Calea luptătorului paşnic

joi, 28 aprilie 2011


"A-i acuza pe alţii de propria nefericire este semnul unei nevoi de educaţie.
A ne acuza pe noi înşine arată că am început propria educaţie.
A nu ne acuza nici pe noi înşine nici pe alţii arată că ne-am desăvârşit educaţia. "
Epictet


"Mă trezeam la sunetul ceasului şi de fiecare dată când el ticăia sonor pe cutia albastră. Aveam şase ani şi era ziua mea de naştere.

Mi-am lăsat pijamaua să cadă pe podea şi am aruncat-o sub pat, apoi am alegat jos pe scări.
Era ziua mea de naştere!

În câteva ore, prietenii mei vor sosi cu cadouri şi va fi un tort, îngheţată, şi multă distracţie!

După ce toate decoraţiunile pentru petrecere au fost făcute, au plecat cu toţii, iar eu m-am jucat cu jucăriile mele noi.

Eram plictisit, obosit, şi mă durea burta.

Am închis ochii şi am adormit.

Am văzut cum fiecare zi trecea ca şi cea din urmă: şcoală timp de o săptămână, apoi sfârşitul săptămânii, şcoală, sfârşit de săptămână, vară, toamnă, iarnă şi primăvară.

Au trecut anii şi nu după mulţi am devenit unul dintre cei mai bun gimnaşti din şcoala superioară din Los Angeles.

În sala de sport, viaţa era incitantă: în afara acesteia, viaţa era o deziluzie generală.

Într-o zi, antrenorul Harold Frey m-a chemat la Universitatea Berkeley, în California, şi mi-a oferit o bursă de studii la acea universitate.

Nu mi se părea că e momentul să mă duc pe coastă pentru o viaţă nouă.

M- am certat cu prietena mea din această cauză şi la sfârşit ne-am despărţit.

M-am simţit rău, dar m-am consolat cu proiectele universitare.

În curând eram sigur că viaţa mea va începe cu adevărat.

Anii universitari au zburat, bogaţi în victorii sportive.

M-am căsătorit cu noua mea prietenă, Susie.

Eram atât de ocupat cu antrenamentele, încât nu aveam mult timp şi energie pentru noua mea soţie.

În cele din urmă am participat la Olimpiadă, dar prestaţiile mele sportive nu au fost conform aşteptărilor.

M-am întors acasă şi am alunecat într-un relativ anonimat.

S-a născut fiica mea şi am început să simt responsabilitatea şi o presiune crescândă.

Am găsit un serviciu: vânzător de asigurări de viaţă, care-mi ocupa majoritatea zilelor şi nopţilor.

Nu aveam niciodată timp pentru familia mea.

În aproximativ un an, Susie şi eu eram deja separaţi, iar la final am obţinut divorţul.

Din nou de la capăt, am reflectat cu tristeţe.

Într-o zi, m-am privit în oglindă şi am realizat că trecuseră 40 de ani de la Olimpiadele mele.

Unde se dusese viaţa mea?

Cu ajutorul unui psihiatru, am depăşit dependenţa mea de alcool.

Aveam mulţi bani, case şi femei.

Dar acum nu mai aveam pe nimeni, eram singur.

Zăceam pe pat, era noapte şi m-am întrebat unde era familia mea; trecuseră ani de când îi văzusem ultima dată.

M-am întrebat ce mai face Susie şi ce mai fac prietenii mei din zilele mele bune.

Acum îmi petreceam zilele aşezat pe fotoliul meu preferat, cu un pahar de vin în mână, privind la tv şi gândindu-mă la vremurile trecute.

Îi observam pe copiii care se jucau în faţa casei mele.

Presupuneam că am trăit o viaţă fericită.

Obţinusem tot ceea ce îmi dorisem; atunci de ce nu eram fericit?

Şedeam singur. Părea că stătusem singur toată viaţa mea.

Mi-am îndreptat spatele în fotoliul meu, am respirat, iar apoi am strigat în mintea mea foarte tare:

- Dumnezeule, m-ai blestemat!

De ce căsătoria mea s-a stricat?

Cum aş fi putut face lucrurile altfel?

În ce mod aş fi putut să trăiesc?

Dintr-odată am simţit o frică teribilă şi devoratoare, cea mai rea din viaţa mea de până atunci.

Era oare posibil să fi pierdut ceva foarte important, ceva transcendental, ceva care ar fi făcut ca viaţa mea să fie diferită?

- Nu, imposibil, mi-am spus eu.

Am enumerat cu voce tare toate succesele mele, dar frica încă persista.

M-am ridicat lent, am privit în jos spre oraş din balconul casei mele de pe colină şi m-am minunat:

Unde trecuse viaţa mea?

Ce sens au avut toate acestea?

Am început să tremur şi obrajii mi s-au albit.

Apoi corpul meu a devenit ca de gheaţă.

Am căzut pe spate, capul mi-a căzut în faţă, inima nu îmi mai bătea.

Au apărut lumini pe care nu le mai văzusem până atunci şi sunete pe care nu le mai auzisem.

Viziunile mele fluctuau.

În final, toate viziunile şi sunetele s-au transformat într-un punct luminos, apoi au dispărut.

Găsisem pacea, dar o pace pe care nu o mai cunoscusem până atunci. "


Dan Millman
"Calea luptătorului paşnic"

Read more...

SUFELETELE PERECHE

marți, 26 aprilie 2011


Prietenii şi persoanele pe care le-ai iubit în vieţile precedente sunt suflete-pereche. Când întâlneşti un suflet pereche, simţi că există o legătură şi o relaţie specială între voi, asociată cu o senzaţie de familiaritate. Te simţi foarte bine cu ei şi relaţia dintre voi este de tip pozitiv.

Chiar când ţi se întâmplă să ai ceva probleme şi unele discuţii, totul se rezolvă uşor şi odată ce-ai înţeles substratul, situaţia - chiar dificilă - serveşte la învăţarea de către amândoi a unei lecţii identice.

Există trei categorii de suflete-pereche. Fiecare dintre categorii are trăsături caracteristice care le face distincte şi de neconfundat faţă de alte persoane din viaţa ta.

Suflete-pereche camarade, sunt oamenii care te ajută să îţi atingi un scop, sau te sprijină în îndeplinirea unei anumite sarcini propuse. Ajutorul lor se poate manifesta printr-o simplă observaţie făcută în timpul unei conversaţii, care te luminează într-o dilemă şi te readuce pe cărare, sau poate îţi oferă chiar un ajutor fizic, prin care îţi poţi atinge scopul urmărit. Ei intervin şi te sprijină în cele mai diverse moduri, atunci când ai mai multă nevoie. Darul lor, oricum s-ar exprima, îţi oferă posibilitatea de a învăţa, de a-ţi împărtăşi cele ştiute de ei şi de a fi ajutat. Într-o viaţă anterioară tu ai fost cel care i-ai ajutat, iar acum te răsplătesc, dându-ţi înapoi cele primite.

Îţi întâlneşti sufletele-pereche camarade zilnic într-o mare varietate de situaţii şi împrejurări. Le recunoşti în prietenul care îţi oferă un sfat înţelept la problema care te frământă, în cunoştinţa care îţi oferă să te transporte atunci când te-a lăsat maşina în pană sau în profesorul care te îndeamnă la învăţat. El sau ea ar putea fi cineva care are aceleaşi interese sau îndeletniciri particulare cu tine, sau cineva care te încurajează să faci ceva bun, ceva ce ai dori să faci, sau chiar şeful care îţi apreciază munca.

Sufletele-pereche camarade sunt oameni cu care te simţi bine. Sunt cei cu care ai petrecut împreună o perioadă scurtă de timp într-o viaţă anterioară. De obicei nu există o legătură serioasă între voi şi asocierea din prezent cu ei tinde să fie de scurtă durată. Dacă legătura dintre voi devine mai puternică datorită relaţiilor voastre pozitive şi permanente, ei pot deveni suflete - pereche gemene în viitor.
Suflete-pereche gemene sunt acei oameni cu care ai avut o relaţie specială de prietenie în multe vieţi trecute. Te simţi total deschis şi destins în prezenţa lor. Întâlnirea cu un suflet-pereche geamăn este ca atunci când întâlneşti un vechi prieten pe care nu l-ai văzut de mult. Te simţi bine cu acea persoană şi reiei legătura exact de unde ai lăsat-o în viaţa trecută, ca şi cum nu s-ar fi scurs timp deloc de la ultima voastră întâlnire. Recunoşti un suflet-pereche geamăn, ca pe cineva având toate caracteristicile unui suflet-pereche camarad, dar cu o legătură mai profundă între voi.

Sufletele-pereche gemene, sunt de obicei membri de familie apropiaţi sau prieteni deosebiţi. Uită-te la prietenii adevăraţi pe care îi ai, cei care te înţeleg întru-totul şi vei vedea în faţă un suflet-pereche geamăn. Deseori nici nu e nevoie să îi vorbeşti, deoarece sufletele voastre sunt acordate între ele la nivel telepatic. Îi cunoşti gândurile şi simţămintele în mod intuitiv.

Vei vedea de asemenea că multe din experienţele vieţii tale prezente se desfăşoară în paralel cu cele ale sufletului tău pereche-geamăn. Vă veţi ajuta unul pe altul, în diverse moduri, să evoluaţi şi să învăţaţi, iar prietenia dintre voi se va întări şi mai tare. Relaţia voastră actuală poate dura de la câţiva ani, până la toată viaţa. Chiar în cazul, că vă despărţiţi, o veţi face de o manieră pozitivă şi veţi păstra o amintire frumoasă prieteniei dintre voi.
Un suflet-pereche flacără geamăn este unicul şi singurul tău suflet-pereche adevărat. Aţi petrecut multe vieţi împreună, plini de dragoste şi grijă unul faţă de celălalt şi legătura dintre voi este profund spirituală. Când îl întâlneşti din nou în această viaţă, ca bărbat sau ca femeie simţi o atracţie imediată şi între voi se stabileşte un raport cu totul special. Simţi un curent electric de energie care trece prin amândoi şi ai senzaţia că vă cunoaşteţi dintotdeauna. Sufletul tău îl recunoaşte imediat pe celălalt şi îşi aminteşte de sufletul-pereche flacără şi acest lucru este resimţit în profunzimea extremă a fiinţei tale.

Nu există decât un singur adevărat suflet-pereche care este jumătatea ta perfectă şi împreună creaţi o atmosferă ca de vrajă între voi, ceva ce nu mai simţi cu nimeni niciodată. Un suflet-pereche flacără geamăn are toate (caracteristicile şi calităţile unui suflet-pereche camarad şi cele ale unui geamăn, combinate în aceeaşi persoană, faţă de care ai un sentiment cu totul şi cu totul special. Acest sentiment este întotdeauna perfect reciproc. Se spune că acest suflet flacără reprezintă jumătatea sufletului tău şi că împreună formaţi un adevărat întreg, plin de dragoste şi armonie. Când îţi găseşti sufletul-pereche flacără, îţi găseşti în acelaşi timp imaginea în oglindă a sufletului tău. Sufletul tău îşi aminteşte frumuseţea şi bucuria dragostei spirituale pe care o împărtăşiţi şi încearcă să o trăiască şi să o exprime pe durata încarnării tale fizice.

Sufletul tău-pereche flacără geamăn este de cele mai multe ori de sex opus, deşi în anumite ocazii el sau ea se pot prezenta sub forma unui frate sau soră de obicei geamăn). S-ar putea chiar să semănaţi unul cu altul, având trăsături identice, mai ales în jurul ochilor. Între sufletele-pereche flacără apare un fenomen interesant. Energiile spirituale sunt într-un acord atât de perfect şi atât de legate unele de altele, încât se formează un arc strălucitor de lumină între aurele lor, un curcubeu de energie ce uneşte cele două suflete.

Multă lume crede că din momentul în care ţi-ai găsit sufletul-pereche flacără, te căsătoreşti cu el şi trăiţi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Se poate întâmpla şi aşa, dar pot apărea totuşi probleme datorită karmei negative intervenite între voi în vieţile anterioare. Sigur este faptul că între două suflete-pereche-flacără curge în permanentă un fluviu subteran de iubire, care depăşeşte orice negativitate.

Nu te întâlneşti cu sufletul tău-pereche flacără în fiecare dintre vieţi, deoarece se poate întâmpla ca lecţiile individuale care trebuie învăţate de către fiecare dintre voi să fie diferite, sau calea propusă de evoluţie să nu coincidă. Chiar dacă nu sunteţi alături, fiecare tindeţi prin ceea ce faceţi să ajungeţi din nou împreună şi sufletele voastre evoluează pe un drum spiritual comun. Este posibil ca în decursul uneia dintre vieţi, să fiţi împreună doar un răstimp scurt, deoarece aţi căzut în prealabil de acord să vă ajutaţi unul pe altul într-un mod anume, sau puteţi fi alături toată viaţa. Totul depinde de ceea ce aţi hotărât înainte de a vă fi născut.

Read more...

Toate comorile Universului sunt înlauntrul tau!

luni, 25 aprilie 2011


Ceea ce exista deja în tine se afla pretutindeni, ceea ce nu exista în tine nu se afla nicaieri. Toate comorile Universului sunt înlauntrul tau! Cauta cu fervoare în tine însuti puterea sau raspunsul la care aspiri, pe care inima ta le doreste si, direct proportional cu credinta ta, vei primi ceea ce vrei!
Orice gând este o cauza care, mai devreme sau mai târziu, va produce efecte (sau fructe) bune ori rele, dupa cum a fost continutul sau. Orice traire proprie sau stare interioara pe care o remarcam în mod pasiv sunt efectul sau, cu alte cuvinte, roadele prezente ale anumitor gânduri din trecutul nostru îndepartat sau apropiat. Toate aceste fructe, dulci sau amare, pe care le meritam de drept si cu care conjunctura inevitabila a momentului ne obliga sa ne hranim pentru a resimti astfel consecintele actiunilor noastre, constituie ceea ce se numeste karma.

Viata este o modalitate de cunoastere. Esti asemanator unui capitan aflat pe mare care îsi conduce vasul. Trebuie sa dai ordine (gânduri, imagini, trairi orientate dinamic, aspiratii clare si ferme mentalului subconstient care controleaza, intermediaza si conduce majoritatea experientelor vietii tale).

Atât actiunile pe care le-am comis, cât si gândurile pe care le-am avut în trecut ne urmeaza ca o umbra producând rezultate bune sau rele, în functie de natura lor. Nici în aer, nici în adâncul oceanului, nici în cea mai ascunsa pestera sau pe vârful muntelui, în oricare parte a acestei vaste lumi, nu exista loc în care omul sa poata scapa de consecintele actiunilor si gândurilor sale în prezent sau în viitor consecintele lor nu vor înceta sa se deruleze si astfel, faptuitorul va avea, la rândul sau, partea care i se cuvine din fericirea sau suferinta pe care a produs-o. Întelegând aceasta, trebuie sa cautam sa nu facem rau nimanui, nici macar în gând!

Nu întrebuinta niciodata formulari interioare de forma: “nu am mijloace” sau “îmi este imposibil” sau “niciodata n-am pot” în care sa crezi, complacându-te sa-ti accentuezi aparenta fatalitate prin aceste afirmatii paralizante. Subconstientul te va asculta si va crea prompt premizele pe care doar tu le-ai gândit, aducându-le din domeniul posibilitatii la o realizare efectiva. Astfel, la propria ta comanda chiar subcontientul va face ca într-adevar sa-ti lipseasca posibilitatile sau mijloacele de a realiza sau obtine ceea ce urmaresti.
Multor oameni le este mai usor doar sa-si regrete greselile complacîndu-se în suferinta, convinsi fiind ca acesta le este destinul, decât sa-si dea osteneala sa evite eroarea ce le permite sa modifice radical destinul, devenind asfel, totodata, buni la ceva.

Cu ochiul mintii atintit ferm asupra ideii de bine, forteaza-te sa o imiti si sa o asimilezi. Succesul spiritual, care îti va încorona orice virtute, este întocmai ca o opera de arta, iar întelepciunea se aseamana unui sculptor genial. Materia, care va fi în mod sublim fasonata, este sufletul uman sau, cu alte cuvinte, subconstientul, iar modelul pe care îl imita este Absolutul. Fara elevarea sufletului nu putem realiza nimic bun!


Legea fundamentala a vietii care îti permite înflorirea este legea increderii depline in sine; încrederea numai într-un ajutor exterior atrage, mai devreme sau mai târziu, suferinta. Singura, încrederea ferma în sine genereaza forta si bucurie. În plus, aceasta încredere îti asigura, totodata, sprijinul exterior de care ai nevoie. Încrederea în propriile forte, care exista în stare latenta în microcosmosul tau launtric, este o stare mentala de putere irezistibila, întretinuta cu perseverenta de constiinta ta care percepe într-o oarecare masura legatura cu energiile atotputernice ale Sinelui tau Suprem. Caci tot ceea ce gândesti intens si crezi ferm ca ti se va întâmpla se va realiza numai datorita încrederii tale. Nefericirea în care crezi, complacându-te sa o consideri fatala, va atrage noi nefericiri. Nesansa în care crezi va atrage alte nesanse. De ceea de ce îti este frica nu vei scapa, ci vei atrage, mai devreme sau mai târziu, tocmai ceea ce crezi ca ti se va întâmpla în rau, iar aceasta tragica desfasurare va fi realizata de subconstientul tau care va executa în mod criptic ceea ce gândesti mereu si crezi ferm.

Fii propria ta flacara si propriul tau refugiu. Ia Adevarul drept flacara, ia Adevarul drept refugiu. Nu cauta un refugiu nicaieri în alta parte decât în tine însuti si ajutorul de afara îti va veni însutit.

Gândeste-te întotdeauna numai la bine si binele te va urma, ca o umbra, pretutindeni. A te lasa cuprins de frica sau a gandi raul înseamna a-l atrage prin rezonanta, datorita punerii la unison cu acesta. Esti reflexia fidela a propriilor tale gânduri si convingeri. Esti ceea ce gândesti, aspiri si crezi cu fermitate!

Cunoaste-te cât mai profund pe tine însuti si abia dupa aceea vei reusi sa-i cunosti atât pe ceilalti, cât si universul în care existi. Marea majoritate a oamenilor judeca lucrurile, fenomenele, pe ceilalti si chiar pe ei însisi dupa propriul lor nivel superficial de gândire si simtire; din aceasta cauza cel mai adesea ei îsi imagineaza totul, mai mult sau mai putin eronat, decât înteleg.

Subconstientul tau este un servitor credincios care îti este subordonat si nu discuta cu tine în contradictoriu. El accepta, în mod neconditionat, tot ceea ce mentalul tau constient gândeste si crede cu convingere sau imagineaza.Prin rezonanta, întotdeauna, sufletul tinde sa se ridice la înaltimea a ceea ce admira.

Mentalul tau constient este, cu alte cuvinte, paznicul caii de acces spre subconstient. În mod normal, prima lui functie ar trebui sa fie aceea de a ocroti subconstientul, astfel încât în el sa nu ajunga sa se imprime idei false, convingeri perverse sau gânduri negative. Întelegând aceasta, gândeste-te mai mult la tot ceea ce este perfect si urmareste ca inteligenta sa-ti dezvaluie, în mod constant, Puritatea. Sentimentul de admiratie resimtit cât mai des te eleveaza si te umple de sublim.

Sugestiile, parerile, convingerile sau remarcile altora n-au nici un fel de putere asupra ta, în sensul de a te putea influenta, atâta timp cât nu esti la unison, pentru a rezona cu energiile pe care le evoca sau le manifesta. Singura putere stapâna este gândul tau, care poate accepta, simpatizând, sau respinge prompt aceste sugestii. Poti alege sa nu sa iei în consideratie ceea ce nu vrei, refuzând sa crezi ceea ce nu doresti sau consideri fals, continuând sa-ti afirmi mai departe binele si armonia.

Supravegheaza întotdeauna atent ceea ce gândesti, ceea ce simti si ceea ce faci în virtutea legii actiunii si reactiunii (karmei), mai curând sau mai târziu, vei raspunde pentru tot ceea ce faci, atât cu tine însuti cât si pentru modul în care te comporti cu tot ceea ce te înconjoara.

Gândeste în mod inteligent si actioneaza cât mai bine cu putinta, aceasta va fi cea mai mare eliberare de durere si o alinare generatoare de încântare în viata. Sa nu vrei sa apreciezi la justa valoare conjuncturile, ratând sansa de a realiza ceva extraordinar, aceasta tragica situatie sa ramâna mereu cât mai departe de tine. Sufletul care nu are un tel bine conturat se pierde, risipindu-se în mod inutil. Încearca totusi sa te depasesti, este desigur rau sa esuezi, dar este si mai rau sa nu fi încercat niciodata sa reusesti. Pe cei îndrazneti conjuncturile favorabile îi ajuta sa atinga telul propus.


Cauta cât mai des sa gândesti de la înaltimea punctului de vedere al adevarurilor eterne, universal valabile, în lumina legilor fundamentale ale vietii, si nu situându-te la nivelul gregar, îmbâcsit de prejudecati, superstitii, frica si ignoranta.

Daca vei reusi sa fii pe deplin stapânul propriului tau mental subconstient, vei deveni stapânul propriului tau destin. Daca îti controlezi subconstientul, devii spontan un model pentru ceilalti si îi poti ajuta infinit. Aminteste-ti ca în orice moment ai posibilitatea alegerii. Alege iubirea în locul urii. Alege sanatatea în locul bolii. Alege fericirea în locul suferintei sau plictiselii. Alege existenta spirituala pura în locul unei vieti banale si cenusii. Pastreaza-ti o puritate si o spontaneitate de copil. Atunci când ai încetat sa mai fii un copil esti deja un suflet mort. Adevarul este descoperit mai usor daca îl cautam cu o inima pura de copil.

Tot ceea ce mentalul tau constient accepta ca adevarat si crede ferm, subconstientul, la rândul sau, va accepta imediat sa realizeze, dând “viata” si “expresie” ideii sau gândului imprimat în el. Gândul sau ideea este samânta, subconstientul o va hrani si va face sa apara, mai devreme sau mai târziu, fructul. De samânta depind roadele. Cine seamana vânt culege furturna. Bobul de mustar este credinta sau convingerea ferma, care îti va permite sa dai la o parte munti de obstacole, este puterea titanica a subconstientului tau animat de o idee forta.

Tot ceea ce imprimi în subconstient prin gânduri, idei, imagini, aspiratii, sperante se va realiza ulterior – mai devreme sau mai târziu – pe ecranul existentei, ca experiente, stari, conditii, trairi, întâmplari sau evenimente pe care le vei suferi în mod pasiv ca pe niste reflexii. Din momentul în care ai înteles aceasta legatura, trebuie cât mai des sa supraveghezi cu mare grija, orientarea ideilor, gândurilor, convingerile si conceptiile pe care le întretin preponderent în constiinta. În trecut ti-ai determinat, prin modul de a gândi, prezentul. Acum, clipa de clipa, îti programezi si îti pregatesti viitorul. Multe evenimente vor fi reflexia a ceea ce gândesti acum.

Modalitatea cea mai usoara si, în acelasi timp, cea mai eficienta de a genera un câmp sau o idee este sa o vizualizezi mental cât mai clar cu putinta, ca si cum ar fi în fata ta aievea, cu toate ca o percepi numai cu ochii mintii.

În general, motivele nereusitei sau esecului sunt: slaba enegie, lipsa încrederii, absenta continuitatii în dinamizarea subconstientulul, imaginea mentala (gîndul) imprecisa sau din contra, efortul încrâncenat (steril).

Atunci când mentalul tau constient este suficient de linistit si se poate focaliza cu usurinta, poti fi pe deplin convins ca poti realiza în scurt timp, prin intermediul subconstientului, ceea ce gândesti ferm si clar.

Nu poate sa existe reusita în bine, prin intermediul dinamizarii subconstientului, fara o anumita pace a mintii.

Pentru a te mobiliza cât mai bine, raporteaza-te constant la anumite modele care te entuziasmeaza foarte mult. Prin consonanta telepatica cu exemplul ales, îti poti accelera propria reusita. Aminteste-ti ca în majoritatea cazurilor, subconstientul a avut o contributie majora în inspirarea celor mai minunate descoperiri ale marilor genii.

Pentru a reusi în tot ceea ce îti propui, trebuie sa ai o încredere deplina în disponibilitatile uriase ale subconstientului tau. Fii convins ca subconstientul impregnat cu idei-forta benefice si elevate va manifesta constant tendinte de împlinire armonioasa a existentel tale. În unele situatii, subconstientul se poate manifesta mai usor în vis sau chiar prin viziuni ce survin în stari de reverie, toate acestea fiind raspunsuri la solicitarile tale, formulate constient sau subconstient.

Cauta sa atingi si sa-ti mentii un cât mai profund echilibru emotional. Accepta cu toleranta, ca pe ceva firesc, faptul ca altii pot sa nu gândeasca sau sa perceapa ca tine. Respecta-i si cauta sa-i ajuti, preluându-i de la nivelul la care se afla.

Doreste altuia numai ceea ce îti doresti si tie si vei constata o considerabila schimbare în bine, atât în propria ta existenta, cât si în acelui pe care astfel l-ai ajutat.

Hraneste-ti zi de zi inima cu o bunavointa fara limite pentru tot ceea ce traiesti si vei constata cum se dezvolta în tine o bucurie imensa pe care o vei revarsa sub forma de iubire fata de tot ceea ce te înconjoara.

Dovada invulnerabilitatii tale: de fiecare data cand nu resimti suferinta la un rau care ti se face, tot atata rau moare in lume (Buddha).

Tot ceea ce gândesc eronat sau cu rea vointa ceilalti, fie ca ajung sau nu sa spuna, nu poate sa-ti faca nici un rau, decât daca în propria fiinta tu întretii, predominant gânduri asemanatoare cu ale lor.

Îmbatrânesti mult mai repede si te ofilesti în mod penibil atunci când te închistezi în prejudecati aberante si încetezi sa mai visezi avântat. Îmbatrânesti ca prin farmec atunci când esti irascibil, suspicios, egoist, rautacios, certaret, gelos, deznadajduit. Umple-ti întreaga fiinta de adevarul cunoasterii ultime, iradiaza misterioasa lumina a iubirii si atunci vei fi tineretea care se va manifesta nestavilita prin tine.

UN SFAT IMPORTANT

Nu te abandona niciodata somnului înainte de a fi examinat, de cel putin 3 ori, actiunile tale din cursul zilei ce a trecute. Intreaba-te atunci sincer:
Ce greseli am facut?
Ce am realizat astazi bun în final?
La ce activitate minunata sau importanta am lipsit sau m-am manifestat mediocru?
Vizualizeaza primele tale actiuni din timpul zilei si trece-le în revista pe toate celelalte în acest fel.
Aceasta exersare, aparent simpla, la îndemâna oricui, îti va fi de un imens folos în evolutia ta spirituala. Succesele nu or întârzie sa apara în multiple directii.
Nu uita ca si în aceasta directie un gram de practica valoreaza cat tone de teorie.

Sursa:mail

Read more...

Valoarea iubirii

vineri, 15 aprilie 2011


Se spune ca iubirea inlatura suferinta, ca poate transcende si aduce fericirea. De fapt toate marile religii ale omenirii propovaduiesc iubirea ca fiind cel mai inalt mesaj, cea mai inalta forma de abstractizare a religiei, a conditiei umane.

Acesta este mesajul lui Iisus, al lui Ramakrishna, Rumi, Budha, Ghandi etc. Toti spun acelasi lucru. In orient se spune ca iubirea arde karma iar in occident ca ea depaseste conditia umana. Este unul si acelasi lucru. Dar ce are iubirea de a face cu aceasta? Cand ea apare conditia umana obisnuita ia sfarsit.

Toate preocuparile ce ne ghidau pana atunci viata trec pe un loc secundar, primesc mai putina energie. Chiar daca continua sa existe, iubirea este cea in care acum constiinta se dizolva.


Judecata se schimba. Starea interioara se schimba. Apare candoarea.


Daca nu ai facut-o niciodata, acum vei realiza ca arunci miezuri la pasarele, ca mangai un caine vagabond care dintr-odata iti este drag. Perceptia asupra lumii din jurul tau se schimba, devii un Mare Suflet - "Maha-atma" iar starea aceasta curge prin tine. Ia exista permanent, poat fi simtita tot timpul dar datorita preocuparilor si framantarilor mintii, pierduti de contactul cu frumosul, cu armonia, avem nevoie de un "soc" pozitiv pentru a ne trezi, de ceva uimitor care sa ne poata smulge din cotidian.

Ceva armonios, bland, fascinat, cald, poate fi o opera de arta, un loc minunat in natura sau prezenta unei fiinte umane. Iubirea este expresia armoniei frumusetii si perfectiunii universale, de aceea nu apare in dezordine, in haos. Ceva armonios si deosebit poate trezi iubirea din noi, facand-o sa se reverse in exterior.


Pana acum ai fost ocupat, ai fost orb la frumusetea din jur la momentele speciale la armonia care mentine foarte inteligent intreaga ordine. Doar acum ceva extraordinar te-a facut sa vezi toate acestea.

Cele mai mari sacrificii in istoria umanitatii au fost facute din iubire: Orpheu, coborand in infern dupa Euridiche, Rada care a fost gata sa intre in infern pentru Krishna, doar pentru a-l salva de o durere, Iisus s-a sacrificat din iubire pentru oameni, Divina Comedie nu ar fi fost scrisa fara existenta lui Beatrice care l-a inspirat atat de profund pe Dante, iubirea lui Eliade pentru Maitrey etc.


Iubirea este ca care le face chiar si pe animale sa isi regaseasca stapanii strabatand sute de kilometrii fara ca ele sa fi stiut unde se afla acestia iar literatura abunda de episoade care scot in evidenta puterea nebanuita si misterioasa a iubirii.


Cand iubirea apare poetii scriu, cantaretii canta, pictoii picteaza si toate acestea devin capodopere, devin elixir. Daca ei ar face asta cand sunt tristi atunci arta lor ar deveni trista. De aceea arta facuta in iubire vindeca.

Magia iubirii


Doar o traire afectiva face trecerea de la stiinta la mistica, de la comunicare la comuniune. Caldura sufleteasca invie, creaza forme si da viata infinitelor entitati ce alcatuiesc universul.


Fara acea caldura sufleteasca cunoasterea ar deveni expunere si nu experienta. Cand sufletul tau se deschide atunci pentru tine se deschide intreg universul. Fara iubire universul poate fi conceput, dar nu si experimentat.


Sensul cuvantului latinesc A-mor (fara moarte) este iubirea.


El desemneaza tocmai faptul ca iubirea ramane dincolo de moarte, ca ea este cea care transcende iar tot ce este iluzoriu isi pierde acum valoarea. A iubi inseamna a renunta la tine, la egoul tau, este un sacrificiu, cuvant din latinescul sacrum-facere - orice sacrificiu este o fapta sacra.


Acolo, atunci apare iubirea.

Read more...

CUVINTE DIN LUMINA

duminică, 10 aprilie 2011


Motto: "Să nu te gândeşti că sfinţenia se bazează pe fapte, ci să-ţi bazezi sfinţenia pe elevarea şi desăvârşirea fiinţei, căci nu lucrările sfinţesc, ci noi trebuie să sfinţim lucrările."
Adevărata supunere

Atunci când omul iese din el însuşi prin supunere şi se abandonează, Dumnezeu este constrâns să pătrundă în el, căci dacă acest om nu vrea nimic pentru el însuşi, Dumnezeu trebuie să vrea pentru acest om.
În realitate, dacă un om renunţă la o împărăţie sau chiar la lumea întreagă, dar se păstrează pe el însuşi, el n-a părăsit nimic. Dar dacă un om se abandonează pe el însuşi, chiar dacă îşi păstrează bogăţia, sau oricare alt bun, este ca şi cum a renunţat la toate lucrurile. Un astfel de om este cel care nu se tulbură de nimic, care nu este legat de nimic, care nu şi-a ataşat binele său suprem de nimic altceva, care este complet cufundat în voinţa divină. El poate totul. Într-adevăr, puţini sunt cei care iau acest lucru în seamă şi sunt constanţi în dăruirea lor: în măsura în care părăseşti toate lucrurile, nici mai mult, nici mai puţin, Dumnezeu pătrunde în tine cu tot ce are. Prin aceasta vei găsi adevărata pace aici şi nu în altă parte.
Să nu te gândeşti că sfinţenia se bazează pe fapte, ci să-ţi bazezi sfinţenia pe elevarea şi desăvârşirea fiinţei, căci nu lucrările sfinţesc, ci noi trebuie să sfinţim lucrările. În măsura în care fiinţa este sfântă, în aceeaşi măsură ea sfinţeşte toate acţiunile sale, fie că este vorba de a mânca, a dormi, a veghea sau altceva.
Omul care se abandonează cu tot ceea ce îi aparţine este în întregime fixat în Dumnezeu şi tot ceea ce îl atinge pe acest om, îl atinge mai întâi pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu îl înfăşoară aşa cum gluga îmi înfăşoară capul, iar cel ce ar dori să mă vadă ar trebui mai întâi să-mi atingă îmbrăcămintea. Acest om care s-a lepădat în totalitate de el însuşi este în întregime acoperit de Dumnezeu şi nici o creatură nu poate să-l atingă, fără să-l atingă mai întâi pe Dumnezeu; tot ceea ce doreşte să ajungă la el, trebuie să treacă mai întâi prin Dumnezeu; de aici provine savoarea trăirii în Dumnezeu şi ia naştere caracterul divin. Oricât de mare ar fi suferinţa, fii conştient că ea trece mai întâi prin Dumnezeu; El este primul în suferinţă. Şi prin acest adevăr, înţelege că o suferinţă oricât de mică care îl atinge pe om, ea îl atinge cu mult mai mult pe Dumnezeu. Astfel Dumnezeu îndură pentru un bine pe care l-a prevăzut şi dacă tu eşti dispus să suferi ceea ce suferă Dumnezeu şi trece prin El pentru a ajunge la tine, această suferinţă devine într-adevăr divină, dispreţul devine onoare, amărăciunea devine dulceaţă şi bezna cea mai adâncă devine cea mai limpede lumină. Totul îşi ia savoarea de la Dumnezeu şi ajunge divin, căci tot ceea ce atinge această fiinţă se conformează lui Dumnezeu, pentru că ea nu caută nimic altceva. Iată de ce, în amărăciune, acest om îl simte pe Dumnezeu ca pe o supremă dulceaţă. Pentru el, lumina străluceşte în cel mai adânc întuneric; chiar şi atunci ea poate fi percepută. Dacă un astfel de om suferă prejudicii, Dumnezeu le ia asupra sa pentru că se află la originea acţiunii făptuite pentru El, iar omul trebuie doar să continue acţiunea.

Apropierea de Dumnezeu prin consacrare

Consacrare înseamnă să dăruieşti lui Dumnezeu toate eforturile tale, precum şi rezultatele acţiunii pe care o înfăptuieşti; pentru aceasta este necesar să te interiorizezi câteva clipe înainte de o acţiune importantă şi să te rogi astfel: "Doamne, Dumnezeule, îţi dăruiesc toate eforturile pe care le voi depune în continuare pentru acţiunea pe care o încep acum, precum şi rezultatele acestei acţiuni". Simţindu-te în prezenţa lui Dumnezeu, gândeşte intens că întreaga ta strădanie este doar pentru El, ca şi cum ai exista pe Pământ doar tu şi El, slujitorul şi Stăpânul, cel ce iubeşte şi Iubitul său Dumnezeu, copilul şi Tatăl. De exemplu: la îngrijirea unei grădini; deşi te-ai rugat la începutul lucrului, este bine ca pe parcurs să păstrezi în minte faptul că te afli în prezenţa lui Dumnezeu şi că doar pentru El lucrezi, iar la sfârşitul lucrului să-I mulţumeşti că te-a ajutat.
Pentru restul acţiunilor şi gândurilor de peste zi, pe care le consideri secundare (spălat, îmbrăcat, drumurile prin casă şi curte, etc.) consacrarea se realizează o singură dată global, dimineaţa, imediat după rugăciunea Tatăl nostru, astfel: "Doamne, îţi dăruiesc această zi, împreună cu toate gândurile şi acţiunile pe care le voi realiza în această zi".
Această dăruire către Dumnezeu, numită mai sus consacrare, ne protejează, ne înalţă şi ne face de neînvins. Astfel ne învaţă maestrul Eckhart:
Îndreaptă întregul tău efort către măreţia lui Dumnezeu şi întreaga ta strădanie să fie doar pentru El în toate lucrările tale şi în întregul tău abandon.
Dacă tu te ataşezi de Dumnezeu, tot binele se va ataşa de tine. Şi ceea ce căutai înainte, te caută acum; iată de ce pentru acela care se ataşează într-un chip foarte nobil de Dumnezeu, toate lucrurile divine se ataşează de el şi tot ceea ce este departe şi străin de Dumnezeu se depărtează de el. Cel care îl are cu adevărat pe Dumnezeu aproape, îl are pretutindeni, pe stradă şi cu oricine, în biserică, în singurătate sau în odaia sa. Dacă îl are cu adevărat şi numai pe El, nimic nu-i mai stă în cale. De ce? Acest om îl are pe Dumnezeu în toate lucrările sale şi pretutindeni, şi numai Dumnezeu este cel care lucrează prin el. Căci lucrarea aparţine mai curând celui care a pricinuit-o, decât celui care o realizează. În calea unui astfel de om nimeni nu poate sta, pentru că el crede, caută şi iubeşte doar pe Dumnezeu, pentru că s-a unit cu El în toate dorinţele sale.

Egalitate


Când se vorbeşte despre egalitate, să nu se înţeleagă că toate lucrurile, toate locurile, toate acţiunile şi toate persoanele trebuie să fie apreciate în acelaşi fel. Ar fi cu totul greşit, căci a te ruga este o acţiune mai bună decât a toarce, iar biserica este un loc mai nobil decât strada. Dar în toate acţiunile, tu trebuie să menţii aceeaşi stare de spirit, aceeaşi încredere, aceeaşi dragoste pentru Dumnezeul tău. Dacă toate acţiunile sunt în felul acesta egale pentru tine, nimeni nu va mai pune piedici la ceea ce faci în numele lui Dumnezeu. (Numim aici "acţiuni", atât activităţile desfăşurate în mod exterior, vizibil cât şi rugăciunile, meditaţia, gândurile, intenţiile şi aspiraţiile.)

Ce înseamnă buna voinţă?


Virtutea, ca şi păcatul, sunt efectele orientării voinţei. Nimic nu te va marca, dacă posezi o voinţă adevărată şi dreaptă. Ceea ce vrei cu întreaga ta putere şi voinţă, tu posezi deja, şi nimeni nu-ţi poate lua ceea ce ai, câtă vreme voinţa ta este ferm orientată către Dumnezeu şi folosită în prezent. Omul nu trebuie să se sperie de nimic, câtă vreme voinţa sa este bună şi nici să se mâhnească atunci când nu poate s-o manifeste prin acţiunile sale; el nu trebuie să se considere îndepărtat de la virtute, atâta timp cât găseşte în sine o adevărată bună voinţă.
Tu te-ai bucura să afli când voinţa ta este o bună voinţă. Voinţa este bună şi dreaptă atunci când ea este în întregime dezinteresată, despuiată de eul tău şi modelată, formată după voinţa lui Dumnezeu.
Nu spune: “eu aş dori binele...”, ceea ce ar fi o cerere adresată pentru viitor, ci: “eu vreau binele acum.” Căci ia aminte: dacă vreau să am un lucru, fie acesta situat la depărtare, îl am într-adevăr, îl am într-o mai mare măsură decât lucrul aflat pe genunchii mei, dar pe care nu-l vreau.
Într-adevăr, cu ajutorul voinţei pot să fac totul. Pot să ispăşesc pentru toţi oamenii, să hrănesc toţi sărmanii. Înaintea lui Dumnezeu, a voi să faci şi a fi făcut este aproape acelaşi lucru. Tot astfel, dacă vreau să am atâta iubire câtă există în toţi oamenii, dacă voinţa mea este extrem de puternică, voi avea cu adevărat atâta iubire.
De ce îngăduie uneori Dumnezeu ca oamenii cu adevărat buni să fie împiedicaţi să-şi săvârşească lucrările lor bune?
Dumnezeu îngăduie adeseori ca cei ce-l iubesc să cadă pradă slăbiciunii lor şi aparent să nu mai aibă nici un ajutor spre care să se îndrepte sau pe care să se sprijine. Căci pentru oamenii iubitori este o mare bucurie să poată face multe lucruri bune: să vegheze, să postească, să se roage şi alte lucruri mari şi dificile. Ei simt o mare bucurie, un sprijin, o speranţă, atunci când fac din acţiunile lor un ajutor, un reazem şi un prilej de încredere pentru alţii. Dumnezeu vrea totuşi să-i lipsească de ele, pentru ca numai El să rămână singurul lor ajutor şi motiv de încredere. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să I se abandoneze, iată de ce le ia înapoi ajutorul, pentru ca El să rămână singurul lor spriijin şi înţelegând aceasta, mai intensă să devină credinţa şi iubirea lor pentru El. Căci cu cât este mai deposedat şi mai gol spiritul care se îndreaptă spre Dumnezeu fiind ajutat chiar de El, cu atât omul este mai profund stabilit în Dumnezeu şi cu atât este mai sensibil la darurile Sale cele preţioase. Căci omul trebuie să clădească numai pe Dumnezeu.

Despre suferinţă


Nu există nemulţumire fără mulţumire şi nici un prejudiciu nu este un prejudiciu total. Iată motivul pentru care Sfântul Pavel spune că fidelitatea şi frumuseţea lui Dumnezeu nu îngăduie ca încercarea sau întristarea omului să ajungă de nesuportat. El dăruieşte totdeauna puţină mângâiere ca să îndulcească greul. Sfinţii şi maeştrii necreştini arată că Dumnezeu nu permite ca răul şi suferinţa să fie absolute şi că în realitate acestea reprezintă o modalitate folosită de El pentru impulsionarea celor leneşi şi ignoranţi sau pentru probarea virtuţilor divine asimilate de cei ce aspiră la sfinţenie.
Să presupunem că un om care are o sută de mărci pierde patruzeci şi rămâne cu şaizeci. Dacă el se gândeşte mereu la cele patruzeci pe care le-a pierdut, rămâne mereu supărat. Cum ar putea să fie consolat şi eliberat de suferinţă cel care se întoarce mereu şi mereu spre ea, care o întipăreşte în sine şi se întipăreşte în ea, o priveşte şi o cântăreşte fără încetare, cel care se adresează suferinţei şi o întreţine, privindu-se faţă în faţă cu ea? Dar dacă el priveşte la cele şaizeci de mărci pe care le mai are şi întoarce spatele celor patruzeci pierdute, el va fi consolat. Ceea ce există şi este bun poate să consoleze, dar ceea ce nu există şi nu este bun, care nu-mi mai aparţine fiindcă l-am pierdut, atrage în mod firesc după sine descurajarea, suferinţa şi întristarea. Iată de ce Solomon spune: “În zilele suferinţei să nu uiţi zilele fericite”. Adică: atunci când eşti în suferinţă aminteşte-ţi binele şi bucuria pe care le mai ai.
Tot ceea ce deţii ca bun vremelnic îţi este împrumutat de la Dumnezeu; de ce să te plângi atunci când Cel care te-a împrumutat vrea să-şi ia ceea ce îi aparţine înapoi? Tu trebuie să-i mulţumeşti lui Dumnezeu că ţi le-a împrumutat o bucată de vreme şi că nu ţi-a luat deodată înapoi tot ce ţi-a împrumutat. Profetul Ieremia spunea în timpul încercărilor sale: ”Dumnezeu şi-a sporit îndurările sale de nu ne-am prăpădit cu totul”.
Dacă cineva mi-a împrumutat haina, căciula şi paltonul său, şi dacă îmi cere înapoi paltonul, lăsându-mi haina şi căciula să mă apere de frig, eu îi mulţumesc nespus şi ar fi o mare nedreptate dacă m-aş enerva şi m-aş plânge.
Trebuie să se ştie că, în natură, influenţa naturii superioare şi elevate este mult mai plăcută şi mai desfătătoare pentru toate fiinţele decât aparenta lor natură. Prin aceasta omul trebuie să înţeleagă că pentru el va fi o desfătare şi o bucurie să-şi poată abandona voinţa proprie, să renunţe şi să iasă total din el însuşi în tot ceea ce Dumnezeu vrea ca el să trăiască. Şi acesta este adevăratul înţeles al cuvintelor: “Cel ce vrea să vină la mine, să se lepede de el însuşi, să renunţe la tot şi să ia crucea”. Căci în mod sigur, pentru cel care s-ar lepăda de tot şi s-ar goli complet de el însuşi, n-ar mai exista nici cruce, nici suferinţă, nici “a suferi” lăuntric; (Chiar dacă fizic, exterior, acestea există); pentru el totul ar fi doar desfătare, bucurie şi plăcere a inimii şi un astfel de om ar putea să-l urmeze cu adevărat pe Dumnezeu. Acele cuvinte nu constituie doar o poruncă, aşa cum se spune şi se gândeşte de obicei, ci o promisiune, o învăţătură divină, care-i arată omului în ce fel toate piedicile sale, toată viaţa sa, toate lucrările sale, pot deveni desfătare şi veselie, iar aceasta este mai mult o răsplată decât o poruncă. Dacă vrei să te eliberezi de orice necazuri şi suferinţă, alipeşte-te de Dumnezeu, întoarce-te cu toată sinceritatea către El; în Dumnezeu nu există nici tristeţe, nici suferinţă, nici necazuri. Fără îndoială, întreaga suferinţă vine pentru că dorinţa nu te conduce doar către Dumnezeu. Când omului bun şi drept, dăruit lui Dumnezeu, i se aduce un prejudiciu, el rămâne netulburat, păstrându-şi bucuria şi pacea inimii. Dumnezeu este sursa întregului bine şi tot ce nu este Dumnezeu este doar amărăciune, mâhnire şi suferinţă, acoperă şi ascunde blândeţea, desfătările şi consolarea pe care Dumnezeu le dăruieşte. Uneori îţi închipui că Dumnezeu s-a retras. Ce trebuie să faci atunci când Dumnezeu ţi se ascunde? Exact ceea ce ai face dacă te-ai afla în cea mai mare consolare (apropiere de Dumnezeu). Poartă-te aşa cum te-ai purta atunci, şi deprinde-te să acţionezi astfel, chiar dacă te afli în cea mai mare suferinţă. Nu există mijloc mai bun ca să-l găseşti pe Dumnezeu, decât separarea de El. Ceea ce simţeai mai înainte, atunci când erai împreună cu El, împlineşte şi acum când nu-L mai simţi şi astfel Îl vei regăsi. Suferă, suportă cu răbdare, consideră aceasta ca fiind o încercare şi fii pe pace. Vei simţi sau nu pacea, în măsura în care vei fi sau nu în Dumnezeu. Şi, în măsura în care eşti departe de Dumnezeu, nu mai eşti în pace. Tot astfel, nu există nimic de temut în Dumnezeu; tot ceea ce există în Dumnezeu poate fi doar iubit. Şi, tot aşa, nu există nimic în Dumnezeu care să aducă tristeţe; adevărata bucurie o posedă cel a cărui voinţă este în întregime unită cu voinţa lui Dumnezeu.
Fie ca Dumnezeu să ne acorde această unire!
Iată de ce, Domnul nostru Iisus i-a învăţat pe apostoli (şi pe noi înşine prin ei) să cerem în fiecare zi să se facă voia lui Dumnezeu. Şi totuşi, atunci când se împlineşte voia Sa, noi ne plângem. Seneca spunea: “Omul să ia toate lucrurile ca şi cum el le-ar fi dorit şi cerut, pentru că toate îi vin cu voia şi prin voia lui Dumnezeu”. Un maestru spunea: “O, stăpâne şi Tată Suprem, Împărat al cerurilor, sunt gata pentru tot ceea ce vrei Tu. Dăruieşte-mi voinţa de a voi potrivit voinţei Tale!”.
Trebuie să ai încredere în Dumnezeu, să fii sigur, să ştii că Dumnezeu este atât de bun încât îngăduie ca omul să sufere, doar dacă prin aceasta îl cruţă de o suferinţă şi mai mare sau doar ca să-i dea apoi cea mai deplină consolare prin care slava lui Dumnezeu să se arate şi să se manifeste mai mult. Căci o fiinţă cu adevărat desăvârşită trebuie să se obişnuiască să moară pentru ea însăşi, să fie deposedată de ea însăşi în Dumnezeu şi să fie transformată mai presus de ea însăşi după voia lui Dumnezeu, să vrea să-l cunoască pe Dumnezeu aşa cum Dumnezeu o cunoaşte pe ea. Unei astfel de fiinţe, dezolarea îi slujeşte drept consolare, neplăcerile drept plăceri, căci ea are harul şi frumuseţea, întreaga bucurie şi consolare oricând şi în orice lucru; iar dacă Dumnezeu i se ascunde sau nu-i dăruieşte ceva, ea primeşte tot voia lui Dumnezeu, prin privare, şi astfel ea primeşte fiind lipsită şi neprimind. Deci, ce-i lipseşte? Dumnezeu se dobândeşte în sensul cel mai adevărat şi în mod sigur mai degrabă prin privare decât prin posedare, pentru că atunci când nu primeşti nimic tu dobândeşti, cunoşti şi te bucuri doar de Dumnezeu şi de voia Sa.
Se ştie că sfântul Anton a îndurat mari suferinţe în deşert, din partea unui spirit răufăcător. După ce a ieşit triumfător din acest necaz, i-a apărut chiar Domnul nostru în persoană, umplându-l de bucurie. “Ah, Doamne preaiubit, unde erai atunci când mă aflam în acele chinuri?“ Şi Domnul nostru a răspuns: ”Eram aici cum sunt şi acum, dar eu doream să am dovada credinţei tale”. Aurul şi argintul sunt pure, dar atunci când vrei să faci o cupă din care să bea regele, le arunci în furnalul cel mai încins. Iată de ce au scris apostolii că ei se bucurau nespus atunci când erau consideraţi demni de dispreţ şi sufereau pentru Dumnezeu.
Dacă omul ar înţelege sau şi-ar aminti marea bucurie pe care Dumnezeu însuşi o trăieşte în felul Său, împreună cu toţi îngerii, văzând răbdarea celui care suferă necazuri şi chinuri pentru Dumnezeu, atunci aceasta ar fi de ajuns ca să îl consoleze. În psaltire, Domnul nostru îi spune omului bun că este împreună cu el în suferinţă. Sfântul Augustin spune: "Pentru Dumnezeu, răbdarea în suferinţă este mai preţioasă, mai bună, mai înaltă şi mai nobilă decât tot ce i se poate lua omului împotriva voinţei sale. Dacă Dumnezeu este cu mine în suferinţă, ce aş mai putea să vreau în plus, ce altceva mi-aş mai putea dori? Eu nu vreau nimic altceva şi nimic mai mult decât pe Dumnezeu."
Sfântul Bernard spune: ”Doamne, dacă Tu eşti cu mine în suferinţă, fă-mă să sufăr mereu, pentru ca tu să fii mereu lângă mine, ca să Te am mereu.” Această sfântă abandonare nu trebuie să ne inducă în eroarea de a cere imediat şi noi aceeaşi dureroasă binecuvântare şi aceasta din două motive. În primul rând, nefiind încă desăvârşiţi, este posibil să suferim fără a găsi pe Dumnezeu în suferinţă, iar în al doilea rând, Dumnezeu este totdeauna şi în bucurie! Ceea ce Sfântul Bernard a formulat în rugăciunea sa plină de candoare dezvăluie de fapt totala abandonare şi egalitate în faţa voinţei divine.
Sfântul Augustin spune: “Este mult prea nesăbuit cel căruia Dumnezeu nu-i ajunge”. Şi mai spune: “Cum ar putea să-i ajungă omului darurile lui Dumnezeu, exterioare şi interioare, dacă Dumnezeu însuşi nu-i ajunge?” Şi, în altă parte, sfântul adaugă: “Doamne, dacă tu te îndepărtezi de noi, dă-ne un alt “tine”, căci noi nu te vrem decât pe Tine”.
Dacă eu sufăr pentru Dumnezeu, într-adevăr întreaga mea suferinţă devine pentru mine consolare şi bucurie, oricât de mare şi de îndelungată ar fi. Aceasta nu trebuie să însemne că mă voi complace doar în starea de suferinţă iluzionându-mă că îndeplinesc voia Domnului, ci trebuie să mă facă să-mi orientez eforturile pentru a mă transforma. Astfel voi depăşi suferinţa, înţelegând că am perceput dorinţa lui Dumnezeu de a mă impulsiona la modul acesta făcând voia Sa.
Fie că suferim sau nu, este important să ne amintim mereu că ceea ce facem este pentru Dumnezeu. Toate acţiunile noastre vor fi astfel subordonate celui mai înalt ideal: DUMNEZEU. Dacă omul îndeplineşte o acţiune, având în vedere un scop, scopul pentru care lucrează este mai aproape de inima sa; iar ceea ce face este mai departe de ea şi nu-i impresionează inima decât ţinând seama pentru scopul pentru care el o îndeplineşte. Inima celui care taie lemnul şi ciopleşte piatra ca să zidească o casă, o casă care să-l apere de căldura verii şi de frigul iernii, este plină în întregime de această casă; el n-ar fi cioplit niciodată, n-ar fi făcut această muncă, dacă ea n-ar fi fost necesară pentru casă.
Incomparabil mai înalt şi mai adevărat: atunci când omul îndeplineşte lucrările pentru Dumnezeu, Dumnezeu este intermediarul şi cel mai aproape de suflet, şi face ca orice efort sau suferinţă să devină graţie Lui şi blândeţii Sale, pură desfătare.
Maeştrii spun că sub cer se află un foc răspândit pretutindeni şi că de aceea nici ploaia, nici vântul, nici furtuna, nu se pot apropia de cer, nici măcar să-l atingă: totul fiind mistuit şi nimicit de pala focului înainte de a ajunge la cer. Iar eu spun: tot ceea ce se îndură şi se îndeplineşte pentru Dumnezeu devine în întregime blândeţe în blândeţea lui Dumnezeu, înainte de a ajunge la inima omului care lucrează şi suferă pentru Dumnezeu. Iată ce semnifică scopul cel mai înalt, adică “pentru Dumnezeu”: că nimic nu ajunge la inimă decât revărsat din blândeţea lui Dumnezeu, în care amărăciunea este nimicită, mistuită de flacăra iubirii divine, care înconjoară şi închide în ea inima omului bun.
Omul poate să recunoască şi să ştie singur dacă îşi îndeplineşte toate lucrările sale pentru Dumnezeu şi dacă este în iubirea de Dumnezeu, căci, în mod sigur, în măsura în care omul este nenorocit şi neconsolat, înseamnă că el nu-şi îndeplineşte lucrarea doar pentru Dumnezeu. Aceasta se petrece doar când el nu se mai află în mod constant în iubirea de Dumnezeu. “Focul” spune regele David, “vine împreună cu Dumnezeu şi merge dinaintea lui Dumnezeu şi mistuie de jur împrejur tot ceea ce se împotriveşte lui Dumnezeu” (suferinţă, tristeţe, nemulţumire, amărăciune).
Dumnezeu suferă El însuşi împreună cu noi, dar El suferă fără a suferi (şi tot astfel este suferinţa omului bun, apropiat lui Dumnezeu). Dumnezeu suferă împreună cu omul, dar în felul său suferă mai mult, incomparabil mai mult decât omul. Dar Dumnezeu suferă atât de bucuros împreună cu noi, atunci când suferim doar pentru El, încât El suferă fără a suferi. A suferi este pentru El ceva atât de desfătător, încât nu mai înseamnă a suferi. Dacă suferinţa mea este în Dumnezeu şi dacă Dumnezeu suferă împreună cu mine, cum ar mai putea suferinţa să-mi mai fie suferinţă, căci a suferi îşi pierde suferinţa; atunci când suport o suferinţă doar pentru Dumnezeu şi în Dumnezeu, împreună cu suferinţa îl găsesc şi pe Dumnezeu.
Acum se poate constata spiritul grosier al celor care se miră că oamenii buni îndură dureri şi necazuri; ei gândesc: “Ah! Îmi închipuiam că această persoană este bună. Cum se face că îndură suferinţe şi dureri atât de mari? Eu credeam că nu are nici un păcat !”. Există fiinţe foarte aproape de Dumnezeu care în marea lor compasiune faţă de oameni ajung să trăiască anumite suferinţe ale acestora eliberându-i pe ei de soarta cumplită pe care o aveau dar îşi menţin în acelaşi timp starea de împlinire şi fericire dată de apropierea lor de Dumnezeu.
Acela care resimte suferinţa ca suferinţă nu este nici desăvârşit, nici fără păcat. Când cineva trăieşte în Dumnezeu, suferinţa nu mai este pentru el nici suferinţă, nici nenorocire, ci o mare fericire, o beatitudine. Iată ce stă scris în Cartea Înţelepciunii: “Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu. Nebunilor li se pare că ei mor şi dispar, dar ei sunt în pace”, în desfătare şi fericire.
Necesitatea de a fi ispitit
Lipsit de tentaţii în drumul său spiritual, omul n-ar mai fi pus în gardă, ar fi frustrat de luptă şi de creşterea puterii pe care Dumnezeu o poate manifesta prin el, nu şi-ar conştientiza punctele vulnerabile şi niciodată nu le-ar putea depăşi. Obiectivarea nivelului său de conştiinţă care atrage diferitele tentaţii umple omul de un zel şi mai mare în împlinirea mereu mai intensă a practicii spirituale; aceasta incită puternic virtutea căci cu cât omul se simte mai slab, cu atât trebuie să se înarmeze cu forţa sau puterea de a învinge.
Sfântul Pavel spune că Dumnezeu îi “pedepseşte” pe cei pe care îi acceptă şi-i primeşte ca fii. Stă scris în Cartea Înţelepciunii că Dumnezeu îi încearcă şi-i ispiteşte pe cei drepţi, în acelaşi fel în care se încearcă aurul incandescent într-un furnal. Este semnul că regele sau prinţul are încredere într-un cavaler, atunci când îl trimite la luptă. Am văzut un senior care, după ce accepta pe cineva printre tovarăşii săi de arme, îl trimitea noaptea afară, îl ataca el însuşi şi se lupta cu el. Odată, puţin a lipsit să nu fie omorât de un om supus unei astfel de încercări şi, ca urmare, a avut o şi mai mare afecţiune pentru acel gentilom.
Lucrarea lăuntrică (a realităţii noastre divine)
Lucrarea lăuntrică a lui Dumnezeu în om nu poate fi tulburată sau frânată nici de timp, nici de spaţiu; în ea există ceva asemănător Lui. Există ceva lăuntric, înalt şi necreat, fără dimensiune şi fără înfăţişare, în care Tatăl Ceresc îşi pune pecetea: natura noastră esenţial divină; este cu neputinţă ca cineva să împiedice lucrarea interioară a virtuţii şi să pună o stavilă în calea lui Dumnezeu ce trece prin inima omului. Lucrarea divină străluceşte zi şi noapte. Ea îl slăveşte şi îl preamăreşte pe Dumnezeu.
Lucrarea lăuntrică în accepţiunea de efort al cunoaşterii de sine este permanent orientată spre bine şi constă în a-L iubi pe Dumnezeu "din toată inima, din tot sufletul şi cu toate puterile tale". Ea devine puternică prin practică şi bogată prin generozitatea sa. Ea depăşeşte suferinţa şi actul de a suferi.
Lucrarea lăuntrică este divină, este asemenea lui Dumnezeu şi, prin aceasta, revelează natura potenţial divină a omului.
Lucrarea interioară nu se poate închega şi nu poate exista nicăieri în altă parte decât în inimă, în inima lui Dumnezeu.
În ceea ce priveşte lucrarea exterioară, ea primeşte bunătatea divină cu ajutorul lucrării interioare, adusă şi răspândită printr-o coborâre a dumnezeirii.
Despre vid
Sfântul Augustin spune: “Fă-te un gol ca să fii umplut”. Tot ceea ce trebuie să primească şi să fie receptiv, trebuie în mod obligatoriu să fie golit. Iată de ce, cu cât mintea este mai deplin golită de orice reprezentări formale, cu atât ea poate primi mai din belşug ceea ce Dumnezeu dăruieşte, şi cu cât primeşte mai mult, cu atât mai mare este bucuria ei şi se uneşte cu ceea ce a primit. Astfel puterea superioară a sufletului îl poate primi doar pe Dumnezeu în îmbelşugare şi plenitudine. Această unire, acest flux şi această fericire nu se compară cu nici o fericire din această lume. Dacă stă în puterea ta să goleşti total cupa şi să o menţii golită de orice, chiar şi de aer, cupa îşi va uita natura şi golul o va purta către cer.
Despre posedarea lui Dumnezeu
Omul nu trebuie să se mulţumească doar cu un Dumnezeu pe care-l gândeşte, pentru că atunci când gândul dispare, dispare şi Dumnezeu.
Omul trebuie mai degrabă să-l posede pe Dumnezeu în esenţa sa, cu mult deasupra gândurilor omeneşti şi deasupra oricărei creaturi. Omul care îl posedă pe Dumnezeu în esenţa sa, îl găseşte pretutindeni şi, pentru el, Dumnezeu străluceşte în toate lucrurile, căci toate lucrurile au pentru el harul lui Dumnezeu şi el îi vede chipul în toate lucrurile. În el, Dumnezeu străluceşte tot timpul, în el se realizează o renunţare totală şi imaginea Dumnezeului său preaiubit şi prezent se întipăreşte în el. Omul trebuie să înveţe să pătrundă lucrurile şi, aflându-l pe Dumnezeu, să-l întipărească puternic în sine într-un mod esenţial, asemenea celui care învaţă să scrie şi care, pentru a dobândi această artă, trebuie să exerseze într-adevăr mult şi des, oricât de aridă şi dificilă ar fi pentru el această activitate. Mai întâi, el trebuie să-şi amintească fiecare literă şi s-o întipărească puternic în sine. Apoi, după ce posedă această artă, el se eliberează complet de imagine şi gândire, începând să scrie fără dificultate, în mod spontan. Tot astfel, şi omul trebuie să se pătrundă de prezenţa divină, să se formeze după forma Dumnezeului său preaiubit, în aşa fel încât prezenţa Sa să-l poată lumina fără nici un efort. Pentru început, omul are nevoie de o gândire şi de o pătrundere atentă, asemenea şcolarului pentru arta sa.
Cel care iubeşte cu înflăcărare şi cu toată puterea un lucru în aşa fel încât nu mai are plăcere, nici inimă pentru nimic altceva, se gândeşte numai la acel lucru; cu siguranţă, indiferent de ceea ce face, iubirea nu se stinge niciodată în el şi în toate lucrurile el regăseşte imaginea iubită şi aceasta este cu atât mai prezentă, cu cât iubirea sa devine mai puternică. Acest om nu caută odihna (decât în ceea ce iubeşte) şi nici o nelinişte nu-l tulbură. Acest om este mult plăcut lui Dumnezeu, căci toate lucrurile sunt pentru el mai divine decât pentru ceilalţi oameni.
Relaţia fiinţei (care aspiră spre Dumnezeu) cu lumea exterioară
Manifestările exterioare nu trebuie să fixeze o imagine permanentă care să-l facă pe om să uite de Dumnezeu. Aceasta se va produce atunci când inima este plină de Dumnezeu. Urmărind să atingă acest nivel, atunci când începătorul pe calea spirituală lucrează printre oameni, mai înainte de toate el trebuie să se înstăpânească puternic în Dumnezeu şi să-l fixeze ferm în inima sa, unindu-se cu el în toate preocupările, gândurile, voinţa şi puterea Sa, pentru ca nici o altă imagine să nu se mai poată forma în el.
Omul nu poate învăţa fugind de lucruri sau îndepărtându-se de exterior pentru a rămâne în singurătate; el trebuie să înveţe mai ales interiorizarea, indiferent lângă cine s-ar afla. El trebuie să înveţe să pătrundă lucrurile, aflându-l pe Dumnezeu. E nevoie de sârguinţă, de iubire, de o cunoaştere vie, adevărată, chibzuită a intenţiei Spiritului Suprem în legătură cu lucrurile şi oamenii. Cel care nu îl are pe Dumnezeu nu se simte bine nicăieri şi cu nimeni, dar cel care îl are cu adevărat pe Dumnezeu aproape, se simte bine oriunde şi cu oricine. Noi va trebui să folosim toate conjuncturile, oricare ar fi ele, acolo unde ne aflăm, indiferent de ce vedem sau auzim, oricât de străine şi nepotrivite le-am considera. În toate acţiunile sale şi în toate lucrurile, omul trebuie să-şi folosească vigilent raţiunea, să ia cunoştinţă de fiinţa sa interioară şi pretutindeni să-l găsească pe Dumnezeu în modul cel mai înalt posibil. “Fiţi ca acei care veghează tot timpul şi îşi aşteaptă stăpânul”. Cei care aşteaptă sunt vigilenţi şi vor să vadă de unde ar putea veni Cel pe care îl aşteaptă; ei privesc tot ceea ce se iveşte, oricât de străin li s-ar părea că este, ca să vadă dacă n-ar fi Acela. Tot astfel, adică în mod conştient, Dumnezeu trebuie căutat în toate lucrurile. Pentru aceasta trebuie să se depună tot zelul, orientând toate resursele şi puterile în căutarea şi împlinirea unirii cu Dumnezeu. Pentru cel care lucrează astfel, Dumnezeu străluceşte într-adevăr în lucrurile profane tot atât de limpede ca şi în cele divine. Aceasta nu înseamnă că omul ar trebui să facă el însuşi ceva profan sau necuviincios, ci că tot ceea ce vede sau aude în exterior, el întoarce spre Dumnezeu. Cel căruia Dumnezeu îi este în acest fel prezent în toate manifestările, care îşi domină şi îşi foloseşte în mod suprem raţiunea, cunoaşte adevărata pace şi posedă cu adevărat Împărăţia cerurilor.

Acesta este un nivel mai greu de atins care implică un nivel profund de trezire a sufletului. Aspirând cãtre atingerea acestui nivel (la care în mod spontan lumina spirituală a sufletului radiază şi sfinţeşte toate acţiunile noastre) putem porni în sens invers: dăruindu-ne în acţiune din tot sufletul, gândindu-ne că ceea ce facem este pentru Dumnezeu; astfel, acţiunea dăruită lui Dumnezeu începe să lucreze în sufletul nostru şi ne sfinţeşte.

Johhanes Eckhart(1260 - 1327)

Read more...

Despre Iubire

joi, 7 aprilie 2011


Acesta este cel mai mare secret al succesului dintre cele ce se pot spune in cuvinte. Un brat viguros poate sparge un scut si chiar sa ia viata cuiva, insa doar nevazuta putere a iubirii poate deschide inimile oamenilor; si pana cand nu voi stapani aceasta arta, nu voi fi mai mult decat un iubitor de maruntisuri. Voi face din iubire cea mai puternica arma si nici unul dintre cei pe care ii voi provoca, nu se va putea apara de forta ei.
Argumentele mele i-ar putea contrazice, vorbele mele i-ar putea face banuitori, chipul meu i-ar putea face sa ma suspecteze, totusi iubirea mea va topi toate inimile, ca un soare ale carui raze dezgheata pamantul inghetat.
Si cum voi face aceasta? De acum inainte, voi privi toate lucrurile cu iubire si ma voi naste din nou. Voi iubi soarele, pentru ca imi incalzeste corpul; voi iubi ploaia pentru ca imi curata spiritul; voi iubi lumina, pentru ca imi arata calea; voi iubi si intunericul, pentru ca imi arata stelele. Voi spune bun-venit fericirii, pentru ca ma face marinimoasa si voi indura tristetea, pentru ca-mi deschide sufletul. Voi aprecia recompensele, daca ele mi se cuvin; voi spune bun venit si piedicilor, pentru ca ele sunt cele care ma intaresc.
Imi voi lauda dusmanii si ei imi vor deveni prieteni; imi voi incuraja prietenii si ei imi vor deveni frati; voi cauta intotdeauna motive sa binecuvantez; niciodata nu-mi voi gasi scuze sa barfesc. Cand voi fi tentata sa critic, imi voi musca limba; cand voi merge la rugaciune, imi voi inalta vocea din toate puterile.
Voi iubi toti oamenii, pentru ca fiecare are calitati care merita admirate, chiar daca uneori ele sunt ascunse. Cu iubire, voi sfarama zidul de suspiciune si ura pe care l-au construit in jurul inimii lor si in loc voi construi poduri, astfel ca iubirea mea sa intre in sufletul lor.
Voi iubi pe cei cu vointa puternica, pentru ca ei ma pot inspira. Ii voi iubi pe cei care esueaza, pentru ca ei ma pot invata. Voi iubi regii, pentru maretia lor, ii voi iubi pe cei umili, pentru ca sunt divini. Ii voi iubi pe cei bogati, pentru singuratatea lor; ii voi iubi pe cei saraci, pentru simplitatea lor. Ii voi iubi pe cei tineri pentru increderea pe care o au; ii voi iubi pe cei batrani, pentru intelepciunea pe care o daruiesc. Ii voi iubi pe cei frumosi, pentru armonia lor. Ii voi iubi pe cei urati, pentru sufletul lor insetat de pace.
Voi intampina reactiile celorlalti cu iubire. Tot asa cum iubirea este arma care deschide sufletele oamenilor, ea este si scutul care respinge sagetile urii si sulitele furiei. Rautatea si descurajarea se vor izbi de noul meu scut si vor deveni mai blande decat ploaia de primavara. Scutul ma va proteja in mijlocul lumii si ma va sprijini cand voi fi singur.
Si cum ii voi intampina pe cei care ma vor infrunta? Intr-un singur fel: In liniste, rostind in sinele meu “Te iubesc”. Astfel spuse, in liniste, aceste cuvinte vor straluci in ochii mei, sprancenele se vor descreti, zambetul imi va reveni pe buze si vocea mea va deveni mai profunda; iar inima lor se va deschide. Si cine va fi acela care nu va primi ceea ce ofer eu, cand inima lui imi va simti dragostea?
Si ma voi iubi si pe mine insami. Atunci voi veghea orice intra in trupul, mintea si sufletul meu. Niciodata nu voi fi prea ingaduitoare cu dorintele trupului, ci mai degraba voi avea grija de el prin moderatie. Nu-i voi ingadui mintii mele sa fie atrasa in slabiciune sau in deznadejde, ci mai degraba o voi inalta catre cunoastere si intelepciune. Nu voi permite vreodata sufletului meu sa se complaca in multumiri desarte, ci mai degraba il voi hrani cu meditatie si rugaciune. Nu voi permite inimii mele sa devina mica si amara, ci o voi deschide tuturor, iar ea va
creste si va cuprinde intreg Pamantul.
De acum inainte voi iubi intreaga creatie. Din aceasta clipa voi arunca din mine orice ura, pentru ca nu am timp de ura, ci doar de iubire. Iubirea intensa cheama iubire. Nu este atat de important sa fii iubit, cat sa iubesti – cu toata iubirea si cu toata fiinta ta.
Astazi incep o viata noua! Fiindca fiecare zi e o noua viata pentru mine. Si imi fagaduiesc cu sfintenie ca nimic nu va intarzia cresterea noii mele vieti. Astazi incep o noua viata a iubirii. Voi merge cu fruntea sus printre oameni. Si stiu ca, atunci cand vreau cu adevarat ceva, intreg Universul conspira la realizarea visului meu.

Sursa:cartea(Cel mai vestit vanzator din lume - Og Mandino)

Read more...

Cele patru legaminte toltece ale iubirii

luni, 4 aprilie 2011


Fii impecabil in tot ceea ce spui

Vorbeste deschis, integru, exprimand doar ceea ce gandesti cu adevarat. Spune intotdeauna adevaratul si fereste-te sa folosesti cuvintele pentru a barfi, a defaima sau a-i barfi pe ceilalti. Nu vorbi urat cu tine insati si nu folosi cuvinte depreciative impotriva propriei persoane. Fa astfel incat acel cuvant pe care il folosesti sa serveasca adevarului si iubirii. Evita minciunile, promisiunile desarte, barfele. Chiar si fara sa constientizezi, ele pot produce rau celorlalti. Cuvintele au putere. Involuntar sau nu, ele pot rani. Sunt multe persoane care nici nu realizeaza ce forta negativa degaja atunci cand vorbesc agresiv, nechibzuit, fara sa gandeasca. “Cuvantul nostru este magie pura, iar folosirea lui gresita este magie neagra”, spune Miguel Ruiz in cartea sa “Cele patru legaminte”.

Spune-i unei persoane ca este incapabila sa iubeasca. Spune-i acest lucru in mod repetat. Va ajunge sa creada ca este incapabila sa iubeasca. Cuvintele tale pot produce rezonante in ceilalti, determinandu-i sa cada la invoiala cu ei insisi. Cuvintele negative duc la legaminte negative cu sine insusi sau cu ceilalti. Sau din contra. Spune-i unei persoane ca “poate”, ca este perfect capabila sa iubeasca. Spune-i acest lucru cu cea mai mare sinceritate, crezand in ceea ce spui, fara sa urmaresti un scop anume. Spune-i in mod repetat, iar probabilitatea de a crede in capacitatea sa de a iubi va creste considerabil. Cuvintele, constata Ruiz, trebuie sa fie utilizate in sensul bunelor intentii si al eticii. Acesta ne sfatuieste sa punem accent asupra pozitivitatii cuvantului, nu asupra negativitatii sau iritabilitatii pe care le poate exprima.

Nu considera nimic ca fiind personal

Pentru a intelege acest legamant trebuie sa intelegi ca oamenii nu sunt decat o reflexie a lor insisi, a comportamentului lor. Ceea ce fac si spun cei din jurul nostru reprezinta o proiectie a propriilor realitati. Ceea ce fac si spun alti nu este din cauza ta. Fiecare dintre noi are o modalitate unica de a privi lumea, fiecare dintre noi ii priveste pe ceilalti prin prisma propriilor prejudecati. Fereste-te sa crezi ca actiunile tale sunt cele care determina intotdeauna comportamentul celorlalti. Nu lua in considerare feedback-ul negativ pe care il primesti de la ceilalti in legatura cu propria persoana. Nicio opinie nu este exlusiv obiectiva. Nu considera opiniile si judecatile pe care ceilalti le emit despre tine si comportamentul tau ca fiind cele mai corecte si juste. Te expui voluntar suferintei Exista lucruri care tin de tine si pentru care suntem responsabili si lucruri care nu tin de noi si pentru care nu suntem responsabili.

Autoimunizarea impotriva negativitatii celorlalti nu este imposibila. Nu lua personal ceea ce spun si fac ceilalti daca aceste actiuni sau cuvinte iti produc nefericire inutila. Nu sunt despre tine, sunt despre ei insisi.

“Atunci cand ii privesti pe ceilalti oameni exact asa cum sunt, fara a interpreta nimic la modul personal, este imposibil sa fii ranit de ceea ce spun sau fac ei.” “Daca veti respecta acest legamant, veti putea calatori in jurul lumii cu inima complet deschisa si nimeni nu va va putea rani. Veti putea spune: „Te iubesc” fara frica de a fi ridiculizat sau respins. Veti putea cerc ceea ce aveti nevoie”. (Don Miguel Ruiz - "The four agreements")

Nu face presupuneri inutile

Aplicarea celui de-al treilea legamant te poate ajuta, intr-un mod simplu si necomplicat, sa iti transformi viata. Comunica clar cu ceilalti, exprima ceea ce vrei cu adevarat, fa-ti curaj pentru a adresa intrebati, dar nu te lasa prada presupunerilor inutile. Presupunerile pot da nastere neintelegerilor, conflictelor, sentimentelor de tristete, si chiar si suferintei. Presupunerile creeaza drama intr-un mod inutil. Nu presupune ca stii ceea ce gandesc ceilalti fara a verifica in prealabil. Nu trage concluzii gresite privitoare la comportamentul si actiunile celorlalti. In spatele comportamentului si opiniilor lor se pot afla motive diferite. Daca superiorul tau este irascibil si manios si se intampla ca privirea lui sa cada asupra ta nu inseamna ca este manios pe tine.

“Calea de a inceta sa mai facem presupuneri consta in a pune intrebari, in a comunica. Noi trebuie sa fim siguri ca felul in care comunicam este clar. Daca nu intelegeti ceva, intrebati. Aveti curajul sa puneti intrebari pana cand va clarificati complet, iar ulterior nu presupuneti ca stiti totul despre o anumita situatie data. Odata ce auziti raspunsul, nu va mai trebui sa faceti presupuneri, deoarece veti sti adevarul. (Don Miguel Ruiz - "The four agreements")

Fa intotdeauna ceea ce iti sta in putere

Indiferent de circumstante, fa intotdeauna ceea ce iti sta in putinta. Nimeni nu isi doreste regrete, pareri de rau, un “cum ar fi fost daca”, “oare as fi putut face mai mult” asa ca fa pur si simplu tot ceea ce tine de tine. ACTIONEAZA! Fa ceea ce poti ca sa iti poti spune mai tarziu “am facut tot ceea ce am putut”. Vei impiedica astfel aparitia proceselor de constiinta si autojudecare. Remuscarile vor fi disipate inainte de a se forma. Este adevarat ca potentialul nostru maxim nu este intotdeauna constant. Randamentul nostru maxim variaza in functie de dispozitie, de o serie de factori exterior, de starea de sanatate, etc. Cand esti sanatos spre exemplu, poti actiona la potentialul tau maxim. Nu se va intampla acelasi lucru si cand esti bolnav. Se intampla ca astazi sa nu fii in aceeasi forma maxima ca ieri. Este un lucru absolut normal. Nu ai cum sa fii intotdeauna in forma ta maxima. Circumstante necontrolabile intervin in planurile noastre. Lucrurile se intampla pur si simplu in jurul nostru. Decat sa te confrunti cu pareri de rau mai tarziu pentru ca nu ai facut ceea ce puteai, depune un efort cinstit pentru lucrurile care conteaza.

“Actiunea inseamna sa traiesti plenar. Inactivitatea este practic o contestare a vietii. Inactivitatea inseamna sa stai in fata televizorului in fiecare zi, ani si ani la rand, deoarece te temi sa fii viu si sa-ti asumi riscul de a exprima ceea ce esti cu adevarat. Exprimarea de sine inseamna a actiona.’


Don Miguel Ruiz - "The four agreements"

Read more...

Semnificatiile magice si sacre ale numarului 7

vineri, 1 aprilie 2011


Sapte este unul dintre numerele considerate magice de-a lungul istoriei omenirii care continua sa fascineze si astazi. Haideti sa descoperim impreuna curiozitatile legate de aceasta cifra si sa descoperim daca este sau nu cu adevarat norocoasa.

Exista o multime de 7 care ne inconjoara…

• exista 7 minuni ale lumii antice sunt: Marea Piramida de la Giza, Gradinile suspendate ale Semiramidei, Templul zeitei Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olimpia, Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos si Farul din Alexandria

• 7 minuni ale Evului Mediu: Colosseum-ul din Roma, Catacombele din Alexandria, Marele Zid Chinezesc, Stonehenge, Turnul din Pisa, Turnul de Portelan din Nanjing, Moscheea de la Hagia

• 7 minuni naturale ale lumii si anume: muntele Everest, cascada Victoria, Marele Canion, Marele Recif de Corali, Aurora Boreala, vulcanul Paricutin, portul Rio de Janeiro

• exista 7 continente (Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Asia, Antarctica, Australia sau Oceania) si 7 mari

• curcubeul are 7 culori

• cerul este impartit in 7: atmosfera, exosfera, lonosfera, termosfera, mezosfera, stratosfera si troposfera

• cele 7 pacate capitale sunt lacomia, desfraul, avaritia, invidia, mania, lenea, trufia

• cele sapte virtuti ale omului sunt smerenia, darnicia, bunatatea, rabdarea, modestia, abstinenta si sarguinta

• in Biblie se descriu cele 7 zile in care Dumnezeu a creat lumea

• grupul de 7 stele denumit “Pleiade” este singura constelatie cunoscuta in fiecare cultura de pe Pamant, actuala sau disparuta, datand de cel putin 40.000 de ani; in mitologia greaca, Pleiadele erau sase surori impreuna cu mama lor care au fost fugarite prin paduri de Orion Vanatorul pana ce Zeus s-a indurat de ele si le-a transformat in stele; aborigenii numesc aceasta constelatie “Wurunna” si o asociaza cu zeul vanatorii, iar amerindienii o cunosc sub numele de “Constelatia celor Sapte Fecioare” urmarite de un urs; Pleiadele se regasesc si in legendele aztecilor, ale incasilor, polinezienilor, chinezilor, hindusilor, africanilor, precum si la egipteni

• cobra de la Angkor Wat din Cambogia are 7 capete, copacul cosmic al samanilor are 7 ramuri si tot 7 sunt sferele sau treptele ceresti

• exista 7 zile ale saptamanii denumite dupa cei 7 zei romani care la randul lor au fost numiti dupa cele 7 planete ce se puteau observa cu ochiul liber

• 7 este considerat un numar norocos in mai multe culturi; de exemplu, in Japonia, mitologia vorbeste despre Cei Sapte Zei ai Norocului (Shichifukujin)

• in cultura chinezilor, numarul 7 este proeminent; de exemplu, a saptea zi dupa prima luna plina din an este Ziua Omului; aceasta zi este considerata ziua universala a tuturor fiintelor umane de pe planeta; de aceea fiecare chinez isi sarbatoreste ziua de nastere la data respectiva (nu inseamna totusi ca nu o sarbatoreste si in ziua calendaristica in care a aparut pe Pamant)

• traditia spune ca cine sparge o oglinda va avea 7 ani de ghinion

• se spune ca daca visezi cifra 7 iti vei intalni sufletul pereche

• cultura hindusa vedica sustine ca omul are 7 puncte energetice, chakrele

• vaca, un animal sacru in India, are 21 de nume - de trei ori cifra sapte

• Bushido sau “calea razboinicului” din cultura japoneza este un cod ce ajuta samuraii sa insuseasca 7 virtuti

• in legendele budiste se spune ca dupa ce s-a nascut, Buddha s-a ridicat in picioare si a facut 7 pasi

• consiliul suprem al babilonienilor se compunea din 7 zei, fiecare legat de un astru

• in folclorul irlandez, al 7-lea fiu al celui de-al 7-lea fiu are puteri magice; in folclorul romanesc, acesta este vampir

• in folclorul iranian, pisica are 7 si nu 9 vieti si isi poarta pisoii de sapte ori in sapte locuri diferite

• potrivit mai multor credinte, exista sapte trepte ale Raiului ce corespund celor sapte corpuri ceresti (Pamant, Soare si celelalte 5 planete ce se pot vedea cu ochiul liber); in iudaism, al saptelea Rai este denumit Araboth si este casa Tronului Gloriei care este pazit de cei sapte arhangheli

• la nuntile evreiesti, exista sapte zile de binecuvantari (Sheva Brachot)

• dintre multele denumiri pe care vechii evrei le aveau pentru Dumnezeu, cele sapte nume ale acestei Divinitati pe care scribii trebuiau sa se ingrijeasca sa le scrie corect erau: El, Elohim, Adonai, Yhwh (Yehova), Ehyeh-Asher-Ehyer, Shaddai si Zebaot

• templul lui Solomon avea 7 trepte

• Roma a fost construita pe sapte coline: Palatina, Capitolina, Quirinal, Viminal, Esquilina, Caelan, Aventina; Roma a fost de asemenea condusa, la inceput, de o linie de sapte imparati

• exista 7 perioade ale elementelor in tabelul chimic al lui Mendeleev

• 7 note muzicale

• 7 compusi principali ai celulei vii: apa, substante proteice, lipide, polizaharide, acizi nucleici ADN si ARN, molecule organice, saruri minerale

• 7 este neutru pe scara PH-ului; apa pura are PH-ul 7

• exista 7 stadii ale dezvoltarii umane: embrionul, fatul, sugarul, copilul, adolescentul, adultul, batranul

• marimea capului intra de 7 ori in inaltimea corpului

• dimensiunea ochiului este a 7-a parte din latimea totala a capului

• sunt 7 articulatii ale membrelor superioare

• potrivit studiilor stiintifice, 7 este numarul de ore pe care trebuie sa il doarma un om pe noapte

• in traditia hipocratica, numarul 7 guverneaza bolile corpului uman

• invataturile antice ne spun ca sufletul omului sau eu-l interior are 7 proprietati care sunt influentate de cele 7 planete; focul anima, pamantul ne ajuta sa simtim, apa ne da grai, aerul ne ajuta sa gustam, ceata sa vedem, florile ne dau auzul, iar vantul din sud mirosul; astfel, cele “sapte simturi antice” sunt mirosul, auzul, vederea, gustul, vorbirea, simtul tactil si miscarea

• gargaritele au 7 buline negre

• gatul majoritatii mamiferelor este format din 7 oase

• in scrierea limbilor araba si urdu, 7 are forma unui V; in scrierea telugu (ce s-a desprins din brahmi) este scris ca un S, insa invers, iar in gujarat seamana cu un 9 cu codita mai lunga

Cifra sapte include combinatia dintre numerele 3 si 4.

Despre 3 putem povesti la nesfarsit. In toate culturile lumii aceasta reprezinta esenta Divinitatii, a vietii insesi, a sufletului.

Numarul 4 este si el legat de numeroase culturi, in special cand vine vorba de topografie. Nordul, sudul, estul si vestul sunt principalele puncte ce nu numai ca pot fi gasite pe orice harta, dar poarta si diverse calitati ce variaza usor de la o civilizatie la alta:

Est – tinerete/primavara/inceput/zi

Sud – om tanar/fecioara/vara/fertilitate/caldura

Vest – maturitate/adult/toamna/apus/hibernare/introspectie

Nord – batran/intelepciune/iarna/perseverenta/putere/claritate

Zeitatile, animalele totemice, legendele, cantecele… toate componentele unei culturi se invart in jurul celor patru puncte cardinale.

Combinatia dintre 3 si 4 formeaza cifra 7. Ea este norocoasa deoarece combina ceea ce ne umple sufletul atat de bucurie, cat si de intelepciune cu tot ce ne inconjoara pe Pamant.


Sursa:Garbo.ro


''In credinţa creştină în evul mediu, cifra şapte simboliza liniştea, milostivirea şi pacea, aceasta era interpretată şapte fiind suma dintre cifrele trei (care reprezenta pe Dumenzeu) şi cifra patru (simbolul celor patru elemente, patru vânturi, sau cele patru puncte cardinale). Cifra apare frecvent în basme ca „Albă ca zăpada”, sau „Cele şapte minuni ale lumii”, „Cei şapte arhangheli”, „Zilele săptămânii”, „Facerea lumii”.

In numerologie, cifra şapte mai reprezinta:
-Cele 7 păcate de moarte (Avariţia, Invidia, Mânia, Aroganţa, Desfrâul, Beţia, Lenea)
-Cele 7 virtuţi (Dragostea, Credinţa, Tăria sufletească, Speranţa, Inteligenţa, Cumpătarea, Dreptatea)
-Cele şapte coline ale Romei (Aventin, Caelius, Capitoliu, Palatin, Viminal, Quirinal, Esquilin)
-Cei şapte regi legendari romani (Romulus, Abcus Martius, Numa Pompilius, Servius Tulius, Tullus Hostilius, Tarquinius Prisens, Tarquinius Superbus)
-Cele şapte minuni ale lumii antice (Piramidele, Colosul din Rodos, Templul din Ephesos, Grădinile Semiramidei, Statuia lui Zeus din Olimpia, Farul din Pharos, Mormântul din Halikarnas)
-Cei şapte înţelepţi din vechime (Bias, Solon, Chilon, Thales, Pittakos, Kleobulos, Periander)
-Cele şapte fiice ale lui Atlas (numite Pleiade)
-O săptămână este compusă din şapte zile
-Cele şapte note muzicale: do, re, mi, fa, sol, la, si
-Cele şapte culori ale curcubeului: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet
-Buburuza (gărgăriţa, lat. Coccinella septempunctata) are şapte puncte pe elitre
-Constelaţiile Carul Mare şi Carul Mic sunt formate din câte şapte stele
Dupa cum se stie, numarul sapte corespunde celor sapte zile ale saptamanii si celor sapte planete. Deasemenea el mai corespunde si celor sapte trepte ale desavarsirii, celor sapte sfere sau trepte ceresti, celor sapte petale ale trandafirului, celor sapte capete ale cobrei de la Angkor, celor sapte ramuri ale copacului cosmic si sacrificial al samanismului.

Creand lumea in sase zile, Dumnezeu se odihneste in cea de-a saptea si o transforma in zi sfanta. Odihna din ziua a saptea marcheaza un legamant intre Dumnezeu si om.

Saptele simbolizeaza desavarsirea lumii si implinirea vremii. Potrivit sfantului Augustin, el masoara timpul istoriei, timpul peregrinarii omului pe pamant. Daca Dumnezeu isi ia o zi de odihna, arata sfantul Augustin, el o face deoarece vrea sa se deosebeasca de creatie, sa fie independent de ea si sa-i ingaduie sa se odihneasca intru el.

Pe de alta parte, prin numarul sapte, care indica odihna, incetarea lucrului, omul insusi este chemat sa se intoarca spre Dumnezeu si sa se odihneasca intru el.

Numarul sapte este apare foarte des in Biblie: candelabrul cu sapte brate; cele sapte duhuri care se odihnesc; cele sapte ceruri unde stau cetele ceresti; Solomon a zidit templul in sapte ani.

Sapte este cheia Evangheliei dupa Ioan: sapte saptamani, sapte minuni, Hristos spune de sapte ori Eu sunt. Cifra sapte revine de patruzeci de ori in "Apocalipsa": sapte peceti, sapte trambite, sapte cupe, sapte vedenii etc. Cartea este alcatuita din serii de sapte. Aceste numar mai desemneaza aici si imaginea si implinirea unui rastimp (creatia in "Facerea"), a unei perioade, a unei ere, a unei faze, precum si implinirea harurilor daruite de Duhul Sfant Bisericii.

Numarul sapte in traditiile lumii

Numarul sapte apare, sub diverse forme si sensuri in multe traditii ale lumii.

La mayasi, ziua a saptea era sub semnul jaguarului, intruchipare a fortelor launtrice ale pamantului. Aceasta zi era plina de fast.

In Islam, sapte este un numar fast, un simbol al desavarsirii: se vorbeste de sapte ceruri, sapte taramuri, sapte diviziuni ale iadului, sapte porti.

Tatarii din Altai se mandresc cu sanctuarele lor de bastina, folosind expresia Tara mea cu sapte porti si apele mele.

Pentru turco-mongoli numarul sapte este un numar sacru si cosmic, dupa cum arata Jean-Paul Roux.

In Maroc, femeile sterpe isi infasoara cingatoarea de spate ori in jurul trunchiului anumitor copaci, apoi o agata de una din cele sapte funii legate de acestia.

In Siria, o fata care nu-si gaseste petitor exorcizeaza influentele rele care o impiedica sa se marite scaldandu-se in mare si lasand sa-i treaca pe deasupra capului sapte valuri. Podoabele femeii sunt in numar de sapte.

Pentru ca unui mort sa i se ierte pacatele, trebuie trase sapte linii peste mormantul lui. Dupa inmormantare, participantii se indeparteaza sapte pasi de mormant, apoi fac sapte pasi spre el. Se crede adesea ca sufletul mortului ramane in preajma mormantului vreme de sapte zile.

In India, traditia hindusa ii atribuie soarelui sapte raze: sase corespunzand directiilor spatiului, iar a saptea centrului. In stiinta Yoga se cunosc sapte centrii subtili de forta, numite "chakra". De asemeni, unele texte musulmane leaga cele sapte sensuri ezoterice ale Coranului de cei sapte centrii subtili ai omului.

Si in Africa, numarul sapte este un simbol al perfectiunii si al unitatii. La dogoni, saptele suma a numerelor patru (simbolul feminitatii) si trei (simbolulul barbatiei), reprezinta perfectiunea omeneasca.

Numarul sapte, suma a numerelor patru si trei, este semnul omului intreg, cuprinzand cele doua principii spirituale polar opuse. Sapte este semnul lumii complete, al creatiei incheiate, al cresterii naturii. El este si expresia Cuvantului Desavarsirii si deci al unitatii originare.

Numarul sapte, numarul omului desavarsit, al omului pe deplin realizat, este numarul ce corespunde androginului ermetic.

Magicul cifrei 7 poate fi dovedit si stiintific. Din punct de vedere matematic, sapte nu poate fi dedus nici ca produs, nici ca factor al cifrelor de la unu la zece. Deci sapte nu se obtine nici din impartirea, nici din inmultirea primelor zece numere. Este, dupa cum spuneau antecesorii nostri, „dumnezeiesc” – nu creeaza, nici nu poate fi creat. Din punct de vedere psihologic, cifra 7 are o pozitie mediana intre prea mult si prea putin. Se spune ca cele mai importante constructii ale omenirii care s-au bazat pe cifrele unu, doi sau trei au dispus de o paleta foarte redusa de posibilitati. Minunile lumii, daca ar fi depasit cifra zece, s-ar fi demonetizat. Zeci de constructii importante sunt posibile, dar nu si tot atatea minuni! Un far, o gradina suspedata, un templu, doua morminte si doua statui – cifra magica transforma aceste realizari arhitectonice in minuni ale creatiei umane. Pliniu scria despre ele in Secolul I d. Chr.: prin asemenea opere, fie oamenii devin zei, fie zeii devin oameni.
Enumerarea ar putea continua mult. Astazi, viata noastra se petrece intr-o saptamana, formata din sapte zile. Pana si al saptelea cer in care plutesc indragostitii isi are originea tot in antichitate. Filosofii Aristotel, profesorul lui Alexandru cel Mare, a introdus notiunea cam in anul 330 i. Chr. Bolta lumii era formata din sapte cercuri concentrice invizibile, pe care evoluau, in jurul Pamantului, Soarele, Luna si planetele. Dupa Aristotel, cel de al saptelea cer este cel care inconjoara lumea. Atotcuprinzator ca si iubirea!

Sursa:tpu.ro

Read more...

  © Blogger template Foam by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP