intrupat aflat intr-o materie densa, sa alegi sa urmezi ce primesti sau nu ...iar in functie de aceasta alegere, sa iti determini in parte din viitorul acestei vieti si al altor vieti urmatoare. Multi oameni vin sa intrebe ce si-au propus sa invete in aceasta viata, ce si-au propus sa faca sau sa repare, care este scopul acestei vieti pe care o au ei in prezent.

Este bine sa stii ca sunt unele informatii la care nu poti avea acces pentru ca nu te ajuta cu nimic si ...de obicei, ti se aduc in lumina doar situatii care sunt strict legate de situatia ta prezenta.. Poate ati auzit de Memoria Akasha, o structura vie, in continua schimbare, care contine toata memoria Universului, inclusiv pe cea a sufletului tau. Practic atunci cand se acceseaza memoria sufletului tau se lucreaza cu Memoria Akasha. Exista Lorzii Akasha care te urmaresc pe parcursul vietii tale si atunci cand este momentul si daca este momentul iti permite accesul la Sufletul tau. Ei au grija sa accesezi doar informatiile de care ai nevoie, respectand Legile Akashice care sunt extrem de stricte. Mai este bine de stiut ca exista entitati spirituale elevate care nu mai au nevoie sa se intrupeze si care decid sa o faca pentru a ajuta intr-un mod mai direct anumiti oameni de pe Pamant sau omenirea in general, asa cum exista si Ingeri sau unele Spirite ale Naturii care se intrupeaza in acelasi scop. Unele sunt constiente de scopul precis pentru care au venit, altele mai putin sau afla pe parcursul vietii, insa manifesta foarte puternic in timpul vietii caracteristicile pe care le au in Realitatea lor Divina. ...un prieten bun al ingerilor:

*DOREEN VIRTUE*

Read more...

Am lansat RADIO VOCEA SUFLETULUI

Cea mai importanta calatorie a vietii noastre este cea care duce in adancul sufletului. Toate lucrurile care ne emotioneaza pozitiv, care ne bucura, care ne fac fericiti sunt tot atatea porti de acces catre lumea de dincolo de ganduri...

Radio Vocea Sufletului, acest spatiu al muzicii si cuvintelor pe care l-am creat impreuna cu aproape 30 de oameni entuziasti, isi propune sa va poarte pe aripile lui in locuri de taina, sa va dea speranta ca putem construi o lume a binelui si a frumosului.

La Radio Vocea Sufletului puteti sa va simti pe drumul spre "acasa" impreuna cu cei care aspira la un Cer Nou si un Nou Pamant...

Alaturi de muzica pentru suflet, aici veti putea intalni oameni remarcabili si veti putea audia emisiuni menite sa aduca mai multa lumina si cunoastere in vietile tuturor. Iata cateva dintre acestea: "Stirile pozitive ale zilei", "Radacinile dacice ale poporului roman", "Medicina psihocauzala", "Locurile de taina ale Romaniei", "Interviuri pe frecventa sufletului", "Scoala Hiperboreana", "Cartea saptamanii", "Agenda culturala a Bucurestiului", "Lumea secreta a plantelor" si altele.

Bucurati-va 24 de ore din 24 de Radio Vocea Sufletului! Auditie placuta!

Clik RADIO VOCEA SUFLETULUI

P.S. Cei care doresc sa sprijine acest proiect sunt rugati sa posteze pe blogul sau siteul lor unul dintre bannerele de mai jos si sa ne anunte de acest lucru pentru a putea sa ii introducem la rubrica noastra de parteneri media. Multumim anticipat!

Read more...

OGLINDA PRAFUITA

Cu trei mii de ani in urma, exista un om la fel ca noi toti, care traia in apropierea unui oras inconjurat de munti. Omul a studiat pentru a deveni doctor, dar nu era complet de acord cu tot ceea ce invatat. In inima sa simtea ca trebuie sa existe ceva mai mult decat era scris in acele carti.

Intr-o zi, cand a adormit intr-o pestera, el a visat ca si-a vazut propriul corp adormit. A iesit din pestera in noaptea cu luna noua. Cerul era senin, iar el putea vedea milioane de stele. Apoi ceva s-a petrecut in interiorul sau, ceva care i-a transformat viata pentru totdeauna. El si-a privit mainile, si-a simtit corpul, iar apoi si-a auzit propria voce spunand: “sunt facut din lumina; sunt facut din stele”.

A privit din nou la stele si a realizat ca nu stelele sunt cele care creeaza lumina, ci lumina creeaza stelele. “Totul este facut din lumina; eu sunt facut din stele, a spus el si spatiul dintre ele nu este gol”. Si a stiut ca tot ceea ce exista este o fiinta vie, iar lumina este mesagerul vietii, deoarece este vie si contine in ea toate informatiile.
Apoi a constientizat ca si el era facut din stele, desi nu parea una cu acele stele. “sunt in stele si intre ele”, a gandit el. Atunci, el s-a numit tonal, iar lumina dintre stele nagual si a stiut ca tot ceea ce creeaza armonia si spatiul dintre cele doua este Viata sau Intentia. Fara viata, tonal-ul si nagual-ul nu ar putea exista. Viata este forta absolutului, a supremului, a Celui care a creat totul.
Iata deci ce a descoperit el: totul in existenta este o manifestare a fiintei vii pe care o numim Dumnezeu. Totul este Dumnezeu. Si a ajuns la concluzia ca perceptia umana este doar lumina ce percepe lumina. El a vazut ca materia este o oglinda – totul este o oglinda care reflecta lumina si creeaza imaginile acelei lumi, dand nastere lumii iluziei, Visul, care seamana cu un fum ce nu ne permite sa vedem cine suntem cu adevarat. “Noi, cei adevarati, suntem iubire pura, lumina, pura”, a spus el.

Aceasta realizare i-a transformat viata. Dintr-o data, el a stiut cine este cu adevarat, s-a uitat in jur la ceilalti oameni si la restul naturii si a ramas uimit de ceea ce a vazut. El s-a regasit pe el insusi in tot ceea ce exista – in fiecare fiinta umana, in fiecare animal, in fiecare pom, in apa, in ploaie, in nori, in pamant. Si a vazut ca viata amesteca tonal-ul cu nagual-ul in diferite moduri pentru a crea miriade de manifestari ale Vietii.
In acele momente el a inteles totul. Era foarte emotionat si inima sa era plina de pace. Cu greu putea sa astepte pentru a le spune si prietenilor sai ceea ce descoperise. Dar cum ar fi putut explica toate acestea in cuvinte? A incercat sa le spuna ce a descoperit si celorlalti, dar ei nu-l puteau intelege. Ei puteau vedea doar ca se transformase, ca din vocea si din ochii sai radia ceva extraordinar. Au observat ca el nu mai judeca pe nimeni si nimic. El devenise altfel.

Putea intelege pe oricine foarte bine, dar nimeni nu-l putea intelege pe el. Ei credeau ca el era o incarnare a lui Dumnezeu, dar el zambea cand auzea aceasta si apoi spunea: “este adevarat.Suntem la fel, voi si cu mine. Suntem imagini ale luminii. Suntem una cu Dumnezeu”. Dar nici asa oamenii nu-l intelegeau.
El a descoperit ca el era o oglinda pentru restul persoanelor, o oglinda in care el se putea vedea pe sine. “oricine este o oglinda”, a spus el. El s-a vazut in ceilalti, dar nimeni nu l-a vazut pe el. Si astfel, a constientizat ca toata lumea visa, dar fara a fi constienta de acest lucru, fara a sti cine sunt ei cu adevarat. Ei nu-l puteau vedea pe el in ei insisi, deoarece exista un perete de ceata sau de fum intre oglinzi. Si peretele de ceata era creat de interpretarea imaginilor luminii – visul oamenilor.
Apoi, a stiut ca va uita curand tot ceea ce invatase. Dorind sa-si aminteasca de-a pururi viziunea pe care a avut-o, s-a decis sa-si puna Oglinda Fumurie, astfel incat intotdeauna sa stie ca materia este o oglinda, iar fumul este cel care ne impiedica sa stim cine suntem cu adevarat. El a spus: sunt o Oglinda fumurie, deoarece ma vad pe mine in fiecare dintre voi, dar noi nu ne recunoastem unul pe celalalt din cauza fumului dintre noi. Acel fum este visul, iar oglinda esti tu, visatorul”.

DON MIGUEL RUIZ

Read more...

Mintea care nu iartă. Iubire versus Ego

Egoul este cel care ne şopteşte la urechi că nu vom putea găsi fericirea decât în lumea exterioară, printr-o acumulare de lucruri. El este cel care ne şopteşte că dacă vom găsi un partener de cuplu potrivit, totul se va armoniza în viaţa noastră şi nu vom mai putea cunoaşte suferinţa. Atunci când lucrurile par să meargă prost, el ne învaţă că singurul lucru pe care îl putem face este să dăm vina pe altcineva. Egoul are propriul său sistem de convingeri. Dacă dorim, îi putem accepta convingerile. Dacă nu dorim, putem căuta alte perspective din care să privim această lume. Desigur, nu trebuie să uităm că egoul nostru face parte integrantă din noi. De aceea, cu cât ne vom amplifica discernământul, recunoscând gândurile datorate egoului temător, cu atât mai liberi vom fi să optăm pentru o viaţă mai plină de iubire şi de pace.

Sistemul de convingeri al egoului este bazat pe teamă, pe vinovăţie şi pe condamnare. Dacă am opta numai pentru principiile şi liniile sale directoare, am opta practic pentru o stare perpetuă de conflict şi nu am mai cunoaşte vreodată pacea interioară şi fericirea. Acesta fiind însuşi mecanismul de funcţionare al egoului, nu trebuie să ne mire faptul că acesta nu crede în iertare. De fapt, el va face întotdeauna tot ce-i va sta în puteri pentru a ne convinge că nimeni din această lume nu merită să fie iertat. Mai mult, va merge până acolo încât ne va spune că noi înşine nu merităm să fim iertaţi! Egoul se cramponează cu disperare de convingerea că nimeni nu trebuie iertat pentru greşelile sale.

Pe de altă parte, el este absolut convins că trebuie să ne apărăm în permanenţă de atacurile celor din jur. El ne transmite continuu acest mesaj, sub forma unor sentimente care pot fi recunoscute cu uşurinţă. Spre exemplu, mintea neiertătoare a egoului va încerca întotdeauna să ne convingă că singura modalitate de a ne proteja de o eventuală nouă rană sufletească este aceea de a pedepsi persoana care ne-a rănit prin mânia şi prin ura noastră, izolând-o şi arătându-i dispreţul nostru, astfel încât să se simtă prost pentru fapta sa.

Egoul nostru se manifestă prin acel sentiment interior care ne face să credem că ar fi nepotrivit, prostesc sau chiar o nebunie să iertăm pe cineva ale cărei acţiuni ne-au rănit sau ne-au făcut să ne simţim ameninţaţi în vreun fel. Ca şi cum acest lucru nu ar fi de ajuns, egoul ne reaminteşte în permanenţă că în viaţa noastră există oameni care nu îşi doresc nimic mai mult pe lume decât să ne rănească în fel şi chip, oameni care merită exclusiv mânia noastră, nicidecum iertarea. Peste toate, egoul este şi foarte viclean. El se pricepe de minune să îşi aleagă martorii. Şi poţi fi absolut sigur că îi va alege numai pe aceia care îi vor susţine pe de-a-ntregul părerile. Egoul este prin excelenţă contradictoriu. Spre exemplu, el ne ascunde faptul că atunci când cedăm în faţa impulsului de a ne înfuria pe alte persoane, dorind să le pedepsim, noi ne închidem singuri în propria noastră închisoare. Un alt secret pe care ni-l ascunde este acela că gândurile noastre lipsite de iertare creează în inima noastră un gol interior, un sentiment de pierdere şi de tristeţe care ne împiedică să trăim starea de pace interioară şi de iubire. Acest gol interior ne desparte de semenii noştri şi de starea de unitate care ar trebui să ne caracterizeze.

În cazul în care credem în Dumnezeu, egoul ne şopteşte la urechi că acesta este un Dumnezeu furios şi răzbunător, gata să ne lovească cu trăsnetul lui pentru a ne pedepsi pentru „păcatele” şi pentru gândurile noastre „greşite”. Egoul ne învaţă că nu putem avea încredere şi nu ne putem simţi în siguranţă în prezenţa lui Dumnezeu. El susţine că iubirea necondiţionată pentru Dumnezeu nu este altceva decât o iluzie pe care ne-o creăm singuri şi că atât timp cât ne vom crampona de această viziune stupidă, nu vom face decât să ne amăgim singuri. Egoul încearcă să ne convingă în permanenţă că Dumnezeu este veşnic mânios şi gata oricând să provoace moartea oamenilor prin tot felul de dezastre naturale de genul cutremurelor şi al tornadelor care ucid atâţia oameni sau îi lasă fără case. El merge până acolo încât afirmă că Dumnezeu ne trimite aceste nenorociri numai pentru a ne pedepsi pentru păcatele noastre. Mintea incapabilă de iertare a egoului se cramponează în permanenţă de gândurile de teamă, de suferinţă, de durere, de disperare, de griji şi de îndoieli. Ea consideră că orice greşeală reprezintă un păcat de neiertat.

Principalele 20 de motive pentru care refuzăm să iertăm:

Este foarte greu să ierţi atunci când asculţi de vocea egoului, care te învaţă că cel mai bun lucru pe care poţi să îl faci este să pedepseşti persoana care te-a rănit, refuzându-i iubirea ta. Este foarte greu să ierţi atunci când ai un ego încăpăţânat care încearcă în permanenţă să te convingă că ura îţi conferă o siguranţă şi o certitudine mult mai mare decât iubirea. Este foarte important să nu facem din egoul nostru un duşman, dar nici să ne ataşăm prea tare de el. Este la fel de important însă să ne dăm seama că acesta ne poate conduce pe căi greşite. Egoul nostru nu încetează niciodată cu predicile. El se cramponează de un sistem de convingeri care valorizează frica, conflictul, indiferenţa şi nefericirea, făcând din ele principalele lui priorităţi. Egoul consideră iubirea pur şi simplu un act de nebunie.

Atunci când devenim prea ataşaţi de vocea egoului, lucru care se întâmplă îndeosebi în momentele de stres sau atunci când lucrurile nu merg în viaţa noastră aşa cum ne-am dori, noi auzim distinct în mintea noastră vocea egoului, care ne transmite mesajul că nu este cazul să iertăm. În realitate, noi avem întotdeauna de ales: putem asculta vocea iubirii sau cea a egoului. Cum ne putem da seama când anume ne vorbeşte egoul? Simplu: vocea egoului se naşte întotdeauna din teamă. Sfaturile sale ne lasă întotdeauna într-o stare de conflict interior, niciodată de pace. Atunci când ascultăm de mintea incapabilă să ierte a egoului, aceasta ne oferă nenumărate motive pentru a nu ierta, ascunzându-ne însă faptul că singurii care vom suferi, pierzându-ne pacea interioară, suntem noi.

Iată 20 de exemple ale modului de a raţiona al egoului:

1. Acel om te-a rănit profund. Merită pe deplin să fii furios pe el, să nu-l mai iubeşti şi să fie pedepsit.
2. Nu fi prost! Dacă îl vei ierta, acel om te va răni din nou şi din nou.
3. Dacă îl ierţi, nu îţi dovedeşti decât propria slăbiciune.
4. Dacă ierţi această persoană, este ca şi cum i-ai spune că a avut dreptate, iar cel care a greşit ai fost tu!
5. Numai un om lipsit de respect faţă de sine ar putea ierta această persoană.
6. Atunci când nu ierţi pe cineva, îţi manifeşti controlul asupra persoanei respective. Controlul este principala metodă pe care o aplică egoul pentru a se simţi în siguranţă.
7. Cea mai sigură cale de a ţine la distanţă persoana care te-a rănit este să nu o ierţi niciodată.
8. Dacă nu vei ierta această persoană, te vei simţi mai bine, căci aceasta este cea mai sigură cale de a te răzbuna pe ea.
9. Dacă nu vei ierta această persoană, vei obţine controlul asupra ei.
10. Iertarea celui care te-a rănit este cea mai mare prostie din lume.
11. Atunci când ierţi pe cineva, renunţi la propria ta siguranţă interioară.
12. Dacă îl ierţi pe cel cu care te-ai certat, rişti să îl faci să creadă că eşti de acord cu ceea ce a făcut.
13. Iertarea nu este altceva decât acceptarea comportamentului greşit.
14. La limită, poţi ierta pe cineva, dar numai dacă îşi cere sincer iertare pentru ceea ce a făcut. Nici chiar atunci nu trebuie să îl ierţi însă pe deplin.
15. Dacă îl ierţi pe acest om care a păcătuit, Dumnezeu te va pedepsi.
16. Recunoaşte: întotdeauna, greşeala îi aparţine celuilalt, aşa că ce rost are să ierţi?
17. Nu crede niciodată pe cineva care îţi spune că proiectezi asupra celorlalţi propriile tale greşeli, respingându-le.
18. Nu cădea în capcana celor care îţi spun că dacă nu poţi ierta pe cineva pentru o anumită greşeală, acest lucru se datorează faptului că nu poţi accepta o faptă pe care ai comis-o tu însuţi şi pe care o consideri de neiertat.
19. Dacă vei ierta această faptă oribilă, nu vei fi cu nimic mai bun decât cel care a comis-o.
20. În cazul în care crezi că există un Dumnezeu sau o putere superioară care te protejează să nu mai fii o victimă inocentă atât timp cât îi ierţi pe cei din jur, înseamnă că ţi-ai pierdut complet minţile!

Schimbarea sistemului nostru de convingeri

Dacă dorim să învăţăm valoarea iertării – deopotrivă a celorlalţi oameni şi a noastră – noi trebuie să ne schimbăm sistemul de convingeri. În acest scop, putem începe prin a renunţa la convingerea egoului că trebuie să găsim neapărat pe cineva pe care să dăm vina atunci când în viaţa noastră merge ceva prost. Putem adopta apoi noi convingeri în inima noastră, care să ne ajute să înţelegem valoarea renunţării la auto-condamnare şi la condamnarea celor din jur, astfel încât să ne putem înconjura numai de iubire.

Una din modalităţile prin care putem face acest lucru constă în a ne schimba modul de a gândi în legătură cu noi înşine. Egoul se identifică în totalitate cu corpul fizic şi nu concepe faptul că noi suntem fiinţe spirituale care au venit să locuiască pentru o vreme într-un astfel de corp. Dacă vom reuşi să ne schimbăm această percepţie, privindu-ne ca fiinţe spirituale eterne, şi nu doar ca nişte simple corpuri, ne va fi mult mai uşor să sesizăm valoarea iertării.

Fericirea şi pacea interioară nu apar decât atunci când renunţăm să mai căutăm vinovaţi pentru lucrurile care nu merg bine în viaţa noastră. Învinovăţirea altuia nu ne aduce fericirea pe care ne-o dorim, la fel cum nu pot face acest lucru nici răzbunarea sau pedepsirea celor vinovaţi. Singura care ne poate aduce această fericire de durată este iertarea. Noi suntem singurii care putem opri cercul vicios al mâniei, durerii, amărăciunii şi tristeţii provocate de conflictele noastre interioare şi exterioare. Fiecare om este responsabil pentru renunţarea la blocajele pe care şi le-a impus singur, pentru iertarea de sine şi pentru iertarea celor din jur, care îi pot aduce vindecarea, bucuria şi pacea pe care le caută de atâta vreme.

Schimbările încep să apară odată cu depăşirea fiecărui obstacol

Transcenderea fricii, ruşinii şi vinovăţiei. Primul obstacol pe care trebuie să îl depăşim este incapacitatea noastră de a ne schimba sistemul convingerilor. Poate cel mai mare blocaj în calea iertării este sistemul de convingeri bazat pe teamă, nu pe iubire. Acest blocaj începe să dispară de îndată ce ne manifestăm voinţa de a-i privi cu alţi ochi pe ceilalţi oameni, fie ca fiinţe care se bucură de iubire, fie ca fiinţe speriate, care au o nevoie disperată de iubire. Altfel spus, nu mai trebuie să interpretăm comportamentul celorlalţi oameni din perspectiva vinovăţiei sau inocenţei lor. Nu mai trebuie să-i privim cu ochi critici, pentru a vedea dacă ne atacă sau nu, ci trebuie să-i considerăm nişte fiinţe armonioase, care ştiu să se bucure de iubire, sau dimpotrivă, speriate, caz în care ne transmit cererea lor de ajutor.

Trebuie să devenim conştienţi de mecanismul percepţiei şi al proiecţiei. În calitatea noastră de fiinţe umane, avem un mecanism particular prin care dăm sens vieţii noastre. Avem amintiri minunate ale tuturor lucrurilor care ni s-au întâmplat vreodată, aproape începând din ziua naşterii noastre, iar uneori chiar dinainte de acest moment. Dacă în copilărie sau în tinereţe ni s-au întâmplat lucruri dureroase sau traumatizante, noi nu numai că ne aducem aminte de ele, dar chiar avem tendinţa să ne cramponăm de ele, evaluând din perspectiva lor prezentul şi viitorul nostru.

Mecanismul percepţiei şi al proiecţiei face parte integrantă din fiinţa umană, dar egoul este capabil să folosească acest mecanism în propriile sale interese. El ne convinge că proiecţiile noastre asupra altor persoane sau situaţii reprezintă însăşi realitatea. În final, el ne convinge că toate gândurile şi sentimentele noastre neplăcute se datorează unor persoane sau situaţii prezente în lumea exterioară. Ultimul lucru pe care şi-ar dori egoul să îl înţelegem este acela că tot ceea ce experimentăm noi în prezent este determinat în exclusivitate de gândurile din mintea noastră.

În general, noi nu ne asumăm responsabilitatea pentru percepţiile şi pentru proiecţiile noastre, dar dacă vom începe să o facem, vom avea libertatea de a alege cu adevărat între sistemul de convingeri al egoului şi cel al iubirii. Dacă vom deveni conştienţi de maniera în care se foloseşte egoul nostru de mecanismul proiecţiei, vom putea să ne manifestăm cu adevărat liberul arbitru. Vom putea acorda respectul cuvenit sentimentelor noastre, luând decizia dacă dorim să le cultivăm sau să ne detaşăm de ele.

Controlul trecutului şi al viitorului. Dacă dorim să ne pregătim inima şi mintea în vederea iertării, trebuie să renunţăm definitiv la convingerea că trecutul se va repeta inclusiv în viitor. Atunci când suntem atacaţi, teama se face să ne asumăm o poziţie defensivă. Această teamă continuă să existe în subconştientul nostru ani la rând, menţinându-ne convingerea că am putea fi oricând atacaţi din nou în acelaşi fel. Egoul nostru ne învaţă să nu avem încredere în alţi oameni, ba chiar să ne aşteptăm că vom fi din nou atacaţi. Există un aspect al conştiinţei noastre care trăieşte în permanenţă în acest trecut plin de spaime şi care este convins că trecutul se va repeta. Acest aspect al conştiinţei noastre are convingerea de nestrămutat că trecutul dureros prezice automat un viitor la fel de dureros.

Convingerea că evenimentele din trecut le prezic pe cele viitoare este cultivată de ego, care nu se alimentează decât cu gândurile noastre pline de teamă, incapabile de iertare, care judecă şi condamnă. Din păcate, această dietă nesănătoasă ne menţine separaţi de sinele nostru divin, de experienţa iubirii şi a unităţii cu ceilalţi oameni, inclusiv de experienţa prezenţei lui Dumnezeu.

Simptomele suferinţei şi durerii îşi au întotdeauna rădăcinile în gândurile noastre, în incapacitatea noastră de a ierta, şi pot lua diferite forme. Puţini oameni acceptă posibilitatea că atunci când se cramponează de gândurile lor critice, care refuză iertarea, ei optează practic pentru suferinţă. Egoul ne şopteşte adeseori la urechi că aceasta este cea mai bună cale de a-l pedepsi pe cel care ne-a rănit, dar în realitate singurii care suntem pedepsiţi suntem noi înşine. Îţi reamintesc că durerea, teama, nesiguranţa şi boala nu fac decât să alimenteze egoul. De aceea, acesta detestă pacea interioară, iubirea, fericirea şi sănătatea.

Percepţia egoului (căreia noi tindem să îi dăm crezare) este aceea că dacă nu păstrăm ranchiună unei persoane care ne-a rănit, ne punem singuri în pericol. Din păcate, această energie negativă pe care o cultivăm se acumulează înlăuntrul nostru şi mai devreme sau mai târziu se întoarce împotriva noastră la fel ca un bumerang.

Reţine: gândurile şi convingerile noastre determină întotdeauna experienţele noastre de viaţă. Scopul iertării este de a ne elibera de trecut, inclusiv de toate neînţelegerile şi resentimentele pe care le avem faţă de alte persoane. Iertarea nu numai că nu ne pune deloc în pericol, dar ne ajută chiar să trăim mai plenar şi mai fericiţi în momentul prezent. Dacă în clipa de faţă de simţim împăcaţi, noi avem tendinţa să proiectăm această stare de pace interioară inclusiv asupra viitorului. În acest fel, prezentul fericit se extinde asupra unui viitor fericit, tinzând să devină una cu acesta. Din păcate, cei mai mulţi dintre oameni trăiesc într-o realitate în care trecutul plin de teamă se identifică (prin proiecţie) cu un viitor plin de temeri, realitate care tinde să devină efectivă, căci convingerile noastre creează întotdeauna realitatea în care trăim.

Probabil că atât timp cât vom continua să locuim în acest corp, vom fi tentaţi în permanenţă să emitem judecăţi critice şi să refuzăm să iertăm. De acea, trebuie să ne reamintim continuu că fiecare moment reprezintă o oportunitate nouă pentru a face alegerea cuvenită. Personal, am convingerea sinceră că unul din cele mai frumoase daruri ale omului este chiar această putere de a alege gândurile pe care le cultivă în mintea sa. Libertatea de a alege ne poate elibera de propriile noastre judecăţi critice care ne întemniţează şi de propriul nostru ataşament faţă de trecut.

Iertarea ne ajută să trecem pe o altă vibraţie – cea a iubirii. Ea ne reaminteşte că iubirea reprezintă singura noastră realitate şi că în afara ei nu mai există nimic. Iubirea reprezintă răspunsul la toate întrebările şi problemele cu care ne confruntăm!

Iertarea: cea mai mare putere vindecatoare, Gerald Jampolsky

Sursa:drumuricatretine.wordpress.com

Read more...