Meditatia inimii – cale de întoarcere înauntrul fiintei

Meditatia inimii este una dintre cele mai puternice cai pentru a intra în stari de constiinta extinsa. Este cunoscută din timpuri stravechi, diferite variante şi tehnici regăsindu-se în traditii raspîndite pe întreaga planeta. Aceste tehnici au fost preluate de către ramurile transpersonale ale psihologiei occidentale şi folosite în investigaţiile sale asupra conştiinţei. Din această perspectivă, psihicul nu este decît o felie îngustă din marea sferă a conştiinţei, iar trupul omenesc este o materializare la frontiera dintre conştiinţa supremă, necreată, şi conştiinţa individuală. Meditaţia inimii este un mijloc de a accesa această zonă de interferenţă a straturilor fiinţei, avînd ca scop expansiunea conştiinţei. Efectul terapeutic derivă din integrarea la nivel psihic a acestor niveluri elevate de conştiinţă şi din conştientizarea fiinţei în întregimea sa. Inima nu este văzută ca organ al trupului fizic, ci ca punct energetic esenţial prin care conştiinţa universală se manifestă în plan imediat.

Inima. Vorbim de multe ori despre inimă folosind expresii uzuale. “Mă doare inima. Mi se rupe inima. A avea inima deschisă”. Rareori însă ne întrebăm de unde vin aceste expresii, ce legătură au ele cu realitatea? De cele mai multe ori, atunci cînd ne gîndim la sensul unei asemenea expresii care s-a perpetuat din generaţie în generaţie, credem că este vorba despre o metaforă. O metaforă bună, cu putere de sugestie. Pentru o mare durere, de pildă, spunem “mi se rupe inima”, sau “am simţit că m-a lovit în inimă”. Cine dintre noi nu ştie faptul că inima poate cu adevărat să “doară”? Cu toate acestea, nimeni nu-şi închipuie cu adevărat că este vorba despre organul fizic ce pompează sînge în trupuri. Inima nu doare, cu excepţia situaţiilor în care este vorba despre o boală fizică. Şi atunci, de unde vine această idee a “durerii inimii”? Se pare că, în tradiţia orală, o suferinţă interioară, sufletească, este asociată cumva cu trupul, prin intermediul inimii. Dacă mergem şi mai departe cu această mică investigaţie, vom descoperi că nu numai suferinţa sufletească este asociată cu zona inimii, ci şi bucuria şi, în general, orice fel de sentiment puternic. Inima pare a fi un fel de oglindă a sufletului care reflectă în trup stările noastre interioare.

Inima, poarta ancestrală de intrare în noi înşine 
Luaţi toate expresiile în care se vorbeşte despre inimă şi veţi vedea că ele reflectă realităţi lăuntrice. Acest lucru devine şi mai interesant atunci cînd constatăm că, pretutindeni în lume, în toate timpurile, oameni de toate rasele au ştiut acest lucru: faptul că inima este o legătură între realitatea interioară, simţită şi realitatea exterioară, aşa cum o percepem noi. În reprezentările rupestre din peşterile de la Lascaux, vechi de 20 de mii de ani, există un desen în care este înfăţişat un fel de şaman oficiind un fel de ritual al vînătorii. Cel mai evident lucru este inima sa enormă, roşie, părînd a fi unită printr-un straniu joc de linii cu inima animalului ce urmează să fie vînat. În culturile neolitice autohtone, Gumelniţa, Boian, Cucuteni, vechi de şase mii de ani, ceramica are, printre spirale şi curbe alb-roşii, reprezentări ale inimii. În culturile africane, australiene, polineziene, amerindiene, precolumbiene, pretutindeni inima ocupă un loc esenţial, ca şi cum omenirea ar fi ştiut dintotdeauna ca inima este un fel de poartă către straturi ale fiinţei pe care nu le putem simţi altfel.


Dumnezeu vorbeşte prin inima omului
Europa nu face excepţie. În tradiţia iudeo-creştină, inima îşi păstrează poziţia privilegiată de legatură, de cheie a porţilor către transcendenţă. Dumnezeu vorbeşte prin inima omului, iar adevărata cunoaştere, conform acestei tradiţii din care şi noi facem parte, este posibilă numai prin inimă. Părinţii creştini ai deşertului, sfinţii creştini, evangheliile, toate au în centru această idee a inimii ca punct prin care fiinţa omenească poate accesa spaţiile celeste. Faimoasa “Rugăciune a Inimii” sau “Rugăciunea lui Iisus” a supravieţuit pînă în zilele noastre şi este încă practicată de către călugării ortodocşi în mănăstiri ca una dintre cele mai puternice tehnici ale căii mistice.

 Orientalii consideră inima centru al fiinţei omeneşti
La fel ca şi celelalte mari tradiţii spirituale ale lumii, în Orient inima este privită ca şi centru al fiinţei. Ca şi vechii evrei, chinezii şi hinduşii cunoşteau punctele energetice numite “chakre” şi considerau aceste puncte nu numai porţi prin care energiile cosmosului răzbat în lumea materială ci, mai mult decît atît, că aceste puncte permit energiilor cosmosului să creeze corpul material. Chakra inimii, în Orient, este, ca şi în lumea creştină, poarta prin care fiinţa omenească poate lua contact cu adevărata sa natură care, altfel, îi rămîne necunoscută.

Ce înseamnă, de fapt, “meditaţia inimii”?
Am făcut aceste remarci despre ceea ce înseamnă inima ca şi centru simbolic al fiinţei, numai pentru a ajunge la sintagma “meditaţia inimii”. Alăturarea acestor termeni, “meditaţie” – care vine din tradiţia orientală şi “inimă” – un termen care pentru majoritatea europenilor are legătură cu tradiţia creştină, pare ciudată. Aceasta pentru că europenii concep lumile celeste şi în ultimă instanţă pe Dumnezeu, ca fiind ceva exterior fiinţei lor, ceva ce trebuie căutat în afara ei. Termenul de “rugăciune” implică o adresare către exterior. Puţini mai ştiu astăzi faptul că primii creştini îl căutau pe Dumnezeu în interior şi nu în exterior. În inima lor, şi nu în ceruri. Mai bine spus, drumul către ceruri trecea prin inimă. La fel ca şi orientalii, ei practicau interiorizarea. Iar această interiorizare, în termenii orientului, se numeşte “meditaţie”. Meditaţie înseamnă, de fapt, non-acţiune mentală. Înseamnă a nu judeca, a nu compara, a nu încerca să înţelegi. Înseamnă a nu implica mintea în evaluarea a ceea ce observăm. Înseamnă a ne scufunda, perfect lucizi, în starea de a fi. Sîntem, şi atît. Nu înseamnă a lupta împotriva gîndirii, ci a observa gîndirea. Nu a evalua ceea ce simţim, ci a observa. Într-un fel, meditaţia înseamnă a nu face nimic, ci a fi, pur şi simplu. În “meditaţia inimii” nu facem decît să fim în inima noastră, conştienţi, trezi, lucizi. Înseamnă să ne focalizăm de fapt, întreaga atenţie de care sîntem capabili, în inimă. Şi din nou trebuie să fac precizarea că nu vorbim despre inimă ca organ al trupului nostru, ci despre un punct energetic, un centru simbolic al fiinţei noastre în jurul căruia este articulată întreaga sa construcţie. Pe majoritatea dintre noi îi sperie perspectiva de a nu încerca să înţeleagă, pentru că singurul mod pe care îl mai cunoaştem, în timpurile noastre, de a investiga lumea, este prin cunoaştere, prin analiză. Civilizaţia tehnologică în care trăim, exterioară, crede că trebuie să înţeleagă cu mintea o lume exterioară. Numai că focalizîndu-ne permanent atenţia pe lumea exterioară, neglijăm ceea ce misticii tuturor timpurilor numeau “suflet”. Trăim în exterior, iar interiorul nostru a devenit ca o casă nelocuită. Locatarul, propria noastră conştiinţă, este tot timpul plecat. Iar casa, în absenţa locatarului său, se ruinează, părăsită. Meditaţia inimii este una dintre tehnicile de întoarcere în interior, de focalizare a atenţiei integrale către ceea ce se află înăuntru. A intra înăuntrul fiinţei noastre presupune curajul de a abandona nu numai exteriorul, ci şi mijloacele cu care evaluăm acest exterior: mecanismele minţii. Ca şi miezul incandescent al stelelor, inima este miezul incandescent al fiinţei omeneşti Mircea Eliade numea “tehnici ale sacrului” acele metode dezvoltate de umanitate de-a lungul timpului, pentru a intra în contact cu universul nevăzut a cărui individualizare este fiinţa omenească. Meditaţia inimii este una dintre aceste tehnici. Ea nu aparţine uneia sau alteia dintre tradiţiile spirituale ale omenirii, ci este o moştenire comună, ce poate fi regăsită sub diferite forme, pretutindeni. Dacă ne-am imagina fiinţa omenească, cu tot ceea ce implică ea, drept o sferă, atunci această sferă are centrul în inima noastră. Este un punct de energie, ca un vortex, ca un vîrtej energetic dacă vreţi. Imaginaţi-vă universul ca pe un fluviu de energie în mişcare, aşa cum îl descrie fizica cuantică, iar în acest fluviu vortexuri energetice mai mari şi mai mici. Unele vortexuri vor da naştere în spectrul bazic unor stele. Altele, mai mici, vor da naştere fiinţelor omeneşti.

Ca şi miezul incandescent al stelelor, inima este miezul incandescent al fiinţei omeneşti.
În jurul acestui miez ce reprezintă legătura cu restul universului, este clădită întreaga arhitectură a fiinţei. La fel ca şi stelele, avem un corp fizic, material, dens, care este primul dintre straturile fiinţei, apoi, corpuri din ce în ce mai rarefiate şi mai subtile. Sîntem fiinţe de o complexitate şi de o frumuseţe inimaginabile, numai că de acolo, de la nivelul acela al fiinţei noastre unde ne poziţionăm în mod obişnuit, această complexitate şi frumuseţe a fiinţei ne este inaccesibilă. Acest nivel al cunoaşterii obişnuite, al stării ordinare de conştiinţă, este nivelul minţii, al gîndirii. Este un nivel fundamental, desigur, pentru existenţa omenească, pentru că, în afara lui nu am putea funcţiona în lume aşa cum o cunoaştem. Dar nu este singurul. Cea mai mare parte a fiinţei noastre fundamentale ne-a rămas necunoscută. Dacă oamenii primordiali cunoşteau diferitele straturi ale fiinţei, noi astăzi nu mai cunoaştem decît unul: stratul mental. Fiinţa noastră este dezechilibrată. Sîntem străini nu numai de straturile rarefiate ale fiinţei, ci chiar şi de cele foarte dense, materiale, cum ar fi trupul nostru. Aceasta pentru că nivelul minţii se află undeva între zonele dense şi cele celeste.


Depăşirea nivelului mental prin “starea de conştiinţă extinsă”
Psihologia transpersonală, care-şi are originile în intuiţiile esenţiale ale lui Jung şi care a evoluat mult în ultima jumătate de secol, vorbeşte despre “stări de conştiinţă modificată sau extinsă”. Aceste stări se referă exact la depăşirea nivelului mental, analitic şi evaluativ şi pătrunderea în zone ale psihicului nostru de care nu sîntem conştienţi în mod obişnuit. Psihologia modernă, ca şi fizica modernă, ca şi biologia, chimia şi altele, descoperă acum lucruri care erau binecunoscute misticilor de acum mii de ani, din toate colţurile lumii. Şi, mai precis, că deşi ne imaginăm fiinţa omenească precum o entitate bine definită, avînd limite clare, în realitatea cea mare, aceste limite nu există. Aşa a ajuns psihologia transpersonală să redescopere aceste străvechi tehnici ale sacrului în încercarea sa de a recartografia geografia conştiinţei umane. Ritualurile şamanice bazate pe magia sunetului de tobe, felurite tehnici de respiraţie, felurite forme ale meditaţiei şi ale rugăciunii, yoga, atingerea terapeutică, toate acestea şi multe altele încă sînt folosite pentru a experimenta stări de conştiinţă extinsă. Meditaţia inimii este una dintre aceste tehnici folosite în cercetarea multiplelor straturi ale conştiinţei.

Avem prea multe în exterior şi mai puţine repere interioare
La ce foloseşte însă experimentarea unor stări de conştiinţă extinsă? La ce e bună meditaţia, rugăciunea şi toate celelalte tehnici ale căutării de sine? La ce ne-ar putea folosi această căutare în adîncurile şi în înalturile fiinţei noastre? Am putea foarte bine să căutăm răspunsul invers, pornind de la ceea ce numim realitate ordinară. Niciodată omenirea nu a avut mai multe lucruri materiale în exterior şi mai puţine repere interioare. Trăim într-o lume stăpînită de tehnologie, de obiecte, în exterior, iar interiorul nostru e mai sărac decît a fost vreodată în istoria omenirii. Niciodată oamenii nu au fost mai alienaţi, mai însinguraţi decît în zilele noastre. Niciodată rătăcirea de sine nu a luat forme mai primejdioase. Iar această rătăcire îşi are cauza în pierderea conştiinţei apartenenţei la marele univers. Oamenii se văd pe ei înşişi rupţi de restul oamenilor şi de restul universului, singuri, obiecte separate într-un univers mecanic şi impersonal. Aceasta este alienarea. Separare. Iar rezultatul, în zilele noastre, este unul paradoxal: acela că din ce în e mai mulţi oameni se întorc către adevărurile străvechi pe care le redescoperă odată cu ştiinţa contemporană. Aşa se explică intersul uriaş pentru spiritualitate, pentru căutarea de sine, pentru o viziune extinsă asupra fiinţei…

Nu sîntem doar minte, ci mult mai mult decît atît
Meditaţia inimii este una dintre căile fundamentale de întoarcere către adevărata dimensiune a fiinţei. Odată experimentată această extindere a conştiinţei, relaţia noastră cu noi înşine, cu corpul nostru, cu gîndurile noastre, cu sentimentele noastre, dar şi cu lumea înconjurătoare se schimbă. Avem de-a face cu o reaşezare a modului în care privim lumea şi în care relaţionăm cu ea. Esenţa acestei relaţionări nu mai este “ceea ce gîndim despre” ci “ceea ce simţim despre”. Descoperim cît de departe eram nu numai faţă de ceilalţi, dar şi faţă de noi înşine. Descoperim că a ne experimenta integral pe noi înşine este echivalent cu a experimenta viaţa. Descoperim cît de săracă este relaţionarea exclusiv prin minte, în comparaţie cu “a fi una cu totul”. Acum, cînd vă vorbesc “despre meditaţia inimii”, mă adresez minţii voastre, nivelului raţional al fiinţei voastre, iar voi construiţi o imagine mentală despre ceea ce înseamnă meditaţia inimii. Asta nu înseamnă că “ştiţi” ce este meditaţia inimii, ci ştiţi ceva “despre” ea. A şti despre ceva, nu înseamnă a trăi acel ceva. A şti despre meditaţia inimii este o experienţă de mii de ori mai săracă decît a o experimenta. Imaginaţi-vă acum că întreaga noastră viaţă se petrece la nivel mental. Că nu părăsim acest nivel al fiinţei niciodată. Vom şti totul despre viaţă şi a trăi, dar ne va scăpa ceva esenţial: experimentarea vieţii însăşi. Credem că iubim pe cineva şi, în realitate, în permanenţă, în loc să ne focalizăm atenţia în inimă şi în corp pentru a simţi iubirea, atenţia noastră e focalizată pe vorbăria nesfîrşită a minţii care-şi dă cu părerea “despre iubire”. În timp ce mintea pălăvrăgeşte despre iubire, iubirea ne scapă printre degete. Acelaşi lucru se petrece cu orice experienţă. În faţa unui apus de soare, mintea pălăvrăgeşte: “vai ce frumos, parcă e în filmul ăla…”. Experienţa apusului ne scapă. Viaţa ne scapă, odată privită prin prisma reductoare a minţii. Meditaţia inimii este un exerciţiu de întoarcere la “a fi”, la “a simţi”. Cum spuneam mai devreme, este un alt mod de a investiga realitatea, un mod mai complet. Nu sîntem doar minte, ci mult mai mult decît atît. Este vorba despre recuperarea celeilalte jumătăţi a fiinţei noastre.

Un exerciţiu: simţiţi-vă inima prin intermediul respiraţiei
Desigur, cu cîteva exerciţii de întoarcere la inima noastră, la centrul fiinţei noastre, nu vom reuşi să contrabalansăm o viaţă întreagă de şedere pe palierul minţii. Pentru aceasta este nevoie de un efort voluntar şi mai ales de încredere în puterea fiinţei noastre interioare de a se regăsi pe sine. Vestea bună însă este aceea că, după ce veţi deprinde cîteva tehnici simple de focalizare asupra inimii, puteţi exersa oricînd, în orice moment, orice aţi face, oriunde aţi fi. Atunci cînd sînteţi obosiţi, sau trişti, sau deprimaţi, sau atunci cînd aveţi acea senzaţie pe care mulţi dintre voi o cunoaşteţi, că viaţa alunecă pe lîngă voi, opriţi-vă, aduceţi-vă aminte de inima voastră şi racordaţi-vă la ea prin intermediul respiraţiei voastre. Sînt suficiente cîteva minute de conexiune cu esenţa fiinţei voastre, pentru ca să vă recăpătaţi echilibrul. Apoi, lăsaţi mintea să se odihnească pentru un timp şi puteţi experimenta starea de a fi. O să descoperiţi repede că mintea, ca şi cum ar fi independentă de voinţa noastră, nu este de acord cu această procedură. Acest lucru este adevărat. Noi înşine, în ceea ce sîntem noi mai important, nu sîntem una cu mintea noastră, aşa cum sîntem obişnuiţi să credem. Mintea nu e decît un instrument care, uneori, crede că este stăpînul. Nu încercaţi să vă opriţi fluxul gîndurilor. Deşi sînteţi stăpînii propriei minţi, nu sînteţi obişnuiţi cu această situaţie, pentru că de obicei mintea vă stăpîneşte pe voi şi nu invers. Pentru început, mărginiţi-vă doar să o observaţi, avînd conştiinţa că nu sînteţi una cu ea, ci o entitate mult mai cuprinzătoare, mai largă, mai înţeleaptă. Acesta ar putea fi începutul unui drum a cărui putere transformatoare v-ar putea schimba viaţa.

 Sursa : Meditatia inimii – Elena Francisc

Read more...

Povestea unui INGER....

A fost odată un bebeluş încă nenăscut. Acesta fusese conceput cu săptămâni în urmă şi trăia de atunci în pântecele mamei sale. Se simţea bine în acel loc minunat şi creştea în fiecare zi din ce în ce mai mare. Vorbea zilnic cu Dumnezeu şi învăţa foarte multe lucruri de la El. Trăia, parcă, într-un balon plin cu apă înăuntrul unei fiinţe vii. Într-o bună zi, el a simţit că balonul de apă în care locuia s-a spart, iar apa care îi oferise confort în tot acest timp, a început să se reverse. S-a speriat atunci foarte tare, aşa că l-a întrebat imediat pe Dumnezeu:
- Doamne, spune-mi, te rog, ce se întâmplă cu mine?
- A sosit vremea, fiule, să te trimit pe pământ, i-a răspuns Dumnezeu.
- Vai, Doamne! a spus atunci bebeluşul, spune-mi, te rog, cum mă voi descurca acolo, fiind atât de mic şi neajutorat?
Dumnezeu i-a răspuns:
- Tu nu ai de ce să te temi, fiule. Dintre toţi îngerii care trăiesc pe pământ, Eu am ales unul pentru tine. Acest înger te va aştepta şi va avea grijă de tine.
- Dar, oare, mă voi descurca acolo, Doamne? Aici în Rai cu Tine, eu nu făceam nimic altceva decât să cânt şi să zâmbesc, iar acest lucru era destul pentru a fi fericit.
- De acum înainte, o să-ţi fie şi mai bine, a continuat Dumnezeu. Îngerul tău va cânta pentru tine, iar tu vei zâmbi în fiecare zi şi vei simţi iubirea îngerului tău. Vei vedea că
aceste lucruri te vor face şi mai fericit.
- Cum voi putea înţelege când oamenii vor vorbi cu mine, dacă nu ştiu limba pe care o vorbesc ei?
- Să nu-ţi fie frică, fiule. Îngerul tău de pe pământ îţi va spune cele mai frumoase şi mai dulci cuvinte pe care le vei auzi vreodată. Cu multă răbdare şi grijă, îngerul tău te va învăţa să vorbeşti.
- Spune-mi, te rog, Doamne, ce trebuie să fac când voi dori să vorbesc cu tine?
- Îngerul tău îţi va împreuna mâinile şi te va învăţa să te rogi.
- Am auzit că pe pământ sunt foarte mulţi oameni răi. Cine mă va proteja?
- Îngerul tău te va apăra, chiar dacă acest lucru va însemna să-şi rişte viaţa.
- Dar eu voi fi întotdeauna supărat pentru că nu Te voi mai putea vedea…
- Îngerul tău îţi va vorbi întotdeauna de Mine şi te va învăţa felul prin care tu vei veni la Mine, cu toate că Eu voi fi întotdeauna în preajma ta.
În acel moment se făcu o linişte deplină în Rai. Vocile de pe pământ începeau să se audă din ce în ce mai tare. Simţind aceste lucruri, micuţul a întrebat atunci în grabă, dar
cu o voce blândă:
- Oh, Doamne! Dacă a venit vremea să plec acum de lângă Tine, te rog, să-mi spui numele îngerului meu!
- Numele îngerului tău nu are nicio importanţă, dar tu vei numi acest înger… MAMA!
La multi ani mama! ♥♥♥


Sursa: e-mail

Read more...

Lazarev – cauzele care duc la aparitia bolilor

Cu ceva timp in urma aparea in Rusia, concomintent la doua edituri diferite, “Karma sau armonia dintre fizic, psihic si destin” o carte care prin argumente intemeiate pe fapte concrete, a dinamitat intreg edificiul filozofiei materialiste afirmand si demonstrand cu fapte greu de contrazis prioritatea spiritului asupra materiei. Autorul lucrarii, Serghei Nikolaevici Lazarev, un cunoscut bioenergetician rus, a facut o descoperire care ar putea revolutiona intreaga conceptie contemporana asupra diagnosticarii si tratarii bolilor.

Iata care sunt, in viziunea lui S.N. Lazarev, cauzele care duc la aparitia bolilor:

Prima cauza:
Multe procese care au loc acum in viata sunt indreptate spre eliminarea blocajelor dintre constiinta si subconstientul omului. Tot ce patrunde in subconstient constituie un ghid al actiunilor si incepe sa functioneze activ.
Daca cu 100-150 de ani in urma absolutul subconstientului era in principal apanajul artei, filozofiei, al catorva scoli ezoterice, in prezent acestui proces i s-a raliat medicina.
Logica constiintei umane este orientata catre supravietuirea corpului fizic. Logica subconstientului, catre pastrarea si dezvoltarea structurilor spirituale. De aceea incercarile de substituire mecanica a acestora in cele mai multe cazuri duc la disparitia uneia din aceste doua componente.
Acum subconstientul omului asimileaza murdaria energetica cu o viteza neinchipuita si nu doar pentru ca unii incearca sa patrunda in el ci si pentru a ti se bloca subconstientul.
Sentimentele si trairile negative care patrund in subconstient, nu mai pot fi controlate de om si intrucat sanatatea fizica este strans legata de subconstient, apar niste dependente complicate si niste urmari grave.
Cercetarea structurilor karmice demonstreaza in mod elocvent la nivelul energetic porunca biblica: “Respecta pe tatal tau si pe mama ta ca sa se prelungeasca zilele tale pe Pamant…”
Raporturile fata de mama si tata trebuie sa fie intotdeauna cele respectate. Codul legilor si regulilor care a existat in societate in toate veacurile proteja impotriva destramarii celor mai fine structuri ale campurilor oamenilor. Acum toate acestea sunt pierdute.
Relatiile dintre oameni sunt determinate de niste coduri ale campurilor lor. Campul fiecarui om contine cate un set de programe care determina interrelatiile sale cu lumea si cu oamenii. Sentimentele de dragoste, ura, suparare pe care le nutresc cei din jur fata de om corespund cu strictete cu ceea ce-I sadit in karma acestuia. De aceea exista oameni care sunt in permanenta jigniti, care sufera traumatisme, care sunt invidiati, etc. In campul omului sunt continute programe informationale ale atitudinilor fata de el si programe ale atitudinii acestuia fata de alti oameni. Cand impotriva noastra se intreprinde ceva neplacut nu e bine sa raspundem in acelasi fel. Ne putem opune doar la nivel fizic insa la nivelul campului si la nivelul spiritual trebuie sa ne pastram intotdeauna o atitudine de smerenie, de blandete, sa manifestam iubire fata de oameni si sa tinem minte ca orice neplacere este cauzata de imperfectiunea noastra. Acest lucru ne curata karma, ne fereste de boli, ne amelioreaza destinul si sanatatea copiilor.
Irascibilitatea in raporturile cu oamenii, rautatea constituie o tentativa de atac bioenergetic nu numai asupra unui individ ci si asupra Universului, provocand deformatii ale structurii campului. “Rugati-va pentru cei ce va blestema si binecuvantati-i pe cei care va urasc…”. Aceasta e cea mai puternica aparare impotriva nenorocirilor, bolilor si a aceea ce numim “deochi”.
Foarte multe boli sunt puse in legatura cu faptul ca oamenii nu stiu cat e de periculos ca in perioadele de puternic avant sufletesc, cand sunt indragostiti, de exemplu, iar nivelul energetic al omului creste brusc, sa emane ganduri si stari emotionale negative.
Enurezisul nu e o boala ci primul semnal al unor puternice nereguli ale structurilor spirituale ale copilului. Este o bomba cu explozie intarziata care nu e obligatoriu sa se manifeste sub forma de boala la copil ci poate aparea si sub forma de soarta nefericita a copilului sau de structuri emotionale si psihice deformate.
De aceea orice sentiment al jignirii care a intrat la o mare adancime sau de care omul nu se poate debarasa timp indelungat reprezinta un mare pericol. Oamenii au incercat in mod intuitiv sa dezamorseze aceasta bomba, sa scape de sentimentul de suparare. Modalitatile au fost plansul, spartul veselei, injuraturile. Atunci cand insa supararea este tinuta timp indelungat ea devine de cateva ori mai periculoasa si loveste nu doar in cel care o tine dar si in copii lui. Oamenii sanatosi nu-si permit sa tina suparari. In iudaism si crestinism exista Duminica Iertarii cand omul cere iertare pentru toate ofensele si nedreptatile pe care le-a savarsit cu voie sau fara de voie. Daca acest lucru se face cu sinceritate atunci intra in functiune mecanismul caintei si are loc autopurificarea in subconstient.
Din pacate sensul caintei este inteles intr-un mod gresit in prezent. Cainta este inainte de toate nu un sir de remuscari sterile. A te cai inseamna a-ti indrepta toate fortele asupra propriei schimbari si niciodata sa nu-ti mai repeti greselile. In timpul caintei are loc ruperea lantului de cauze si efecte in care o fapta trage dupa sine pe urmatoarea. In iudaism cel care se caieste sau in crestinism talharul rastignit pe cruce care se pocaieste se pot ridica mai sus decat un sfant pentru ca ei au nevoie de eforturi de zeci de ori mai mari decat un om cu karma curata pentru a trai intreaga viata in sanctitate.
Rudele noastre si chiar animalele domestice depind de noi iar daca incalcam legile eticii, acestia pot fi pedepsiti impreuna cu noi.
Constiinta omului e ca o mica rotita ce poate fi rotita prin eforturi nu prea mari inainte si inapoi. Subconstientul e ca o roata imensa si grea care este greu de pornit dar si mai greu de oprit. Stramosii nostri urneau roata subconstientului prin aspiratia catre Dumnezeu, prin iubire si facere de bine. In ultimii 300 de ani noi traim din inertia acestei miscari fara sa depunem eforturi pentru a o mentine. De aceea acum ne poate ajuta numai aspiratia constienta si neintrerupta catre armonia lumii, catre Dumnezeu. Rezervele karmei omenirii sunt epuizate si doar aspiratiile personale ale fiecarui om vor determina gradul sau de protectie impotriva nenorocirilor.
Cauza a doua:
Exista un mare pacat pe care il poate comite un om in viata: sa ucida iubirea pentru ca inaine de a ucide un om trebuie sa ucizi in tine iubirea fata de acel om. Uciderea sentimentului de iubire reprezinta terenul pe care prolifereaza multe crime si nenorociri.
Boala poate indeplini diferite functii. Prima este cea de avertizare. A doua este cea de oprire a activitatii care impiedica dezvoltarea normala a omului iar a treia cea de eliminare a mecanismelor care permit raspandirea informatiei negative. Nu trebuie sa uitam ca suntem celulele unui singur organism imens care se cheama omenire care, la randul lui este o parte a unui sistem unitar, Universul.
In luna a cincea, copilul este intr-o comuniune absoluta cu Dumnezeu si cu Universul. Deoarece pentru o viata normala omul trebuie sa intre periodic in contact cu Universul, el se foloseste pentru aceasta de amintirile din luna a cincea, codate in campul sau. Daca mama sau tatal s-au dezis in acest timp de copil iar in timpul unui scandal intre soti acest lucru se poate intampla si la nivelul subconstientului, in mod automat copilul mosteneste nu numai programul propriilor copii dar si al Universului. Celula poarta programul de distrugere a organismului. Organismul reactioneaza in mod corespunzator. Blocarea acestui program este posibila numai prin aspiratia catre Dumnezeu si printr-o mare iubire. Daca omul nu face acest lucru disparitia familiei este inevitabila.
Copiii au acum capacitati bioenergetice de zeci de ori mai mari decat copii stramosilor nostri. Insa noi acordam prea putina atentie dezvoltarii lor spirituale concentrandu-ne mai ales in directia orientarii lor profesionale, asupra bunastarii materiale viitoare a urmasilor nostri. Pana la nastere fatul interactioneaza puternic cu lumea inconjuratoare. Asupra structurii spirituale si a starii lui fizice exercita o puternica influenta structura spirituala si comportamentul etic al mamei. In luna a cincea, fatul, daca este in comuniune cu Dumnezeu, primeste de la El o suma de calitati. In lunile 3 si 4 femeia trece niste incercari. Acestea pot lua cele mai neasteptate forme si de modul in care acestea sunt trecute depinde caracterul si viata viitorului copil. Orientarea catre valorile spirituale sa fie mai puternica decat toate celelalte tendinte.
Principala informatie ereditara se transmite nu numai prin intermediul campului. Mama este indisolubil legata prin camp de copilul ei si de aceea trairile emotive ale mamei se rasfrang asupra copilului. Daca este vorba de ura, de separare de omul iubit, acest lucru va insemna o adevarata catastrofa pentru el. Structura negativa a campului femeii determina multe din viitoarele nenorociri ale copilului.
Soarta si caracterul viitorului copil se formeaza in campul inforenergetic al parintilor inca inainte de conceptie. In momentul conceptiei ele deja exista si-i determina viitorul. De aceea daca parintii au dubii daca sa dea sau nu nastere copilului, are loc un atac asupra acestor structuri, deformarea lor sau chiar distrugerea lor partiala. Extrem de negativ se repercuteaza asupra structurilor campului viitorului copil planificarea brutala a sexului acestuia, dorinta unuia dintre parinti de a avea numai baiat sau numai fata. Chiar si numai simpla indoiala asupra dorintei de a avea un copil, nemaivorbind de tentativa de a scapa de el, constituie o demolare a destinului sau, a fericirii si sanatatii sale, a structurilor de comunicare si solidaritate cu oamenii.
Este foarte important ca in timpul bolii copilului sa creem conditii pentru insanatosirea lui corecta. Parintii trebuie sa se gandeasca inainte de toate la spiritul copilului si abia dupa aceea la trupul sau. Din acest motiv indoparea copilului cu medicamente si mancare nu poate decat sa-i faca un rau. Cu iubirea poti vindeca dar cu atasamentul poti doar sa faci rau. De aceea in timpul bolii copilului foarte multe depind de comportamentul, de etica si chiar de regimul alimentar al parintilor. Renuntarea la carne, alcool, delicatese, supraalimentarea sunt chiar mai importante pentru parinti decat pentru copii. Orice suparari si reprosuri ale parintilor, unul fata de celalalt cat si fata de lumea din jur, trebuie eliminate. Starea sufleteasca a parintilor este starea sufletului si trupului copilului. Pentru a-l pazi pe copil de boli si necazuri parintii trebuie sa inteleaga lucrul cel mai important: copilul trebuie sa fie sanatos sufleteste.
Lipsa dorintei de a invata apare la copil foarte simplu. In timpul sarcinii mama se debaraseaza de sentimentele fata de sot, de sopii sau fata de lumea din jur. Aceasta duce la formarea unui program de renegare a campului informational al Universului care blocheaza capacitatile copilului de a lucra cu informatia. Copilului ii vine greu sa invete si el refuza sa faca acest lucru. O mama iubitoare care nu-si permite si nu permite nimanui sa se indoiasca de sentimentul de dragoste si de comuniune cu Divinitatea, va da nastere unor copii talentati.
Numele dat copilului se intipareste in campul sau bioenergetic si depinde de karma aceluia al carui nume il poarta. Inainte copiilor li se dadeau nume de sfinti deloc intamplator. Karma sacrosanta, pura a sfantului se unea cu cea a copilului protejandu-l si actionand in favoarea lui. Dandu-i copilului numele unei rude, riscam deoarece greselile si viciile sale va trebui sa le ispaseasca cel care i-a luat, odata cu numele, si o parte din karma, copilul adica. De aceea, dandu-i copilului numele unui muritor este necesara blocarea partii negative a karmei, rugandu-ne la Dumnezeu in gand ca in numele copilului sa intre numai ceea ce este luminos, ce aspira spre dragoste, comuniune, noblete, spre Dumnezeu, in numele acelui om in cinstea caruia ne botezam copilul.
Multe femei stiu ca sanatatea li se amelioreaza dupa nasterea copiilor. Iubirea pe care o nutreste mama pentru copil ii innobileaza structurile campului ei ameliorandu-I starea fizica. Dar mai este o cauza pe care oamenii n-o banuiesc. Mama transfera bolile sale copilului, adica tulburarile sanatatii prin care mama isi ispasesete propria karma, trec in campul copilului iar acesta incepe sa fie bolanav. Karma se imparte intre copil si mama. Cum se recunosc deformarile din campul copilului? Copii sufera de alergii, fac des pneumonii, au probleme cu rinichii.
Nu-I promiteti niciodata copilului ca-i veti cumpara delicatese sau jucarii. Copilul trebuie sa se gandesca la satisfactii spirituale. Promiteti-I ca-l veti duce la teatru, la muzeu. Omul viseaza la nivelul unor structuri foarte fine ale campului iar penetrarea in acele zone a ceea ce este material, pamantesc coboara incredibil de jos omul. Faceti-I cadouri cand nu se asteapta. Mama care promite copilului diferite lucruri materiale in schimbul unor rezultate la invatatura sau a cuminteniei face din el un sclav al carui stapan va fi lucrul promis. In acest mod ea, fara sa vrea, creeaza un program de nimicire a tot ceea ce e sfant in favoarea unor avantaje materiale. Aceasta a fost si principala cauza a disparitiei civilizatiilor precedente.
Omul care iubeste nutreste asemenea sentimente incat uciderea lor, in altcineva sau in el, reprezinta o crima imensa. Daca ne luam dupa logica obisnuita, sterilitatea poate fi eliminata prin interventie chirurgicala. Insa distrugand iubirea, sentimentul contactului cu Universul, femeia care ucide iubirea in barbatul care o iubeste distruge structurile spirituale fine atat ale ei cat si ale barbatului. Copilul nascut in astfel de conditii poate avea niste structuri deformate ale spiritului. Organismul feminin blocheaza aceasta posibilitate, refuza sa conceapa un copil care sa fie grav bolnav sa moara sau sa faca rau altora. Noi consideram in mod obisnuit ca aceasta este o boala si ne luptam cu noi insine, cu propriul organism care incearca sa ne salveze familia de la pieire. “Boala nu te lasa sa pacatuiesti” se spune in Biblie.
Cauza miopiei o constituie deformarea structurilor campului la nivelul capului determinate de sentimentul de ura statual in structurile stabile ale campului uman. Aceste structuri nu dispar dupa interventia chirurgicala de indepartare a miopiei ci continua actiunile distructive, se transfera asupra altor organe sau asupra paramentrilor spirituali ai omului.
Barbatul si femeia care se iubesc isi imbunatatesc karma, se vindeca pe ei si si copii lor.
Cauza a treia:
In viata de zi cu zi ne permitem adeseori sa-I vorbim de rau pe altii, pe noi, sa ne plangem de soarta. Se dovedeste ca acest obicei are ca urmare distrugerea… dintilor. Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa parintilor, rudelor, urarea raului oamenilor apropiati. Cauza paradontozei o reprezinta barfirea tatalui, suprasolicitarea karmei si alimentatia incorecta. Echilibrarea emotionala si coborarea agresivitatii subconstiente sunt facilitate de utilizarea regulata in alimentatie a verdeturilor.
Prin ce sunt periculoase vorbele si gandurile rele? Cand ne gandim la cineva se creeaza o punte energetica intre noi si cel la care ne gandim. Are loc un schimb de informatie si de energie. De aceea orice gand rau reprezinta un atac energetic care poate aduce prejudicii. Chiar si pactul interior cu omul care barfeste poate fi periculos. Barfa, gandurile urate despre oameni reprezinta un traumatism aplicat omului si in acelati timp, distrugerea propriilor structuri karmice. Cuantul intensifica orice program. In prezent energetica Pamantului este de asa natura incat si gandurile rauvoitoare despre un om sunt suficiente pentru a-i produce un rau.
Ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod sistematic de multe ori fara sa ne dam seama de asta. Are loc un proces sub forma de avalansa al autodistugerii fara ca nici macar sa fie necesara conectarea unor trairi negative. Este suficient potentialul negativ acumulat pana in prezent de omenire. De aceea acum nu e suficient sa fii bun si sa nu faci rau nimanui. Subconstientul nostru e intr-atat de deformat incat nici suportarea raului nu e o conditie suficienta pentru pastrarea integritatii sufletului si a trupului. In situatia actuala principala conditie pentru supravietuire o constituie eforturile constiente indreptate spre schimbarea propriei persoane. Nu e suficient sa fii bun, trebuie sa fii activ de bun. Orice om bun sau normal are sansa de a pieri. “Iubiti-va dusmanii" este un apel la esenta spirituala a omului de a nu reactiona printr-o lovitura la un atac energetic.
Omul care-si incepe ziua cu rugaciunea “Doamne, da rudelor si cunoscutilor mei sanatate iar mie rabdare” se va asigura impotriva multor pacate.
Aprecierea negativa a cuiva produce o puternica scadere a energiei. Daca omul barfeste pe cineva, el ii produce un traumatism persoanei respective, propriului camp si pierderea energiei. “Nu judecati ca sa nu fiti judecati caci cu ce masura masurati, cu aceea vi se va masura”.
Traumatismul produs de vorbele urate se poate manifesta nu neaparat la nivelul fizic si nu neaparat brusc. Poate incepe destramarea structurilor spirituale iar cand apar nenorocirile, bolile rudelor sau copiilor, omul abia daca isi mai aduce aminte de vorbele spuse si nu-si va da seama ca pricina nenorocirilor a fost barfa.
Care este numitorul comun al persoanelor longevive? Alimentatia este diversa, comportamentul deasemenea. Singurul lucru comun tuturor este bunatatea sufleteasca. Murim devreme pentru ca in permanenta ne ruinam sufletul si trupul. Japonezii sunt poporul cel mai longeviv dar si cel mai politicos din lume.
Cele mai periculoase vorbe sunt vorbele rele impotriva omului iubit. Gradul de comuniune la nivelul campului poate fi diferit ; intre cei ce se iubesc el atinge cele mai inalte cote. Sentimentul de iubire il inalta pe om, nivelul energetic al indragostitului este foarte inalt si de aceea orice influentare negativa a acestuia devine extrem de periculoasa.
Cand compatimiti pe cineva, nu sunteti de acord cu boala lui, cu nenorocirea lui, va ganditi doar la consecinte, uitand de cauzele aparitiei acestora si prin aceasta favorizati destramarea spiritului.
Cauza a patra:
Vampirismul energetic este o ocupatie nu tocmai inofensiva. Influentarea oamenilor la un asemenea nivel al campului este cu mult mai dificila decat ne putem inchipui. Vampirismul inseamna nu doar furtul unei anumite cantitati de energie, incalcarea invelisului campului si crearea conditiilor pentru pierderile ulterioare de energie dar si prejudicierea structurii fine a campului care poate duce la deformarea liniilor karmice ale destinului, sanatatii, psihicului. Dupa un furt masiv de energie apar devieri psihice. Omului care incepe sa se foloseasca de energia altuia i se inchid canalele de comunicare cu Universul iar el este nevoit sa ia din ce in ce mai multa energie. Astfel pot aparea boli grave si chiar moartea. Inceputul acestui proces sta in egoismul exacerbat manifestat in ganduri, emotii sau fapte, in neintelegerea unitatii lumii. Aceasta blocheaza canalele de legatura cu cosmosul si provoaca o cadere energetica. Acest proces e greu de oprit. El condamna copiii “vampirului” la niste boli grave intrucat acestia se nasc cu canalele de legatura cu Universul inchise si atunci fie ca sunt supusi vampirismului fie ei insisi vor deveni vampiri si vor continua ruinarea propriului suflet.
Cum procedeaza oamenii care au nevoie de energie? Ei infurie, chinuie victima, cauta diferite mijloace de a subjuga omul pentru ca a lua de la unul egal tie e complicat. E mai usor sa iei de la acela pe care l-ai subjugat.
De ce devine omul sadic? Parintii sai au renegat comuniunea cu lumea, au renegat inaltele sentimente ceea ce a dus la inchiderea completa a canalelor care-I unea cu Universul. A inceput degradarea si destramarea structurilor campului. Energia nu putea fi procurata din alta parte decat de la oameni. Daca este vorba de un copil, acesta incepe sa-si irite mama, s-o necajeasca. Ea incepe sa tipe in permanenta, se infurie si ii cedeaza energie. Copilul isi bate joc de colegii de joaca, ii jigneste, chinuie animalele, rade si isi bate joc de cei varstnici in scopul obtinerii energiei. Prin urmare provocarea de chinuri fizice si spirituale unui alt om este una din formele de vampirism.
Putini cunosc cat de grava e pedeapsa pentru vampirism si cat de putine sunt sansele de a iesi din aceasta situatie. Unul din mijloacele spirituale de aparare impotriva unui om certat cu regulile eticii, care incearca sa fure energie il constituie rugaciunea pentru ca aceasta constituie in acelasi timp si un ajutor pentru corectarea deformatiilor structurilor sale spirituale. “Rugati-va pentru cei ce va blestema si binecuvantati-i pe cei ce va urasc.”
Cauza a cincea:
Cu totii cunoastem zicala “De morti numai de bine”. De ce? Intre lumea fina a mortilor si lumea noastra fizica sunt posibile contacte iar daca ele apar, acest lucru dauneaza ambelor lumi.
“Sudarea” campurilor unui om viu si ale unui om mort are loc atunci cand sunt incalcate legile supreme. Religia si obiceiurile de inmormantare la toate popoarele sunt orientate spre despartirea campurilor celor vii de ale celor morti. Daca omul pastreaza pica celui decedat, acest lucru se reflecta negativ asupra sa si poate duce la diferite boli, tulburari psihice, schimbarea caracterului.
Supararea omului inainte sa moara poate duce deasemenea la contopirea campurilor si probabil de aceea trebuie indeplinita ultima dorinta a celui aflat pe moarte.
Daca pana la nasterea copilului femeia a facut un avort, campul embrionului mort se poate uni cu campul copilului nascut ulterior iar acesta poate fi bolnavicios, fricos, obsedat.
Cauza a sasea:
Orice gand legat de sinucidere este extrem de periculos si de distructiv pentru om si pentru descendentii lui. Starea pe care medicii o numesc “depresiva” este lipsa dorintei de a trai, uneori ascunsa si care poate provoca multe maladii, poate aduce prejudicii destinului, caracterului. Care este motivul acestei lipse a dorintei de a trai? In primul rand este vorba de un program de autodistrugere care se formeaza in campul bioenergetic daca vreunul din ascendenti a nutrit mult timp ganduri de lipsa a dorintei de a trai sau a comis tentative de sinucidere. Chiar daca aceste lucruri s-au intamplat cu 3-4 generatii in urma, programul ramane stabil si se transmite ereditar urmasilor. Acest program poate fi o urmare a lipsei dorintei parintilor de a avea copii.
Campul omului are un sistem defensiv fata de lumea inconjuratoare care este insa total deschis parintilor. Cele mai mici greseli ale parintilor in timpul sarcinii fata de viitorul copil creeaza in campurile acestuia un program distructiv. Acest program este de lunga durata pentru ca este conceput de parinti.
Deceptia in legatura cu faptul ca fiica sau fiul e mic si slab, bolnavicios, nemultumirea legata de sexul copilului, de aspectul sau, de capriciile noului nascut, daca toate acestea sunt mai puternice decat dragostea pentru el, mai puternice decat constientizarea faptului ca un copil e un dar divin, atunci trairile negative trec in profunzimea campului sau, in subconstient si declanseaza mecanismul autodistrugerii.
O deceptie puternica a tatalui chiar si in decursul unei singure zile pentru faptul ca i s-a nascut o fiica si nu un fiu, poate duce, peste ani de zile, la nenumarate tentative de sinucidere ale fiicei ceea ce se va transmite si urmasilor ei. Programele subconstiente care se gasesc in campul copiilor trec, o data cu varsta si in special la inceputul maturizarii sexuale, in constiinta si astfel incep disensiunile dintre copii si parinti. Cinci minute de dezicere de copil pot costa ani multi de izolare, reprosuri, suparari, ura.
Omul trebuie sa iubeasca lumea din jur. Daca acest sentiment ii lipseste, in suflet i se instaleaza o stare de disconfort, de chin spiritual. Omul incearca sa-si suprime aceasta durere spirituala cu orice mijloace. Astfel se ajunge la consumul de droguri, la alcoolism, la diverse forme de toxicomanie. Adevarata cauza a narcomaniei si alcoolismului este un nivel scazut al iubirii in sufletul omului. Aceasta stare apare din cauza unor puternice frustrari, a reprimarii iubirii fata de oameni.
Iubirea inseamna armonie. Trecutul, prezentul, viitorul sunt obiecte ale iubirii. Situatia care s-a creat acum in lume corespunde nivelului spiritual contemporan al omenirii. Se cheltuie tot mai multi bani pentru narcotice si pentru lupta impotriva acestora insa fara succes. Lupta trebuie dusa cu cauza care determina consumul acestora. Iar cauza o constituie nivelul scazut al iubirii interioare a omenirii. Respingerea iubirii pentru Dumnezeu si a simtamintelor divine fata de parinti si de copii, fata de sine si de omul drag, fata de natura nevie si fata de lumea inconjuratoare a devenit ceva obisnuit in viata noastra. Toate aceste incalcari declanseaza programul de distrugere a iubirii care are drept rezultat cresterea in cascada a cruzimii pe care n-o poti stinge cu alcool sau droguri. Pentru a iesi din impas omenirea trebuie sa reinvete sa iubeasca. Totul. Iubirea este o arta complicata care trebuie invatata printr-un efort permanent.
Poruncile biblice sunt legile lumii spirituale, ale actiunii bioenergetice asupra oamenilor. Dar acum cand mama jigneste prin cuvant, privire, gest, nemaivorbind de faptele copiilor sai, ea nu intelege ca initiaza in copil un program care peste un an, doi poate sa-l impinga sub rotile masinii sau sa-i provoace o boala grava.
Omul s-a obisnuit sa considere ca iubirea este una din trairile sale de care poate dispune dupa bunul sau plac. Este o conceptie gresita. Iubirea este acel intreg a carei parte suntem, ea imbratiseaza intreaga lume. Iubirea si viata ni se daruiesc si n-avem nici un drept sa atentam la ele.
Cauza a saptea:
Multi dintre noi pot da un raspuns corect la intrebarea “Ce-i aceea hrana?”. Hrana influenteaza in primul rand structurile campului uman. Omul asimileaza hrana prin prima chakra. Printr-o alimentatie corecta poate fi vindecat un om.
“Si a spus Dumnezeu: iata, v-am dat tot felul de ierburi care imprastie samanta cata se gaseste pe intreg Pamantul si tot felul de pomi care fac roade si raspandesc samanta sa va fie de hrana.”
In “Bhahawat-Gita” se interzice consumarea hranei care a stat mai mult de trei ore dupa ce a fost gatita pentru ca este o hrana “murdara”, fiind buna doar pentru trup in ea nemaigasindu-se nimic pentru suflet.
In indoism exista notiunea de “carne necusera”. Este vorba despre carnea care contine sange si ea nu se foloseste in nici un caz la gatit. De ce? Sangele este pastratorul datelor despre viata corpului fizic, in el sta toata informatia privind bolile, simturile si trairile emotionale pe care le incearca animalele la taiere.
Stramosii nostri erau mult mai destepti decat noi cand se inchinau inainte de sacrificarea animalului cerandu-i iertare pentru faptul ca erau nevoiti sa-l intrebuinteze ca mancare. In acest fel ei blocau consecintele negative pe care noi acum le inghitim fara sa ne pese.
Se spune ca nu e bine sa citesti in timpul mesei. Mancatul cu cartea sau ziarul in fata, in fata televizorului, dezbaterile politice si familiale la masa pot traumatiza sufletul omului pentru ca in timpul mesei informatia trece liber in subconstient. Pe acest fapt este bazat ritualul impartasaniei, adica punerea in contact cu Dumnezeu. Daca insa, in timpul impartasirii, preotul se gandeste la treburile sale pamantesti atunci contactul cu Divinitatea nu se realizeaza.
In fiecare om exista un suflet, inceputul sacru, ceva omenesc si ceva animalic. In stare normala trupul trebuie sa primeasca hrana de la suflet, sufletul de la spirit iar spiritul de la Dumnezeu. Excluderea oricarei din aceste verigi este inadmisibila iar viata bazata doar pe principiul primitiv al imbuibarii trupului fara a da atentie si celorlalte verigi reprezinta calea cea mai sigura spre regres.

Sursa : PicăturideIubiresiLumină.ro

Read more...

Cand ingerii exista

Leonardo Da Vinci - "Bunavestire"

- Ingerii, acele duhuri inaripate cu puteri supranaturale, acei mesageri ai Domnului, sunt, de cele mai multe ori, priviti de "oamenii mari", ca fiind doar fiinte ce populeaza imaginatia copiilor. In realitate, obositi de rutina cotidianului, adultii imbatranesc putin cate putin si uita sa mai priveasca senin catre miracolele care nu inceteaza sa li se arate. Trec pe langa ele nepasatori, ingandurati, nefericiti... Dar uneori, poate in ajunul sarbatorilor de iarna, cand timpul profan lasa loc celui sacru, peste zbuciumul zilnic se asterne linistea. Si atunci, ceva chiar se intampla. Atunci, "oamenii mari" incep sa creada in miracole -
Tara ingerilor

Peninsula Crimeea, din sudul Ucrainei, supranumita de imparateasa Ecaterina cea Mare "perla cea mai de seama a coroanei imperiale ruse", este un loc ce pare a fi primit binecuvantarea Cerului. Peisajul este de-a dreptul spectaculos, cu tarmuri scaldate de Marea Neagra si de Marea Azov, cu plaje largi si nisip incredibil de fin. Iar cu cat inaintezi spre centrul peninsulei, cu atat relieful devine mai inalt, mai stancos si mai arid. Aici, in muntii Crimeei, ale caror piscuri par a se pravali in mare, printre canioanele cu pereti abrupti, din care cascadele curg vijelios, se spune ca este "tara ingerilor". Poate pentru ca de pe crestele versantilor ai senzatia ca, ridicand mana, poti mangaia cu degetele norii ce plutesc lin deasupra crestetului. Sau poate pentru ca pe aceste locuri, candva pagane, a pasit Sfantul Apostol Andrei, sfintind pentru intaia data meleagurile scitice de pe tarmul Marii Negre, prin lucrarea sa de increstinare.

Locuitorii zonei povestesc ca, in preajma manastirii Inkerman, au vazut de multe ori ingeri ce se ridicau catre inaltul cerului. Norii transparenti, al caror contur semana perfect cu un corp uman inaripat, pluteau in vazduh, deasupra chiliilor sapate in piatra, parca ocrotindu-i pe calugarii retrasi in aceste locuri stancoase si neprimitoare.

Se spune ca aici, pe inaltimile muntelui, ar fi rasarit ca din pamant o icoana a Maicii Domnului cu Pruncul in brate, luminata de o candela, raspandind imprejur o stralucire mirifica. Un pastor ce-si mana caprele la vale, catre pasune, a gasit-o si, tulburat de chipurile uluitor de frumoase ce-l priveau cu dragoste din tablou, a luat-o si a dus-o in coliba lui saracacioasa. Afland despre icoana cea vesnic luminata, boierul din asezarea de la poalele muntelui i-a cerut pastorului sa i-o aduca pe data, drept plocon. Ciobanului nu-i prea venea sa se desparta de minunea pe care o descoperise, dar teama de pedeapsa era mult prea mare. Insa numai dupa cateva zile, icoana a disparut din conacul boierului si a fost gasita din nou, in locul unde aparuse pentru intaia oara, pe stanci. Atunci, oamenii au inteles ca numai ingerii ar fi putut sa o poarte pe aripile lor, catre cer, pana pe creasta muntelui. S-au gandit ca asta este voia lui Dumnezeu, au zidit mai jos, in peretele muntelui, o capela micuta si au asezat icoana in altar. Acolo sta si astazi, vegheata de aripile protectoare ale ingerilor ce plutesc in vazduh deasupra muntilor Crimeei.
Calauza launtrica

Inca din timpuri biblice, oameni din toate colturile lumii, apartinand diferitelor religii si culte, au vorbit despre experientele lor legate de ingeri.

Fie ca vorbim despre budism, islamism, iudaism sau crestinism, ingerii sunt considerati fiinte spirituale ale Creatorului, menite sa faca legatura intre Cer si Pamant. In dialogurile lui Platon, filosoful antic face adesea referire la existenta unor fiinte care intermediaza o asemenea comunicare. Conceptul de "daimon" a fost folosit pentru prima data de Socrate si reprezenta vocea sa interioara care il calauzea, ii oferea solutii si raspunsuri. "Obisnuitul glas profetic al daimonului l-am auzit adesea in cursul intregii mele vieti; el mi se impotriveste ori de cate ori am de gand sa savarsesc ceva nedrept, chiar si in privinte neinsemnate..." Mai tarziu, Platon a definit "daimonul" ca fiind un fel de mesager, veriga ce face legatura intre Zei si muritori.

In crestinism, prin taina botezului, cand omul renaste din apa si din Duh la viata adevarata in Hristos, fiecare credincios primeste de la Dumnezeu un inger pazitor, care sa-l ocroteasca si sa-l indrume. Acest spirit bun il insoteste pe om pretutindeni, pazindu-l si ajutandu-l pe parcursul intregii sale vieti. Povetele si avertizarile sale se manifesta in diverse forme, printr-o voce launtrica, ca cea a lui Socrate, prin vise sau semne menite sa previna omul despre napastele care se pot abate asupra lui. Dovada stau miile de marturii ale celor care povestesc ca, in anumite momente, din strafundul sufletului au auzit o voce care-i avertiza sau ii indruma. Igor Golidberg, un moscovit, povesteste cum semnele transmise de ingerul sau i-au schimbat destinul. El s-a numarat printre cei care au scapat cu viata din tragicul accident aviatic petrecut in vara acestui an. Urmandu-si instinctul sau poate ascultand de vocea calauzitoare a ingerului, nu s-a urcat in avionul ce urma sa se prabuseasca. "Aveam bilet pentru avionul Moscova-Petrozavodsk. Cu o zi inainte de calatorie, mi-a rasarit brusc in minte ideea ca nu trebuie sa plec. Simteam fizic ca ceva rau se va intampla. Parca o voce imi soptea ca nu trebuie sa ma urc in avion. Sotia insa m-a linistit, spunandu-mi ca sunt doar emotii trecatoare si ca totul va fi bine. Am adormit destul de tarziu si am visat o furtuna teribila, cu vant cumplit, care m-a tarat si m-a ridicat de la pamant in cer. Apoi, deodata, am inceput sa cad. M-am sculat transpirat si ingrozitor de speriat. Mi-am trezit sotia si i-am spus categoric: nu plecam nicaieri! Dupa doua zile, am auzit la televizor vestea cumplitei tragedii: aeronava Tu-134, apartinand companiei RusAir, s-a prabusit in noaptea de luni spre marti, in conditii de ceata densa si vizibilitate redusa. 44 din cele 52 de persoane aflate la bordul navei si-au pierdut viata."
Supravietuiri miraculoase

Cei care cred in puterea lui Dumnezeu ar numi o asemenea intamplare - miracol. Materialistii, cei care se indoiesc de existenta unei forte atotputernice, au incercat intotdeauna sa gaseasca o explicatie logica pentru aceste fenomene.

Astfel, in 1958, sociologul american James Staunton, dupa ce a analizat peste doua sute de cazuri de deraieri de trenuri, care avusesera loc in ultimii 30 de ani, a ajuns la o concluzie tulburatoare. Trenurile al caror traseu se incheiase tragic erau incarcate doar cu 61% din capacitatea lor maxima. In timp ce trenurile care ajunsesera cu bine la destinatie erau mult mai aglomerate, ajungand la cel putin 76% din capacitatea totala. Rezultatele studiului l-au determinat pe Staunton sa sustina ca misterioasa diferenta de 15 procente poate fi explicata doar prin existenta ingerilor, care ii feresc pe oameni de nenorociri.
Sociologul a supus studiului si persoanele care, prin voia destinului, au scapat din dezastre naturale, din catastrofe sau situatii extreme. S-a dovedit ca 85% dintre supravietuitori sunt incredintati ca au fost salvati de catre ingerul lor pazitor. Este de remarcat ca acesti oameni detin asemenea convingeri de nestramutat, indiferent de apartenenta lor religioasa.

Si renumitul scriitor american Stephen King, despre care se stie ca a fost dintotdeauna preocupat de fenomenele paranormale, a investigat cazurile supravietuitorilor accidentelor aviatice. Luand ca exemplu accidentul aviatic care a avut loc pe ruta Denver-Boston, el a constatat ca de la bordul "avionului fatal" lipseau 16 pasageri. Interesandu-se de ce acestia nu se aflau in avion, King a descoperit ca 13 calatori predasera biletele chiar inainte de cursa, fara nici o explicatie, iar ceilalti trei pur si simplu intarziasera. Si asta, in conditiile in care, in general, intr-o cursa aviatica, se intampla foarte rar ca oamenii sa soseasca mai tarziu sau sa se razgandeasca in ultimul moment. In urma studiului sau, Stephen King a prezentat urmatoarea ipoteza: "Uneori, in subconstientul oamenilor se trezeste un sistem de alarma. Stramosii nostri aveau acest sistem de avertizare a pericolului bine pus la punct, astfel ca, spre exemplu, ei cadeau foarte rar prada animalelor periculoase. Cu timpul, omul a fost supus tot mai rar la asemenea pericole, iar aceasta capacitate s-a estompat si a devenit aproape inexistenta. Totusi, o frantura a sistemului s-a conservat si uneori se manifesta sub forma intuitiei".

Matematicianul rus Valeri Isakov a fost si el preocupat de asemenea evenimente tragice din care, ca prin minune, unii oameni au scapat cu viata. El a continuat munca de cercetare a sociologului american, iar datele culese vorbesc de la sine. In ultimii 20 de ani, avioanele care s-au prabusit aveau la bord, in medie, cu 18% mai putini pasageri decat cele a caror cursa s-a finalizat cu succes. Conform afirmatiilor savantului, aceasta diferenta nu poate fi o simpla coincidenta, iar singura explicatie ar fi interventia unei forte divine, atotputernice.
Inger, ingerasul meu

Potrivit unui studiu realizat de o echipa de cercetatori de la Universitatea din Texas, Statele Unite, oamenii profund religiosi au mai multe sanse de supravietuire in situatii critice. Exemplul adus de savanti in sprijinul acestei ipoteze a fost povestea lui Stan Richardson, care, in mod uluitor, a scapat nu o data, ci de doua ori,din exploziile de la World Trade Center, din New York.

In anul 1993 o masina plina cu explozibil a patruns in parcarea subterana a Turnului de Nord al Centrului Mondial de Comert din New York cu scopul de a ucide zeci de mii de oameni. Din fericire, planul terorist, organizat de gruparea Al Qaida, de a darama ambele turnuri a esuat, soldandu-se cu cateva victime. In urma exploziei, un fum dens, sufocant, s-a ridicat pana la etajul 93. Curentul electric s-a oprit imediat, lasand in bezna mii de oameni, iar cei ce se aflau in lifturi au ramas prinsi ca intr-o capcana, ore in sir. Printre ei era si Stan Richardson. Liftul cu care cobora a ramas suspendat la etajul 70. Constientizand ca ceva cumplit s-a intamplat, oamenii din jurul sau au inceput sa strige dupa ajutor. De pe scari, se auzeau tipetele celor care se aflau in aceeasi primejdie. Atunci Stan si-a spus in gand: "Doamne, daca vrerea Ta este ca astazi eu sa nu ajung acasa, asa sa fie. Faca-se voia Ta, Doamne!". Si dupa 4 ore petrecute in lift, dupa 4 ore in care s-a rugat neincetat, Stan Richardson a fost salvat.

A doua experienta tulburatoare a trait-o intre zidurile acelorasi zgarie-nori, in septembrie 2001. Se afla in biroul sau, in turnul de sud. Avea obiceiul ca, in fiecare dimineata, cat timp isi bea cafeaua, sa priveasca pe fereastra, de la inaltimea etajului 77. Dar in acea zi, a avut parte de o priveliste terifianta: un avion imens se indrepta direct spre el. "Doamne, sunt fara de putere, ajuta-ma, nu ma lasa!" si, rostind aceste cuvinte, picioarele l-au manat, conduse de o forta nevazuta, sub adapostul unui birou masiv. Avionul s-a izbit de cladire, intre etajele 78 si 85.

Povestea lui Stan Richardson a fost traita si de alti oameni care, printr-o intamplare fericita a sortii, au scapat cu viata din cumplitele atentate teroriste. Insa experienta lui Stan este diferita. Pentru ca el a fost salvat numai datorita credintei sale, prin ingerul Domnului, trimis sa-l ocroteasca.

Conform aceluiasi studiu, s-a constatat ca mai multe sanse de salvare in asemenea imprejurari periculoase au copiii. Ei sunt cei care cred neconditionat, fara rezerve si in mod firesc, in existenta ingerului ce le-a fost harazit dupa botez. Simpla lor certitudine ca aripile angelice ii vor purta departe de pericol ii salveaza din cele mai primejdioase situatii.
In vara anului 2009, un avion cu ruta Paris-Insulele Comore s-a prabusit in Oceanul Indian. Din cele 153 de persoane aflate la bordul navei, singurul supravietuitor a fost o fetita in varsta de 14 ani. Printr-un miracol divin, copilul a reusit sa scape cu numai cateva contuzii usoare. Ulterior, a povestit ca nu stie cum s-a petrecut totul, dar deodata s-a trezit in apa, in bezna totala. "Era intuneric in jurul meu si imi era foarte frig. Simteam cum ma pravalesc intr-un hau. Apoi, o forta a inceput sa ma impinga in sus si deodata am vazut o lumina stralucitoare, foarte puternica. Din razele luminoase a coborat un inger. Stiu sigur ca era ingerul meu. Am crezut ca am murit si am ajuns in Rai, dar ingerul mi-a spus: "O calatorie lunga si frumoasa te asteapta. Trebuie sa te intorci!". Si a disparut, lasand in inima mea un sentiment de tihna si seninatate".

Asemenea cazuri nu sunt singulare. Sutele de marturii atesta ca ingerii exista, iar copiii nevinovati ii primesc cu bucurie in sufletul lor mare. Uneori, in credinta lor de nestramutat, aproape se contopesc cu duhul ce le-a fost oranduit, transformandu-se ei insisi, dupa moarte, in spirite bune ale Luminii.
Cantec din Paradis

Clelia Barbieri s-a nascut in 1847, in Italia, si a murit la varsta de 23 de ani. Scurta sa viata, desi plina de greutati, este una dintre cele mai frumoase si mai luminoase existente traite vreodata. O viata angelica. Ea a infiintat un ordin religios, fiind cea mai tanara fondatoare din istoria Bisericii Romano-Catolice. In anul 1989, a fost canonizata de catre Papa Ioan Paul al II-lea.

Clelia a venit pe lume intr-o familie de oameni foarte saraci din Bologna. Cand avea doar 8 ani, tatal sau, Giuseppe, moare in timpul epidemiei de holera care, in 1855, a secerat intreaga Italie. A lasat in urma trei copii, un bunic batran si neputincios si o mama ce abia reusea sa-i intretina pe toti. Dar Clelia, desi era o fetita plapanda, a devenit in scurt timp ajutorul de nadejde al intregii familii, usurandu-i mamei necazurile si alinandu-i durerile. Inca de atunci, a realizat ca toata blandetea si forta ei, pe care le oferea mai departe celor dragi, vin de la Bunul Dumnezeu. Fetita isi petrecea putinul timp liber in rugaciune, multumindu-i Domnului si ingerului sau pentru dragostea cu care este ocrotita
intreaga familie. Crescuta intr-o atmosfera profund religioasa, ea a invatat de la mama si preotul ei tot ce se putea despre credinta catolica. La varsta de 14 ani, era atat de implicata in viata religioasa a comunitatii sale, povatuindu-i pe copii si inspirandu-i pe adulti, incat preotul paroh, Don Gaetano Guido, i-a incredintat misiunea de a le preda copiilor invatatura crestina. In biserica, printre picturile ce zugraveau ingeri si sfinti, Clelia se simtea fericita, ocrotita de Fecioara Maria, primind in sufletul sau, cu evlavie si bucurie, darul ce-i fusese oferit cu generozitate: credinta. Anii au trecut si Clelia s-a transformat intr-o adolescenta ce radia o frumusete si o delicatete angelica. Desi fusese ceruta in casatorie de mai multi tineri de familie nobila, alaturi de care traiul ar fi fost poate mai usor, Clelia a ales sa duca o viata pioasa. Credinta ardea in sufletul sau ca o faclie de nestins si tanara simtea ca trebuie sa se dedice cu totul misiunii sale, de a-i ajuta pe oamenii cei saraci si impovarati.

Avea doar 20 de ani cand a devenit un adevarat lider spiritual pentru tinerele fete ce-i impartaseau convingerile si idealurile religioase. Impreuna au format Comunitatea crestina caritabila "Suore Minime dell'Addolorata". A reusit sa obtina o casuta langa biserica din Le Budrie, Italia, unde, impreuna cu celelalte surori, a inceput sa organizeze actiuni filantropice pentru oamenii nevoiasi. Coseau, spalau, calcau, faceau aproape orice pentru a obtine bani, pe care ii donau cu generozitate. Oamenii o numeau "Mama", desi Clelia nu avea decat 22 de ani.

Patronul spiritual al Comunitatii era Sfantul Francisc din Paola, pe care Clelia il venera pentru viata pioasa traita in asceza si credinta profunda, iar dictonul preluat de la acelasi sfant era: "Pustnicii nu ii invata pe altii si nu tin predici: ei tac; si tacand, se deschid pentru vocea lui Dumnezeu".

Surorile Comunitatii, indrumate de Clelia Barbieri, munceau cat era ziua de lunga, iar noaptea si-o petreceau in rugaciune. Dar trupul firav al Cleliei a cedat. In 1868, s-a imbolnavit grav de tuberculoza. La un examen medical, doctorul a descoperit ca purta in jurul trupului, ca semn de penitenta, un lant cu spini. Desi oamenii credeau ca este un inger, trimis sa le usureze povara, Clelia se considera nedemna de dragostea Fecioarei Maria si se pedepsea pentru a-si ispasi pacatele. Cand boala a istovit-o complet, tintuind-o la pat, preotul a fost chemat pentru ultima impartasanie. Timp de cateva momente, si-a revenit in simtiri si, vazandu-si surorile adunate in jurul sau, le-a spus: "De ce jeliti? Fiti curajoase, caci desi plec in Paradis, voi ramane mereu alaturi de voi. Nu va voi abandona niciodata!".

La un an dupa moartea sa, aceasta profetie s-a adeverit. Era in ajunul Craciunului, surorile Comunitatii pe care o fondase se rugau, cand deodata, alaturi de corul care slavea nasterea Mantuitorului, s-a auzit vocea angelica a Cleliei. Canta cu un glas ce nu se putea asemui cu nici unul de pe acest pamant. "Ne acompaniaza in rugaciuni, in multe limbi ale pamantului. In Italia, se poate auzi cum se roaga in latina, in Tanzania, acolo unde avem o misiune de increstinare, se aude in swahili, iar in India in malayalam", confirma Sora Silvana Magnani, cea care conduce in prezent Congregatia fondata de Sfanta Clelia, "Suore Minime dell'Addolorata".

De atunci au trecut mai bine de 140 de ani, dar vocea ei, in ajunul Nasterii Domnului, se poate auzi clar, limpede si atat de frumos, insotind cantecele de preamarire a Domnului nostru Iisus Cristos, o voce a unui inger, o voce din Paradis.
Si daca totusi exista oameni care inca nu cred in toate aceste miracole, poate ca se vor lasa convinsi si, intr-una din noptile binecuvantate ale solstitiului de iarna, in ajunul Craciunului, vor iesi afara si vor privi Cerul. Si daca ochii lor nu vor vedea, poate ca inima lor va simti ca acolo Sus, in inaltul Cerului, s-a aprins din nou o Stea. O Stea care straluceste pentru noi, toti.

Sursa:Formula As

Read more...

Uimitorul bărbat care a trăit 250 de ani

Acesta a fost titlul unui articol apărut în New York Times la data de 6 mai 1933, când ziarul anunţa moartea lui Li Ching Zuen, un vin­de­că­tor chinez, născut în anul 1677. Documentele vremii atestau că guvernul chinez l-a felicitat cu ocazia împlinirii vârstei de 150 de ani, iar apoi la 200 de ani. „În momentul morţii sale arăta ca un bărbat de 50 de ani”, aşa cum dovedeşte şi o fotografie făcută în anul 1927. „Vindecătorul acesta s-a alăturat armatei chineze la vârsta de 71 de ani ca instructor de arte marţiale şi consultant tactic”, spune Susan Shumsky în cartea cu titlul „Ascensiunea – comuniunea cu maeştrii nemuritori şi cu fiinţele de lumină”(Ed. For You). Aceeaşi sursă citează descrierea ui­mitorului bărbat, făcută de generalul Yang Shen într-un raport militar, intitulat „O relatare reală referitoare la un bătrân în vârstă de 250 de ani, purtător de noroc”: „Se poate deplasa foarte rapid prin munţi, deşi are aproape 250 de ani.La o singură masă consumă trei farfurii de orez, pui şi alte tipuri de carne”. Secretul vieţii lungi, descris chiar de Li Ching Zuen, este acesta; „Omul trebuie să aibă inima liniştită, să rămână la fel de calm ca o broască ţestoasă, să meargă la fel de sprinţar ca un porumbel şi să doarmă la fel de adânc ca un câine”.

Secretul vieţii lungi, dezvăluit de un om care a trăit o viaţă nefiresc de lungă, conţine trei ele­mente esenţiale; pacea interioară, calmul „broaştei ţestoase”, mersul sprinten, deci miş­carea şi somnul bun. Dar, cea mai importantă din­­tre toate, cea din care se nasc toate, şi miş­ca­­rea sprintenă, şi somnul bun este, de fapt, com­­ponenta interioară; „pacea”. „Dacă oa­me­nii ar avea inima liniştită şi ar sta mereu într-o stare de pace interioară, ar putea trăi şi un secol”, spunea acelaşi vindecător. Consul­tând biografia lui, însă, constatăm că el era ins­truit în domeniul vindecării cu ajutorul plan­te­lor medicinale şi, poate, că acesta este un alt in­gre­dient indispensabil vieţii lungi, dar unul pe care nu l-a menţionat în descrierea citată mai înainte. Este probabil, însă, ca farmacia naturii să fie doar ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit pentru cazurile în care ne pierdem pacea lăuntrică şi, o dată cu ea, ne pierdem vitalitatea, capaci­ta­tea de a ne mişca rapid, precum şi somnul bun.

Noi dobândim energie şi vitalitate prin mişcare, prin efort fizic constant, făcut zi de zi, dar şi prin somn, unde ne încărcăm bateriile uzate în stare de veghe. Uzura esenţială nu pro­vine din mişcarea fizică; consumul de energie şi lipsa de vitalitate nu au cauza într-un exces de ordin fizic, ci în unul mental, interior.

Ne obo­seşte şi ne vlăguieşte neliniştea, nu mişcarea. Ne surmenează grija şi stresul, nu munca. Ne îm­bătrâneşte ura şi iritarea, supărarea şi ne­mul­ţumirea, ne pierdem energia şi vitalitatea prin consum nervos, mai degrabă decât prin consum fizic. Un somn bun ne realimentează fizic şi psihic, ne hrăneşte cu energie şi cu pu­te­­re pentru că în somn ne reconectăm cu sursa vieţii, cu puterea „păcii interioare”, pe care n-o mai frânge mintea, nici n-o mai tulbură emoţiile şi grijile noastre. Dacă izbutim să rămânem într-o stare de calm interior şi de pace în timpul activităţilor zilnice noi rămânem în contact cu „sursa vieţii”, cu adevărul care ne că­lău­zeş­te şi ne îngrijeşte. Pacea interioară este starea noastră naturală, cum tendinţa de a ne face griji continuu şi a ne irita, a ne simţi nemulţumiţi şi nefericiţi indică tocmai faptul că ne „scoatem din priză” sau ne deconectăm de la Sinele nostru. Nu doar că suntem mai puţin inspiraţi prin ne­mulţumire şi nelinişte, nu doar că ne sugru­măm singuri energia, nu doar că întrerupem re­­laţia cu bateriile naturale ale vieţii, dar îm­bă­trâ­nim mai repede şi trăim mai puţin. „Nu te în­grijora pentru ziua de mâine, căci Dumnezeu ştie ce-ţi trebuie şi îţi va da”, spunea Iisus şi, într-un fel, spunea că mintea noastră nu ne adu­ce lucrurile de care avem nevoie, dar con­tac­tul cu pacea lăuntrică o poate face. Căci în pa­­cea aceasta tace mintea, dar vorbeşte Dum­ne­­zeu. În pacea aceasta, Egoul se topeşte, dar se aude şi se vede puterea energiei care susţine via­ţa în întregul univers. Poate că de aceea Bi­blia spune „Pacea să fie cu voi”. Căci da­că pacea-i cu noi, este tot ce avem nevoie pentru via­ţă, inclusiv ce avem nevoie pentru o via­ţă lungă.

Autor: MARIA TIMUC

Read more...

O surpriza pentru voi...

Dragii nostri, ne bucuram sa putem veni catre voi cu un numar mare de daruri.

Ieri, Radio Vocea Sufletului a fost desemnat, la concursul Radar de Media, cel mai ascultat post romanesc de radio online. In semn de recunostinta pentru sprijinul vostru, va aducem in dar carti, CD-uri muzicale, reviste, produse naturiste, invitatii la teatru si restaurant, tratamente de infrumusetare si un dispozitiv de protectie energetica.

Pentru a participa la tragerea la sorti a cadourilor noastre, pe care o vom face in saptamana 13-19 februarie, va rugam sa va inscrieti la newsletterul radioului. De aici, impreuna cu reprezentantii firmelor care ofera aceste daruri, vom trage la sorti cei 20 de castigatori. Data limita a inregistrarii in newletterul radioului, pentru a participa la tragerea la sorti, este 13 februarie ora 10 dimineata. Cei care s-au inscris deja la newsletter vor participa din oficiu la tragerea la sorti.

Pentru a te inscrie, intra aici: Radio Vocea Sufletului

Iata care sunt darurile noastre pentru voi:
http://www.radiovoceasufletului.ro/index.php?link=articol_afis&arr=6

Read more...

TERAPIE PRIN CREDINTA

O, ştii omule, că din prima şi ultima zi a vieţii tale alergi mereu. Îţi transporţi sufletul spre limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău.
Te-ai gândit cum să-ţi pregăteşti această căruţă. Nici un om chibzuit nu încarcă lemne, fân sau altceva în carul său, până nu-l pregăteşte mai întâi: îl lungeşte, pune lanţuri, prăjini şi apoi încarcă povara pe care doreşte să o transporte.
Dacă pentru încărcătura unei poveri obişnuite ne pregătim căruţa cu atâta grijă, cu atât mai vârtos trebuie să ne pregătim căruţa trupului cu lanţurile înfrânării, pentru ca să putem transporta cu pace sufletul nostru.
Dacă noi oamenii nu îndrăznim să încărcăm o căruţă nepregătită, cu atât mai vârtos Domnul nostru nu va revărsa Harul Său într-un trup neîngrijit şi un suflet pustiit.
Nu o spun eu, ci Sfântul Apostol Pavel, care zice: „orice faceţi cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi ca pentru Domnul.” În numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl, iar vorbirea voastră să fie cu sare dreasă şi nu cu grabă să asculte, zăbavnic să vorbească. Zăbavnic la mânie dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu-şi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică.

De aceea când vorbeşti, omule, gândeşte-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă - să te zideşti pe tine şi pe el cu fiecare cuvânt - şi el şi tu sunteţi ai lui Hristos care pentru noi creştinii este temelia vieţii noastre. Iar pe această temelie care se zideşte aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut. Îl va da pe faţă ziua Domnului - prin foc. Şi dacă lucrul pe care l-a clădit va rămâne, va lua plată. Nu uita că eşti o cărămidă duhovnicească din marea clădire a Bisericii lui Hristos.
Rămâi cuminte în acest zid socotindu-te legat de celelalte cărămizi cu mortarul iubirii.
Nu te smulge din linia acestui zid duhovnicesc rotunjindu-ţi cuvintele dintr-o frământătură curată a gândurilor şi arde-le în cuptorul minţii luminate şi apoi le trimite pe marele şantier al vieţii omeneşti.
Clădirea construită astfel, niciodată nu se va prăbuşi.

Fericiţi cei ce mor în Domnul căci faptele lor vin cu ei - trăiesc în veşnicie.
Omule, trebuie să-ţi schimbi viaţa - retează cu foarfeca voile tale - crengile rele: sudalmele, neascultările şi va rămâne un pom care nu va putrezi în veac - este cuvântul lui Dumnezeu.
În fiecare zi citeşte, de poţi măcar un verset, un capitol sau un psalm, de care să-ţi legi gândurile mutându-te de la cele stricăcioase la cele veşnice; dând astfel de lucru gândului, nu-l vei mai lăsa să zămislească păcatul care să nască fapte ruşinoase.
Rugăciunea şi postul, aceste aripi sufleteşti; puternice arme de luptă duhovnicească, cu care-ţi poţi câştiga biruinţa a tot păcatul, le cunoşti şi tu omule şi şti cât de folositoare sunt.
Da! rugăciunea şi postul sunt minunatele unelte duhovniceşti cu care îţi strângi laolaltă roada ostenelilor, ca şi pe altă parte uneltele gospodăreşti - când trebuie să coseşti păcatul, când să aduni virtuţile şi când să nimiceşti buruiana gândurilor sălbatice.
Foloseşte-te de ele când trebuie, căci nimeni nu cunoaşte unde să aduni şi unde să tai, numai tu omule ştii.
Căci scris este: vreme este să plângi şi vreme este să grăieşti şi vreme este să taci şi toate la vremea lor - şi toate cu aleasă înţelepciune.

„Eu aş vrea (zice Sf. Ap. Pavel) ca toţi oamenii să fie cum sunt eu.”
Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui.
Mai degrabă, cât faci, fă cu duh de smerenie, pentru că Dumnezeu, celor trufaşi le stă împotrivă, iar la cei smeriţi le dă dar.
Te afli în post; nu uita că postul te ajută şi este sală de aşteptare în care creştinul îmbolnăvit de păcate trebuie să cugete până-i vine rândul, cum să-şi dezvăluiască boala mai sincer, înaintea duhovnicului său la spovedanie pentru că de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat, ci să ai parte în mod folositor de cereştile doctorii ale Sfintei Taine.
Rugăciunea este respiraţia sufletului, iar postul este apa care stinge văpaia patimilor.
Orice unealtă e cu două tăişuri. Dacă nu o foloseşti cum trebuie, în loc să taie, te taie, în loc să clădească, te dărâmă. Deci fii cu nădejdea în Domnul când foloseşti uneltele Lui. Adu-ţi aminte de acel sobar tainic care a pus la cale trădarea şi prinderea lui Iisus.
Era într-o zi de miercuri şi a treia zi, vinerea, a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre.
El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui, noi toţi ne-am vindecat.
Chinuit a fost şi supus şi nu şi-a deschis gura Sa, ca o oaie spre junghiere s-a dus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-L tunde, aşa nu şi-a deschis gura Sa.
Deci a fost răstignit pentru păcatele noastre. Şi fiindcă în aceste două zile a pătimit Iisus în chip deosebit pentru noi toţi, dorind să ne scoată din mocirla (păcatului) patimilor, a pieirii veşnice, vrând să ne mântuiască.
Vom rămâne totuşi nepăsători la marea Lui jertfă?
Să nu ne jertfim şi noi măcar atât, prin înfrânare?

Dacă nu poţi mai mult fii atent la tine însuţi. Pentru propria ta salvare cinsteşte toată viaţa ta aceste două zile din săptămână, şi ţi se va schimba viaţa ta sufletească şi trupească.
De ce să-ţi dărâmi propria ta viaţă înainte de vreme - ajută-te şi nu uita că mântuirea e funia împletită cu harul lui Dumnezeu (adică mila şi ajutorul Lui şi voia ta liberă; întinde mâinile tale spre Hristos.
Credinţa fortifică voinţa.
El vrea să te ajute.
Lasă-te înfăşurat sufleteşte cu o asemenea funie şi vei fi ridicat spre împărăţia lui Dumnezeu, care împărăţie nu este de mâncare şi băutură, ci pace şi dreptate şi bucurie întru Duhul Sfânt.
Nu uita deci că Cel ce s-a jertfit pentru a noastră mântuire, ne-a îndemnat să ne jertfim şi noi.

Mântuirea sufletului are un revers hotărât.
Ce dar binecuvântat de Dumnezeu este apa pentru viaţa oamenilor. O bem şi ne stâmpărăm setea cu ea - dar mai ales ne răcoreşte trupul înfierbântat de trudă şi ne spălăm hainele murdare şi ce minunat te simţi când eşti curat.
Un creştin ştie că are şi suflet - oare sufletul nu se murdăreşte trăind în viaţă? Dar ce este păcatul dacă nu groaznica murdărie sufletească ce întunecă până şi ochiul minţii.
Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.
Dacă ne mărturisim păcatele noastre, spovedania este tocmai baia curăţitoare a sufletului omenesc.
Omule spală-ţi sufletul ca să-l poţi hrăni cu pâinea vieţii celei veşnice.
Nu doreşti să-l îmbraci cu cămaşa lui Hristos?
Să ne aducem aminte - câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi îmbrăcat.
Ajută-ţi sufletul să guste şi el din pâinea îngerilor.
Să ştii şi aceasta, că o bucată de pâine mâncată cu supărare, ţi se face gol în gură.
O! dacă ai iubi mai mult pe Dumnezeu, va spori şi bucuria lăuntrică şi vei simţi atunci adevărata dulceaţă a Sfintei Cuminecături.
Iar cine mănâncă din pâinea aceasta, viu va fi în veci.
Un suflet zbuciumat de vârtejul patimilor şi al urii, nu poate primi sămânţa harului şi nici pe Hristos în Sfânta Taină.
De aceea mult se luminează puterea minţii printr-o inimă liniştită. Iar un suflet drept, e semnul bucuriilor nesfârşite.

Încearcă deci să stingi furtuna din mica împărăţie a sufletului, şi viaţa ta întreagă se va desfăşura ca o adiere peste dureri. Nu ştii că orice faptă, fie bună fie rea, îndulceşte sau amărăşte mai întâi pe autorul ei?
Şi lumina pe care o aprinzi spre a risipi întunericul dimprejur, îţi luminează propria ta faţă şi apoi mai departe? Nu stinge o astfel de lumină.
Nu uita că o apă răscolită de furtună nu se poate îmblânzi lovindu-o cu bâta, dar nici un vrăjmaş a se potoli urându-l şi blestemându-l.
Abia rugându-te pentru el, cu pace şi pentru a lui mântuire vei smulge pe vrăjmaşul tău din stăpânirea vicleanului, şi apoi rămas el singur, oricât ar fi de înrăit, e numai om şi omul nu-i atât de vătămos ca atunci când bagi în el un legheon de diavoli, pe seama cărora l-ai dat prin blestemul tău, prin sudalma ta, prin ura ta şi cu care viclenii împreună te şi atacă pe urmă.
Roagă-te pentru vrăjmaş şi se va ruşina diavolul, lăsându-l singur pe istovitul om. Nu-l mai urâ, ci fie-ţi milă de el că e om, e fratele tău, e fiu al aceluiaşi Părinte Ceresc. Doreşte-i vrăjmaşului tău ce-ţi ceri în rugăciune şi pentru tine. E greu la început căci eşti om pătimaş ca toţi oamenii. Dar stăruinţa despică piatra; de la o vreme simţi nevoia de a te ruga pentru el, din milă. Nu-l mai poţi urâ pe vrăjmaşul tău, nu mai eşti în stare să urăşti nici un om.
Vezi, abia atunci ai biruit pe diavolul cel a toată lumea vrăjmaş, stricătorul păcii şi rău făcătorul al tuturor oamenilor.

Ai vrea să-ţi vezi soarele lăuntric urcând dintr-un frumos răsărit pe cerul propriei tale vieţi? Încearcă atunci să simţi seară de seară stând de vorbă cu tine, întăreşte-te cu mătănii, cu un psalm, cu o rugăciune, cu smerenie, uşurându-ţi sufletul şi sporind astfel în dragoste pentru tot omul.
Fiecare zi să-ţi fie în faţa ta - vei câştiga curajul şi vei simţi mâna harului Dumnezeiesc că lucrează împreună cu tine.
Viaţa oamenilor este o brazdă de plug trasă peste ogorul anilor ajunşi spre capătul de hotar.
De aceea trage brazda propriei tale vieţi cât mai dreaptă; înlătură greşelile, abaterile; iar de le-ai săvârşit, îndreaptă-le până nu înnoptează şi până nu îngheaţă, făcând tot binele de care eşti capabil, până când plugul sufletului mai poate trage brazda pe curmătura vieţii tale. Sub îndrumarea gândurilor curate şi a milei Marelui Dumnezeu, adu-ţi mereu aminte cât de plăcuţi sunt cei ce voiesc pacea.
Până la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea este mai aproape de tine decât sufletul şi trupul tău, numai să ştii să afli această apropiere prin credinţă şi rugăciune.
Domnul este aproape de toţi cei ce-L cheamă cu toată inima.

Părintele Arsenie Boca- GANDURI

Read more...