Dezvoltarea vointei prin concentrare

luni, 21 iunie 2010

Vei gasi in acest capitol o metoda foarte eficienta si practica de dezvoltare a vointei. Poti sa-ti dezvolti o vointa puternica daca vrei. Poti sa-ti faci vointa un motor care sa atraga spre tine puteri colosale. Sunt date exercitii care, daca sunt practicate, iti intaresc vointa, exact asa cum ti-ai intari muschii prin exercitii fizice.
Cand incepem sa facem ceva trebuie sa incepem intai cu principiile de baza. Vor fi date niste exercitii simple. E imposibil de estimat cel mai mare beneficiu care poate fi obtinut din dezvoltarea mentala dobandita prin aceste tehnici de concentrare. Chiar si exercitiile simple nu trebuie considerate inutile. „In nici o privinta”, scrie dr. Oppenheim, „un om nu poate demonstra o calitate mai buna a puterii vointei ca in viata sa privata, intima.” Suntem cu totii supusi anumitor tentatii. Vointa decide daca vom fi drepti sau nedrepti, curati in gandire, generosi in sfaturi, retinuti in observarea defectelor celorlalti sau daca traim conform celor mai inalte standarde ale noastre. De vreme ce toate acestea sunt controlate de catre vointa, ar trebui sa ne facem timp in viata de zi cu zi pentru multe exercitii de antrenare a vointei.
Bineinteles ca tu iti dai seama ca vointa ta ar trebui antrenata. Trebuie sa-ti dai seama si ca pentru a face acest lucru e nevoie de un efort pe care doar tu singur poti sa-l depui. Nimeni nu-l poate depune in locul tau.
Pentru a avea succes cu aceste exercitii trebuie sa le practici cu seriozitate si hotarare. Eu iti pot arata cum sa-ti antrenezi vointa, insa succesul tau depinde de stapanirea de catre tine a acestor metode.
Noi metode de antrenare a vointei
Alege o camera linistita unde nu vei fi deranjat; sa ai un ceas care sa-ti arate ora si un carnetel in care sa notezi observatiile. Incepe fiecare exercitiu cu notarea datei si a orei.
Exercitiul nr.1 -Privitul fix
22.00. Prima zi
Timp limitat. Alege un moment al zilei cand ti-e cel mai convenabil. Eu am ales ora 22.00. Aseaza-te pe un scaun si priveste la clanta usii zece minute. Apoi noteaza ce ai trait. La inceput iti va parea ciudat si nefiresc. Iti va fi greu sa stai intr-o singura pozitie pentru zece minute; dar stai cat de nemiscat poti. Timpul iti va parea lung deoarece probabil ca va fi prima data cand vei fi stat zece minute fara sa faci nimic. Iti vei vedea gandurile deviind de la clanta si te vei intreba ce e cu acest exercitiu. Repeta acest exercitiu timp de sase zile.
22:00. A doua zi
Observatii: Ar trebui sa fii capabil sa stai mai linistit, iar timpul ar trebui sa treaca mai repede. Probabil ca te vei simti putin mai puternic datorita castigarii unui control mai bun asupra vointei. Te va intari, deoarece ti-ai respectat hotararea.
22:00. A treia zi
Observatii:. S-ar putea sa-ti fie putin mai greu sa te concentrezi asupra clantei, caci poate ai avut o zi foarte incarcata si mintea ta tot incearca sa se intoarca la ce ai facut in timpul zilei. Continua sa incerci si in cele din urma vei reusi sa alungi toate gandurile straine. Apoi ar trebui sa simti o dorinta de a castiga inca si mai mult control. Exista un sentiment de putere care te cuprinde atunci cand esti capabil sa-ti exerciti vointa. Acest exercitiu te va face sa te simti mai important si iti trezeste un sentiment de generozitate si curaj. Vei spune: „Vad ca pot intr-adevar sa fac ceea ce doresc si pot sa alung gandurile straine. Acum inteleg, exercitiul e valoros.”
22:00. A patra zi
Note: „Am observat ca puteam sa privesc clanta si sa-mi concentrez atentia asupra ei imediat. Am depasit tendinta de a-mi misca picioarele. Nici un fel de alte ganduri nu incearca sa intre in minte, caci am stabilit faptul ca pot sa fac ceea ce doresc si nu trebuie sa fiu condus de alte ganduri. Cred ca incep sa castig in forta mentala, acum pot intelege valoarea deosebita a faptului ca sunt stapanul propriei mele forte a vointei. Stiu acum ca daca iau o hotarare o s-o respect. Am mai multa incredere in mine si simt ca autocontrolul imi creste.”
22:00. A cincea zi
Note: „Pare ca in fiecare zi intensitatea concentrarii imi creste. Simt ca pot sa-mi indrept atentia spre orice doresc.”
22:00. A sasea zi
Note: „Pot sa-mi indrept imediat intreaga atentie asupra clantei. Simt ca stapanesc pe deplin acest exercitiu si sunt pregatit pentru altul.”
Ai practicat suficient acest exercitiu, insa inainte sa incepi altul vreau sa scrii un rezumat despre cat succes ai avut in controlarea impulsurilor trecatoare ale mintii si vointei. Ti se va parea o practica excelenta. Nimic nu e mai util mintii decat sa acorde atentie propriilor sale activitati minunate si subtile.
Exercitul nr. 2 - Un altfel de joc
Ia un pachet de carti de joc. Alege-ti o ora sa faci acest exercitiu. In fiecare zi la ora aleasa, ia pachetul intr-o mana si incepe sa le asezi pe masa una peste alta cat de incet poti, cu o miscare constanta. Incearca sa le iei cat de constant se poate. Fiecare carte asezata trebuie sa o acopere in totalitate pe cea de dedesubt. Fa acest exercitiu timp de sase zile.
Prima zi.
Observatii: Sarcina iti va parea plictisitoare si obositoare. Necesita cea mai mare concentrare pentru a face ca fiecare carte sa o acopere complet pe precedenta. Probabil ca-ti vei dori sa le asezi mai repede. E nevoie de rabdare pentru a le aseza atat de incet, insa folosul se pierde daca nu sunt asezate astfel. Vei descoperi ca, la inceput, miscarile iti vor fi neregulate si precipitate. Va fi nevoie de putin antrenament inainte sa obtii un control usor asupra mainilor si bratelor. Probabil ca n-ai incercat niciodata sa faci ceva intr-un mod atat de calm. Va fi nevoie de cea mai mare atentie a vointei tale. Dar vei observa ca dobandesti un calm pe care nu l-ai mai avut niciodata inainte. Treptat acumulezi puteri noi. Iti dai seama cat de impulsiv si pripit ai fost si cum, folosindu-ti vointa, iti poti controla temperamentul.
A doua zi.
Observatii: Incepi sa asezi cartile incet. Vei descoperi ca, prin antrenament, poti sa le asezi mult mai repede. Insa ideea e sa le asezi incet si de aceea trebuie sa te supraveghezi. Miscarile incete, constante, sunt obositoare. Trebuie sa invingi dorinta de a te grabi. In curand vei afla ca poti aseza cartile incet sau repede, dupa dorinta.
A treia zi.
Observatii: Inca ti se mai pare greu sa le asezi incet. Vointa te indeamna sa mergi mai repede. Acest lucru e adevarat mai ales daca esti impulsiv, caci caracterului impulsiv i se pare foarte dificil sa faca ceva incet si fara graba. E impotriva „firii”. Acest exercitiu e totusi obositor. Insa cand il faci, te intareste mental. Indeplinesti ceva ce nu-ti face placere sa faci. Te invata cum sa te concentrezi asupra sarcinilor neplacute. Vei gasi foarte utila notarea acestor observatii.
A patra zi.
Observatii: „Descopar ca incep sa asez cartile intr-un fel matematic. Observ ca o carte nu o acopera complet pe cealalta. Devin putin neglijent si trebuie sa fiu mai atent. Ii comand vointei sa se concentreze mai mult. Nu pare atat de greu sa reiau controlul.”
A cincea zi.
Observatii: „Observ ca imi inving momentele bruste, ca pot aseza cartile incet si constant. Simt ca incep sa castig rapid mai mult echilibru. Capat un control mai bun asupra vointei mele in fiecare zi, iar vointa imi controleaza in totalitate miscarile. Incep sa-mi privesc vointa ca pe o mare putere conducatoare. Nici nu ma gandesc sa renunt la cunoasterea despre vointa pe care am dobandit-o. Mi se pare un exercitiu bun si stiu ca ma va ajuta sa imi indeplinesc sarcinile.”
A sasea zi.
Observatii: „Incep sa simt minunatele posibilitati ale vointei. Imi da forta sa ma gandesc la puterea vointei. Acum pot intr-atat de multe si lucrez mult mai bine incat imi dau seama ca pot sa-mi controlez puterea vointei. Oricare ar fi sarcina mea, vointa mea e concentrata asupra ei. Trebuie sa-mi pastrez vointa indreptata asupra sarcinii pana cand aceasta e indeplinita. Cu cat stabilesc mai atent si mai precis ce voi face, cu atat mai usor vointa il duce la indeplinire. Hotararea adauga vointei forta imperativa. Vointa si rezultatul actioneaza si reactioneaza unul asupra celuilalt.
A saptea zi.
Observatii: Acum incearca sa faci tot ce faci azi mai repede. Nu te grabi sau enerva. Incearca doar sa faci totul mai repede, dar intr-un mod constant.
Vei descoperi ca exercitiile pe care le-ai practicat in mod incetinit ti-au calmat nervii si au facut astfel posibila cresterea vitezei. Vointa e sub controlul tau. Fa-o sa indeplineasca hotararile rapid. Astfel iti construiesti autocontrolul si stapanirea de sine. Acum e momentul in care masina umana actioneaza dupa cum ii dicteaza autorul.
Acum ar trebui sa fii capabil sa evaluezi marele avantaj care rezulta din notarea in fiecare zi a introspectiilor tale. Bineinteles ca nu vei avea exact experientele date in aceste exemple, insa unele dintre acestea se vor potrivi cazului tau. Fii atent sa-ti analizezi experientele cu atentie si sa faci un raport cat se poate de adevarat. Descrie-ti sentimentele exact asa cum iti par. In cateva luni, daca incerci din nou aceleasi exercitii, vei descoperi ca raportul tau e cu mult mai bun. Prin aceste introspectii aflam mai multe despre noi, invatam sa ne cunoastem mai bine si cu aceasta cunoastere ne putem creste foarte mult eficienta. Pe masura ce te obisnuiesti cu redactarea raportului, acesta va deveni mult mai precis. Inveti astfel cum sa-ti stapanesti impulsurile, activitatile si slabiciunile.
Fiecare persoana ar trebui sa incerce sa creeze exercitii care se vor potrivi cel mai bine cu nevoile lui. Daca nu e convenabil pentru tine sa faci exercitii in fiecare zi, fa-le de doua sau trei ori pe saptamana. Dar du la bun sfarsit orice plan hotarasti sa incepi. Daca nu poti dedica zece minute pe zi experimentelor, incepe cu cinci minute si creste treptat timpul. Exercitiile date sunt gandite doar ca exemple.
Antrenarea vointei fara exercitiu
Sunt multi oameni care nu vor sa-si faca timp sa faca exercitii, deci urmatoarele indicatii de antrenare a vointei sunt date pentru ei.
Vrand si realizand, vointa creste. De aceea cu cat vrei mai mult, cu atat vointa creste mai mult si aduna putere. Indiferent daca sarcina ta e mare sau mica, fa-ti o regula din indeplinirea ei pentru a-ti intari vointa. Formeaza-ti obiceiul de a-ti concentra vointa cu toata puterea asupra sarcinii care trebuie indeplinita. In acest fel iti formezi obiceiul de a duce la bun sfarsit un lucru, de a duce la indeplinire un plan. Capeti sentimentul ca esti capabil sa realizezi ceea ce se afla in fata ta, indiferent ce e acel lucru. Aceasta iti da incredere si un sentiment de putere pe care nu-l obtii de nicaieri altundeva. Stii ca atunci cand iei o hotarare, o vei respecta. Nu abordezi sarcinile noi fara tragere de inima, ci cu o atitudine indrazneata si curajoasa. Stii ca vointa ta este capabila sa te treaca peste mari obstacole. Stiind acest lucru nu vei fi niciodata victima a disperarii. Ai vointa si o vei folosi cu o intensitate din ce in ce mai mare, oferindu-ti astfel puterea de a-ti face hotararile mai puternice, actiunile mai libere si viata mai frumoasa si mai buna.
Educarea vointei nu ar trebui lasata la voia intamplarii. Doar sarcinile concrete o vor face energica, pregatita, tenace si solida. Singurul mod prin care ea se poate dezvolta este prin auto-analiza si auto-disciplina. Pretul sta in efort, timp si rabdare, dar „castigul” e imens. Nu exista procedee magice care sa conduca la dezvoltarea vointei, insa dezvoltarea vointei face minuni pentru tine deoarece iti confera auto-stapanire, putere personala si tarie de caracter.
Concentrarea asupra vointei de a castiga
Adaptabilitatea persoanelor la mediul lor de afaceri e mai mult o chestiune de hotarare decat de orice altceva. Astazi auzim vorbindu-se foarte mult despre aptitudinile unui om. Unele dintre aptitudinile lui, dintre puterile lui, pot fi dezvoltate intr-o mare masura, dar ramane inca o persoana cu posibilitati necunoscute pana cand toate puterile sale latente nu sunt dezvoltate in cel mai inalt grad posibil. Poate rata intr-un domeniu si poate avea un succes deosebit in altul. Sunt multi oameni de succes care nu au avut succes in ce au inceput prima data, insa au profitat de pe urma eforturilor lor in diferite directii, iar acest lucru i-a facut mai apoi apti pentru lucruri mai importante, in vreme ce daca ar fi refuzat sa se adapteze mediului lor, fluxul progresului i-ar fi tarat in uitare.
Singurul meu scop in toate lucrarile mele este sa trezesc in om capacitatea de efort individual si determinarea de a-si dezvolta toate capacitatile si posibilitatile sale la cel mai inalt nivel. Un singur lucru as vrea sa intelegi de la inceput, acela ca nu conteaza atat capacitatea, cat dorinta de a face. Capacitati sunt destule, dar initiativa de organizare si putere creativa nu. E usor sa angajezi oameni, dar sa angajezi pe cineva sa-i pregateasca e mai greu. Abilitatile lor trebuie canalizate spre munca pe care o pot indeplini la cel mai inalt nivel de maiestrie. Trebuie sa li se arate cum sa-si pastreze energia in timpul acestei munci si trebuie invatati sa lucreze in armonie cu ceilalti, intrucat cele mai multe concerne de afaceri sunt dominate de o singura personalitate.
Concentrarea asupra fortei motrice din interior
Cu totii suntem constienti, uneori, ca avem undeva in noi o forta motrice activa care incearca intotdeauna sa ne impinga inainte spre fapte mai bune. Acea „forta” e cea care ne face sa ne simtim hotarati uneori sa facem ceva care sa conteze. Nu e un gand, emotie sau sentiment. Aceasta forta motrice e ceva diferit de gand sau emotie. E o calitate a sufletului si de aceea are o constiinta proprie. Este acel „Vreau sa fac!” al vointei. E forta care face vointa sa se concentreze. Multi au simtit aceasta forta lucrand in ei, determinandu-i sa-si indeplineasca sarcinile si sa-si implineasca idealurile. Toti barbatii de succes si toate femeile importante devin constienti ca aceasta forta suprema si puternica e aliatul lor in ducerea la indeplinire a marilor hotarari.
Forta motrice exista in toti, insa pana nu ajungi la un anumit nivel de forta nu devii constient de ea. Celor merituosi le apare in mod natural fara nici un antrenament. Apare neprovocata si dispare neobservata. Nu stim ce este exact aceasta forta, dar stim ca ea e cea care intensifica vointa de a solicita actiune dreapta si armonioasa.
Fiinta umana obisnuita, considerata o simpla marfa, daca ar putea fi vanduta ca sclav ar pretui poate zece mii de dolari. Adeseori ne batem joc de noi, si ne batem joc de ceilalti. Daca cineva ti-ar da un automobil de cinci mii de dolari ai avea mare grija de el. Nu ai pune nisip in carburator, nu ai amesteca apa cu benzina, nu ai conduce nervos pe drumuri accidentate sau nu ai lasa-o sa inghete peste noapte.
Esti absolut sigur ca ai grija de propriul tau corp, de propria ta sanatate, singura ta proprietate reala, la fel de bine cum ai avea grija de un automobil de cinci mii de dolari daca ti s-ar da unul?
Omul care isi amesteca sangele cu whisky e mai nebun decat unul care ar amesteca in masina sa apa cu benzina. Poti sa-ti iei alta masina; nu poti sa-ti iei alt corp.
Omul care nu doarme suficient, traieste agitat si gandeste haotic, care isi infuleca mancarea intr-atat incat rezerva sa de sange e insuficienta - acesta e un om nebun care se poarta cu sine cum nu s-ar purta cu nici o alta proprietate valoroasa.
Tu incerci sa vorbesti cu barbati si femei care crezi ca stiu mai multe decat tine. Si ASCULTI in loc sa incerci sa le spui si tu lor ceea ce stii. Exista sute de mii de oameni de cincizeci - saizeci de ani care merg pe vechiul fagas, si oricine ar vrea ar putea iesi din el si s-ar putea numara printre oamenii de succes, numai de-ar putea gasi scanteia care sa faca sa explodeze energia din ei, care acum se iroseste.
Poti fi flacara unui bat de chibrit care scapara o scanteie, dar nu uita ca fiecare om trebuie sa-si analizeze si sa-si rezolve singur problema.

Sursa: Extras din lucrarea „Concentrarea–secretul realizarii perfecte”, ed.Kamala

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu


  © Blogger template Foam by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP