Ingerul Pazitor

joi, 14 octombrie 2010


Nu suntem niciodată singuri, chiar în momentele cele mai dificile. Cu noi se află tot timpul cel care ne iubeşte profund şi necondiţionat. Îngerul păzitor este totdeauna cu noi, gata să ne ierte, să ne încurajeze, să ne ajute să ne transformăm.

In Acatist se spune:

”Te rog pe tine, Păzitorul sufletului meu, trezeşte-mă degrabă din somnul păcatului, ca să nu mă prindă ceasul morţii neîndreptat, ci să mă învrednicesc a cere de la Atotputernicul şi Milostivul Dumnezeu iertarea şi iubirea. Când Domnul şi Ziditorul meu va însemna ziua trecerii mele din viaţa aceasta, tu, bunul meu Păzitor, văzând mai înainte ceea ce-mi este pregătit şi mă aşteaptă pe mine, acoperă-mă cu aripile milostivirii tale, cum îşi acoperă vulturul puii săi, iar când va fi să iasă duhul din mine, să te văd stând aproape, izgonind pe cumpliţii vrăjmaşi. Drept urmare, cu umilinţă zic ţie:

Bucură-te, cel ce pui în faţa ochilor minţii mele ceasul grozav al morţii,
Cel ce pururea îmi aduci aminte de ceasul acela pe care puţini îl cunosc;
Cel ce mă înveţi să mă uit la fiecare zi ca la cea mai de pe urma zi a vieţii mele;
Cel ce mă pregăteşti în toată vremea pentru ieşirea într-o altă lume.”



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu


  © Blogger template Foam by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP