Puterea de a ierta

joi, 30 decembrie 2010


Din cînd în cînd ceva sau cineva ne aminteste ca exista în noi o problema nerezolvata. De obicei o neiertare. Realizez ca iertarea e cheia ce-ti deschide poarta spre un viitor mai bun. De ce? Pentru ca neiertarea ne tine în loc. Iertarea e aparent de doua feluri: iertarea propriei persoane si iertarea celorlati. De fapt iertarea e împacarea cu trecutul si acceptarea prezentului asa cum este. Iar acceptarea e cuvantul magic pentru un pas mai departe. Nu poti merge mai departe daca esti însotit de mînie sau furie, sau daca o tensiune interioara aparent fara cauza te tine în loc. Ceva ca o greutate pe suflet, ceva deseori neînteles si ne constientizat pe deplin, ceva ne sopteste încet dar persistent: „Nu încerca sa faci asta, nici în trecut n-ai reusit, ai atatea nereusite la activ...” sau... „Tii minte cum a fost cand ai dorit asta... si ce nasol te-ai simtit... nu ai obtinut...” sau „ stii ce ti-a facut aia”... si vocea aceasta intunecata ne determina sa renuntam sau sa actionam plini de teama, deci cu sanse din start mult mai mici.

IERTAREA DE SINE

Ai gresit ceva, candva si „zidul de protectie” se ridica involuntar si automat în fata unei noi initiative. Frica e un instinct firesc, pentru ca nimanui nu-i place suferinta. Si atunci te agati de ea, constientizata sub cuvintele „mai bine nu”, pentru ca nu cumva sa mai întalnesti suferinta. Îti ofera un loc caldut si sigur, dar care nu este locul pe care de fapt ti-l doresti cu adevarat. Si atunci stai pe loc, paralizat de neiertarea de sine. Pentru ca frica de viitor asta este de fapt. Daca am facut vreodata un lucru care a iesit prost se poate datora unei multitudini de factori, diverselor conjuncturi, ale caror motive necunoscute si cauze nevazute nu le putem cunoaste niciodata pe deplin. Deci n-are sens sa ne straduim prea mult sa le aflam. Undeva în adancul sufletului nostru, în inconstient le stim deja si le vom afla atunci cînd va fi timpul, si numai daca ne va fi necesar. Deci singurul lucru constructiv pe care îl putem face este sa ne iertam. Pentru orice nereusita, pentru orice iluzie si deziluzie, pentru orice am dorit si n-am stiut sa cerem, pentru orice... sa ne iertam.
Sa ne iubim sufletul si sa-l iertam cu iubire.
"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti", ne spune Iisus, deci nu putem iubi/ierta, daca nu ne iertam pe noi!
Iertandu-ne aruncam o lumina blanda asupra trecutului, si astfel ne vom trezi într-un PREZENT USOR DIFERIT. Pare straniu, dar este perfect adevarat! Ne putem schimba trecutul din punct de vedere emotional. Faptele desigur nu le mai putem schimba, dar emotiile însotitoare da. Astfel avem sansa sa tranformam o „nereusita” într-o lectie de viata. Daca învatam ceva din acea întîmplare: de exemplu cum sa actionam într-un mod mai eficient si mai întelept într-o situatie asemanatoare, atunci automat tranformam înfrîngerea în victorie. Da. Nu e o iluzie. SCOPUL VIETII E EVOLUTIA SPIRITUALA. ÎNTÎLNIREA CU SINELE. Daca am învatat ceva dintr-o întamplare de viata atunci nu conteaza prea mult rezultatul întamplarii, ci LECTIA ce am învatat-o din ea.
Succesul, ca si înfrangerea sunt în egala masura trecatoare. Daca am castigat ceva în plan material, dar n-am constientizat nimic despre sensul acelei victorii, atunci, practic nici macar n-am castigat, doar ne-am distrat un pic. CONSTIENTIZAREA conteaza. Adica un pas mai sus catre Sine, catre contopirea cu divinitatea din noi. Ceea ce automat ne da forta. FORTA DE A REUSI!

IERTAREA CELORLALTI

Are si ea sensul ei. Deseori ne spunem: „nu pot sa-l iert pe cutare...” Ne simtim vinovati pentru treaba asta poate chiar... „pacatosi”... Suntem uneori un pic speriati în sinea noastra ca iertarea ar implica împacarea cu respectiva persoana. Care nu ne este nicidecum simpatica. Nicidecum! Nimic si nimeni nu ne obliga sa reluam o relatie cu cineva cu care nu dorim. De fapt daca cineva ne-a facut un „rau”, indiferent, de natura lui, ceea ce ne e de folos sa facem este sa ne detasam emotional de el, de acea persoana. Sa reuntam sa ne mai gîndim obsesiv la el/ea. Sa renuntam sa dorim sa-l schimbam sau sa-l convingem de „dreptatea noastra”. N-are nici un sens. Nu e menirea noastra sa-i facem educatie cu forta, sa-i explicam legile universului, sau sa-l elevam spiritual. De iertat, iarasi nu e menirea noastra s-o facem, pentru ca asta e menirea lui Dumnezeu. Cine suntem noi sa acordam iertari de acest gen...
A... daca e vorba de un prieten cu care ne-am ciondanit un pic, împacarea e un lucru frumos, daca asta simtim. Daca e vorba de cineva ce îsi cere în mod expres si SINCER scuze, e omeneste sa-l întelegem si sa le acceptam. Nimeni nu e perfect. În primul rand noi! Sa nu uitam...
Isus ne spune dealtfel : „Daca va gresi fratele tau dojeneste-l si daca se va pocai iarta-l. Si chiar daca îti va gresi de sapte ori într-o zi si de sapte ori se va intoarce catre tine zicand: Ma caiesc, iarta-l!” (Luca, 17, 4-3)
Deci ne spunem punctul de vedere „îl dojenim” si daca acea persoana ÎSI CERE IERTARE, atunci abia suntem datori sa-l iertam. Asta deoarece „pocainta” si „cererea iertarii” din partea celuilalt, implica constinetizarea din partea sa a faptului ca a actionat gresit, implica faptul ca a înteles ceva si a crescut spiritual. Deci... ce a fost nu se va mai repeta. Daca face de sapte ori aceeasi greseala atunci... NU a constientizat. Nu a schimbat nimic în el. Deci cele 7 greseli sunt... diferite.
Genialul Einstein ne spune si el: „Nu poti rezolva o problema de la acelasi nivel de constiinta de la care ai creat-o!” Deci trebuie sa cresti spiritual sa te schimbi, sa constientizezi, tu sau... cel care a actional eronat.
Ni se inoculeaza deseori de unii preoti sau „învatatori spirituali” ca suntem vinovati de neiertare. Nu. De fapt trebuie doar sa nu purtam ranchiuna si gandurile negative în noi, sunt energii grele. Ele sunt o povara, indiferent cine e tinta lor si cine e „vinovat”. Deci sa ne eliberam de greselile celorlati, aceasta însemnand detasare, si indiferenta. N-are sens sa suferim o viata pentru o alegere gresita a cuiva. A altuia sau a noastra.
Exista o dreptate universala. Exista un echilibru perfect al lucrurilor. Exista compensatii si uneori universul „ne razbuna” mult mai... elegant. Asa ne spune si Cabala, sa nu ne razbunam, Universul va lucra pentru noi.
Si sa nu uitam doua lucruri impoartante:
- daca cineva ne-a gresit, am rezonat chiar si pentru o clipa cu el.
- la nivel cosmic nu exista greseli, ci numai lectii de viata, în scopul evolutiei spirituale.
Daca vrem sa nu mai avem de-a face cu acel gen de situatii sau oameni, atunci sa LE ACCEPTAM cum au fost, SA ÎNVATAM ceva din ele si sa NE ACCEPTAM prin întelegere, iubire si iertare.

Va ofer un mic exercitiu simplu prin care ne putem elibera mai usor de o neiertare, l-am folosit la îndemnul cuiva si are efecte miraculoase, deoarece actioneaza nevazut asupra sufletului schimbind si schemele mentale. Repetati aceste cuvinte cu sinceritate si convingere de cîte ori va aduceti aminte, în fiecare zi, pîna cînd veti simti subtil în voi o schimbare. Ea se poate face cunoscuta si prin vise sau prin oamenii din jurul vostru. E bine sa le repetati cel putin 7 zile:

„Ma iert, ma iert, ma iert... Îi iert pe toti cei ce mi-au gresit. Ajuta-ma Doamne sa iert Si iarta-ma pentru tot. Amin.”

Miracolele se nasc din simplitate si siceritate.
Lumina si iubire tuturor!

Carla von Vlad

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © Blogger template Foam by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP