Calea luptătorului paşnic

joi, 28 aprilie 2011


"A-i acuza pe alţii de propria nefericire este semnul unei nevoi de educaţie.
A ne acuza pe noi înşine arată că am început propria educaţie.
A nu ne acuza nici pe noi înşine nici pe alţii arată că ne-am desăvârşit educaţia. "
Epictet


"Mă trezeam la sunetul ceasului şi de fiecare dată când el ticăia sonor pe cutia albastră. Aveam şase ani şi era ziua mea de naştere.

Mi-am lăsat pijamaua să cadă pe podea şi am aruncat-o sub pat, apoi am alegat jos pe scări.
Era ziua mea de naştere!

În câteva ore, prietenii mei vor sosi cu cadouri şi va fi un tort, îngheţată, şi multă distracţie!

După ce toate decoraţiunile pentru petrecere au fost făcute, au plecat cu toţii, iar eu m-am jucat cu jucăriile mele noi.

Eram plictisit, obosit, şi mă durea burta.

Am închis ochii şi am adormit.

Am văzut cum fiecare zi trecea ca şi cea din urmă: şcoală timp de o săptămână, apoi sfârşitul săptămânii, şcoală, sfârşit de săptămână, vară, toamnă, iarnă şi primăvară.

Au trecut anii şi nu după mulţi am devenit unul dintre cei mai bun gimnaşti din şcoala superioară din Los Angeles.

În sala de sport, viaţa era incitantă: în afara acesteia, viaţa era o deziluzie generală.

Într-o zi, antrenorul Harold Frey m-a chemat la Universitatea Berkeley, în California, şi mi-a oferit o bursă de studii la acea universitate.

Nu mi se părea că e momentul să mă duc pe coastă pentru o viaţă nouă.

M- am certat cu prietena mea din această cauză şi la sfârşit ne-am despărţit.

M-am simţit rău, dar m-am consolat cu proiectele universitare.

În curând eram sigur că viaţa mea va începe cu adevărat.

Anii universitari au zburat, bogaţi în victorii sportive.

M-am căsătorit cu noua mea prietenă, Susie.

Eram atât de ocupat cu antrenamentele, încât nu aveam mult timp şi energie pentru noua mea soţie.

În cele din urmă am participat la Olimpiadă, dar prestaţiile mele sportive nu au fost conform aşteptărilor.

M-am întors acasă şi am alunecat într-un relativ anonimat.

S-a născut fiica mea şi am început să simt responsabilitatea şi o presiune crescândă.

Am găsit un serviciu: vânzător de asigurări de viaţă, care-mi ocupa majoritatea zilelor şi nopţilor.

Nu aveam niciodată timp pentru familia mea.

În aproximativ un an, Susie şi eu eram deja separaţi, iar la final am obţinut divorţul.

Din nou de la capăt, am reflectat cu tristeţe.

Într-o zi, m-am privit în oglindă şi am realizat că trecuseră 40 de ani de la Olimpiadele mele.

Unde se dusese viaţa mea?

Cu ajutorul unui psihiatru, am depăşit dependenţa mea de alcool.

Aveam mulţi bani, case şi femei.

Dar acum nu mai aveam pe nimeni, eram singur.

Zăceam pe pat, era noapte şi m-am întrebat unde era familia mea; trecuseră ani de când îi văzusem ultima dată.

M-am întrebat ce mai face Susie şi ce mai fac prietenii mei din zilele mele bune.

Acum îmi petreceam zilele aşezat pe fotoliul meu preferat, cu un pahar de vin în mână, privind la tv şi gândindu-mă la vremurile trecute.

Îi observam pe copiii care se jucau în faţa casei mele.

Presupuneam că am trăit o viaţă fericită.

Obţinusem tot ceea ce îmi dorisem; atunci de ce nu eram fericit?

Şedeam singur. Părea că stătusem singur toată viaţa mea.

Mi-am îndreptat spatele în fotoliul meu, am respirat, iar apoi am strigat în mintea mea foarte tare:

- Dumnezeule, m-ai blestemat!

De ce căsătoria mea s-a stricat?

Cum aş fi putut face lucrurile altfel?

În ce mod aş fi putut să trăiesc?

Dintr-odată am simţit o frică teribilă şi devoratoare, cea mai rea din viaţa mea de până atunci.

Era oare posibil să fi pierdut ceva foarte important, ceva transcendental, ceva care ar fi făcut ca viaţa mea să fie diferită?

- Nu, imposibil, mi-am spus eu.

Am enumerat cu voce tare toate succesele mele, dar frica încă persista.

M-am ridicat lent, am privit în jos spre oraş din balconul casei mele de pe colină şi m-am minunat:

Unde trecuse viaţa mea?

Ce sens au avut toate acestea?

Am început să tremur şi obrajii mi s-au albit.

Apoi corpul meu a devenit ca de gheaţă.

Am căzut pe spate, capul mi-a căzut în faţă, inima nu îmi mai bătea.

Au apărut lumini pe care nu le mai văzusem până atunci şi sunete pe care nu le mai auzisem.

Viziunile mele fluctuau.

În final, toate viziunile şi sunetele s-au transformat într-un punct luminos, apoi au dispărut.

Găsisem pacea, dar o pace pe care nu o mai cunoscusem până atunci. "


Dan Millman
"Calea luptătorului paşnic"

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © Blogger template Foam by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP