La Multi Ani!

vineri, 31 decembrie 2010


Se ia binecuvântare,
se adaug-un strop de soare,
şi o pulbere de stele;
se amestecă-ntre ele.
Se mai pune bunătate,
şi iertare de păcate.
Iar iubire?...
Cât cuprinde!
Şi de la Domnul Hristos
Să aveţi un an frumos.
Mulţumire pentru toate:
Mulţi ani cu sănătate!

Read more...

Puterea de a ierta

joi, 30 decembrie 2010


Din cînd în cînd ceva sau cineva ne aminteste ca exista în noi o problema nerezolvata. De obicei o neiertare. Realizez ca iertarea e cheia ce-ti deschide poarta spre un viitor mai bun. De ce? Pentru ca neiertarea ne tine în loc. Iertarea e aparent de doua feluri: iertarea propriei persoane si iertarea celorlati. De fapt iertarea e împacarea cu trecutul si acceptarea prezentului asa cum este. Iar acceptarea e cuvantul magic pentru un pas mai departe. Nu poti merge mai departe daca esti însotit de mînie sau furie, sau daca o tensiune interioara aparent fara cauza te tine în loc. Ceva ca o greutate pe suflet, ceva deseori neînteles si ne constientizat pe deplin, ceva ne sopteste încet dar persistent: „Nu încerca sa faci asta, nici în trecut n-ai reusit, ai atatea nereusite la activ...” sau... „Tii minte cum a fost cand ai dorit asta... si ce nasol te-ai simtit... nu ai obtinut...” sau „ stii ce ti-a facut aia”... si vocea aceasta intunecata ne determina sa renuntam sau sa actionam plini de teama, deci cu sanse din start mult mai mici.

IERTAREA DE SINE

Ai gresit ceva, candva si „zidul de protectie” se ridica involuntar si automat în fata unei noi initiative. Frica e un instinct firesc, pentru ca nimanui nu-i place suferinta. Si atunci te agati de ea, constientizata sub cuvintele „mai bine nu”, pentru ca nu cumva sa mai întalnesti suferinta. Îti ofera un loc caldut si sigur, dar care nu este locul pe care de fapt ti-l doresti cu adevarat. Si atunci stai pe loc, paralizat de neiertarea de sine. Pentru ca frica de viitor asta este de fapt. Daca am facut vreodata un lucru care a iesit prost se poate datora unei multitudini de factori, diverselor conjuncturi, ale caror motive necunoscute si cauze nevazute nu le putem cunoaste niciodata pe deplin. Deci n-are sens sa ne straduim prea mult sa le aflam. Undeva în adancul sufletului nostru, în inconstient le stim deja si le vom afla atunci cînd va fi timpul, si numai daca ne va fi necesar. Deci singurul lucru constructiv pe care îl putem face este sa ne iertam. Pentru orice nereusita, pentru orice iluzie si deziluzie, pentru orice am dorit si n-am stiut sa cerem, pentru orice... sa ne iertam.
Sa ne iubim sufletul si sa-l iertam cu iubire.
"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti", ne spune Iisus, deci nu putem iubi/ierta, daca nu ne iertam pe noi!
Iertandu-ne aruncam o lumina blanda asupra trecutului, si astfel ne vom trezi într-un PREZENT USOR DIFERIT. Pare straniu, dar este perfect adevarat! Ne putem schimba trecutul din punct de vedere emotional. Faptele desigur nu le mai putem schimba, dar emotiile însotitoare da. Astfel avem sansa sa tranformam o „nereusita” într-o lectie de viata. Daca învatam ceva din acea întîmplare: de exemplu cum sa actionam într-un mod mai eficient si mai întelept într-o situatie asemanatoare, atunci automat tranformam înfrîngerea în victorie. Da. Nu e o iluzie. SCOPUL VIETII E EVOLUTIA SPIRITUALA. ÎNTÎLNIREA CU SINELE. Daca am învatat ceva dintr-o întamplare de viata atunci nu conteaza prea mult rezultatul întamplarii, ci LECTIA ce am învatat-o din ea.
Succesul, ca si înfrangerea sunt în egala masura trecatoare. Daca am castigat ceva în plan material, dar n-am constientizat nimic despre sensul acelei victorii, atunci, practic nici macar n-am castigat, doar ne-am distrat un pic. CONSTIENTIZAREA conteaza. Adica un pas mai sus catre Sine, catre contopirea cu divinitatea din noi. Ceea ce automat ne da forta. FORTA DE A REUSI!

IERTAREA CELORLALTI

Are si ea sensul ei. Deseori ne spunem: „nu pot sa-l iert pe cutare...” Ne simtim vinovati pentru treaba asta poate chiar... „pacatosi”... Suntem uneori un pic speriati în sinea noastra ca iertarea ar implica împacarea cu respectiva persoana. Care nu ne este nicidecum simpatica. Nicidecum! Nimic si nimeni nu ne obliga sa reluam o relatie cu cineva cu care nu dorim. De fapt daca cineva ne-a facut un „rau”, indiferent, de natura lui, ceea ce ne e de folos sa facem este sa ne detasam emotional de el, de acea persoana. Sa reuntam sa ne mai gîndim obsesiv la el/ea. Sa renuntam sa dorim sa-l schimbam sau sa-l convingem de „dreptatea noastra”. N-are nici un sens. Nu e menirea noastra sa-i facem educatie cu forta, sa-i explicam legile universului, sau sa-l elevam spiritual. De iertat, iarasi nu e menirea noastra s-o facem, pentru ca asta e menirea lui Dumnezeu. Cine suntem noi sa acordam iertari de acest gen...
A... daca e vorba de un prieten cu care ne-am ciondanit un pic, împacarea e un lucru frumos, daca asta simtim. Daca e vorba de cineva ce îsi cere în mod expres si SINCER scuze, e omeneste sa-l întelegem si sa le acceptam. Nimeni nu e perfect. În primul rand noi! Sa nu uitam...
Isus ne spune dealtfel : „Daca va gresi fratele tau dojeneste-l si daca se va pocai iarta-l. Si chiar daca îti va gresi de sapte ori într-o zi si de sapte ori se va intoarce catre tine zicand: Ma caiesc, iarta-l!” (Luca, 17, 4-3)
Deci ne spunem punctul de vedere „îl dojenim” si daca acea persoana ÎSI CERE IERTARE, atunci abia suntem datori sa-l iertam. Asta deoarece „pocainta” si „cererea iertarii” din partea celuilalt, implica constinetizarea din partea sa a faptului ca a actionat gresit, implica faptul ca a înteles ceva si a crescut spiritual. Deci... ce a fost nu se va mai repeta. Daca face de sapte ori aceeasi greseala atunci... NU a constientizat. Nu a schimbat nimic în el. Deci cele 7 greseli sunt... diferite.
Genialul Einstein ne spune si el: „Nu poti rezolva o problema de la acelasi nivel de constiinta de la care ai creat-o!” Deci trebuie sa cresti spiritual sa te schimbi, sa constientizezi, tu sau... cel care a actional eronat.
Ni se inoculeaza deseori de unii preoti sau „învatatori spirituali” ca suntem vinovati de neiertare. Nu. De fapt trebuie doar sa nu purtam ranchiuna si gandurile negative în noi, sunt energii grele. Ele sunt o povara, indiferent cine e tinta lor si cine e „vinovat”. Deci sa ne eliberam de greselile celorlati, aceasta însemnand detasare, si indiferenta. N-are sens sa suferim o viata pentru o alegere gresita a cuiva. A altuia sau a noastra.
Exista o dreptate universala. Exista un echilibru perfect al lucrurilor. Exista compensatii si uneori universul „ne razbuna” mult mai... elegant. Asa ne spune si Cabala, sa nu ne razbunam, Universul va lucra pentru noi.
Si sa nu uitam doua lucruri impoartante:
- daca cineva ne-a gresit, am rezonat chiar si pentru o clipa cu el.
- la nivel cosmic nu exista greseli, ci numai lectii de viata, în scopul evolutiei spirituale.
Daca vrem sa nu mai avem de-a face cu acel gen de situatii sau oameni, atunci sa LE ACCEPTAM cum au fost, SA ÎNVATAM ceva din ele si sa NE ACCEPTAM prin întelegere, iubire si iertare.

Va ofer un mic exercitiu simplu prin care ne putem elibera mai usor de o neiertare, l-am folosit la îndemnul cuiva si are efecte miraculoase, deoarece actioneaza nevazut asupra sufletului schimbind si schemele mentale. Repetati aceste cuvinte cu sinceritate si convingere de cîte ori va aduceti aminte, în fiecare zi, pîna cînd veti simti subtil în voi o schimbare. Ea se poate face cunoscuta si prin vise sau prin oamenii din jurul vostru. E bine sa le repetati cel putin 7 zile:

„Ma iert, ma iert, ma iert... Îi iert pe toti cei ce mi-au gresit. Ajuta-ma Doamne sa iert Si iarta-ma pentru tot. Amin.”

Miracolele se nasc din simplitate si siceritate.
Lumina si iubire tuturor!

Carla von Vlad

Read more...

Lectiile iubirii

marți, 28 decembrie 2010


Lectia a I-a
Umpleti cupa inimii voastre cu iubire si revarsati din ea peste intreaga Creatie Divina, apoi priviti ce se intampla ! Daca vedeti ceea ce va place, inseamna ca ati reusit.

Lectia a II-a

Priviti prin ochiul inimii voastre catre toate fiintele ! Daca acestea se opresc cel putin pentru o clipa privindu-va cu blandete, inseamna ca cupa inimii voastre este mereu plina si are ce revarsa.

Lectia a III-a

Aduceti peste altarul inimii voastre pacea mult dorita si cand va veti simti plini de ea, revarsati-o peste cei ce n-o cunosc ! Daca locul revarsarii primeste pacea, lectia este invatata cu adevarat.

Lectia a IV-a

Daca simtiti pacea unui loc, priviti prin ochiul inimilor voastre si vedeti cine o intareste!Descoperirea sa nu va tulbure. Puneti si voi zidirea voastra locului Binecuvantarii; asa pacea se va intari !

Lectia a V-a

Daca gandul vostru intalneste gandurile celor de langa voi fara sa lase tulburare, pastrati tacerea, dar lasati gandul sa vorbeasca ... Comuniunea s-a realizat

Lectia a VI-a

Deschideti cai catre cei ce va cauta, primiti ce vi se da, dar folositi-va cuvantul spre implinirea unor fapte! Daca rezultatul este cel dorit, veti multumi pe cei ce v-au gasit.

Lectia a VII-a

Cinstiti pe cei mici si pe cei mari cu aceeasi masura a iubirii, in orice loc v-ati afla ! Cautati esenta trairii lor si veti gasi aceeasi radacina ca a voastra ..!

Lectia a VIII-a

Daca simtiti ca izvorul inimii voastre umple cu iubire templul celor ce sterpi sunt prin trairea lor, faceti-o pana ce si acestia vor revarsa iubirea ca si voi !

Lectia a IX-a

Daca roua diminetii voastre nu aduce rasaritul peste chipurile acelora ce va ies in cale, nu va tulburati. Veni-va ziua rasaritului si-n pasul lor, de roua diminetii voastre va revarsa la fel si pentru ei ...

Lectia a X-a

Daca Lumina cuvantului vostru s-a lasat deja peste locul asteptarii, nu va mai intoarceti la timpul dinaintea hotararii, pentru a reveni! Lasati ce s-a luminat sa raman timpului sau.

Lectia a XI-a

Cand pasul vostru simte greutatea urcusului, aduceti peste calea voastra puterea vointei si renuntarea nu va va mai gasi !

Lectia a XII-a

Daca va aflati in fata unui om plin de pasiuni grosiere si cupa inimii voastre este plina de iubire, chiar de veti simti valul dorintei lui ca va atinge, nu trebuie decat sa revarsati iubirea catre gandul sau si se va linisti.

Lectia a XIII-a

Gasiti versul cantarii ce nu raneste fapta bunavointei si pacea descchideti-va drumul cautarii celor ce vor Lumina...!

Lectia a XIV-a

Intoarce-ti-va prin pasul retrairii, la visul fiecarui gand ce trece-n timp si impacati-va cu el; sters sa fie din cartea vietii. Asa doar veti ramane vii !

Sursa:www.esoterism.ro

Read more...

Frumusetea si caldura unui cadou!

joi, 23 decembrie 2010


Postasul suna de doua ori. Mai erau cinci zile pana la Craciun. Avea in mainile sale un mare pachet invelit intr-o frumoasa hartie, legat cu panglici aurii. Intra, raspunse o voce din interior. Postasul intra Era o casa rau intretinuta, caci se gasea intr-o incapere plina de umbre si praf. Asezat intr-un fotoliu statea un batran.

- Priveste ce pachet de Craciun extraordinar, spuse bucuros postasul.

- Multumesc. Aseaza-l jos, spuse batranul cu cea mai trista voce auzita parca vreodata.

Postasul ramase intepenit cu pachetul in mana. Intuia foarte bine ca acel cadou era plin de lucruri minunate si acel batran nu avea pe chip nici macar o urma de bucurie.

Atunci de ce era asa de trist ?

- Dar domnule, nu ar trebui sa faci din aceasta zi o sarbatoare cu acest magnific cadou ?

- Nu pot, nu pot chiar deloc, spuse batranul cu lacrimi in ochi. Si incepu sa povesteasca postasului istoria fiicei sale, casatorita in orasul vecin si care devenise bogata. In fiecare an ii trimitea un pachet de Craciun cu un biletel: De la fiica ta Luisa si de la sotul ei. Niciodata cateva urari personale, o vizita sau o invitatie: Vino sa petreci craciunul impreuna cu noi. Niciodata.

- Vino sa vezi, adauga batranul in timp ce se ridica obosit. Postasul il insoti pana la o camara. Batranul deschise usa.

– Dar…, ramase surprins postasul.

Camara era plina de cadouri de craciun. Erau toate celelalte daruri adunate din anii trecuti. Toate cu minunata lor hartie desenata si cu panglicile stralucitoare.

- Dar nici macar nu le-ati deschis, exclama postasul contrariat.

- Nu, raspunse trist batranul: nu este iubire inauntru.

Read more...

Iluminarea prin iubire

duminică, 19 decembrie 2010


Iluminarea prin iubire, starea fara dorinte

"Uneori, daca esti relaxat pot exista momente scurte de revelare a sinelui. Exista astfel de momente in care esti relaxat. Cand esti indragostit, cand iubesti: pentru cateva momente iubitul sau iubita se afla cu tine.
Ai dorit foarte mult asta, ai luptat mult si acum, in sfarsit, iubita este cu tine. Pentru o clipa mintea dispare. Ai depus mult efort pentru a fi cu el sau cu ea. Mintea a luptat mult, a cautat, s-a gandit enorm de mult la acel lucru, iar acum iubita este langa tine si brusc mintea nu mai poate gandi.
Vechiul process nu mai poate continua. Pana acum cautai persoana iubita: acum aceasta se afla langa tine si mintea pur si simplu se opreste. In acel moment nu mai exista dorinte. Esti relaxat, esti “aruncat” in tine insuti.
Pana cand iubita sau iubitul nu iti poate provoca aceasta stare de patrundere in tine insuti, aceea nu este iubire. Pana cand nu devii tu insuti in prezenta iubitei, aceea nu este iubire. Pana cand mintea nu inceteaza sa mai functioneze in prezenta iubitei, aceea nu este iubire.
Uneori se intampla acest lucru, iar mintea si dorintele dispar. Iubirea este fara dorinte. Incearca sa intelegi: poti dori iubirea, dar aceasta este o stare fara dorinte. Cand apare, acolo nu mai poate exista nici un fel de dorinta: mintea este calma, linistita, relaxata. Nici o devenire, nici un fel de imprastiere.
Insa acest lucru se intampla doar pentru cateva momente, daca se intampla vreodata. Daca iubesti sau ai iubit, stii ca aceste cateva clipe vor apare. Este un soc. Atunci mintea nu mai poate functiona, deoarece intregul ei mecanism a devenit nefolositor, absurd. Cel sau cea pe care ai dorit-o se afla langa tine si mintea nu mai poate gandi ce sa faca.
Pentru cateva momente intregul mecanism se opreste. Esti relaxat in tine insuti. Ai atins centrul, fiinta ta si simti ca esti sursa acestei bunastari si fericiri. Te umple o mare fericire, te inconjoara un parfum sublime. Brusc nu mai esti acelasi om ca mai inainte.
De aceea, iubirea transforma atat de mult. Daca iubesti, nu poti ascunde asta. Este imposibil! Daca iubesti, se va vedea. Ochii, fata, mersul, felul de a sedea, totul arata ca oiubesti, ca nu mai esti acelasi om. Mintea doritoare nu mai este acolo. Pentru cateva momente esti precum un Buddha.
Dar acest lucru nu poate tine mult. Imediat mintea va incerca sa isi revina dupa acest soc si va incerca sa gaseasca scuze si metode pentru a gandi din nou. De exemplu, mintea va spune ca ti-ai atins scopul, dar dupa aceea? Ce vei face?
Acum vor incepe argumentarile. Vei gandi: “Astazi sunt cu iubita mea, dar oare voi fi si maine?” Mintea deja a inceput sa gandeasca. Iar in momentul in care ea lucreaza, deja ai cazut in devenire.
Acest lucru se intampla oricui. Cand ai iubit pe cineva au existat momente in care mintea disparea. Dar apoi te-ai casatorit. De ce? Pentru a avea mereu acele momente. Insa ele au disparut atunci cand nu erai casatorit si nu mai pot reveni acum, deoarece situatia este diferita.
Cand doi oameni se intalnesc pentru prima data, acolo este o situatie noua. Atunci mintile lor nu mai pot functiona. Ei sunt coplesiti de situatie – sunt umpluti de aceasta noua experienta, de aceasta noua viata, de aceasta noua inflorire! Apoi mintea incepe sa functioneze si ei vor gandi: “Ce moment sublim! Hai sa ne casatorim pentru a putea repeta aceste clipe minunate!”
Mintea va distruge totul. Casatoria inseamna minte. Iubirea este spontana; casatoria este ceva calculat. Casatoria este un lucru matematic. Atunci vei astepta acele momente beatifice, dar ele nu vor mai reveni. De aceea, fiecare femeie sau fiecare barbat casatorit este frustrat – deoarece ei asteapta reaparitia acelor momente frumoase, care au existat in trecut.
De ce nu mai apar? Pentru ca intreaga situatie s-a schimbat: acum tu nu mai esti nou, nu mai exista spontaneitate, acum iubirea este doar o rutina. Totul a ajuns sa se limiteze doar la obligatii si datorii. Iubirea a devenit o datorie, nu o bucurie. La inceput era o bucurie, acum este o obligatie. Si aceasta obligatie nu iti poate darui aceeasi fericire pe care ti-o da amuzamentul, bucuria.
Este imposibil!! Mintea ta a creat totul. Acum astepti producere acelor momente si cu cat astepti mai mult, cu atat mai mica este posibilitatea lor de aparitie. […] Acum nu mai poate apare nimic. Asa ceva nu apare decat atunci cand esti deschis: se intampla intotdeauna intr-o situatie noua.
Asta nu inseamna sa schimbi coordonatele vietii tale zilnic, ci inseamna sa nu perimiti mintii sa creeze un sablon. Atunci sotia sau sotul tau te va incanta in fiecare zi. Nu permite mintii sa astepte, nu-i permite sa se miste in viitor. Astfel maestrul sau prietenul tau va fi mereu nou. Si totul este nou in lume, cu exceptia mintii. Mintea este singurul lucru care este vesnic vechi.
Soarele este altul in fiecare zi. Astazi pe cer nu este acelasi soare care a fost si ieri. Luna este noua, ziua, noapte, florile, copacii… totul este nou, doar mintea nu este. Ea este vesnic veche - tine minte, vesnic - deoarece pentru a exista are nevoie de trecut, de experiente acumulate, de experiente proiectate.
Mintea are nevoie de trecut, iar viata numai de prezent. Viata este vesnic fericita - mintea niciodata. Ori de cate ori permiti mintii sa te controleze pe tine, atunci odata cu ea apare acolo si nefericirea."
Osho

Sursa:www.esoterism.ro

Read more...

Iubirea Divina

vineri, 3 decembrie 2010

Dumnezeu, in tacerea Sa eterna sopteste: "Eu sunt Iubire. Dar pentru a experimenta daruirea si darul iubirii Eu m-am divizat pe Mine insumi in trei: iubire, iubit si iubita. Iubirea mea este frumoasa, pura, eterna bucurie; Eu sunt gustat in multe moduri, prin intermediul multor forme.

Ca tata eu beau iubirea plina de respect izvorata din inimile copiilor mei. Ca mama eu beau nectarul iubirii neconditionate din cupa sufletului micutului copil. Copil fiind eu ma impregnez de iubirea protectoare a ratiunii drepte a tatalui. Ca adolescent eu beau iubirea fara de motiv din sfantul Graal al atractiilor materiale. Ca stapan eu beau iubirea plina de compasiune din cupa aprecierii Maestrului. Ca Guru preceptor eu ma bucur de iubirea pura provenita din caliciul devotiunii atotcuprinzatoare a discipolului. Ca prieten eu beau din fantana clocotitoare a iubirii spontane. Ca prieten divin, eu golesc dintr-o sorbitura apele cristaline ale iubirii cosmice, provenite din rezervorul inimilor ce-L adora pe Dumnezeu.

Eu sunt indragostit doar de iubirea insasi, dar imi permit sa fiu inselat cand ca tata sau ca mama gandesc si simt doar pentru copil, atunci cand ca iubit imi pasa doar de iubita, atunci cand ca discipol traiesc doar pentru Maestru. Dar deoarece Eu iubesc doar Iubirea, in mod ultim Eu sfaram aceasta iluzie a miriadelor de Sine umane. Din acest motiv Eu transfer tatal intr-un taram astral atunci cand el uita ca iubirea Mea si nu a sa, este cea care protejeaza copilul. Eu ridic copilul de la pieptul mamei, astfel incat ea sa invete ca iubirea Mea este cea pe care o adora in el. Eu rapesc iubitul iubitei care isi imagineaza ca ea este cea pe care el o iubeste, mai curand decat iubirea Mea care raspunde in ea.

Astfel iubirea Mea se joaca de-a v-ati-ascunselea in toate inimile umane, astfel incat fiecare sa poata sa invete sa descopere si sa adore, nu acele receptacole umane temporare ale iubirii Mele, ci insasi Iubirea Mea, dansand dintr-o inima in alta.

Fiintele umane solicita una alteia „Iubeste-ma doar pe mine”, si astfel Eu racesc buzele lor si le pecetluiesc pentru totdeauna, astfel incat ei sa nu mai rosteasca niciodata acest neadevar. Deoarece ei toti sunt copiii Mei, Eu doresc ca ei sa invete sa vorbeasca despre adevarul ultim: ”Iubiti Iubirea Unica (prezenta) in noi toti”. A spune cuiva „Te iubesc” este fals pana cand tu vei realiza adevarul: „Dumnezeu prezent ca iubire in mine este indragostit de iubirea Sa din tine.”

Luna rade de milioanele de iubiti bineintentionati care fara sa-si dea seama isi mint iubitele spunand: „Te voi iubi pentru totdeauna.” Craniile lor sunt acoperite de nisipul maturat de vant al eternitatii. Ei nu isi mai pot utiliza rasuflarea pentru a spune „Te iubesc”. Ei nici macar nu-si mai pot reaminti sau respecta promisiunea lor de a se iubi unul pe altul pentru totdeauna.

Fara a spune un cuvant, Eu v-am iubit intotdeauna. Eu singur pot spune cu adevarat „Te iubesc”; deoarece eu va iubesc dinainte ca voi sa va nasteti; iubirea Mea va confera viata si va sustine in fiecare moment al ei; si Eu singur va pot iubi dupa ce portile inchisorii mortii se inchid in spatele vostru; acolo unde nici cel mai sincer iubit omenesc nu va poate atinge.

Eu sunt iubirea care manevreaza papusile umane cu sforile emotiilor si instinctelor, pentru a juca spectacolul iubirii pe scena vietii. Iubirea Mea este frumoasa si nesfarsit plina de bucurie atunci cand o iubiti doar pe ea; dar linia vietii, pacii si bucuriei voastre este intrerupta atunci cand in loc de aceasta va lasati angajati in emotii si atasamente omenesti. Realizati, copiii Mei, iubirea Mea este cea dupa care voi tanjiti!

Cei care Ma iubesc doar sub forma unei singure persoane, sau care Ma iubesc intr-un mod imperfect doar intr-o singura persoana, nu cunosc ce este Iubirea. Doar cei care Ma iubesc intr-un mod intelept si egal in tot si care Ma iubesc perfect si egal ca tot pot cunoaste cu adevarat Iubirea."

Sursa:esoterism.ro

Read more...

Iubire si cunoastere sau Cind paharul este pe jumatate... gol

marți, 30 noiembrie 2010


Care e diferenta între omul "bun" si omul "rau", mai bine spus între omul care are iubire suficienta în suflet si cel al carui suflet e prepondereant lipsit de aceasta energie sublima?

Nu e doar diferenta între cel ce vede partea plina a paharului si cel ce vede paharul ca fiind pe jumatate gol. Marea diferenta tocmai aici începe. Cand paharul este pe jumatate… gol. Aici cele doua tipuri de oameni vor reactiona diferit.
1. Omul ce are iubire în suflet se va gandi cum sa faca pentru a umple paharul. Va cauta solutii, alternative si mai ales va fi convins ca daca va cauta va gasi si îsi va imagina bucuria pe care o va simti cand paharul lui va redeveni plin. Se va gandi ca poate a baut el paharul si nu-si mai aduce aminte, sau daca a facut-o altul... slava Domnului, probabil Dumnezeu l-a trimis spre paharul lui plin pentru ca acela era prea însetat, îi va dori sa-i fie de folos, si va fi sigur ca paharul lui se va umple. Pentru ca nu va considera ca e un efort prea mare pentru el sa ajunga la Izvor.
2. Celalalat tip de om va reactiona altfel. Se va întreba cine a îndraznit sa-i goleasca paharul, va cauta modalitati de a-l pedepsi pe “agresor”, se va gandi la bucuria din momentul razbunarii. Va spune ca e exclus ca apa sa fi disparut din pahar datorita propriei sale persoane. În nici un caz nu va fi el “cel vinovat”, nici macar pentru simplul fapt ca a lasat paharul pe masa, ci întotdeauna exista un alt vinovat. De ce? Pentru ca lumea e plina de agresori, care vor sa fure de la el, si vor fura în continuare de la el.In psihologie acest fenomen este numit "proiectie" si intotdeauna este insotit de "negare", adica o perceptie eronata a propriei realitati spirituale. Deci trebuie sa se protejeze, sa-si tina foarte strans paharul, pentru ca apa care i-a mai ramas s-ar putea sa-i mai trebuie iar... daca îi va fi furata si asta, o va sfarsi deshidratat (si cu sufletul gol). Problema lui e ca uita ca exista un Izvor.
Cunoasterea si iubirea la un anumit nivel plasat dincolo de spatiu-timp, sunt tot unul si acelasi lucru. Însa prin ceea ce religiile numesc “cadere” ne-a fost dat sa uitam o multitudine de informatii si sa pierdem considerabil de multa energie. De ce ? Pentru a putea exista în aceasta dimensiune, pentru a experimenta prin trairea pe aceasta frecventa energetica, singura forma de cunoastere nestiuta de sufletele noastre: cum sa te reîntorci la iubire, dupa ce ai pierdut-o. Cam asta este esenta... povestilor noastre de viata.
CE ÎNSEAMNA CUNOASTEREA?
Înseamna sa stii mecanismele din spatele legii iubirii. Sa cunosti multitudinea de legi cosmice, legi divine, legi absolute si perfecte ce guverneaza întreg Universul. Ele sunt revelate omului de catre Creator.
CE ÎNSEAMNA IUBIREA?
Energia necesara ce face sa functioneze Programul. Însa privit la nivel de individ, este energia necesara si suficienta, pentru a te folosi în interes propriu si benefic, de Program. Este abilitatea de a folosi aceste legi cosmice cu scopul de a te apropia de Creator.Pe Pamant, omul creaza aceasta energie prin emotii. Un anumit tip de emotii. Uneori extrem de subtile si chiar neconstientizate mental, dar intotdeauna simtite ca si stari, de bine, de rau...
Scopul final al Jocului: reîntoarcerea la Creator.
Cum se pastreaza iubirea?
Renuntind la pierderile energetice cauzate de suparare, revolta, razbunare, nemultumire, neacceptare a lucrurile întâmplate ce nu le mai putem schimba. Pentru ca fara iubire... „nimic nu-mi foloseste”, spune apostolul Pavel în scrisoare sa catre Corinteni, cap XIII, intitulat "Dragostea si bunurile ei".
POTI AVEA CUNOASTERE FARA IUBIRE?
Da. Si o poti si folosi, numai ca paharul tau (energetic) se va goli foarte repede. Poti învata legile, poti încerca sa le aplici, poti chiar avea succes cu asta. În sensul de a obtine rezultatul dorit. Dar energia nealimentata de la Sursa-Izvor, se termina. Problema deci, este tot Izvorul. De la el te alimentezi ulterior. Stii sa faci asta? Vrei s-o faci, cum? Si mai ales... în ce scop. Pentru a folosi informatii, deci cunoasterea, este nevoie de energie, deci de iubire.Cu cat ai mai multa energie, cu atat poti jongla mai usor cu informatiile, cu o cantitate mai mare de informatii, accesind planurile superioare, calatorind în spatiu-timp si dirijandu-ti soarta, adica viitorul de acolo. Daca iubirea din suflet este putina se va consuma repede. Si va începe consumul energiei proprii, respectiv energiei sufletului. Pana cand? Pana cand se va epuiza. La un anumit nivel apare “beculetul rosu de avertizare”, alerta, cum ca energia iubirii are probleme. Omul va intra în belele. Bolile, diverse probleme de destin, de bani, ale copiilor sunt un mod de avertizare ca... nu mai avem energia iubirii, ca trebuie sa ne alimentam de la Izvor. Prin alegere proprie.

Prin IZVOR nu întelegeti a fi însusi Creatorul, ci un element derivat din Creator. Imaginati-va un fel de flux ce anima creatia. O sursa de energie inepuizabila, aflata în strîns contact cu Creatorul. Unii o numesc Duhul sfant, altii Ki, altii Prana... Fluxul de energie care face legatura între elemente facandu-le sa se miste în directia care trebuie.
Numai ca, de la aceasta Sursa, te poti alimenta numai daca esti intr-a anumita stare emotionala.
Daca stii sa accesezi Sursa, bingo! Ai energie pentru a face orice. Sunt multe moduri de a face asta, omul inventat exercitii energetice. Unele au menirea de a crea anumite stari!
Însa... secretul este ca nu trebuie sa uiti niciodata, sa-l iei în calcul pe Creator. Mai bine spus legile sale.
Iar una din ele este cea a ECHILIBRULUI UNIVERSAL, numita din vremuri stravechi KARMA. Mai pe întelesul tuturor nici o plata fara rasplata. Chiar daca totul a început cu multe secole în urma, omul care a declasat lantul karmic, trebuie sa închida cercul, sa traiasca el însusi ceea ce a oferit spre experimentare... celorlati. Deci... lectie, întelegere, examen.
Celalta lege aplicabila aici cu prioritate va fi A LIBERULUI ARBITRU. Prima lege universal cosmica. NIMENI NU O POATE INCALCA. Întotdeauna exista o posibilitate de a alege. Desigur veti spune, dintre variantele prezente. Da, variantele nu sunt infinite, alegerea este limitata de anumiti factori prezenti în viata omului, iar acesti factori sunt determinati de karma.
CUM NE ELIBERAM? Adica cum închidem cercul karmic?
Aici intervin alte legi cosmice: IERTAREA SI IUBIREA
1. Prin TRAIRE, acesta implicand neaparat întelegea sensului respectivei întamplari-lectii-examen. Atlfel trairea e zadarnica, naste doar suferinta neînteleasa, deci problema se va repeta. Pentru ca esentiala este întelegerea. Reversul ei e revolta. Iar unicul scop al lectiei a fast doar... iubirea.
2. Prin ÎNTELEGERE, fara traire. Atunci problema-lectie nu-si mai are rostul, pentru ca examenul este astfel luat. Acest fapt e echivalent cu învatarea lectiilor, a propriilor lectii create constient sau inconstient. E suficient uneori numai sa le întelegem foarte bine, sa întelegem scopul lor vizavii de scopul divinitati, adica propria greseala, propria lectie si astfel sa ne schimbam. Esentiala este schimbarea interiora, schimbare propriului suflet pentru a se putea reîntoarce la Lumina, deci la Creator. Se poate realiza doar prin IERTARE.
Repet, pentru ca este important, intelegerea si schimbarea pot surveni doar prin trairea interiora, intelegerea interioara, acceptare, adica doar prin constientizarea propriilor probleme sufletesti neconstientizate. Aceasta este eliberatoare. Atunci vom primi o portie mai mare de energie. Capacitatile de a a folosi cunoasterea vor fi amplificate. Blocajul datorat unei lectii neînvatate va disparea, asemenea unui baraj distrus de ape, iar izvorul energiei cosmice, va curge liber si lin prin suflet, campuri energetice, trup.
Aceasta este LEGEA IUBIRII, propovaduita de Isus. Este legea care include legea iertarii, cea care ne-a fost data tocmai din IUBIRE. Asta a adus nou în lume Isus. Aceasta lege a non-judecarii de sine si de altii, a iertarii, a fost explicata din iubire oamenilor de catre Hristos, schimband astfel LEGEA KARMEI, valabila pana la venirea sa.
Pentru cine alege iertarea si iubirea, desigur. Restul traiesc tot in legea karmei.
De ce Dumnezeu nu rezolva El problemele noastre scutindu-ne de efort?
Trebuie sa nu uitam ca tot ce exista în prezent pe Pamant, sunt lucruri permise de Inteligeta universala, pentru ca fara CONFLICT nu exista crestere. La acest nivel de dezvoltare al omenirii, conflictul, (întelegeti prin asta problemele noastre cotidiene) e necesar, deoarece indiferent de natura lui, implica dorinta de a fi depasit.
Fara dorinta nu exista evolutie, pentru ca fara dorinta dispare scopul vietii materiale, iar pentru majoritatea dintre noi asta ar însemna oprirea evolutiei spirituale.

LUPTA SAU FUGI,
ori mai bine... I-AL ALIAT PE DUMNEZEU!
Diferenta dintre oameni o face modul de a folosi dorintele nascute în suflet, nu întamplator.
1. Unii aleg sa-si împlineasca dorinta cu ajutorul lui Dumnezeu. Sa caute, sa creada, sa aiba rabdare, sa învete, uneori sa accepte voia Acestuia oricare ar fi ea, si astfel sa creasca ajungand la iubire si bucurie.
2. Ceilalti aleg sa-si împlineasca dorinta prin orice mijloc, excluzandu-l pe Creator. Sau mai rau, confundand voia proprie, cu voia Creatorului. Ele nu întotdeauna se suprapun!
Daca dorinta nu se împlineste, agresivitatea din suflet creste. Este sesizat conflictul, dar e tratat cu agresivitate. Datorita opozitiei mediului (adica al lumii materiale), organismul se pregateste de lupta. Creerul a fost conceput sa dea comanda “lupta sau fugi”. Aceasta comanda necesara ca instict de autoconservare a trupului, nu este utila pe taramul exclusiv al sufletului. Nu în acest sens. În acest caz omul fie devine agresiv sufleteste cu semenii, deci lupta si astfel el nu-si întareste iubirea, ci agresivitatea, intelegeti prin asta supararea, acuzatiile, regretele, neacceptarile. Toate acestea îndepartindu-l de iubire (prin pierderi energetice si blocaje). Fie fuge de probleme ascunzandu-se în depresie, nebunie si moarte, sinucidere. Adica agresivitate îndreptata împotriva propriului sine.
Uneori pentru merite mai vechi (Karmice), mai avem în suflet o rezerva de iubire. Si prin intermediul acesteia, Dumnezeu ne protejeaza si nu ne da acces la cunoasterea ce o detinem, atragandu-ne în mod insistent atentia ca gresim cu ceva. Suntem directionasi de ghizi astrali, de îngeri pazitori, de sfinti, de rugaciunile preotilor sau ale persoanelor dragi. Ascultam vocea lor, bine. Nu, vom fi atentionti prin pierderi, boli, probleme de viata.
Sub impulsul si presiunea ghizilor sau a problemelor, unii vor avea dorinta sa caute, sa se apropie de cunoastere, sa înteleaga legile cosmice pentru a trai fericiti.
Dar oare vor avea întelepciunea sa stie ce trebuie sa caute de fapt? Sa caute unde trebuie si sa înteleaga ce trebuie?
Cand vor CONSTIENTIZA ca totul trebuie facut spre binele sufletului, vor cunoaste ca ceea ce TREBUIE SA CAUTE este de fapt DOBANDIREA IUBIRII, ÎN SCOPUL APROPIERII de CREATOR. Atunci vor avea si o viata fericita, aici pe Pamant.
EXITA IUBIRE FARA CUNOASTERE?
Nu. Pe masura cunoasterii noastre urcam trepte spre Dumnezeu. Ne eliberam de frustrari si regrete, traim la un alt nivel energetic. Vedem totul altfel. E un proces de durata, iubirea nu se dobandeste usor. Adevarata iubire!
Simt ca este absolut necesar sa adaug aici însa un lucru. Poti dobandi iubirea, poti fi foarte aproape de tel, dar... din o multitudine de motive, poti alege sa o folosesti prost. Poti decade, poti sa nu rezisti anumitor ispite, poti fi pentru un moment vulnerabil, si toate astea le poti face atata timp cat esti om.
Însa poate exista IUBIRE FARA CUNOASTERE CONSTIENTIZATA. Întelegerea legilor vietii nu are neaparat de-a face cu cultura, cu aptitudinile, cu inteligenta. Uneori acestea sunt zadarnice si inutile, asa ca pot spune ca are de-a face foarte mult cu ÎNTELEPCIUNEA.
ÎNTELEPCIUNEA este CUNOASTERE NECONSTINETIZATA. Faci ceva si faci bine, fara sa ai explicatii, fara sa stii de ce si ce lege ai aplicat. Stii doar ca totul e guvernat de legea iubirii, careia i se subsumeaza o multitudine de legi si principii. Si e vorba aici de acea întelepciune divina. Nu de abilitatea de a cîstiga bani sau renume, aceea e o întelepciune umana. E altceva si nu e nimic rau în asta, doar scopul conteaza. Dar nu despre asta e vorba acum.
Exista sfinti simpli, unii inculti si analfabeti, exista oameni precum Petreche Lupu, Edgar Cayce (informati-va daca nu stiti deja, cine au fost), care au avut o relatie extraordinara cu Creatorul. Si stiu un om cu o extraordinara inteligenta si cultura, care a murit de cancer la creer. Era ateu.
Exista calugari cu un deosebit har, preoti adevarati, maestri buni, clarvazatori pentru care spatiul si timpul nu mai sunt un obstacol. Toti au întelepciunea divina de a vedea partea goala a paharului. Nu. Ei nu se vor minti ca e plina. Dar... prin iubire vor avea oricand acces la secretul, ce-i va duce pe calea cea mai scurta, catre inepuizabilul Izvor.

Carla von Vlad

Sursa:www.lumeaspirituala.ro

Read more...

IERTAREA

duminică, 28 noiembrie 2010



Din cînd în cînd ceva sau cineva ne aminteste ca exista în noi o problema nerezolvata. De obicei o neiertare. Realizez ca iertarea e cheia ce-ti deschide poarta spre un viitor mai bun. De ce? Pentru ca neiertarea ne tine în loc.
Iertarea e aparent de doua feluri: iertarea propriei persoane si iertarea celorlati.
De fapt iertarea e împacarea cu trecutul si acceptarea prezentului asa cum este. Iar acceptarea e cuvantul magic pentru un pas mai departe. Nu poti merge mai departe daca esti însotit de mînie sau furie, sau daca o tensiune interioara aparent fara cauza te tine în loc. Ceva ca o greutate pe suflet, ceva deseori neînteles si ne constientizat pe deplin, ceva ne sopteste încet dar persistent: „Nu încerca sa faci asta, nici în trecut n-ai reusit, ai atatea nereusite la activ...” sau... „Tii minte cum a fost cand ai dorit asta... si ce nasol te-ai simtit... nu ai obtinut...” sau „ stii ce ti-a facut aia”... si vocea aceasta intunecata ne determina sa renuntam sau sa actionam plini de teama, deci cu sanse din start mult mai mici.
IERTAREA DE SINE
Ai gresit ceva, candva si „zidul de protectie” se ridica involuntar si automat în fata unei noi initiative. Frica e un instinct firesc, pentru ca nimanui nu-i place suferinta. Si atunci te agati de ea, constientizata sub cuvintele „mai bine nu”, pentru ca nu cumva sa mai întalnesti suferinta. Îti ofera un loc caldut si sigur, dar care nu este locul pe care de fapt ti-l doresti cu adevarat. Si atunci stai pe loc, paralizat de neiertarea de sine. Pentru ca frica de viitor asta este de fapt. Daca am facut vreodata un lucru care a iesit prost se poate datora unei multitudini de factori, diverselor conjuncturi, ale caror motive necunoscute si cauze nevazute nu le putem cunoaste niciodata pe deplin. Deci n-are sens sa ne straduim prea mult sa le aflam. Undeva în adancul sufletului nostru, în inconstient le stim deja si le vom afla atunci cînd va fi timpul, si numai daca ne va fi necesar. Deci singurul lucru constructiv pe care îl putem face este sa ne iertam. Pentru orice nereusita, pentru orice iluzie si deziluzie, pentru orice am dorit si n-am stiut sa cerem, pentru orice... sa ne iertam.
Sa ne iubim sufletul si sa-l iertam cu iubire.
"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti", ne spune Isus, deci nu putem iubi/ierta, daca nu ne iertam pe noi!
Iertandu-ne aruncam o lumina blanda asupra trecutului, si astfel ne vom trezi într-un PREZENT USOR DIFERIT. Pare straniu, dar este perfect adevarat! Ne putem schimba trecutul din punct de vedere emotional. Faptele desigur nu le mai putem schimba, dar emotiile însotitoare da. Astfel avem sansa sa tranformam o „nereusita” într-o lectie de viata. Daca învatam ceva din acea întîmplare: de exemplu cum sa actionam într-un mod mai eficient si mai întelept într-o situatie asemanatoare, atunci automat tranformam înfrîngerea în victorie. Da. Nu e o iluzie. SCOPUL VIETII E EVOLUTIA SPIRITUALA. ÎNTÎLNIREA CU SINELE. Daca am învatat ceva dintr-o întamplare de viata atunci nu conteaza prea mult rezultatul întamplarii, ci LECTIA ce am învatat-o din ea.
Succesul, ca si înfrangerea sunt în egala masura trecatoare. Daca am castigat ceva în plan material, dar n-am constientizat nimic despre sensul acelei victorii, atunci, practic nici macar n-am castigat, doar ne-am distrat un pic. CONSTIENTIZAREA conteaza. Adica un pas mai sus catre Sine, catre contopirea cu divinitatea din noi. Ceea ce automat ne da forta. FORTA DE A REUSI!

IERTAREA CELORLALTI

Are si ea sensul ei. Deseori ne spunem: „nu pot sa-l iert pe cutare...” Ne simtim vinovati pentru treaba asta poate chiar... „pacatosi”... Suntem uneori un pic speriati în sinea noastra ca iertarea ar implica împacarea cu respectiva persoana. Care nu ne este nicidecum simpatica. Nicidecum! Nimic si nimeni nu ne obliga sa reluam o relatie cu cineva cu care nu dorim. De fapt daca cineva ne-a facut un „rau”, indiferent, de natura lui, ceea ce ne e de folos sa facem este sa ne detasam emotional de el, de acea persoana. Sa reuntam sa ne mai gîndim obsesiv la el/ea. Sa renuntam sa dorim sa-l schimbam sau sa-l convingem de „dreptatea noastra”. N-are nici un sens. Nu e menirea noastra sa-i facem educatie cu forta, sa-i explicam legile universului, sau sa-l elevam spiritual. De iertat, iarasi nu e menirea noastra s-o facem, pentru ca asta e menirea lui Dumnezeu. Cine suntem noi sa acordam iertari de acest gen...
A... daca e vorba de un prieten cu care ne-am ciondanit un pic, împacarea e un lucru frumos, daca asta simtim. Daca e vorba de cineva ce îsi cere în mod expres si SINCER scuze, e omeneste sa-l întelegem si sa le acceptam. Nimeni nu e perfect. În primul rand noi! Sa nu uitam...
Isus ne spune dealtfel : „Daca va gresi fratele tau dojeneste-l si daca se va pocai iarta-l. Si chiar daca îti va gresi de sapte ori într-o zi si de sapte ori se va intoarce catre tine zicand: Ma caiesc, iarta-l!” (Luca, 17, 4-3)
Deci ne spunem punctul de vedere „îl dojenim” si daca acea persoana ÎSI CERE IERTARE, atunci abia suntem datori sa-l iertam. Asta deoarece „pocainta” si „cererea iertarii” din partea celuilalt, implica constinetizarea din partea sa a faptului ca a actionat gresit, implica faptul ca a înteles ceva si a crescut spiritual. Deci... ce a fost nu se va mai repeta. Daca face de sapte ori aceeasi greseala atunci... NU a constientizat. Nu a schimbat nimic în el. Deci cele 7 greseli sunt... diferite.
Genialul Einstein ne spune si el: „Nu poti rezolva o problema de la acelasi nivel de constiinta de la care ai creat-o!” Deci trebuie sa cresti spiritual sa te schimbi, sa constientizezi, tu sau... cel care a actional eronat.
Ni se inoculeaza deseori de unii preoti sau „învatatori spirituali” ca suntem vinovati de neiertare. Nu. De fapt trebuie doar sa nu purtam ranchiuna si gandurile negative în noi, sunt energii grele. Ele sunt o povara, indiferent cine e tinta lor si cine e „vinovat”. Deci sa ne eliberam de greselile celorlati, aceasta însemnand detasare, si indiferenta. N-are sens sa suferim o viata pentru o alegere gresita a cuiva. A altuia sau a noastra.
Exista o dreptate universala. Exista un echilibru perfect al lucrurilor. Exista compensatii si uneori universul „ne razbuna” mult mai... elegant. Asa ne spune si Cabala, sa nu ne razbunam, Universul va lucra pentru noi.
Si sa nu uitam doua lucruri impoartante:
- daca cineva ne-a gresit, am rezonat chiar si pentru o clipa cu el.
- la nivel cosmic nu exista greseli, ci numai lectii de viata, în scopul evolutiei spirituale.
Daca vrem sa nu mai avem de-a face cu acel gen de situatii sau oameni, atunci sa LE ACCEPTAM cum au fost, SA ÎNVATAM ceva din ele si sa NE ACCEPTAM prin întelegere, iubire si iertare.

Va ofer un mic exercitiu simplu prin care ne putem elibera mai usor de o neiertare, l-am folosit la îndemnul cuiva si are efecte miraculoase, deoarece actioneaza nevazut asupra sufletului schimbind si schemele mentale. Repetati aceste cuvinte cu sinceritate si convingere de cîte ori va aduceti aminte, în fiecare zi, pîna cînd veti simti subtil în voi o schimbare. Ea se poate face cunoscuta si prin vise sau prin oamenii din jurul vostru. E bine sa le repetati cel putin 7 zile:


„Ma iert, ma iert, ma iert...
Îi iert pe toti cei ce mi-au gresit.
Ajuta-ma Doamne sa iert
Si iarta-ma pentru tot. Amin.”

Miracolele se nasc din simplitate si siceritate.
Lumina si iubire tuturor!

Carla von Vlad


Sursa:www.lumeaspirituala.ro

Read more...

CALEA IUBIRII, CALEA FRICII

joi, 25 noiembrie 2010



Întreaga noastră viaţa este un vis. Noi trăim într-o fantezie şi tot ceea ce ştim despre noi înşine nu reprezintă altceva decât propriul nostru adevăr.
Adevărul nostru personal nu este şi adevărul altor persoane, lucru valabil inclusiv pentru copiii sau pentru părinţii noştri. Gândiţi-vă de pildă ce credeţi dumneavoastră despre sine şi ce crede mama dumneavoastră. Ea afirmă că vă cunoaşte foarte bine, dar de fapt nu are nici cea mai mică idee cine sunteţi.
Ştiţi foarte bine acest lucru. La fel, oricât de bine v-aţi cunoaşte mama, dumneavoastră nu aveţi nici cea mai mică idee cine este ea de fapt. Ea are tot felul de fantezii interioare, pe care nu le-a împărtăşit niciodată, nimănui. Dumneavoastră nu aveţi de unde să ştiţi ce-i trece ei prin minte.
Dacă vă examinaţi viaţa şi încercaţi să vă amintiţi ce făceaţi la vârsta de 12 sau 13 ani, veţi constata că nu vă puteţi aduce aminte de mai mult de 5% din propria dumneavoastră viaţă. Evident, vă veţi aminti de lucrurile cele mai importante, cum ar fi numele pe care îl aveţi, căci acesta este unul din lucrurile pe care l-aţi repetat cel mai des. Sunt momente când uitaţi însă numele propriilor dumneavoastră copii, sau pe cel al prietenilor apropiaţi. Acest lucru se explică prin faptul că viaţa este alcătuită din vise – un număr nesfârşit de vise care se schimbă la infinit. Visele au tendinţa de a se dizolva, ceea ce explică de ce uităm atât de uşor.
Orice om are un vis personal al vieţii, care diferă complet de visul altor oameni. Noi visăm în funcţie de convingerile pe care le avem şi ne modificăm visul în funcţie de felul în care judecăm sau în care suntem victimizaţi. De aceea, visele unui om nu seamănă niciodată cu visele altcuiva. Într-o relaţie, noi putem pretinde că suntem la fel, că gândim la fel, că simţim la fel, că visăm la fel, dar acest lucru este absolut imposibil. Orice relaţie este alcătuită din doi visători care au vise diferite. Fiecare visător îşi visează visul în felul său propriu. De aceea, este important să acceptăm diferenţele care există între doi visători, să ne respectăm reciproc visele.
Noi putem avea mii de relaţii simultan, dar fiecare dintre ele se stabileşte între două persoane, şi numai între două. Eu am o relaţie cu fiecare din prietenii mei, dar cu fiecare în parte, nu cu mai mulţi simultan.
Am o relaţie cu fiecare din copiii mei, dar fiecare asemenea relaţie este diferită de celelalte. În funcţie de felul în care visează doi oameni, ei creează direcţia acelui vis comun pe care îl numim relaţie.
Orice relaţie pe care o avem – cu mama, cu tata, cu fraţii, cu prietenii – este unică, întrucât noi visăm astfel câte un mic vis comun cu fiecare din aceştia. Orice relaţie capătă viaţă din cauza celor doi parteneri.
La fel cum corpul este alcătuit din celule, visele sunt alcătuite din emoţii. Există două surse principale din care provin aceste emoţii: una este teama şi toate emoţiile care se nasc din teamă, iar cealaltă este iubirea şi toate emoţiile care se nasc din iubire. Noi experimentăm ambele tipuri de emoţii, dar cele care predomină de regulă sunt cele izvorâte din teamă. În lumea în care trăim, relaţiile normale se bazează într-o proporţie de 95% pe teamă şi numai de 5% pe iubire.
Evident, acest procent mediu variază de la un om la altul, dar chiar dacă teama nu depăşeşte 60%, iar iubirea 40%, tot putem spune că avem de-a face cu o relaţie bazată pe teamă.
Pentru a înţelege mai bine aceste emoţii, vom descrie anumite caracteristici ale fricii şi ale iubirii, pe care le-am numit "calea fricii" şi "calea iubirii". Cele doua căi sunt puncte de referinţă pentru a înţelege mai bine felul în care trăim. Ele reprezintă delimitări făcute pentru ca mintea logică să înţeleagă şi să poată controla deciziile pe care le luăm. Să vedem aşadar care sunt caracteristicile fricii şi ale iubirii.
Iubirea nu presupune nici un fel de obligaţii.
Teama este caracterizată în primul rând de obligaţii.
Atunci când mergem pe calea fricii, facem tot ceea ce facem pentru că trebuie să facem acest lucru, şi ne aşteptăm ca şi ceilalţi oameni să facă anumite lucruri pentru că trebuie să le facă. Noi avem obligaţii, iar atunci când avem posibilitatea, ne opunem lor. Cu cât le opunem mai multa rezistenţă, cu atât mai mult suferim. Mai devreme sau mai târziu, noi încercăm să scăpăm de aceste obligaţii. Pe de altă parte, iubirea nu opune nici un fel de rezistenţă. Atunci când iubim, noi facem tot ceea ce facem pentru că dorim să facem acest lucru. Orice acţiune a noastră devine o plăcere; este ca un joc care ne amuză.
Iubirea nu are aşteptări. Teama este plină de aşteptări. Atunci când te temi, faci tot ceea ce faci pentru că te aştepţi să fii nevoit, dar te aştepţi ca şi ceilalţi să facă acelaşi lucru. Aşa se explică de ce teama răneşte atât de uşor, în timp ce iubirea nu răneşte pe nimeni. Noi avem aşteptări, iar dacă acestea nu se împlinesc, ne simţim răniţi – nu ni se pare drept.
Îi condamnăm pe cei din jur pentru că nu ne-au împlinit aşteptările. Cine iubeşte nu are aşteptări. El face ceea ce face pentru că doreşte şi nu este deranjat dacă alţi oameni nu doresc să facă la fel, căci el nu interpretează faptele altora la modul personal. Întrucât nu se aşteaptă să se întâmple ceva anume, dacă lucrul respectiv nu se întâmplă, nu se simte deranjat. Orice s-ar întâmpla, el nu suferă, căci tot ceea ce se întâmplă este în regulă pentru el. Aşa se explică de ce îndrăgostiţilor viaţa li se pare "în roz"; ei nu se aşteaptă ca partenerii lor să facă ceva anume şi nu simt obligaţii faţă de aceştia.
Iubirea este bazată pe respectul reciproc. Teama nu respectă pe nimeni, nici măcar pe sine. Dacă îmi pare rău pentru tine înseamnă că nu te respect, că nu te las să iei propriile tale decizii. Când eu iau deciziile în locul tău, înseamnă în mod evident că nu am încredere în tine. Lipsa respectului conduce automat la tentativa de a controla viaţa celuilalt. În marea majoritate a cazurilor, atunci când le spunem copiilor noştri cum să-şi ducă viaţa, noi facem acest lucru pentru că nu îi respectăm. Ne pare rău pentru ei şi încercăm să facem în locul lor ceea ce ar trebui să facă ei înşişi. Dacă nu ne respectăm pe noi înşine, ne va părea rău pentru noi, ni se va părea că nu suntem destul de buni ca să reuşim în această lume. Cum ne-ar putea respecta alţii în aceste condiţii? Atunci când spunem: "Bietul de mine, nu sunt suficient de puternic, nu sunt suficient de frumos, nu sunt suficient de inteligent, nu am cum să reuşesc", înseamnă că nu avem nici un pic de respect pentru propria noastră fiinţă. Auto-compătimirea se naşte din lipsa respectului de sine.
Iubirea este nemiloasă, ei nu-i pare rău pentru nimeni; în schimb, este plină de compasiune. Teama este foarte miloasă; celui care se teme îi pare rău pentru toţi cei din jur. Lui îi pare rău de alţii pentru că nu îi respectă, pentru că nu îi crede suficient de puternici pentru a reuşi. Pe de altă parte, iubirea respectă pe toată lumea. Cine iubeşte pe altcineva crede că acesta poate reuşi prin propriile sale forţe. El crede că acesta este suficient de puternic, de inteligent, de bun pentru a-şi stabili propriile sale decizii. Nu se grăbeşte în nici un caz să ia decizii în locul celuilalt.
Evident, dacă acesta din urmă dă greş, el îi întinde mâna, îl ajută să se ridice şi îi spune: "Continuă. Mai devreme sau mai târziu vei reuşi, sunt convins de acest lucru". Aceasta înseamnă compasiune, care nu are nimic de-a face cu mila. Compasiunea se naşte din respectul reciproc şi din iubire; mila se naşte din teamă şi din lipsă de respect.
Iubirea este complet responsabilă. Teama evită responsabilitatea, dar asta nu înseamnă că ea nu este responsabilă pentru faptele ei. Încercarea de a evita responsabilitatea este una din cele mai mari greşeli pe care le facem, căci orice acţiune are anumite consecinţe. Dacă facem o anumită opţiune, noi vom obţine un anumit rezultat sau o anumită reacţie. Chiar dacă nu luăm nici o decizie, tot vom obţine un rezultat sau o reacţie. Într-un fel sau altul, noi vom ajunge să experimentăm toate consecinţele propriilor noastre acţiuni şi decizii. De aceea, oamenii sunt complet responsabili pentru acţiunile lor, chiar dacă nu doresc să fie. Chiar şi atunci când alţi oameni încearcă să plătească în locul nostru, tot vom ajunge să plătim şi noi, dar atunci vom plăti dublu. Când altcineva încearcă să fie responsabil în locul nostru, el nu face altceva decât să amplifice drama.
Iubirea este întotdeauna amabilă. Teama este întotdeauna lipsită de amabilitate. Ea ne umple de obligaţii, de aşteptări, ne învaţă să nu îi respectăm pe cei din jur, să evităm asumarea responsabilităţii şi să ne pară rău pentru alţii. Cine s-ar putea simţi bine în asemenea condiţii? Tot ceea ce se petrece în jurul nostru ne agresează, ne înfurie, ne întristează, ne face să ne simţim geloşi sau trădaţi.
Mânia nu este altceva decât o altă mască a fricii.
La fel şi tristeţea, gelozia şi celelalte emoţii care se nasc din teamă şi care creează suferinţa. Cine suferă de aceste boli nu poate fi amabil, nu poate decât cel mult să pretindă că este bun. Când nu eşti fericit, nu ai cum să te simţi bine, deci să fii bun cu alţii. În schimb, atunci când te afli pe calea iubirii, nu ai obligaţii sau aşteptări, nu-ţi pare rău pentru tine sau pentru partenerul tău, totul îţi merge bine, iar zâmbetul nu te părăseşte nici o clipă. Eşti fericit, deci te simţi bine, iar această stare se revarsă în mod natural asupra celor din jur. Iubirea este întotdeauna amabilă, iar bunătatea ei conduce la generozitate şi ajunge să deschidă toate uşile. Da, iubirea este generoasă. În schimb, teama este egoistă. Cine se teme se gândeşte întotdeauna numai la el. Egoismul închide toate uşile.
Iubirea este necondiţionată. Teama impune o mie de condiţii. Cine se află pe calea fricii iubeşte pe altcineva numai dacă acesta îl lasă să îi controleze viaţa, dacă se poartă bine cu el, dacă se suprapune cu imaginea pe care şi-a creat-o despre el. Şi cum nimeni nu se poate suprapune vreodată perfect peste imaginea creată de altcineva pentru el, acesta îl judecă, iar el se va simţi vinovat. Atunci când ne creăm o anumită imagine despre alţii iar aceştia nu corespund, noi ne simţim ruşinaţi, stânjeniţi, enervaţi, şi nu avem deloc răbdare cu ei. Este imposibil să te porţi cu adevărat frumos cu altcineva în aceste condiţii. Pe calea iubirii nu există dacă; iubirea nu pune condiţii. Cine iubeşte o face necondiţionat, fără justificări. Noi iubim pe altcineva aşa cum este şi îl lăsăm să fie cel (sau cea) care este. Dacă nu îmi place cum este o femeie, nu are nici un rost să stau alături de ea; cel mai bine este să îmi caut pe altcineva, care este aşa cum doresc eu să fie. Noi nu avem dreptul să încercăm să schimbăm pe nimeni, la fel cum nimeni nu are dreptul să încerce să ne schimbe pe noi.
Dacă ne vom schimba vreodată, o vom face pentru că aşa vom dori noi, pentru că ne propunem să renunţăm la suferinţă.
Cei mai mulţi oameni îşi trăiesc întreaga viaţă pe calea fricii. Ei stabilesc relaţii, dar numai pentru că aşa cred ei că trebuie. Atunci când intră într-o relaţie, ei au un milion de aşteptări, deopotrivă din partea partenerului/partenerei de cuplu şi din partea lor.
Toate dramele şi toate suferinţele relaţionale se nasc din cauza faptului că oamenii folosesc canalele de comunicaţie care existau deja înainte ca ei să se nască.
Ei se judecă şi se victimizează reciproc, se bârfesc unii pe alţii, cu prietenii sau cu alte persoane, de multe ori în locuri sordide, cum ar fi un bar. Ei îşi învrăjbesc propriile rude şi chiar se bucură de acest lucru. Acumulează astfel otravă emoţională, pe care o transmit apoi copiilor lor. "Uite ce mi-a făcut taică-tău. Să nu te porţi niciodată ca el. Toţi bărbaţii sunt aşa, toate femeile sunt pe dincolo". Asta este educaţia pe care o dăm oamenilor pe care ar trebui să-i iubim cel mai mult, propriilor noştri copii, prietenilor noştri, partenerilor noştri de viaţă.
Pe calea fricii există atât de multe condiţii, atâtea aşteptări şi atâtea obligaţii încât noi ajungem să creăm o sumedenie de reguli numai pentru a ne proteja împotriva durerii emoţionale. Adevărul este că nu ar trebui să existe nici un fel de reguli. Aceste reguli afectează calitatea canalelor de comunicaţie dintre noi, căci cine se teme, minte. Dacă te aştepţi ca eu să mă port într-un anume fel, eu mă voi simţi obligat să mă port în acest fel, dar eu nu sunt aşa. Dacă mă port aşa cum sunt eu, tu te vei simţi rănit, te vei înfuria pe mine. De aceea, prefer să te mint, căci mă tem de judecata ta. Mă tem că vei da vina pe mine, că o să mă condamni, că o să mă pedepseşti. Şi de fiecare dată când îţi vei reaminti, mă vei pedepsi din nou şi din nou, pentru aceeaşi greşeală comisă cândva.
Nu se poate vorbi de justiţie decât pe calea iubirii. Dacă faci o greşeală, plăteşti o singură dată pentru ea, şi dacă te iubeşti cu adevărat, înveţi ceva din greşeala comisă. Pe calea fricii nu există dreptate.
Cine greşeşte plăteşte de o mie de ori pentru aceeaşi greşeală. El îşi pune şi partenerul/partenera de cuplu să plătească tot de o mie de ori pentru greşeala comisă. Această tactică dă naştere unui sentiment de nedreptate şi creează multe răni emoţionale, care vor conduce mai devreme sau mai târziu la eşec. Oamenii fac o dramă din orice, inclusiv din lucruri absolut minore. Aceste drame reprezintă esenţa relaţiilor specifice iadului, iar explicaţia este că ele au la bază teama.
Orice relaţie este alcătuită din două jumătăţi.
Jumătate sunteţi chiar dumneavoastră, iar cealaltă jumătate este fiul, fiica, tatăl, mama, prietenul sau partenerul/partenera dumneavoastră de cuplu. Într-o relaţie, nimeni nu este responsabil decât pentru propria sa jumătate, nu şi pentru cealaltă. Nu contează cât de apropiaţi sunteţi sau cât de puternică este iubirea dumneavoastră pentru cealaltă jumătate; cert este că nu aveţi cum să fiţi responsabil pentru felul în care gândeşte celălalt. Nu puteţi şti niciodată ce simte, ce crede, ce presupuneri face el. Practic, nu ştiţi nimic despre celălalt. Acesta este adevărul. Cum procedăm însă noi? Noi ne asumăm responsabilitatea pentru cealaltă jumătate şi aşezăm astfel relaţia noastră pe bazele fricii, ale dramei, ale războiului controlului, adică ale iadului.
Războiul controlului, specific oamenilor, se datorează faptului că aceştia nu se respectă reciproc.
Adevărul este că noi nu ştim ce este iubirea. Relaţiile dintre noi au la bază egoismul, nu iubirea. Singurul lucru de care avem nevoie sunt acele doze mici care ne fac să ne simţim bine. Lipsa respectului conduce la războiul controlului, căci fiecare partener se simte responsabil pentru celălalt. Eu nu te pot controla pentru că nu te respect. Mă simt responsabil pentru tine, căci orice te afectează pe tine mă va răni pe mine mai devreme sau mai târziu, şi doresc să evit durerea.
Dacă văd că tu nu eşti responsabil la rândul tău, te voi bate la cap în toate felurile posibile, astfel încât să devii responsabil, dar "responsabil" din punctul meu personal de vedere. Asta nu înseamnă că punctul meu de vedere este corect.
Asta se întâmplă atunci când mergem pe calea fricii. Lipsa respectului ne face să ne comportăm ca şi cum celălalt nu ar fi suficient de bun sau de deştept ca să-şi dea seama singur ce este bine şi ce este rău pentru el. Pornim de la premisa că celălalt nu este suficient de puternic pentru a-şi asuma singur responsabilitatea pentru propria sa persoană. Noi preluăm controlul şi spunem: "Lasă-mă pe mine să am grijă de tine", "Fă cutare lucru, sau nu fă cutare lucru". Ne reprimăm astfel jumătatea şi încercăm să preluăm controlul asupra întregii relaţii. Dacă eu preiau controlul asupra întregii relaţii, care mai este rolul tău? Nici o relaţie nu poate funcţiona în acest fel.
Dacă acceptăm rolul celeilalte jumătăţi, noi putem crea împreună şi ne putem bucura de cel mai frumos vis. Nu trebuie să uităm însă că cealaltă parte are propriile ei vise, propria ei voinţă, iar noi nu-i putem controla visele, oricât de mult am încerca. De aceea, avem o singură opţiune: putem fie să creăm un conflict, adică un război al controlului, fie să devenim un partener şi să formăm împreună o echipă. Partenerii de echipă joacă împreună jocul, nu luptă unul împotriva celuilalt.
Dacă jucăm tenis alături de un partener, noi alcătuim o echipă şi nu jucăm niciodată unul împotriva celuilalt. Chiar dacă avem maniere diferite de a juca, scopul nostru este acelaşi: acela de a ne amuza împreună, de a juca şi de a câştiga meciul. Dacă jucăm cu un partener care ne spune: "Nu, nu juca aşa, joacă cum îţi spun eu, ceea ce faci tu este greşit", va fi imposibil să ne simţim bine. Mai devreme sau mai târziu, vom renunţa să mai jucăm cu acest partener. În loc să fim o echipă, acesta doreşte să ne controleze jocul. Dacă între noi nu există conceptul de echipă, conflictul este inevitabil. Dacă veţi privi relaţia dumneavoastră de cuplu ca pe o echipă, ea se va îmbunătăţi pe loc. La fel ca într-un joc, relaţia nu presupune neapărat un învingător şi un învins.
Adevăratul scop al jocului este distracţia.
Cine merge pe calea iubirii dăruieşte mai mult decât primeşte. Evident, el se iubeşte suficient de mult pe sine pentru a nu le permite oamenilor egoişti să profite de el. Asemenea oameni nu doresc să se răzbune, dar sunt suficient de fermi de la bun început.
Ei îi spun partenerului lor: "Nu-mi place să profiţi de mine, nu suport lipsa de respect sau de amabilitate. Nu am nevoie să fiu abuzat verbal, emoţional sau fizic. Nu-mi place să te ascult înjurând tot timpul. Asta nu înseamnă că eu sunt mai bun decât tine, dar iubesc frumuseţea, îmi place să râd, să mă distrez, să iubesc. Nu sunt egoist, dar nu-mi place să am tot timpul alături o victimă. Asta nu înseamnă că nu te iubesc, dar eu nu-mi pot asuma responsabilitatea pentru visele tale. Dacă vrei să rămâi alături de mine, Parazitului tău îi va fi greu să reziste, căci nu am de gând să reacţionez la necazurile tale inventate".
Aceasta atitudine nu are nimic de-a face cu egoismul, ci este consecinţa firească a iubirii de sine. Egoismul, controlul şi teama sunt capabile să ruineze orice relaţie. Generozitatea, libertatea şi iubirea sunt capabile să creeze cea mai frumoasă relaţie între toate: o relaţie de iubire fără sfârşit.
Arta iubirii începe cu noi înşine. Primul pas constă în a deveni conştienţi, în a înţelege adevărul potrivit căruia fiecare om îşi visează propriul vis. Cine înţelege acest lucru, devine responsabil pentru partea sa din relaţie, adică pentru el însuşi. Ştiind că este responsabil pentru partea sa din relaţie, el o poate controla cu uşurinţă. Nu are însă nici un rost să încerce să controleze şi cealaltă jumătate a relaţiei.
Dacă îl/o respectăm cu adevărat, noi vom înţelege că partenerul nostru/partenera noastră, sau prietenul, fiul, mama, toţi sunt pe deplin responsabili pentru jumătatea lor de relaţie. Dacă vom şti să respectăm cealaltă jumătate, relaţia noastră nu va fi niciodată caracterizată de conflicte. Noi nu vom avea parte de un război în familie sau în cuplu.
Mai departe, dacă înţelegem ce înseamnă iubirea şi ce înseamnă teama, putem deveni conştienţi de felul în care ne comunicăm visul altor persoane.

Don Miguel Ruiz

Read more...

Arta iubirii

miercuri, 24 noiembrie 2010


Arta iubirii incepe cu noi insine. Primul pas consta in a deveni constienti, in a intelege adevarul potrivit caruia fiecare om isi viseaza propriul vis. Cine intelege acest lucru devine responsabil pentru partea sa din relatie, adica pentru el insusi. Stiind ca este responsabil pentru partea sa de relatie, el o poate controla cu usurinta. Nu are insa nici un rost sa incerce sa controleze si cealalta jumatate a relatiei. Daca il/o respectam cu adevarat, noi vom intelege ca partenerul nostru/partenera noastra, sau prietenul, fiul, mama, toti sunt pe deplin responsabili pentru jumatatea lor de relatie. Daca vom sti sa respectam cealalta jumatate, relatia noastra nu va fi niciodata caracterizata de conflicte. Noi nu vom avea nicodata parte de razboi in familie sau in cuplu.

Mai departe, daca intelegem ce inseamna iubirea sau ce inseamna teama, putem deveni constienti de modul in care ne comunicam visul altor persoane. Calitatea comunicarii noastre depinde de optiunile pe care le facem in fiecare moment, de racordarea ccealaltaorpului nostru emotional la vibratia iubirii sau la vibratia fricii. Chiar daca ne aflam pe calea fricii, noi putem sa schimbam vibratia pe cea a iubirii. Este o optiune personala. Constientizarea caii pe care ne aflam poate schimba totul.

In sfarsit, daca intelegem faptul ca nimeni altcineva nu ne poate face sa fim fericiti decat noi insine, si ca aceasta fericire este rezultatul iubirii care emana din fiinta noastra, vom putea atinge maiestria in cea mai mare arta, Arta Iubirii.

Noi putem vorbi desrep iubire si putem scrie o mie de carti despre ea, dar iubirea difera pemtru fiecare om in parte, caci ea trebuie mai intai experimentata. Iubirea nu este un concept, este o stare de fapt, o modalitate de a actiona. Singura cale de a atinge starea de fericire este iubirea in actiune. Singura cale care conduce la suferinta este teama in actiune

Singura cale prin care putem atinge maiestria in iubire este sa practicam iubirea. Nu este nevoie sa o justificam sau sa o explicam; este suficient doar sa o practicam. Practica este cea care creaza maestrul.

Don Miguel Ruiz

Read more...

Bucuria de a iubi - Osho

marți, 23 noiembrie 2010


Atunci cand iubesti, esti plin de bucurie. Cand nu poti iubi, nu ai cum sa fii fericit. Bucuria este o functie a iubirii, o umbra a acesteia. Ea urmeaza pretutindeni iubirea.

De aceea, deschideti-va din ce in ce mai mult fata de iubire si veti deveni din ce in ce mai fericiti. Nu va trebui sa va intereseze daca iubirea va este returnata sau nu; acest lucru nu are nici cea mai mica importanta. Fericirea urmeaza pretutindeni iubirea, indiferent daca aceasta din urma este returnata sau nu sau daca celalalt ii raspunde cu aceeasi moneda. In aceasta consta rezultatul iubirii, in faptul ca valoarea ei este intrinseca. Ea nu depinde de raspunsul celuilalt, ci va apartine in intregime dumneavoastra. Nu conteaza nici pe cine iubiti: poate fi un caine, o pisica, o piatra sau un copac.

Asezati-va langa o stanca, cu o atitudine plina de iubire. Purtati un mic dialog. Sarutati piatra si asezati-va pe ea. Simtiti-va una cu ea, si dintr-o data veti simti un val de energie dublata de o bucurie imensa. POate ca nu piatra v-a raspuns la iubirea dumneavoastra - sau poate ca a facut-o, dar acest lucru nu are nici o importanta. Cert este ca iubirea dumneavoastra a generat acest val de fericire. Cine iubeste este fericit.

De intelegeti acest secret, puteti fi fericit 24 de ore pe zi. Daca sunteti plin de iubire timp de 24 de ore pe zi, fara sa mai depindeti de un obiect al iubirii, veti deveni din ce in ce mai independent, caci veti putea iubi fara ca cineva sa fie de fata. Veti putea iubi chiar si golul din jurul vostru. Chiar daca sunteti singur in camera, veti umple intreaga camera de iubirea voastra. Chiar daca va aflati intr-o inchisoare, o veti putea transforma instantaneu intr-un templu. In clipa in care o veti umple cu iubire, ea nu va mai fi o inchisoare. Invers, un templu poate deveni o inchisoare daca nu este umplut cu iubire.

Read more...

Sapte sugestii extraordinare

joi, 18 noiembrie 2010


Aici sunt sapte sugestii pentru a va ajuta sa transcedeti ideile imprimate ale auto-importantei. Toate acestea sunt desemnate sa va ajute in prevenirea identificarii false cu egoul importantei de sine.

1. Opriti-va din a va mai simti ofensati. Obiceiurile altora nu constitue un motiv pentru a fi imobilizati. Ceea ce va ofenseaza nu face decat sa va slabeasca . Daca va uitati dupa ocaziile in care santeti ofensati, le veti gasi la fiecare colt. Asa lucreaza egoul vostru , convingandu-va ca lumea nu ar trebui sa fie asa cum este. Dar voi puteti deveni un apreciator al vietii si sa va potriviti cu Spiritul universal al Creatiei. Voi nu puteti realiza puterea intentiei , prin aceea ca va simtiti ofensati. Actionati pentru a eradica ororile acestei lumi , care sant emanate dintr-o identificare cu un ego masiv, dar stati in pace. Asa cum ” Cursul in Miracole” ne aminteste :” Pacea este a lui Dumnezeu , voi , care santeti parte din Dumnezeu, nu santeti acasa, cu exceptia pacii Lui. Fiinta apartine lui Dumnezeu , voi , care santeti o parte din Dumnezeu, nu santeti acasa , cu exceptia de a fi in pacea Lui . A fi ofensat, creaza aceeasi energie distructiva , care va ofenseaza in primul rand si conduce la atac, la contraatac si la razboi.

2. Renuntati la nevoia voastra de a castiga. Ego iubeste sa ne divida in castigatori si pierzatori. Scopul castigului este un remediu pentru a evita constient contactul cu intentia. De ce ? Deoarece, in ultima instanta, a castiga tot timpul este imposibil. Cineva acolo va fi intotdeauna mai rapid, mai norocos, mai tanar, mai puternic si mai destept si va veti simti fara valoare si insignifiant. Voi nu santeti castigurile sau victoriile voastre. Voi va puteti bucura de competitie si sa va amuzati intr-o lume unde castigul este totul, dar voi nu trebuie sa fiti acolo in gandurile voastre. Nu exista pierzatori intr-o lume in care toti impart aceeasi sursa a energiei. Tot ceea ce puteti spune intr-o zi este ca ati atins performanta la un anumit nivel, in comparatie cu nivelele altora , in acea zi. Dar astazi este o alta zi , cu alti competitori si noi circumstante de luat in considerare. Voi santeti totusi infinita prezenta intr-un corp, care este intr-o alta zi (decada), mai batran. Renuntati la nevoia de a castiga, fara sa fiti de acord ca opusul castigului este pierdere. Aceasta este frica egoului. Daca corpul vostru nu exceleaza intr-un mod castigator in aceasta zi , pur si simplu nu conteaza cand va identificati exclusiv cu egoul vostru. Fiti observatorul, observand si bucurandu-va de tot, fara nevoia de a castiga un trofeu. Fiti in pace si potriviti-va cu energia intentiei. Si, in mod ironic,de altfel, ati observat ca cele mai multe dintre victorii vor aparea in viata voastra , cu cat le urmariti mai putin.

3. Renuntati la nevoia de a avea dreptate. Egoul este sursa unor multime de conflicte si disensiuni, deoarece el va impinge in directia de a le spune oamenilor ca gresesc. Cand santeti ostili, va deconectati de la puterea intentiei. Spiritul creativ este bun, iubitor si receptiv ; si liber de manie, resentimente sau amaraciune. Renuntand la nevoia de a avea dreptate in discutiile si relatiile voastre este ca si cum ati spune egoului:” Eu nu sant sclavul tau.. Eu doresc sa imbratisez bunatatea si resping nevoia ta de a avea dreptate. Eu doresc sa ofer acestei persoane o sansa de a se simti mai bine , spunandu-i ca ea are dreptate si multumindu-i pentru ca m-a indreptat in directia adevarului. ” Cand voi renuntati la nevoia de a avea dreptate , santeti capabili sa va imputerniciti conectia cu puterea intentiei. Dar tineti minte ca egoul este un combatant hotarat. Eu am vazut oameni si relatii minunate blocati de nevoia lor de a avea dreptate. Eu va indemn sa renuntati la aceasta nevoie de conducere a egoului , oprindu-va in mijlocul unui argument, intrebandu-va :” Vreau sa am dreptate sau sa fiu fericit?” Cand alegeti o dispozitie spirituala plina de fericire, de iubire , conectia voastra cu intentia este intarita. Aceste momente , in final, expandeaza noua voastra conectie cu puterea intentiei. Sursa universala va incepe sa colaboreze cu voi in crearea vietii pe care ati intentionat sa o traiti.

4. Renuntati la nevoia de a fi superior. Adevarata noblete nu inseamna sa fii mai bun decat altcineva. Este vorba de a fi mai bun decat obisnuiai sa fii. Stati concentrati pe propria crestere, cu o constiinta constanta ca nimeni de pe planeta nu este mai bun decat altcineva. Noi toti santem emanati de catre aceeasi forta a vietii creative. Noi toti avem o misiune de a realiza esenta noastra harazita ; tot ceea ce trebuie sa avem pentru a ne implini destinul este disponibil pentru noi. Nimic din toate astea nu sant posibile cand va vedeti superiori fata de altii. Aceasta este o veche zicala, dar nu mai putin adevarata : noi santem toti egali in ochii lui Dumnezeu. Lasati nevoia de a va simti superiori , vazand relevarea lui Dumnezeu in fiecare. Nu-i judecati pe altii dupa aparentele, realizarile, posesiunile si alte indicii ale egoului. Cand proiectati sentimente ale superioritatii , asta veti primi inapoi, conducand la resentimente si in final la sentimente ostile. Aceste sentimente devin vehicole care va duc departe de intentie. Un “Curs in Miracole” , se adreseaza acestei nevoi de a fi superior si special :” A fi special , aceasta face intotdeauna comparatii. Aceasta este vazuta ca o lipsa vazuta in altii si mentinuta prin cautarea tuturor lipsurilor care pot fi percepute. “

5. Renuntati la nevoia de a avea mai mult. Mantra egolului este – mai mult. El nu este niciodata satisfacut. Nu conteaza cat de mult ati realizat sau ati castigat, egoul vostru insista ca nu este destul. Voi va veti gasi intr-o perpetua stare de lupta si de eliminare a posibilitatii de a ajunge vreodata. Totusi, in realitate voi deja ati ajuns si cum alegeti sa folositi acest moment prezent in viata voastra este alegerea voastra. In mod ironic, cand va opriti din nevoia de a avea mai mult , mai mult din ceea ce doriti, pare ca soseste in viata voastra. De cand va detasati de nevoia pentru acele lucruri, gasiti ca este mai usor sa le dati altora , deoarece realizati cat de putin aveti nevoie pentru a fi satisfacuti si in pace. Sursa universala este multumita cu ea insasi, expandandu-se constant si creand noua viata, neincercand niciodata sa mentina creatiile pentru ea insasi, in mod egoist. Ea le creaza si le da drumul. Asa cum voi renuntati la nevoia egoului de a avea mai mult, voi va unificati cu Sursa. Voi creati, atrageti catre voi si dati drumul , necerand niciodata, ca mai mult sa vina pe calea voastra. Ca un apreciator al tuturor lucrurilor care vi se arata, voi invatati lectii puternice . St. Francisc de Assisi spunea :” In daruire sta ceea ce primim”. Prin permiterea abundentei de a curge prin voi , voi va potriviti cu Sursa voastra si garantati ca aceasta energie va continua sa curga.

6. Renuntati la identificarea voastra cu bazele realizarilor voastre. Acesta poate fi un concept dificil , daca credeti ca voi santeti realizarile voastre. Dumnezeu compune toata muzica, Dumnezeu canta toate cantecele, Dumnezeu construieste toate cladirile, Dumenzeu este sursa tuturor realizarilor voastre. Eu pot auzi egoul vostru cum protesteaza cu voce tare. Ramaneti acordati la aceasta idee. Totul emana din Sursa ! Voi si acea Sursa santeti una ! Voi nu santeti acest corp si realizarile sale. Voi santeti observatorul. Observati totul ; si firi recunoscatori pentru abilitatile pe care le-ati acumulat. Dar dati intregul credit puterii intentiei, care v-a adus in existenta si din care santeti o parte materializata. Cu cat mai putin dati credit realizarilor voastre si cu cat stati mai mult conectati cu cele 7 fatete ale intentiei, cu atat santeti mai liberi sa realizati si cu atat mai multe vi se arata. Aceasta se intampla cand va atasati de acele realizari si credeti ca voi singuri faceti toate acele lucruri, ca voi parasiti pacea si gratitudinea Sursei voastre.

7. Renuntati la reputatia voastra . Reputatia voastra nu sta in voi. Ea sta in mintile altora. De aceea, voi nu aveti control asupra ei deloc. Daca voi vorbiti la 30 de persoane, veti avea 30 de reputatii. Conectandu-va la intentie, asta inseamna sa va ascultati inima si sa va conduceti voi insiva, bazati pe ceea ce va spune acea voce interioara , despre scopul vostru aici. Daca voi santeti preocupati de cum veti fi perceputi de catre ceilalti , atunci va veti deconecta de la intentie si veti permite opiniilor altora sa va ghideze. Acesta este egoul vostru la munca. Aceasta este o iluzie care sta intre voi si puterea intentiei. Nu puteti face nimic, decat sa va deconectati de la sursa puterii si sa deveniti convinsi ca scopul vostru este sa dovediti altora cat de stapan si superior santeti si sa va cheltuiti energia asteptand sa castigati o reputatie gigantica alaturi de alte egouri. Faceti ceea ce faceti deoarece vocea voastra interioara este intotdeauna conectata si recunoscatoare Sursei , deci, va directioneaza. Mentineti-va scopul, detasati-va de rezultat si luati-va responsabilitatea pentru ceea ce rezida in voi : caracterul vostru. Lasati ca reputatia sa fie dezbatuta de altii: nu are nimic de a face cu voi. Sau, cum ar spune titilul unei carti: “Ceea Ce
Crezi Despre Mine Nu Este Treaba Mea !”.

Mesaj de la Wayne W. Dyer
Sursa:esoterism.ro

Read more...

Mesaj de la FECIOARA MARIA-prin Daniela Nistor-Medjugorje 2010

sâmbătă, 13 noiembrie 2010





Mai multe informatii pe site-ul Danielei Lucia Nistor - "Mesajul Luminii"

Read more...

Miracolul Iubirii

miercuri, 10 noiembrie 2010



O viata traita intru Spirit are o demnitate tacuta,simpla.Apreciem lucrurile simpledin experienta noastra.Traim clipa de clipa,respiratie dupa respiratie.Nu traim doar pentru a creea ,a realize si termina lucruri,ci si pentru a primi,a fi,a savura si a preamari viata,pe masura ce se desfasoara.
In aceasta privinta,tot ce se intampla in vietile noastre face parte dintr-un lant miraculos de evenimente,a carui stralucire adeseori nu o percepem decat mult prea tarziu.
Mari miracole i-au fost atribuite lui Iisus si conditiile in care s-a nascut.Si totusi,El nun e-a cerut decat sa-L iubim pe Dumnezeu cu tot cugetul nostrum si din toata inima noastra sis a ne iubim intre noi,fara conditii.Nu ne-a cerut sa facem mari miracole,san e demonstram sau san e aratam ostentativ puterile spirituale.Nea cerut sa traim o viata cinstita ,sa fim sinceri cu noi insine si blanzi cu ceilalti.Aceasta a fost esenta invataturii Lui.A fost o invatatura pe care a exemplificat-o in permanenta si pe care i-a invatat sip e discipolii lui sa o exemplifice.
Daca i-ati cere lui Iisus sa o descrie pe persoana care ii exemplifica invatatura,el va va spune simplu:mintea si inima ei sunt deschise.Ea este dispusa sa serveasca si sa impartaseasca cu ceilalti pe masura ce viata ii cere sa faca acest lucru.este smerita si demna de incredere.
Ea nu atrage atentia asupra ei insasi si nu tradeaza increderea pe care o au ceilalti in ea.Traieste o viata simpla,lipsita de dorinte egoiste.Nu urmareste sa obtina un nume,sau faima,sau bogatii,ci,mai presus de toate,cauta adevarul si intelepciunea.
Ea stie ca toate lucrurile bune pe care le are in viata sa le ofere sunt date de catre gratia lui Dumnezeu si este multumita si recunoscatoare pentru resursele ce-i sunt oferite.Atunci cand primeste mai mult decat are nevoie,ea imparte cu aceia a caror nevoi sunt mai mari decat ale ei.Cea mai mare bucurie pe care o are este aceea de a folosi darurile de la Dumnezeu pentru a-i hrani,adaposti,ingriji si insufleti pe oamenii lui Dumnezeu.
Ea nu duce o viata stralucitoare,dar nici o viata izolata de restul lumii.Ea traieste in lume,dar nu-i apartine ei.Constiinta ei isi are lacas in Divin,iar cuvintele si actiunile ei ne reamintesc in mod constant ca Iubirea si Prezenta Lui Dumnezeu se afla Aici ,printre Noi.

A crea cu iubire

Atunci cand cream fiind constienti de Sursa,cream cu iubire,iar ceea ce cream binecuvanteaza si se imulteste.Ne ajuta pe noi si ii ajuta pe ceilalti.Iubirea este abundenta.Nu exista o limita a cata iubire exista sau a cat de mult poate face.
Atunci cand cream fara sa fim constienti de Sursa,cream cu frica si limitare.Credem ca resursele sunt limitate si ca trebuie sa ni le insusim inainte ca altii sa o faca.Aceasta este gandirea lipse de abundenta.Ea duce la suferinta.
Atunci cand luam sau monopolizam resursele care nu ne apartin,nu ne putem bucura de ele.Ne este mereu frica sa pierdem ceea ce avem si petrecem mult timp aparand ceea ce am obtinut cu egoism.Lectia este clara:Nu exista niciun castig in pierderea altuia.Fie ambele parti castiga,fie niciuna.

A sti ceea ce vrem


Grija si angajamentul sunt ingredientele esentiale ale succesului in implinirea dorintelor noastre. Daca suntem ambivalenti,daca nu stim ce vrem,daca stim ce vrem,daca nu suntem suficient de dedicati in realizarea acelui lucru,nu vom avea succes.
Procesul de creatie incepe prin a sti ceea ce vrem,si nu prin a sti ceea ce nu vrem.A sti ceea ce nu vrei poate fi de folos doar daca te face sa stii ceea ce vrei.Altfel,nu face decat sa justifice lementarea si sa va intareasca sentimentul de lipsa de putere.
Pacea nu poate fi creata daca spunem:”nu vreau razboi”,deoarece atunci ne concentram atentia asupra razboiului.Daca vrei sa creati pace,cereti pace.Vedeti cum arata acea pace si cum se simte.Vedeti cat de mult o doriti.
Odata ce stiti ce vreti,trebuie sa credeti ca se poate sa creati acel lucru.Nu puteti marca 50 de goluri daca nu credeti ca puteti face asta.Nu veti crea pace in lumea voastra ,daca nu credeti ca puteti.


A co-crea


Daca vrei sa stiti daca voi si Dumnezeu va aflati pe aceeasi frecventa,intrebati-L:”Acest lucru imi serveste binelui mei cel mai inalt?”
Daca este pentru binele vostru cel mai inalt,si ceilalti vor beneficia de el.daca ceilalti nu vor beneficia de el,se poate sa nu fie pentru binele vostru cel mai inalt.Atunci cand incepeti sa co-creati cu Dumnezeu,nu veti fi interesati sa va materializati in viata masini,case,iahturi si avioane private.Veti materializa vindecare,pace si suficienta hrana si adapost pentru a-i hrani pe cei infometati si pe cei fara camin.
Principiul creatiei este simplu:Sursa vindecarii,a pacii,abundentei si a tot ce avem nevoie in viata se afla in interiorul constiintei insasi.Cu totii suntem foarte puternici.Asta a incercat sa ne spuna Iisus in Predica de pe munte.


A trai in dialog cu Dumnezeu


Atunci cand stim ca suntem iubiti si acceptati,putem fi noi insine,cu incredere ,fara sa ne cerem scuze.Atunci cand nu stim acest lucru,ne luptam,inventam scuze,ne tradam pe noi insine sau pe altii si ne vine greu sa ne facem aparitia.
Oamenii care stiu ca sunt iubiti,gandesc si se comporta altfel decat aceia care nu stiu.Ei au o alta relatie cu ei insisi,cu ceilalti si cu Universul.
Oamenii care stiu ca sunt iubiti,se asteapta ca rugaciunile lor sa fie auzite.Ei stiu ca ajutorul Lui Dumnezeu se afla pe drum,chiar daca s-ar putea sa apara intr-o forma care sa difere de cea la care se asteptau.
Ei sunt dispusi sa aiba incredere in Dumnezeu si traiesc simtindu-I sprijinul in viata lor.Celorlalti le vine usor sa-i sprijine,deoarece ei au speranta si o atitudine pozitiva.
Pe de alta parte,oamenii care se simt nepotriviti,rusinati,distrusi,raniti sau nevrednici,nu se simt sprijiniti de catre Dumnezeu,de catre familiile lor sau de catre ceilalti oameni.relatia lor cu Sursa Universala este blocata de catre parerile pe care le au despre ei insisi si despre ceilalti.
Cand se roaga,fac asta dintr-un sentiment de lipsa,poate chiar dintr-unul de manie.Nu se asteapta sa primeasca rezultate pozitive.Ei se asteapta sa fie dezamagiti.Si asa si sunt.
Chiar si atunci cand li se raspunde la rugaciuni,ei nu pot recunoaste darurile care le-au fost oferite,deoarece se asteapta ca acestea sa vina sub o alta forma.
Acesti oameni nu au un dialog apropiat cu Dumnezeu,astfel ca Dumnezeu le pare distant si detasat,iar actiunile Lui le par arbitrare si nedrepte.
Nimic din toate acestea nu este adevarat,dar este ceea ce cred ei,astfel ca se indeplineste .Devine o profetie care se indeplineste de la sine.


Iubirea vesnica a Lui Dumnezeu


Dumnezeu va are mereu in Inima Lui.Trebuie sa stiti asta si,daca un o stiti,iata ce trebuie sa aflati.
Dumnezeu va iubeste asa cum sunteti.Nu va cere sa fiti mai buni sau mai intelepti decat sunteti.
El nu vrea sa fiti ca toti ceilalti.Dumnezeu va accepta si va iubeste fara conditii.Dumnezeu spune:”Te iubesc fiule sau fiico.Fii sigur ca te iubesc si sa stii ca sunt alaturi de tine”.
Daca nu aveti aceasta constienta a Divinitatii,trebuie sa o cultivati.Trebuie sa intrati in templul launtric,cel putin odata pe zi.Faceti acest lucru nu pentru a cere favoruri sau lucruri materiale ,ci cereti sa-I simtiti Iubirea in adancurile inimii voastre.
Aceasta iubire neconditionata si atatcuprinzatoare este cea care va va sustine peste zi.Pentru ata va rugati:”Doamne, cer prezenta Ta in viata mea,astazi.Fie sa-Ti simt Iubirea si sa stiu ca esti alaturi de mine in tot ceea ce gandesc,in tot ceea ce spun si in tot ceea ce fac”.
Incepeti-va ziua cu acesta rugaciune si repetati-o pe parcursul intregii zile.Astfel veti ajunge sa-L cunoasteti pe Dumnezeu.Intrucat cereti,El va veni.Deoarece ii faceti loc in inima voastra,El va sta cu voi.Intrucat ii cereti ajutorul,El va va calauzi.El va fi cu voi,deoarece v-ati dedicat timpul sa fiti cu El,caci si aceasta este o intelegere facuta intre voi.
Relatia voastra cu Dumnezeu nu cere ceva doar de la El,Va cere si voua ceva.Nu este o relatie cu sens unic.
Desi El este mereu alaturi de voi,nu-I simtiti prezenta decat atunci cand I-o cereti.Daca nu va faceti aparitia,daca nu cereti,dumnezeu nu se poate face cunoscut in fata voastra.
Caci nu-L puteti cunoaste pe Dumnezeu daca nu sunteti prezenti langa El.De aceea ne facem timp pentru a medita,pentru a contempla si pentru a ne ruga.De aceea ,in fiecare zi si cand este nevoie pe parcursul zilei,Il invitam pe Dumnezeu in mintile si inimile noastre.

Paul Ferrini

Read more...

ÎN MULTUMIRE STÃ MÃRETIA

joi, 4 noiembrie 2010


Primiti totul cu recunostintã. Atunci vor rãmâne cu voi bucuria si iubirea. Primiti cu recunostintã grijile, problemele si suferintele voastre, atunci ele se vor îndepãrta de voi. În multumire se aflã puterea.
Multumirea dreaptã este viata pozitivã. Cine simte, gândeste si vorbeste pozitiv, acela trãieste, acela multumeste continuu. Lui îi slujesc apoi fortele pozitive ale Universului. Ele cauzeazã în oameni bucurie, dragoste, armonie, încredere si pace.
Grijile , problemele si greutãtile se duc de la el, deoarece în multumirea adevãratã nu mai este loc pentru suferintele si grijile lumii acesteia. În multumire stã mãretia. Din multumirea dreaptã rezultã încrederea în Dumnezeu, cãci El, Iegea vesnicã, le rânduieste pe toate spre mai bine.
În multumire stau deasemenea siguranta si apropierea de Dumnezeu. Siguranta si apropierea de Dumnezeu cauzeazã din nou pacea. Cine este plin de pace, acela este deasemenea si plin de iubire, el este dezinteresat. Iar apoi Spiritul lui Dumnezeu creste din interior spre exteriorul omului. Ca un trandafir rãspândeste omul plin de Dumnezeu mireasma sfântã al Vesnicului Eu Sunt.
În multumire stau speranta, mângâierea si încrederea. Toate aceste aspecte divine dãruiesc
oamenilor putere si curaj spre mai mari fapte în Spirit. Cine se aflã în Spirit si cine lasã sã activeze Spiritul prin el, acela trezeste mãretia sufletului sãu si devine întelept în Spiritul Atotputericului. Mãretia spiritualã distanteazã de omenescul- eu-de cãtre gândurile,sentimentele si dorintele egocentrice.
În multumirea dreaptã este deasemenea si linistea interioarã. În multumirea sincerã, din inimã este altruismul, care duce din nou spre linistea interioarã. Cine nu-si doreste mai mult, decât sã facã voia lui Dumnezeu,acela a devenit linistit. El a gãsit distanta fatã de lume, fatã de
gândurile si nãzuintele sale egocentrice. Fie ca linistea sã se rãspândeascã în voi si asupra voastrã! Fie ca pacea sã încingã sufletele voastre ! si fie ca Iubirea dezinteresatã sã fie puterea
activã care duce sufletele voastre spre culmi înalte, unde primesc viatã plinã de putere si o
pot transmite corpului.
Eu vã binecuvântez pe voi, ca bucuria, siguranta, încrederea, speranta si iubirea dezinteresatã sã împodobeascã fiinta voastrã.

Amin

REVELATII TRANSMISE PRIN GABRIELE DIN WURTZBURG

Read more...

  © Blogger template Foam by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP