Magicianul Alb ( partea intai)

Cartea raspunde multor intrebari aducand un plus de claritate si viziune in ceea ce priveste unele aspecte subtile ale realitatii, in special in ceea ce priveste Universul astral. "Probabil că cele mai tulburătoare întrebări pe care ni le-am pus vreodată sunt în legătură cu moartea şi incertitudinea continuităţii vieţii după pragul acesteia. Cu siguranţă, chiar şi cel mai înverşunat ateu are momente în care ideea neantizării lui, a confruntării fatale cu sfârşitul periplului din această lume îl frustează, îl face să se simtă mic şi nesemnificativ. De ce? Pentru că aproape toţi, credincioşi sau atei, ne dorim, precum eroii poveştilor populare, tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte... Dar, oare, este posibil acest lucru?... Putem măcar afla răspunsul înainte să ne dăm obştescul sfârşit?... Oferind cititorului o acţiune palpitantă şi plină de neprevăzut, în care experienţele la limita dintre viaţă şi moarte tulbură sufletul căutătorului spiritual, romanul ezoteric Magicianul Alb aduce nu numai argumente bine închegate în favoarea continuităţii vieţii după moarte ci prezintă cu acurateţe întregul proces de decorporalizare voită şi conştientă, ca şi fenomenele sau experienţele cu care ne putem confrunta odată ajunşi în planul astral. Punând la dispoziţia cititorului chei spirituale esenţiale, autorul ne lasă, parcă, să înţelegem că lucrurile despre care ne vorbeşte se bazează şi pe experienţa sa personală în realitatea lumii de dincolo... Desigur, aventura spirituală pe care Daniel Roxin o propune atinge mult mai multe aspecte misterioase ale realităţii. Pornit pe cont propriu în căutarea adevărului despre viaţă şi moarte, eroul principal al romanului îşi forţează limitele şi se confruntă cu experienţe care îl copleşesc. Disperarea şi perseverenţa cu care încearcă să găsească o soluţie salvatoare atrage în viaţa sa un personaj enigmatic, dispus să îl ajute. Din acest punct, totul capătă sensuri noi iar revelaţiile spirituale şi experienţele bulversante îi răstoarnă concepţiile şi convingerile. Paşii îl poartă în locuri necunoscute în care societăţile spirituale secrete şi războiul parapsihologic sunt un aspect cert al realităţii; mai mult decât atât, intră în jocul periculos al confruntării cu servitorii Noii Ordini Mondiale, totul în contextul precipitării evenimentelor generate de apropiata interacţiune a planetei, în 2012, cu Centura fotonică. Aducând o perspectivă spirituală asupra unor fenomene de la graniţa cunoaşterii, romanul Magicianul Alb mai are meritul de a face aceasta într-o manieră stilistică cuceritoare. Mânuirea abilă a limbajului literar pe care o arată autorul, maniera dinamică, subtilităţile, umorul, satisfac, dincolo de nevoia de mister, şi exigenţa artistică a celor cu un simţ estetic dezvoltat. Cu alte cuvinte, romanul Magicianul Alb face parte din categoria cărţilor pe care le citeşti pe nerăsuflate... "


La intrarea în localitate, atmosfera liniştită a satului meu natal, cu dealul pastelat de toamnă şi cu străzile înguste care urcau şerpuitor, mi-a adus un flux de optimism binefăcător. Mă simţeam acasă. Mergând încet, am permis amintirilor să mă invadeze; lucruri puse în sertarul memoriei ieşeau acum la lumină mai mult decât la oricare altă vizită – hoinărelile peste dealuri, fotbalul din curtea şcolii, acea fetiţă drăguţă de care mă îndrăgostisem atât de tare pe când aveam zece ani...
Fiecare colţ de stradă îmi aducea câte o amintire încărcată de regretul neantizării ei. Ajuns în faţa porţii casei mele, am respirat adânc.În curte mama mătura frunzele căzute în timpul zilei.Văzându-mă, se îndreptă bucuroasă către mine.
- Te-ai gândit să mai vii şi pe acasă? zise ea cu o uşoară urmă de reproş.
- Mai bine mai târziu decât niciodată! am exclamat eu.
- Vino să te pup!
După ce ne-am îmbrăţişat, ca întotdeauna grijulie,mă întrebă dacă nu îmi este foame. I-am răspuns că nu.- Dar ce-i cu tine? se arătă ea intrigată.
- Adică?
- Ce-i cu faţa asta? Ai cearcăne, eşti palid...
- N-am prea reuşit să dorm în ultimele nopţi,i-am răspuns, încercând să dau impresia că nu e nimic important.
- Şi de ce, mă rog?
Maică-mea dorea să le ştie pe toate.
- De ce, de ne-ce, asta e... Uite că am devenit şi poet.
- Fetele astea!... îşi dădu mama singură răspunsul.
Ar trebui să te mai linişteşti şi tu! Ai deja treizeci de ani! Nu crezi că ar cam fi timpul să-ţi întemeiezi şi tu o familie, ca tot omul normal?
- Mamă, nu mă lua iar cu teoriile astea. Când va fi să fie, o să te anunţ.
- Bine, bine...
- Tata?... am cerut eu lămuriri.
- Dom’ profesor a înnebunit puţin. Şi-a instalat internet şi acum toată ziua, ca un copil mic, stă pe calculator...
„Dom’ profesor”! Aşa îi spunea mama, luându-l peste picior din cauza mândriei lui mărunte de a fi abordat în acest fel de ceilalţi din comunitate.
După ce am intrat în casă, m-am îndreptat spre camera lui şi am bătut la uşă:
- Alo?... ”Dom’ profesor”?... Eşti acasă cumva?
- Hei, fiule, se auzi vocea lui gravă, ai sosit?!
Tata era într-adevăr la calculator. După ce ne-am îmbrăţişat şi am schimbat câteva cuvinte, a exclamat cu o evidentă preocupare:
- Ce chestie şi internetul ăsta, domnule...! Poţi să afli orice! Şi poţi să şi vezi, completă el cu subînţeles. Înţelegi la ce mă refer... Am dat din cap în semn că da.
- Dacă ar şti maică-ta la ce mă mai uit din când în când, nu mi-ar mai da să mănânc... Şi altfel? schimbă el subiectul.
- Am nevoie de puţină relaxare, aşa că m-am gândit să rămân câteva zile pe acasă.
- Bine-ai făcut! O să mai am şi eu cu cine să mă conversez.
După ce am mai stat puţin de vorbă cu ei, am hotărât să merg într-o plimbare pe dealul din apropiere. Soarele tomnatic era foarte plăcut, iar aerul cald te îmbia să-l respiri din mijlocul naturii. O parte dintre frunzele verzi ale primăverii şi ale verii primiseră botezul galben sau roşiatic al noului anotimp ce le prevestea sfârşitul. Totuşi, până la trecerea lor în nefiinţă mai urma să se scurgă ceva
timp, iar frumuseţea pe care o radiau era îmbucurătoare.
Aerul proaspăt, deşi foarte plăcut, mă făcu să simt oboseala ultimelor evenimente cu mai mare intensitate. Aproape că îmi venea să mă întind pe jos,să trag un pui de somn. Neputându-mă lupta mai mult cu oboseala, m-am întors către casă şi, după ce
am mâncat puţin din celebra omletă a mamei mele, m-am întins în patul copilăriei şi am adormit...
Se făcea că mă aflu pe un şantier părăsit un peisaj suprarealist în care, printre construcţiile ciudate, în paragină, se distingea un cer vânăt, punctat de nori negri cenuşii. Fugeam... Mă ştiam urmărit de ceva, dar încă nu îmi dădeam seama de ce anume.Fugeam, uitându-mă înapoi cu teamă. Spre disperarea mea, de după o movilă apăru ea, femeia-demon.Mă striga pe nume cu o voce de hienă, expediind spre urechile mele o serie de obscenităţi. Voia să se împreuneze cu mine. Copleşit de oroare, alergam cu toată puterea mai departe. Aleile de pe şantier păreau să se
îngusteze tot mai mult, până când am ajuns pe un drum înfundat. Nicio uşă sau spărtură nu îmi permise să găsesc vreo cale de scăpare. M-am întors îngrozit.
Femeia-demon, de două ori mai mare decât mine,era la câţiva paşi. Rânjind, se apropie de mine şi mă luă în braţe.
- Alex..., gâlgâi vocea ei piţigăiată, de ce fugi de mine?
Nu puteam opune nicio rezistenţă. Forţa ei colosală mă ţinea blocat.
- Îţi place să te joci?
Zicând aceasta, începu să râdă isteric şi să mă lingă pe faţă. Era atât de scârbos!...
Cu această impresie deplorabilă, m-am trezit transpirat şi cu inima bătându-mi nebuneşte. Primul gând care mi-a venit în minte a fost acela că am venit
degeaba aici, la ţară, pentru că această vizită, se părea,nu rezolvase nimic. Coşmarul îmi aduse în suflet aceeaşi animalică angoasă trăită în ultimele zile în
propria locuinţă. Am privit ceasul – era trei dimineaţa. Am aprins becul şi apoi m-am ghemuit într-un colţ al patului, gândindu-mă la situaţia în care mă gă -
seam. Să fi deschis oare prin iresponsabilitatea mea vreo poartă către... infern? Acest gând mă îngrozea.Trebuia să găsesc o soluţie, o ieşire... Da, o să vorbesccu un preot, apăru o solutie salvatoare neluată în considerare până acum. Poate se rezolvă ceva.Cu ochii roşii de nesomn şi tensiune, am intrat la ora opt dimineaţa în bucătărie. Mama, care deja pregătea mâncarea, mă privi speriată.
- Ce se întâmplă cu tine, Alex? Arăţi ca după război...
Nu puteam să mă prefac în continuare că nu e nimic.
- Nu mă simt prea bine. Am avut un coşmar, am precizat.
Îngrijorată, mama se apropie de mine.
- Ai necazuri, dragule? Ştii că mie poţi să-mi spui orice...Nu i-am răspuns. În ochii ei se citea teama. Ca multe mame, avea o anumită capacitate empatică, fiind trup din trupul ei, şi simţea că se petrecuse ceva grav.
- Ai făcut ceva rău? mai întrebă ea, cu teama unei confirmări.
- Stai liniştită, mamă, n-am omorât pe nimeni şi nici n-am făcut vreo altă infracţiune, dacă la asta de gândeşti...
- Atunci e vorba de vreo femeie?
Ca să scap de această grijă maternă care începea să mă irite, i-am confirmat.
Vizibil uşurată, încercă să mă încurajeze:
- Lasă, dragule... La cât de frumos eşti, o să găseşti zece femei, nu una!
- Bine, mamă... Acum putem vorbi despre altceva?
Nedorind să mă supere, schimbă subiectul discuţiei:
- Ce vrei să mănânci? Avem caşcaval, friptură,lapte, ceai..., ăăă... nişte pateu... Ce să-ţi pregătesc?ceru ea o ultimă lămurire.
- O să mănânc nişte caşcaval şi un ceai.
- Bine, imediat le pregătesc.
După ce am mâncat, am făcut o baie şi am ieşit din casă cu intenţia de a-l căuta pe preotul satului pentru o discuţie. Până la urmă m-am răzgândit - nu voiam să afle ai mei. Nu aveam de gând să-i necăjesc şi mai mult. Analizând situaţia, am hotărât să merg într-una din localităţile învecinate, unde ştiam că există o mică mănăstire. Am parcurs drumul în patruzeci de minute şi am parcat maşina în apropiere.Poarta rustică a mănăstirii se deschise cu o uşoară scârţâitură, ce atrase atenţia unui călugăr tânăr cu păr lung şi bărbiţă rară. Acesta se uită în direcţia mea
întrebător. Apropiindu-mă, l-am salutat:
- Bună ziua, părinte!
- Bună ziua, îmi răspunse el.
- Spuneţi-mi, vă rog, aş vrea să cer sfatul cuiva din mănăstire într-o problemă sufletească... Cui ar trebui să mă adresez?
Privindu-mă cu o anumită neîncredere, probabil din cauza înfăţişării mele deplorabile, îmi răspunse continuându-şi mecanic treaba:
- Vorbiţi cu părintele Arsenie... E în biserică, mai preciză.
După ce i-am mulţumit, am luat-o pe aleea pietruită către mica bisericuţă în care călugării îşi săvârşeau practica religioasă. În jurul bisericii, într-un
patrulater cu un singur nivel, se întindeau chiliile,sala de mese şi ceea ce părea a fi un depozit. Totul strălucea de curăţenie. Varul alb, proaspăt, de pe pereţii clădirilor crea un sentiment de pace şi pioşenie...
Am intrat timid în biserică. În afară de călugării din faţa altarului, nu am zărit pe nimeni. Aceştia, ca şi cum nu m-ar fi observat, îşi continuau imperturbabil slujba. Unul dintre ei, mai în vârstă, binecuvânta naţiunea, sfinţii din vechime şi aşa mai departe, în timp ce alţii psalmodiau cu voci plăcute de tenori. Îi priveam şi mă întrebam care ar fi putut fi părintele Arsenie. Cel în vârstă, cu părul încărunţit? Poate cel cu ochelari şi figură de om cu carte? Am renunţat să
mai fac speculaţii, lăsându-mă purtat de sonorităţile cântecelor bisericeşti; îmi făceau bine. Într-un târziu, fără să îmi dau seama, călugărul cu ochelari se
apropie de mine. Îmi puse mâna pe umăr şi mi se adresă:
- Vrei să te spovedeşti?
Am tresărit.
- Îl caut pe părintele Arsenie, am spus.
- Eu sunt.
-Mă bucur să vă cunosc... Aş vrea, dacă se poate, să vă cer sfatul într-o problemă...
Părintele se uită la mine cu atenţie. Ochii lui inteligenţi păreau că cercetează în sufletul meu.
- Te ascult, zise într-un târziu.
- Cum să vă spun, de mai multe zile am nişte coşmaruri care se tot repetă...
Pe moment ceva mă oprea să-i spun tot adevărul.Mă gândeam să nu mă considere vreun satanist sau să tragă cine ştie ce altă concluzie.
- Mă simt rău, nu pot dormi şi, drept să spun, a început să-mi fie frică, am continuat eu. Totul e atât de viu încât aproape mi se pare că se petrece cu adevărat...
- Şi ce îţi apare în aceste coşmaruri? ceru părintele Arsenie mai multe detalii.
După ce i-am povestit conţinutul visului, am aşteptat un verdict. Părintele se uita la mine gânditor.
- La biserică mai mergi din când în când? mă întrebă el cu o voce care părea să sugereze că ştie răspunsul.
Spăşit, am recunoscut că nu.
- Rău faci, copilul meu... Cum vrei ca Dumnezeu să-ţi vină în ajutor dacă tu nu-L cauţi? Ăsta e necazul cu lumea de azi, filozofă el. Lipsa de credinţă. Omul Îl caută pe Dumnezeu numai atunci când are un necaz sau când vrea ceva. După aceea Îl uită şi îşi strică mai departe sufletul.
Ruşinat, i-am dat dreptate.
- Degeaba părinţii bisericii se luptă să-l aducă pe om pe calea cea bună, pentru că omul s-a apropiat mai mult de necuratul, duce-i-s-ar numele!... Or,Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă!Cu aceste cuvinte, părintele Arsenie păru că are
de gând să îşi încheie discursul moralizator la adresa decadenţei mulţimii.
- Copilul meu, reîncepu el, Sfânta Scriptură ne învaţă cum să urmăm pilda Mântuitorului nostru şi cum să ne ferim de rău... Nu te mai întreb dacă ai citit Biblia că poate o să-ţi vină ideea să mă minţi aici, în Casa Domnului...
I-am mulţumit în gând pentru asta.
- Să te pui însă să o citeşti. De asemenea, dacă poţi, vino zilnic la mănăstire să participi la slujbe.
- O să vin, i-am confirmat eu.
- Totodată să spui „Tatăl nostru” de şapte ori dimineaţa şi seara, înainte de culcare, şi să-ţi pui o legătură de busuioc lângă pernă atunci când te culci.
Apoi o să vedem... Dacă va fi nevoie, o să facem şi o slujbă de îndepărtare a duhurilor rele.
După ce stătu pe gânduri câteva clipe, continuă cu o voce coborâtă:
- Domnul Dumnezeu are grijă de toate sufletele care Îl caută sincer. Încrede-te în asta! Şi lasă destrăbălarea cu femeile!
Aveam impresia că părintele a înţeles mai multe despre situaţia mea decât aş fi vrut eu să afle.
- Ar fi bine să te şi spovedeşti... Aşa păcatele o să-ţi fie îndepărtate mai uşor.
După ce i-am mulţumit pentru bunăvoinţă, am plecat cu o legătură de busuioc şi o sticluţă cu apă sfinţită aduse de un alt călugăr, la rugămintea lui.Mă simţeam ceva mai bine. Atmosfera de calm religios din interiorul mănăstirii îmi dăduse puţin curaj. Şi când mă gândesc că numai în urmă cu vreo patru luni eram un ateu „incurabil”... Cât de neașteptată pare viaţa uneori! Mă rog, asta era viaţa mea si trebuia să merg mai departe. Nu puteam schimba trecutul, dar viitorul speram să fie deschis spre posibilităţi mai bune.
Ajuns acasă, mi-am ascuns busuiocul şi apa sfinţită şi am căutat-o pe mama. Era în grădină,făcându-şi de lucru printre ultimele straturi de legume.
- Cum te simţi? mă întrebă ea, imediat după ce mă văzu.
- Bine. Tata e la şcoală?
- Da, e pe baricade...
- Ai nevoie să te ajut la ceva? m-am oferit eu.
- Stai liniştit, puiule. A trecut vremea când era de
lucru. Eee!... Dacă veneai cu vreo lună jumate mai repede, îţi făceam eu program, n-avea grijă! Aşa mă mai învârt şi eu să treacă timpul, până vine taică-tu pe la două...
- Atunci, mamă, merg să mă „joc” şi eu puţin pe internet...
- Bine, dragule. Dacă ţi-e foame, am pregătit ceva bun în bucătărie...
După ce am scos un „mmm...” nu foarte convingător, am intrat în casă. Trebuia să-mi mai petrec timpul cumva. Am deschis calculatorul şi mi-am verificat e-mail-urile. Aveam două: unul de la un amic - îmi povestea că a găsit nu ştiu ce chestie interesantă pe un anume site, lucru ce nu îmi trezea nici pe departe curiozitatea -, şi un altul, fără adresa de expediţie. L-am deschis şi am citit intrigat singurul rând scris cu litere mari: „ŢI-AM SPUS CĂ NU EŞTI PREGĂTIT PENTRU AŞA CEVA!” Atât şi nimic mai mult. În prima fază nu am înţeles la ce făcea referire dar, când mi-am dat seama, am simţit cum pielea mi se face de găină. În minte îmi răsună, cu aceeaşi
claritate, vocea gravă care, în urmă cu destul timp, mă avertizase în timpul unei stări de dedublare că nu eram pregătit pentru astfel de experienţe. Am înghiţit în sec, neştiind ce să cred. Nu povestisem nimănui despre acea situaţie stranie şi deci nu vedeam cine ar fi putut face glume proaste pe seama mea.Reflectând mai mult asupra situaţiei, am decis că este mai bine să trec peste acest fapt, cu atât mai mult cu cât nu aveam niciun alt reper referitor la expeditor.Zilele care au urmat nu au adus nicio schimbare în bine. Deşi mergeam la mănăstire zilnic şi mă rugam, coşmarul îmi revenea aproape identic, chiar şi de mai multe ori pe noapte. Citeam Biblia, dar mai mult forţat. Adevărul este că nu eram capabil să mă deschid faţă de mesajul spiritual al acesteia. Energia mea tindea să se epuizeze şi într-o săptămână slăbisem aproape zece kilograme. Mai mult decât atât,vedeam uneori, în zonele mai obscure ale încăperilor din casa părinţilor mei, figuri ciudate care se strâmbau la mine. Mi se părea prea mult. Nu puteam să mă resemnez cu starea mea și îmi pierdusem încrederea. Mă simţeam abandonat de Dumnezeu, iar în suflet începea să crească lăstarul revoltei faţă de El. Creaţia Lui, această lume cu tot ce presupunea ea, o vedeam ca pe un rebut. Ce fel de Dumnezeu atotputernic şi plin de iubire putea fi acel cineva care zice-se că a creat totul, dacă această „operă” este la discreţia forţelor oarbe ale distrugerii şi ale răului? Ce fel de Dumnezeu e acela care permite atâtea fărădelegi?... Neînţelegerile născute din suferinţă şi frustrare m-au dus chiar mai departe: „Da, Tată, se auzea protestul meu interior, ne creezi proşti sau răi, ba ne mai blagosloveşti şi cu un destin prestabilit, asta aşa, ca să nu putem mişca prea mult în front, pentru ca apoi tot Tu, „Marele Demiurg”, să ne trimiţi la plimbare, învinuindu-ne că n-am fost suficient de buni şi că nu
am manifestat prea mult din iubirea şi compasiunea pe care tot Tu nu ni le-ai dat. Frumoasă bătaie de joc, ce să spun! Toată stima! Probabil că de acolo de unde eşti, dacă oi fi existând totuşi, te distrezi pe seama noastră, ca la spectacol... Păi ce să faci singur în eternitate? Doar nu era să te plictiseşti...”Revolta mea tindea să capete proporţii. Eram destul de nesuferit şi cu propriii părinţi, în pofida faptului că, fiind foarte speriaţi de starea mea, îmi făceau pe plac aproape în orice situţie. De câte ori nu au încercat să mă convingă să merg la un medic! Eu
însă ştiam prea bine că problemele mele erau de o altă natură.
Ceea ce părea ciudat în toată această degringoladă, era faptul că furia mea, orientată în special către Creator, îmi dădea parcă mai multă putere împotriva demonilor ce încercau să mă terorizeze. Trecusem de partea cealaltă a baricadei. Jonglam cu gândul că, până la urmă, mă puteam sinucide oricând şi puteam să scap de toată nebunia din capul şi din jurul meu. Părându-mi-se că am acest atu, disperarea inţială căpătă anumite note de sfidare la adresa apariţiilor. Mă strâmbam şi eu în direcţia lor, arătându-le că nu eram atât de slab pe cât mă crezuseră, poate. Ceva din vechiul Alex, Alex cel îndrăzneţ, reînviase... În acest context, într-una din zile, am găsit pe adresa mea de e-mail un text nou: „Binele şi răul,”, spunea scrisoarea, „sunt feţe ale aceleiaşi monede. Nu pot exista separat. Fiecare are rolul
lui în această lume iluzorie. Priveşte răul cu care te confrunţi ca pe un instrument ce poate determina transformarea ta în bine şi vei face primul pas important în
direcţia transcenderii amândurora; căci pentru un înţelept,nici unul, nici celălalt nu are semnificaţie. Realitatea Ultimă nu prezintă caracteristici!”
Nici de această dată nu era semnat şi am presupus, ţinând cont de modul criptic în care era scris, că trebuie să aibă ca autor aceeaşi persoană cu avertismentul... L-am recitit de mai multe ori fără să simt că i-am înţeles cu adevărat sensul şi fără să îmi dau seama ce legătură putea avea expeditorul cu mine. Până la urmă ce dorea? Şi mai ales, cine era? Nu-i ştiam nici măcar numele şi nici de data aceasta nu apărea vreo adresă la expeditor ca să pot reacţiona cumva. Câteva minute după exprimarea nemulţumirilor mele, calculatorul îmi dădu de ştire că am un nou email.
Într-o stare de firească agitaţie, l-am deschis. Mesajul, venit din partea aceleiaşi surse enigmatice, spunea următoarele:

„Există o anumită etapă în viaţă când realizezi că adevăratul tău eu nu poate fi definit de niciun nume, tocmai pentru că a stat sub masca prea multora. Poţi să-mi spui, însă, Magicianul Alb.”
Dacă nu aş fi fost copleşit de sentimentul că necunoscutul îmi cunoaşte gândurile şi reacţionează spontan la exprimarea lor, m-ar fi apucat râsul, cu siguranţă, gândindu-mă că respectiva persoană a văzut prea multe filme fantastice şi are o deviere de personalitate. Aşa, am stat câteva momente înmărmurit. Acel cineva, indiferent cine era, părea să-mi cunoască teribilele lupte interioare, iar acest lucru îmi blocă pentru moment circuitul logic al ideilor. Cu toate că experienţele mele, aflate la graniţa incredibilului, m-au obişnuit cu situaţiile extreme, rămăsesem bulversat din nou. După o relativă revenire, am zărit un licăr de speranţă la orizont. Străinul dădea impresia că îmi cunoaşte situaţia şi că doreşte să mă ajute.
Întrebarea esenţială era dacă şi poate. Cu această enigmă, am recitit textul: „Binele şi răul sunt feţe ale aceleiaşi monede. Nu pot exista separat.” Până aici, nimic de zis, totul mi se păru logic. „Fiecare are rolul lui în această lume iluzorie”, continua textul. O fi, ce să spun...!
Nu prea înţelegeam eu ce rol constructiv ar fi putut avea răul, dar cine eram eu, până la urmă, să mă bag în strategia creativă a lui Doamne-Doamne!. „Priveşte răul cu care te confrunţi ca pe un instrument ce poate determina transformarea ta în bine şi vei face primul pas important în direcţia transcenderii amândurora...” E!... Aici nu prea îmi venea să subscriu pentru că nu prea înţelegeam eu cum ar fi cu transcenderea asta. „...căci pentru un înţelept, nici unul, nici celălalt nu are semnificaţie...” Păi dacă nici pentru un înţelept nu are semnificaţie, atunci de ce ar avea mai multă pentru mine?!. Aveam impresia că străinul acesta voia să se cam joace cu mine. „Realitatea Ultimă nu prezintă caracteristici.” Filozofic, aproape poetic, dar fără prea multe sensuri pentru mintea mea.
După ce am mai citit o dată întregul text, am ajuns la concluzia că nu îmi clarifica deloc situaţia. Cu frământări sporite, am închis calculatorul şi am ieşit să mă plimb prin curte. Cu toată incertitudinea situaţiei, timid, un licăr de speranţă părea să lumineze printre tenebrele sufletului meu obosit...
Străinul, autoproclamat „Magician Alb”, exercita, din câte simţeam, o anumită influenţă benefică asupra mea. În ce fel urma să se manifeste, nu aveam însă cum să ştiu...

Extras din cartea "Magicianul Alb" de Daniel Roxin

Read more...

Meditaţia - Aplicaţii integrale

Meditaţia este o practică străveche folosită de mii de ani pentru relaxarea corpului fizic, calmarea emoţiilor, liniştirea minţii şi deschiderea noastră către lumile spirituale şi înţelegerea superioară.In acest moment, mulţi sunt conştienţi că au nevoie de ceva mai mult în viaţă, mai mult decât confortul material sau succesul financiar. O dată ce am satisfăcut nevoile de supravieţuire ale „minţii inferioare", începem să răspundem chemării lăuntrice a minţii
superioare, căutând răspunsuri la întrebări cu privire la scopul existenţei.

Meditaţia şi petrecerea zilnică de timp în interiorul Marii Tăceri este calea cea mai puternică prin care putem să ne acordăm la Dumnezeul lăuntric şi, de asemenea, să accesăm Amprenta noastră Divină. După cum s-a discutat anterior, această amprentă păstrează nu numai adevăratul scop al vieţii şi informaţia cu privire la destinul nostru, ci, de asemenea, şi Marele Plan pentru toată umanitatea în acest moment - „scenariul" piesei, după cum am putea spune.Ca fiinţe umane, noi suntem conştienţi de cinci simţuri fizice pe care le folosim pentru a explora lumea exterioară: simţul vederii, mirosului, gustului, atingerii şi auzului. Prin aceste simţuri noi avem experienţe foarte puternice şi reale, deoarece l e folosim în fiecare zi pentru perioade lungi de timp.

Meditaţia sau contemplarea cu aceste simţuri lăuntrice ne permit să ne acordăm complet la planurile interioare - însă e nevoie de practică. Mulţi oameni se aşteaptă să ajungă imediat la o profunzime a experienţei în planurile lăuntrice, care să fie aproape identică cu cea din planurile exterioare - uitând că au dispus de ani întregi de practică pentru a-şi dezvolta simţurile cu care
au experimentat viaţa în planurile exterioare. Simţurile lăuntrice au fost numite „supra-simţuri" şi intră în scenă, atunci când avem următoarele experienţe:
-Claraudiţie - comunicare telepatică superioară şi inferioară.
-Clarviziune - viziune divină şi realizare de sine superioară
şi inferioară.
- Imaginaţie, intuiţie, discernământ, discriminare.
-Răspuns la vibraţii precum psihometria sau acordarea la
câmpurile de energie ale altei fiinţe.
-A fi în stare de a manevra sau curăţa şi realinia câmpurile de energie.
- Capacităţi de vindecare, folosind câmpurile de energie.
„ Superior " şi „ inferior " se referă aici la frecvenţele de vibraţie. Cu cât este mai pur canalul, cu atât este mai pură comunicarea -conform legii asemănării. Mulţi oameni aduc mesaje din planul astral al celei de-a patra dimensiuni (inferioare), iar alţii se concentrează pe informaţia frecvenţelor celei de-a cincia dimensiuni şi a altor dimensiuni (superioare).
Mai simplu, viaţa noastră poate fi asemuită cu un canal TV. Cu toţii ştim ca a fi acordat pentru a recepţiona un anume canal nu înseamnă că celelalte canale nu există. Meditaţia şi accesarea planurilor lăuntrice înseamnă, pur şi simplu, învăţarea felului în care să accesăm celelalte canale. Ea ne permite să trecem dincolo de gândirea noastră limitată. Este ca şi cum o întreagă comunitate a privit un singur canal, deoarece oamenii au crezut că asta e tot ce există. Apoi, unii descoperă alte canale - fie accidental (de exemplu în experienţele de ieşire din corp sau de moarte clinică), fie prin schimbarea conştientă a frecvenţei lor. Atunci când începem să reacordăm televizorul pentru a recepţiona şi alte programe, la început există deseori nişte paraziţi de imagine, sau imaginea nu este stabilă. Prin persistenţă şi perseverenţă, acest canal „lăuntric", sau post de emisie alternativ, devine clar şi accesarea lui sau acordarea la el sunt uşor de făcut.de a cunoaşte. O imagine clară vine prin disciplină şi dedicaţie.
Lucrul minunat cu privire la schimbarea canalelor este acela că, o dată ce poţi să le accesezi cu uşurinţă, realizezi nu doar că poţi decide ce să vizionezi, ci că poţi chiar crea înseşi programele - şi aşa mai departe. Mai mult, poţi trece de la un canal la altul după voinţă şi, dacă un program pe care l-aţi creat pe un canal este de folos tuturor celor care vizionează un alt canal, puteţi face o punte între programe şi permite tuturor să beneficieze de „emisiune" (presupunând că anumite reguli prestabilite sunt luate în considerare, cum ar fi legile universale). Cu cât creaţi mai multe programe care sunt în conformitate cu Amprenta Divină, cu atât mai mulţi dintre cei care privesc
alte canale pot beneficia de ele - dacă aleg acest lucru.
Accesarea canalului amprentei Divine este la fel ca accesarea unei biblioteci de programe video, în care fiecare înregistrare video are numele individului care priveşte. Atunci când doriţi, veţi găsi biblioteca şi înregistrarea voastră video şi o puteţi viziona. Aceasta se numeşte găsirea rolului vostru predestinat în viaţă. El este păstrat îninteriorul memoriei voastre celulare. Această „înregistrare video" vă inspiră, vă iniţiază, şi vă permite să vă „învăţaţi replicile", să integraţi, din nou, această cunoaştere în viaţa voastră de zi cu zi şi, totodată, să îi inspiraţi şi pe alţii să
meargă să-şi caute propria lor înregistrare video.
Atunci când simţurile voastre sunt acordate fin, veţi fi în stare să accesaţi destul de uşor înregistrările şi înţelepciunea înaltă. Comunicarea telepatică, capacitatea de a vindeca, bilocaţia etc. devin atunci experienţe perfect naturale.
Există multe tehnici de meditaţie valoroase care, atunci când sunt practicate regulat, vor duce la obţinerea unei schimbări profunde şi de durată. în esenţă, meditaţia este concentrarea pură şi perfectă asupra unui punct pur şi perfect. Este contopirea fiinţei noastre complete cu Dumnezeul lăuntric - o stare de A FI şi de perfecţiune. Dr. Deepak Chopra spune că „singura cale consecventă prin care sigur poate fi ruptă vraja Mayei (iluzia lumească) este de a tran-scende spre acel nivel al conştientei din care apar gândurile." El îşi continuă ideea şi spune că se bazează, pe „meditaţie ca pe un mijloc eficient şi sigur de a merge în mod efectiv spre acel nivel de
la care porneşte întreaga realitate şi de a-1 accesa - de a ajunge la matricea non-schimbării de unde porneşte întreaga schimbare". El defineşte meditaţia ca fiind arta întoarcerii minţii la propria sa sursă, la câmpul tăcerii.
Atunci când mintea este lăsată să-şi folosească propriile instrumente, ea îşi doreşte în mod spontan să meargă acolo.
El continuă şi explică faptul că mintea noastră are mai multe straturi - de la conştient şi subconştient, până la straturi mai abstracte aflate în spatele gândurilor complet verbalizate, dorinţelor şi conceptelor. Dincolo de asta se află conştiinţa pură sau conştienta - energia care ne susţine.
Meditaţia zilnică ne menţine curaţi, liberi de ataşamente şi ne-gativitate, acordaţi la o frecvenţă diferită faţă de cea a convingerilor noastre limitate. Ne permite să accesăm natura noastră multidimensională, să ne acordăm fin şi să controlăm semnalele pe care le emitem şi, în consecinţă, să ne controlăm experienţele de viaţă, creând realitatea aşa cum dorim noi să fie.
Meditaţia este esenţială în construirea unei punţi între lumea fizică şi lumile spirituale, astfel încât noi să putem obţine acces liber la cea mai înaltă înţelepciune şi la adevărata cunoaştere. Este deci important pentru noi să permitem acestei înţelepciuni şi cunoaşteri să se manifeste în viaţa noastră de zi cu zi. La această punte s-a făcut referire sub numele de „podul curcubeului" sau „antakarana".
Antakarana este un filament de lumină care este creat, viaţă după viaţă, şi este energizat şi întărit de vibraţiile spirituale. Această punte este construită prin meditaţie, lucru spiritual şi efort, totul fiind motivat numai de dorinţa noastră de a accede cunoaşterea înaltă. Ea ne permite să aducem energiile fine ale lumilor spirituale înapoi în planul fizic, transformând astfel realitatea pe care o cunoaştem.
Dacă am primi o invitaţie de a-L întâlni pe Creatorul universului, şi am şti că este valabilă, cu cât respect am trata noi oare această întâlnire? Mie îmi place să tratez meditaţia cu acelaşi respect şi veneraţie, în ceea ce mă priveşte, de fiecare dată când merg în interiorul meu, caut să intru în legătură şi să mă contopesc cu esenţa mea de Dumnezeu. în consecinţă, vă recomand să vă pregătiţi pentru această ocazie, astfel:
- Creaţi un loc special, în care să nu fiţi deranjaţi. Poate că v-ar plăcea să aveţi perne speciale, sau o pătură de meditaţie, sau un covoraş utilizat doar în acest scop. Faceţi ca mediul ambiant să fie spe- cial, poate folosind tămâie şi lumânări, ştiut fiind că amândouă ajută la schimbarea frecvenţei de vibraţie a camerei. Puteţi să puneţi o muzică foarte liniştită şi potrivită pentru meditaţie sau relaxare. Purtaţi haine confortabile. Asiguraţi-vă că temperatura din
cameră este agreabilă.
-Meditaţi regulat în fiecare zi, dacă e posibil la aceeaşi oră,
dimineaţa şi seara, timp de cel puţin jumătate de oră pentru a obţineun beneficiu de durată. O lecţie de pian pe săptămână, sau cinci minute de practică pe zi nu te fac pianist de concert şi nici un maestru, sau ceva de genul ăsta. La fel ca în orice alt caz, cu cât depunem mai mult
efort sau atenţie, cu atât obţinem rezultate mai bune.
-Folosiţi tehnici de respiraţie şi lumină albă ca o bază de lucru pentru meditaţie/contemplaţie.
-Folosiţi o poziţie specifică a mâinii (mudra) pentru a simboliza intenţia voastră de a medita. Staţi într-o poziţie confortabilă, care permite atenţiei voastre să rămână concentrată în interior şi care
nu trebuie să fie distrasă de disconfortul fizic. Tot ansamblul pe care îl creaţi stând în locul vostru special, pregătind ambianţa, folosind raudre etc, semnalează fiinţei voastre interioare că sunteţi pe cale de a începe meditaţia, la fel cum a face un duş, a te spăla pe dinţi, a îmbrăca
pijamaua etc, semnalează corpului că sunteţi pe cale de a vă culca,închideţi telefonul. Cuplaţi robotul telefonic. Puneţi un semn cu „Nu deranjaţi" pe uşă. Obişnuiţi-i pe ceilalţi membri ai casei să respecte orele voastre de meditaţie şi să vă respecte dorinţa de linişte exterioară. Cumpăraţi căşti pentru cei care se uită la televizor şi cereţi-le să le poarte pe perioada când doriţi să meditaţi, astfel încât să nu vă deranjeze zgomotul. Buddha spunea că trebuie să fiţi conectaţi la lumea interioară, în aşa măsură încât să puteţi sta lângă un drum pe care trec o mie de boi şi nici măcar să nu-i observaţi sau să fiţi deranjaţi de ei. Cu toate acestea, în stadiile de început, cu cât există mai puţină distragere, cu atât mai bine.
-Să aveţi un stilou şi un caiet pregătite, în caz că aveţi o mare inspiraţie şi doriţi să o evocaţi mai târziu: notând o idee, veţi putea continua fără frica de a uita. Acest lucru este relevant, în mod deosebit,în momentele de contemplare/programare.
Meditaţi atunci când sunteţi foarte treji, şi niciodată în stare de somnolenţă. Meditaţia de dimineaţă este deseori de preferat, pentru că seara putem fi într-o stare de somnolenţă. Dacă e posibil, răs-condiţionaţi de timp - în ziua în care nu vă grăbiţi să ajungeţi undeva, sau să faceţi ceva. Aceasta va permite călătoriei voastre să fie mai profundă si/sau vă va acorda timpul necesar pentru reprogramarea ori accesarea viziunii lăuntrice. Imaginaţi-vă că aţi ajuns să cunoaşteţi adevăratul scop al vieţii voastre, că viziunea se desfăşoară în toată gloria sa, ghizii vă călăuzesc şi... dintr-o dată, ceasul deşteptător sună! Au trecut cele cincisprezece sau treizeci de minute şi trebuie să mergeţi la muncă!
Ceea ce noi clasificăm drept meditaţie poate fi compartimentat în şapte aplicaţii de bază, care toate vor mări şi adânci pacea şi liniştea lăuntrică. Ele au o importanţă egală şi sunt următoarele:
1.Acordarea.
2.Mărirea sau deschiderea faţă de călăuzirea lăuntrică.
3.De-programarea şi re-programarea.
4.Accesarea viziunii noastre lăuntrice şi a Amprentei Divine.
5.Controlul şi călăuzirea viselor.6.Accesarea memoriei celulare.
7.Trăirea iubirii necondiţionate, a bucuriei şi extazului.

1. Primul aspect sau „folosire" a meditaţiei poate fi pentru acordare: E vorba despre realinierea
frecvenţei noastre şi controlul semnalelor pe care noi, ca sisteme de energie, le emitem. Lucrul cu tehnicile de respiraţie, cu undele sonore şi cu energia luminii albe ne permite să:

a)ne de-stresăm în mod natural şi uşor.
b)ne mărim sau creăm sentimente de pace şi linişte lăuntrică profundă.
c) mărim coeficientul de lumină din câmpurile noastre de energie.
d) curăţăm toată structura celulară de toxine, poluanţi, emoţii sau memorii negative.
e) vindecăm structura celulară (adăugarea tehnicilor de vizualizare creativă ne permite, de asemenea, să ne realiniem şi să ne curăţăm corpul nostru emoţional, precum şi să eliminăm bagajul emoţional negativ).
f) ne regenerăm celulele, creând o stare de sănătate radiantă,-vibrantă
h) prin lucrul cu chakrele noastre, putem de asemenea să ne folosim de bilocaţie şi să comunicăm telepatic.
Tehnica de acordare cea mai recomandată este cea discutată anterior, în care sunt combinate respiraţia specifică şi energiile luminii albe. Dacă aveţi timp nelimitat în fiecare zi pentru meditaţie, atunci toate aplicaţiile - de la unu la şapte - pot fi practicate după dorinţă. Dacă nu aveţi decât cincisprezece până la treizeci de minute dimineaţa, tehnicile de acordare şi o vizualizare creativă diferită pentru realizarea punctelor de la a) la h) în fiecare zi, este poate cea mai bună strategie. Lăsaţi bilocaţia pentru când nu veţi mai fi constrânşi de timp.

Sursa:Arta Rezonantei-Jasmuheen

Read more...

Gândirea negativa sau complexul esecului

Cine ne pune de fapt bete-n roate - autosabotajul

Nu rareori auzim vorbindu-se despre accidente ale sortii, despre complexul esecului, nevroze, despre ceea ce am putea numi intr-un cuvânt autosabotaj inconstient. Am cunoscut probabil cu totii indivizi care rateaza in mod sistematic ocaziile favorabile, care se gasesc in permanenta in fata unor dificultati impotriva carora pornesc fara indoiala la lupta, dar cu arme prost adaptate, ca si cum, inconstient, si-ar dori esecul.
Unii oameni fug de responsabilitati, de propriul mediu de viata, pentru a se refugia in alte situatii, sperând, constient sau nu, “sa-si refaca viata”, “sa reinceapa pe noi baze”, “sa-si schimbe norocul”. Cu toate acestea, foarte adesea ei recad in aceleasi obisnuinte, reiau aceleasi comportamente, aceleasi atitudini negative, caci ei insisi isi modifica mediul de viata, dar isi aduc cu ei vechii adversari (cu alte cuvinte modul lor de a privi lucrurile ramâne acelasi). Tendintele conflictuale, incapacitatea de a depasi obstacolele, de a privi situatiile cu obiectivitate, de a-si pune in valoare calitatile , de a trai si a resimti permanent acel sentiment indescriptibil de calm, armonie interioara si serenitate sunt reluate mereu si mereu.
“Un om care sufera inainte de a fi necesar, sufera mai mult decât este necesar.” Seneca

Proiectia negativa

Unul dintre aspectele cele mai frapante ale unei situatii de conflict interior care conduce la esec este proiectia negativa, nerecunoscuta insa de subiectul in cauza. Intr-o maniera generala, noi proiectam asupra celor din jur credintele noastre, sperantele noastre, sentimentele noastre de respingere sau acceptare, ura sau atasamentul nostru.
Astfel, inca din copilarie construim in interiorul personalitatii noastre, ca parte componenta a acesteia, un intreg sistem de tabu-uri si interdictii, de temeri si sperante... Adesea problemele se rezolva sau cel putin intr-o oarecare masura credem ca le-am rezolvat. Evolutia este marcata de o mai buna cunoastere a personalitatii noastre interioare, de o atitudine mai obiectiva, mai realista, de o integrare mai armonioasa in mediul care ne inconjoara.
Dar lucrurile nu stau intotdeauna astfel. Fiinta insuficient de matura psihic, este supusa permanent unui fenomen de proiectie a propriilor sale limite, fara ca ea sa fie constienta de aceasta. Ea regaseste in ceilalti fie lucrurile de care se teme, fie sperantele sale. De aceea va respinge la ceilalti ceea ce de fapt nu admite in ea insasi, si, de asemenea, ceea ce nu se conformeaza imaginii pe care ea insasi si-a construit-o despre sine.
''Priviti catre lumina si umbra va dispare din viata voastra” Emerson
Sentimentul de culpabilitate

Adesea, in astfel de situatii, (poate) apare un sentiment de culpabilitate: tocmai din cauza acestui fenomen de proiectie individul se simte vinovat ca are tendinta de a manifesta fata de ceilalti o atitudine ostila sau chiar ura.
El simte in mod confuz ca imaginea pe care el si-a facut-o despre sine nu este recunoscuta de ceilalti la nivelul la care el pretinde ca se afla. De aici aparitia dubiului. El incepe sa se simta inferior, incapabil sa realizeze sarcina pe care si-a asumat-o si in unele situatii incearca sa compenseze aceasta inferioritate sau chiar sa o supracompenseze, si atunci apar atitudini dizarmonioase, semnalând de fapt o inadaptare: nevoia acuta de a fi superior celorlalti, incercarea de a acapara puterea si, de asemenea, onoruri, situatii, prestigiu, refuzul de a discuta atunci când exista riscul de a fi plasat intr-o situatie de inferioritate, indârjirea de a-si apara propriile idei, chiar si atunci când acestea nu pot fi sustinute rational.
“Orice nebun poate face o regula - si atunci orice nebun o va respecta.” Henry David Thoreau

Read more...

Dezvoltarea vointei prin concentrare

Vei gasi in acest capitol o metoda foarte eficienta si practica de dezvoltare a vointei. Poti sa-ti dezvolti o vointa puternica daca vrei. Poti sa-ti faci vointa un motor care sa atraga spre tine puteri colosale. Sunt date exercitii care, daca sunt practicate, iti intaresc vointa, exact asa cum ti-ai intari muschii prin exercitii fizice.
Cand incepem sa facem ceva trebuie sa incepem intai cu principiile de baza. Vor fi date niste exercitii simple. E imposibil de estimat cel mai mare beneficiu care poate fi obtinut din dezvoltarea mentala dobandita prin aceste tehnici de concentrare. Chiar si exercitiile simple nu trebuie considerate inutile. „In nici o privinta”, scrie dr. Oppenheim, „un om nu poate demonstra o calitate mai buna a puterii vointei ca in viata sa privata, intima.” Suntem cu totii supusi anumitor tentatii. Vointa decide daca vom fi drepti sau nedrepti, curati in gandire, generosi in sfaturi, retinuti in observarea defectelor celorlalti sau daca traim conform celor mai inalte standarde ale noastre. De vreme ce toate acestea sunt controlate de catre vointa, ar trebui sa ne facem timp in viata de zi cu zi pentru multe exercitii de antrenare a vointei.
Bineinteles ca tu iti dai seama ca vointa ta ar trebui antrenata. Trebuie sa-ti dai seama si ca pentru a face acest lucru e nevoie de un efort pe care doar tu singur poti sa-l depui. Nimeni nu-l poate depune in locul tau.
Pentru a avea succes cu aceste exercitii trebuie sa le practici cu seriozitate si hotarare. Eu iti pot arata cum sa-ti antrenezi vointa, insa succesul tau depinde de stapanirea de catre tine a acestor metode.
Noi metode de antrenare a vointei
Alege o camera linistita unde nu vei fi deranjat; sa ai un ceas care sa-ti arate ora si un carnetel in care sa notezi observatiile. Incepe fiecare exercitiu cu notarea datei si a orei.
Exercitiul nr.1 -Privitul fix
22.00. Prima zi
Timp limitat. Alege un moment al zilei cand ti-e cel mai convenabil. Eu am ales ora 22.00. Aseaza-te pe un scaun si priveste la clanta usii zece minute. Apoi noteaza ce ai trait. La inceput iti va parea ciudat si nefiresc. Iti va fi greu sa stai intr-o singura pozitie pentru zece minute; dar stai cat de nemiscat poti. Timpul iti va parea lung deoarece probabil ca va fi prima data cand vei fi stat zece minute fara sa faci nimic. Iti vei vedea gandurile deviind de la clanta si te vei intreba ce e cu acest exercitiu. Repeta acest exercitiu timp de sase zile.
22:00. A doua zi
Observatii: Ar trebui sa fii capabil sa stai mai linistit, iar timpul ar trebui sa treaca mai repede. Probabil ca te vei simti putin mai puternic datorita castigarii unui control mai bun asupra vointei. Te va intari, deoarece ti-ai respectat hotararea.
22:00. A treia zi
Observatii:. S-ar putea sa-ti fie putin mai greu sa te concentrezi asupra clantei, caci poate ai avut o zi foarte incarcata si mintea ta tot incearca sa se intoarca la ce ai facut in timpul zilei. Continua sa incerci si in cele din urma vei reusi sa alungi toate gandurile straine. Apoi ar trebui sa simti o dorinta de a castiga inca si mai mult control. Exista un sentiment de putere care te cuprinde atunci cand esti capabil sa-ti exerciti vointa. Acest exercitiu te va face sa te simti mai important si iti trezeste un sentiment de generozitate si curaj. Vei spune: „Vad ca pot intr-adevar sa fac ceea ce doresc si pot sa alung gandurile straine. Acum inteleg, exercitiul e valoros.”
22:00. A patra zi
Note: „Am observat ca puteam sa privesc clanta si sa-mi concentrez atentia asupra ei imediat. Am depasit tendinta de a-mi misca picioarele. Nici un fel de alte ganduri nu incearca sa intre in minte, caci am stabilit faptul ca pot sa fac ceea ce doresc si nu trebuie sa fiu condus de alte ganduri. Cred ca incep sa castig in forta mentala, acum pot intelege valoarea deosebita a faptului ca sunt stapanul propriei mele forte a vointei. Stiu acum ca daca iau o hotarare o s-o respect. Am mai multa incredere in mine si simt ca autocontrolul imi creste.”
22:00. A cincea zi
Note: „Pare ca in fiecare zi intensitatea concentrarii imi creste. Simt ca pot sa-mi indrept atentia spre orice doresc.”
22:00. A sasea zi
Note: „Pot sa-mi indrept imediat intreaga atentie asupra clantei. Simt ca stapanesc pe deplin acest exercitiu si sunt pregatit pentru altul.”
Ai practicat suficient acest exercitiu, insa inainte sa incepi altul vreau sa scrii un rezumat despre cat succes ai avut in controlarea impulsurilor trecatoare ale mintii si vointei. Ti se va parea o practica excelenta. Nimic nu e mai util mintii decat sa acorde atentie propriilor sale activitati minunate si subtile.
Exercitul nr. 2 - Un altfel de joc
Ia un pachet de carti de joc. Alege-ti o ora sa faci acest exercitiu. In fiecare zi la ora aleasa, ia pachetul intr-o mana si incepe sa le asezi pe masa una peste alta cat de incet poti, cu o miscare constanta. Incearca sa le iei cat de constant se poate. Fiecare carte asezata trebuie sa o acopere in totalitate pe cea de dedesubt. Fa acest exercitiu timp de sase zile.
Prima zi.
Observatii: Sarcina iti va parea plictisitoare si obositoare. Necesita cea mai mare concentrare pentru a face ca fiecare carte sa o acopere complet pe precedenta. Probabil ca-ti vei dori sa le asezi mai repede. E nevoie de rabdare pentru a le aseza atat de incet, insa folosul se pierde daca nu sunt asezate astfel. Vei descoperi ca, la inceput, miscarile iti vor fi neregulate si precipitate. Va fi nevoie de putin antrenament inainte sa obtii un control usor asupra mainilor si bratelor. Probabil ca n-ai incercat niciodata sa faci ceva intr-un mod atat de calm. Va fi nevoie de cea mai mare atentie a vointei tale. Dar vei observa ca dobandesti un calm pe care nu l-ai mai avut niciodata inainte. Treptat acumulezi puteri noi. Iti dai seama cat de impulsiv si pripit ai fost si cum, folosindu-ti vointa, iti poti controla temperamentul.
A doua zi.
Observatii: Incepi sa asezi cartile incet. Vei descoperi ca, prin antrenament, poti sa le asezi mult mai repede. Insa ideea e sa le asezi incet si de aceea trebuie sa te supraveghezi. Miscarile incete, constante, sunt obositoare. Trebuie sa invingi dorinta de a te grabi. In curand vei afla ca poti aseza cartile incet sau repede, dupa dorinta.
A treia zi.
Observatii: Inca ti se mai pare greu sa le asezi incet. Vointa te indeamna sa mergi mai repede. Acest lucru e adevarat mai ales daca esti impulsiv, caci caracterului impulsiv i se pare foarte dificil sa faca ceva incet si fara graba. E impotriva „firii”. Acest exercitiu e totusi obositor. Insa cand il faci, te intareste mental. Indeplinesti ceva ce nu-ti face placere sa faci. Te invata cum sa te concentrezi asupra sarcinilor neplacute. Vei gasi foarte utila notarea acestor observatii.
A patra zi.
Observatii: „Descopar ca incep sa asez cartile intr-un fel matematic. Observ ca o carte nu o acopera complet pe cealalta. Devin putin neglijent si trebuie sa fiu mai atent. Ii comand vointei sa se concentreze mai mult. Nu pare atat de greu sa reiau controlul.”
A cincea zi.
Observatii: „Observ ca imi inving momentele bruste, ca pot aseza cartile incet si constant. Simt ca incep sa castig rapid mai mult echilibru. Capat un control mai bun asupra vointei mele in fiecare zi, iar vointa imi controleaza in totalitate miscarile. Incep sa-mi privesc vointa ca pe o mare putere conducatoare. Nici nu ma gandesc sa renunt la cunoasterea despre vointa pe care am dobandit-o. Mi se pare un exercitiu bun si stiu ca ma va ajuta sa imi indeplinesc sarcinile.”
A sasea zi.
Observatii: „Incep sa simt minunatele posibilitati ale vointei. Imi da forta sa ma gandesc la puterea vointei. Acum pot intr-atat de multe si lucrez mult mai bine incat imi dau seama ca pot sa-mi controlez puterea vointei. Oricare ar fi sarcina mea, vointa mea e concentrata asupra ei. Trebuie sa-mi pastrez vointa indreptata asupra sarcinii pana cand aceasta e indeplinita. Cu cat stabilesc mai atent si mai precis ce voi face, cu atat mai usor vointa il duce la indeplinire. Hotararea adauga vointei forta imperativa. Vointa si rezultatul actioneaza si reactioneaza unul asupra celuilalt.
A saptea zi.
Observatii: Acum incearca sa faci tot ce faci azi mai repede. Nu te grabi sau enerva. Incearca doar sa faci totul mai repede, dar intr-un mod constant.
Vei descoperi ca exercitiile pe care le-ai practicat in mod incetinit ti-au calmat nervii si au facut astfel posibila cresterea vitezei. Vointa e sub controlul tau. Fa-o sa indeplineasca hotararile rapid. Astfel iti construiesti autocontrolul si stapanirea de sine. Acum e momentul in care masina umana actioneaza dupa cum ii dicteaza autorul.
Acum ar trebui sa fii capabil sa evaluezi marele avantaj care rezulta din notarea in fiecare zi a introspectiilor tale. Bineinteles ca nu vei avea exact experientele date in aceste exemple, insa unele dintre acestea se vor potrivi cazului tau. Fii atent sa-ti analizezi experientele cu atentie si sa faci un raport cat se poate de adevarat. Descrie-ti sentimentele exact asa cum iti par. In cateva luni, daca incerci din nou aceleasi exercitii, vei descoperi ca raportul tau e cu mult mai bun. Prin aceste introspectii aflam mai multe despre noi, invatam sa ne cunoastem mai bine si cu aceasta cunoastere ne putem creste foarte mult eficienta. Pe masura ce te obisnuiesti cu redactarea raportului, acesta va deveni mult mai precis. Inveti astfel cum sa-ti stapanesti impulsurile, activitatile si slabiciunile.
Fiecare persoana ar trebui sa incerce sa creeze exercitii care se vor potrivi cel mai bine cu nevoile lui. Daca nu e convenabil pentru tine sa faci exercitii in fiecare zi, fa-le de doua sau trei ori pe saptamana. Dar du la bun sfarsit orice plan hotarasti sa incepi. Daca nu poti dedica zece minute pe zi experimentelor, incepe cu cinci minute si creste treptat timpul. Exercitiile date sunt gandite doar ca exemple.
Antrenarea vointei fara exercitiu
Sunt multi oameni care nu vor sa-si faca timp sa faca exercitii, deci urmatoarele indicatii de antrenare a vointei sunt date pentru ei.
Vrand si realizand, vointa creste. De aceea cu cat vrei mai mult, cu atat vointa creste mai mult si aduna putere. Indiferent daca sarcina ta e mare sau mica, fa-ti o regula din indeplinirea ei pentru a-ti intari vointa. Formeaza-ti obiceiul de a-ti concentra vointa cu toata puterea asupra sarcinii care trebuie indeplinita. In acest fel iti formezi obiceiul de a duce la bun sfarsit un lucru, de a duce la indeplinire un plan. Capeti sentimentul ca esti capabil sa realizezi ceea ce se afla in fata ta, indiferent ce e acel lucru. Aceasta iti da incredere si un sentiment de putere pe care nu-l obtii de nicaieri altundeva. Stii ca atunci cand iei o hotarare, o vei respecta. Nu abordezi sarcinile noi fara tragere de inima, ci cu o atitudine indrazneata si curajoasa. Stii ca vointa ta este capabila sa te treaca peste mari obstacole. Stiind acest lucru nu vei fi niciodata victima a disperarii. Ai vointa si o vei folosi cu o intensitate din ce in ce mai mare, oferindu-ti astfel puterea de a-ti face hotararile mai puternice, actiunile mai libere si viata mai frumoasa si mai buna.
Educarea vointei nu ar trebui lasata la voia intamplarii. Doar sarcinile concrete o vor face energica, pregatita, tenace si solida. Singurul mod prin care ea se poate dezvolta este prin auto-analiza si auto-disciplina. Pretul sta in efort, timp si rabdare, dar „castigul” e imens. Nu exista procedee magice care sa conduca la dezvoltarea vointei, insa dezvoltarea vointei face minuni pentru tine deoarece iti confera auto-stapanire, putere personala si tarie de caracter.
Concentrarea asupra vointei de a castiga
Adaptabilitatea persoanelor la mediul lor de afaceri e mai mult o chestiune de hotarare decat de orice altceva. Astazi auzim vorbindu-se foarte mult despre aptitudinile unui om. Unele dintre aptitudinile lui, dintre puterile lui, pot fi dezvoltate intr-o mare masura, dar ramane inca o persoana cu posibilitati necunoscute pana cand toate puterile sale latente nu sunt dezvoltate in cel mai inalt grad posibil. Poate rata intr-un domeniu si poate avea un succes deosebit in altul. Sunt multi oameni de succes care nu au avut succes in ce au inceput prima data, insa au profitat de pe urma eforturilor lor in diferite directii, iar acest lucru i-a facut mai apoi apti pentru lucruri mai importante, in vreme ce daca ar fi refuzat sa se adapteze mediului lor, fluxul progresului i-ar fi tarat in uitare.
Singurul meu scop in toate lucrarile mele este sa trezesc in om capacitatea de efort individual si determinarea de a-si dezvolta toate capacitatile si posibilitatile sale la cel mai inalt nivel. Un singur lucru as vrea sa intelegi de la inceput, acela ca nu conteaza atat capacitatea, cat dorinta de a face. Capacitati sunt destule, dar initiativa de organizare si putere creativa nu. E usor sa angajezi oameni, dar sa angajezi pe cineva sa-i pregateasca e mai greu. Abilitatile lor trebuie canalizate spre munca pe care o pot indeplini la cel mai inalt nivel de maiestrie. Trebuie sa li se arate cum sa-si pastreze energia in timpul acestei munci si trebuie invatati sa lucreze in armonie cu ceilalti, intrucat cele mai multe concerne de afaceri sunt dominate de o singura personalitate.
Concentrarea asupra fortei motrice din interior
Cu totii suntem constienti, uneori, ca avem undeva in noi o forta motrice activa care incearca intotdeauna sa ne impinga inainte spre fapte mai bune. Acea „forta” e cea care ne face sa ne simtim hotarati uneori sa facem ceva care sa conteze. Nu e un gand, emotie sau sentiment. Aceasta forta motrice e ceva diferit de gand sau emotie. E o calitate a sufletului si de aceea are o constiinta proprie. Este acel „Vreau sa fac!” al vointei. E forta care face vointa sa se concentreze. Multi au simtit aceasta forta lucrand in ei, determinandu-i sa-si indeplineasca sarcinile si sa-si implineasca idealurile. Toti barbatii de succes si toate femeile importante devin constienti ca aceasta forta suprema si puternica e aliatul lor in ducerea la indeplinire a marilor hotarari.
Forta motrice exista in toti, insa pana nu ajungi la un anumit nivel de forta nu devii constient de ea. Celor merituosi le apare in mod natural fara nici un antrenament. Apare neprovocata si dispare neobservata. Nu stim ce este exact aceasta forta, dar stim ca ea e cea care intensifica vointa de a solicita actiune dreapta si armonioasa.
Fiinta umana obisnuita, considerata o simpla marfa, daca ar putea fi vanduta ca sclav ar pretui poate zece mii de dolari. Adeseori ne batem joc de noi, si ne batem joc de ceilalti. Daca cineva ti-ar da un automobil de cinci mii de dolari ai avea mare grija de el. Nu ai pune nisip in carburator, nu ai amesteca apa cu benzina, nu ai conduce nervos pe drumuri accidentate sau nu ai lasa-o sa inghete peste noapte.
Esti absolut sigur ca ai grija de propriul tau corp, de propria ta sanatate, singura ta proprietate reala, la fel de bine cum ai avea grija de un automobil de cinci mii de dolari daca ti s-ar da unul?
Omul care isi amesteca sangele cu whisky e mai nebun decat unul care ar amesteca in masina sa apa cu benzina. Poti sa-ti iei alta masina; nu poti sa-ti iei alt corp.
Omul care nu doarme suficient, traieste agitat si gandeste haotic, care isi infuleca mancarea intr-atat incat rezerva sa de sange e insuficienta - acesta e un om nebun care se poarta cu sine cum nu s-ar purta cu nici o alta proprietate valoroasa.
Tu incerci sa vorbesti cu barbati si femei care crezi ca stiu mai multe decat tine. Si ASCULTI in loc sa incerci sa le spui si tu lor ceea ce stii. Exista sute de mii de oameni de cincizeci - saizeci de ani care merg pe vechiul fagas, si oricine ar vrea ar putea iesi din el si s-ar putea numara printre oamenii de succes, numai de-ar putea gasi scanteia care sa faca sa explodeze energia din ei, care acum se iroseste.
Poti fi flacara unui bat de chibrit care scapara o scanteie, dar nu uita ca fiecare om trebuie sa-si analizeze si sa-si rezolve singur problema.

Sursa: Extras din lucrarea „Concentrarea–secretul realizarii perfecte”, ed.Kamala

Read more...

Parabola de Osho

Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat.

Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.

Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele. Iubirea este intotdeauna gata sa se incline; egoul, niciodata.

Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu este fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil. Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit.

Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decat atunci cand altcineva il reconforteaza. Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni… De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului sau: „Vino, vino. Te astept”. Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continua asteptare. Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.

Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti. „Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?” Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”. Baiatul i-a raspuns: „Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu imi doresc bani”.

Egoul este intotdeauna motivat: „Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o”. Egoul are intotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata. Uimit, copacul i-a spus baiatului: „Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat.

„Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. In schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Baiatul i-a spus: Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere intotdeauna bani, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: „Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani”. Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire.

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor. Baiatul nu s-a mai intors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii. Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru. Intreaga sa fiinta era in agonie.

Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino si imbratiseaza- ma”. Barbatul i-a raspuns: „Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte”. Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca. Copacul a insistat: „Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine”. Barbatul i-a raspuns: „Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa? “Copacul a exclamat: „O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa”.Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei. „Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor”. Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit.

Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime. Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp”. Batranul i-a raspuns: „Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta”. Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.

Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. Egoul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat.

Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj. Egoul nu intelege decat limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.

Sursa:www.esoterism.ro

Read more...

Totul este IUBIRE!

Read more...

Culorile Astrale

Termenul astral, atât de des întrebuinţat de către toţi ocultiştii, este greu de explicat sau definit, cu excepţia celor care au parcurs un studiu al ştiinţelor oculte. Înscopul prezentei analize, este suficient să spunem că deasupra şi dincolo de planul comunal simţului fizic, există un alt plan mai subtil, cunoscut sub denumirea de plan astral.

Fiecare fiinţă umană posedă facultatea înnăscută şi inerentă de a simţi manifestările propriului plan astral, prin extensia sau creşterea puterii simţurilor sale comune. Dar lamajoritatea persoanelor aflate în stadiul actual de dezvoltare, aceste simţuri astrale sunt în stare latentă, şi numai câteodată întâlnim indivizi care au capacitatea de a simţi planul astral, deşi de-a lungul evoluţiei sale, întreaga umanitate va putea să facă acest lucru.
Culorile din aura umană, care sunt produse de diferitele stări mentale şi emoţionale, fac parte din complexul de fenomene ale planului astral, de unde şi numele de „culori astrale”. Aparţinând planului astral, şi nu planului fizic obişnuit, aceste culori sunt percepute doar de simţurile aflate la nivelul planului astral, fiind invizibile privirii situate la nivelul planului fizic obişnuit. Dar în cazul celor care şi-au dezvoltat percepţia astrală, sau clarviziunea, aceste culori sunt la fel de reale precum sunt culorile comune pentru o persoană obişnuită, iar fenomenele lor au fost înregistrate de ştiinţele oculte cu aceeaşi rigoare cu care ştiinţele fizicii au înregistrat culorile planului fizic. Faptul că ele nu sunt perceptibile de simţurile fizice obişnuite nu înseamnă că ele sunt mai puţin reale.

Nu trebuie să omitem faptul că, prin analogie, pentru nevăzător culorile noastre fizice nu există. Din această cauză, culorile fizice nu există nici pentru persoanele „daltoniste”.
Planul fizic obişnuit este pur şi simplu „daltonist” la culorile astrale. La nivelul planului astral, fiecare stare mentală sau emoţională are drept corespondent o culoare astrală, cea din urmă manifestându-se în momentul când apare forma. Rezultă de aici că, odată ce ocultistul are cheia descifrării corespondenţei culorilor şi este astfel capabil să perceapă culorile astrale prin viziune astrală, va putea totodată să interpreteze stările mentale şi emoţionale ale oricărei persoane aflate în raza sa vizuală, la fel de uşor precum puteţi citi acum cuvintele scrise în această carte.

Înainte de a trece la examinarea listei de culori astrale din aura umană, doresc să vă atrag atenţia asupra unei mici variaţii în cazul prana-aurei. Am spus că prana-aura este incoloră, ca un diamant sau ca o apă limpede. Acest lucru se verifică într-un caz obişnuit,dar în cazul persoanei înzestrate cu virilitate şi vitalitate fizică foarte puternică, pranaaura dobândeşte uneori o uşoară tonalitate de roz, care este de fapt o reflecţie a roşului astral, al cărui înţeles îl veţi afla îndată.

Asemenea corespondenţilor lor din planul fizic, culorile astrale sunt formate de la cele trei culori primare, şi anume: (1) roşu; (2) albastru; şi (3) galben. De la aceste culori primare se formează toate celelalte culori. Pe baza culorilor primare, descoperim culorile secundare, care sunt: (1) verde, obţinut din combinarea galbenului cu albastrul; (2) portocaliul, format de la galben şi roşu; şi (3) violetul, din combinaţia roşu-albastru. Alte combinaţii produc celelalte culori, cum sunt verdele şi violetul, care dau culoarea măslinului; portocaliul şi violetul, care formează cafeniul; verdele şi portocaliul din care se obţine galbenul lămâii.
Negrul este perceput ca o absenţă de culoare, în tip ce albul este o împletire armonioasă din toate culorile, oricât de ciudat ar părea acest lucru celui care nu a mai studiat această chestiune. Combinarea diferitelor culori în proporţii variate produce „tonalităţile cromatice” ale culorii. Dacă adăugăm alb la aceste tonalităţi, obţinem „tonuri”, în timp ce prin adăugarea negrului rezultă „nuanţele”. Negrul şi albul sunt culori„neutre”.

Acum, în ceea ce priveşte înţelesul culorilor astrale – acest lucru presupune explicarea stării psihice sau emoţionale pe care le reprezintă fiecare. Doresc ca studentul să se familiarizeze cu înţelesul culorilor primare şi al combinaţiilor acestora. O înţelegere clară a culorilor astrale este adesea de un mare ajutor în dezvoltarea percepţiei astrale.

CHEIA INTERPRETĂRII CULORILOR ASTRALE

Roşu. Roşul reprezintă faza fizică a mentalităţii. Această culoare face obiectul activităţilor mentale care se ocupă cu viaţa fizică. Se manifestă prin vitalitatea trupului,iar în ce priveşte alte tonuri, tonalităţi şi nuanţe, se regăseşte în pasiuni, mânie, necesităţi fizice etc. Voi descrie diferitele forme de manifestare ale roşului peste puţin timp.Albastru. Albastrul reprezintă faza spirituală sau religioasă a mentalităţii, adică presupune latura activităţilor psihice care sunt interesate de idealuri înalte, altruism, devotament, ardoare pioasă, veneraţie etc. Se manifestă, în diversele sale tonuri, tonalităţi şi nuanţe, prin toate formele de trăire şi emoţie religioasă, înalte şi joase, aşa cum se va observa pe parcurs. Galben. Galbenul reprezintă faza intelectuală a mentalităţii, ceea ce implică acea parte a activităţilor psihice, preocupată cu raţionamentul, analiza, judecata, procesele logice, inducţia, deducţia, sinteza etc. În diferitele sale tonuri, tonalităţi şi nuanţe, se manifestă în diverse forme ale activităţii intelectuale, înalte şi joase, aşa cum vom vedea în cele ce urmează.Alb. Albul implică ceea ce ocultiştii denumesc Spiritul Pur, concept foarte diferit de trăirea religioasă a „spiritualităţii”, şi care este esenţa Tuturor celor care sunt. Spiritul Pur este polul pozitiv al Fiinţei. În continuare vom vedea ce rol ocupă în culorile astrale.
Negrul. Negrul este polul negativ al Fiinţei – însăşi negaţia Spiritului Pur, căruia i se opune în orice privinţă. Vom observa şi rolul pe care îl dobândeşte această culoare.
Combinaţiile felurite ale celor trei culori primare iau naştere din combinarea cu negrul şi albul, precum şi din amestecul celor trei culori primare între ele. Fără îndoiala că aceste combinaţii sunt rezultatul nuanţelor de activitate psihică şi emoţională manifestate de individualitate, unde ele reprezintă reflecţia şi totodată soluţia la această problemă. Cu toate acestea, combinaţiile şi amestecul de culori astrale sunt nenumărate şi aproape că tind spre o infinitate de varietăţi. Amestecul nu numai că are drept cauză combinarea culorilor, în asociere cu negrul şi albul, dar în multe cazuri masa unei culori apare în dungi, punctată sau este acoperită de alte culori. Uneori, amestecul a două tipuri de culori antagoniste duce la conflict, înainte ca ele să se combine. Din nou observăm efectul unei culori care o neutralizează pe cealaltă.

În unele cazuri, mase compacte de nori mari şi negri acoperă culorile deschise din spatele lor şi apoi întunecă strălucirea puternică de culoare, aşa cum s-a demonstrat de multe ori în cazul conflagraţiei fizice. Întâlnim din nou mari străfulgerări de galben deschis sau de roşu aprins în jurul câmpului aurei, denotând agitaţie sau conflictul intelectului cu pasiunea. Studentul care nu şi-a dezvoltat percepţia astrală va fi tentat să-şi închipuie că culorile astrale din aura umană au aspectul unui curcubeu de formă ovoidală, al unut spectru sau ceva asemănător. Este o mare greşeală. În primul rând, culorile astrale sunt rareori statice, fiindcă toată activitatea psihică şi emoţională este rezultatul vibraţiei, schimbării şi mişcării ritmice. În consecinţă, culorile aurei au aspectul caleidoscopic al jocului constant de culori, formă şi repartizare – o puternică manifestare electrică, în continuă substituire de culori, schimbare şi combinare. Emanaţiile puternice de limbi de flăcări se proiectează dincolo de limita aurei, cu un sentiment puternic sau cu exaltare,manifestând mari vârtejuri şi ondulaţii vibratorii. Priveliştea este incredibilă, deşi la început poate că sperie privitorul. Natura a fost înţeleaptă şi a hărăzit treptat darul viziunii
astrale, prin stadii de perfecţionare imperceptibile. Există numeroase apariţii plăcute şi neplăcute ale planului astral.

Read more...