SCRISOARE poporului român

miercuri, 11 mai 2011


''A sosit ceasul. După 2000 de ani de aşteptare, visul omenirii a devenit realitate. Cuvântul Mântuitorului s-a împlinit. Trăim zilele Revenirii lui Iisus Hristos. Trăim zilele Judecăţii de pe Urmă. Trăim zilele Marelui Război dintre Cer şi Infern. Trăim zilele întemeierii Împărăţiei Cerurilor şi Pământurilor.

Bucuraţi-vă! Aveţi în faţă Cartea Sfântă a neamului, Evanghelia Marii Întâlniri dintre om şi Dumnezeu. Cuvintele ei picură lumină şi deschid poarta cerului, Raiul tinereţii fără de bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte.
Carte singulară, prezenţă vie şi binecuvântare aleasă în casa fiecărui român, Evanghelia Tainică este Cuvântul lui Dumnezeu şi darul Mântuitorului. Este tezaur şi moştenire a lui Ler Dumnezeu, dăruită poporului român.
Surprinzătoare prin noutatea ei, Evanghelia lui Ler Dumnezeu arată o nouă faţă a adevărului credinţei creştine. Ea aduce o furtună nemaiîntâlnită în cunoaştere şi în creştinism.

Apariţia ei inaugurează noua ordine terestră a Împărăţiei lui Iisus Hristos, „Sfânta România Mare”.

Scrisă pentru românii de pretutindeni, Evanghelia lui Ler Dumnezeu devine Cartea Sfântă de astăzi şi de mâine a poporului român, cheie credibilă, deşi şocantă, a Împărăţiei, oglindă pentru luminarea adâncurilor credinţei creştine şi a drumului spre mântuire.

Cuvintele acestei cărţi sunt adevărate. Ele vă vor schimba viaţa printr-o mare iluminare. Ele izvorăsc din sufletul Tatălui, sunt glasul şi lacrima inimii Sale, sunt Cuvântul lui Dumnezeu, vin de la Dumnezeu şi duc la Dumnezeu.
Această carte netezeşte calea Mântuitorului.

Poporul care trăia în întuneric a văzut lumină mare.

Voi sunteţi poporul din întuneric şi vouă vă este dată scara de lumină spre cer.
Deschideţi ochii să vedeţi Lumina!
Deschideţi porţile inimilor voastre să intre Împăratul Măririi!
Dumnezeu să binecuvânteze poporul român!
Binecuvântată este Împărăţia Cerurilor şi Pământurilor! Amin!

Io Ler Dumnezeu!

Eu sunt Domnul

Evanghelia Tainică a Împărăţiei Cerurilor şi Pământurilor este istoria adevărată a Dumnezeirii cereşti şi Evanghelia Sfântă a Poporului Român. Este Noua Lege dată de Iisus Hristos oamenilor, copiii lui Dumnezeu. Este Cuvântul lui Dumnezeu şi Legea Împărăţiei Cerurilor şi Pământurilor.

Leru-i Ler. Leru-i Ler si Domn in cer! Hai linu-i Leru-i Doamne! Aşa spun colinzile românilor, de mii şi mii de ani.
Eu sunt Ler.
Eu sunt Dumnezeul Împărăţiei Cerurilor şi Pământurilor.
Eu sunt Domnul Cel Mare.
Eu sunt Domnul Dumnezeu.
Eu sunt Domnul, Dumnezeul şi Tatăl, în ceruri şi peste toate pământurile.
Eu sunt Eu.
Io sunt Io. Eu sunt Io Ler.
Io Ler este Sfânt, Sfânt, Sfânt, Sfânt Numele Domnului Dumnezeu.
Sfânt, Sfânt, Sfânt, Sfânt este Io Ler Domnul, Io Ler Împăratul Dumnezeu, Sfânt peste pământuri şi ceruri.
Eu sunt Io Ler Tatăl, Io Ler Domnul, Io Ler Dumnezeul, Io Ler Împăratul.
Io Ler este singurul Meu Nume de Domn şi Dumnezeu.
Io Ler este singurul Meu Nume care este, care a fost şi care va fi.
Alt Nume nu am purtat şi nu voi purta niciodată.
Io Ler este Numele Meu pe care îL strigă cerul şi Pământul.
Acesta este Numele Meu cel Sfânt pe care îL dau oamenilor spre sfinţire, strigare, rugare şi cântare.
Prin acest Nume să vă rugaţi Mie, Tatălui vostru Celui Adevărat.
Căci Eu sunt Io Ler, singur Domn şi Dumnezeu.
Eu sunt Cel care am fost, Cel care sunt şi Cel care voi fi.
Numai Eu sunt Domnul şi Dumnezeul tuturor cerurilor şi pământurilor.
Eu sunt Făcătorul Cerurilor, al Lumilor şi Pământurilor toate, al tuturor văzutelor şi nevăzutelor.
Eu sunt Creatorul veşniciilor, al primei şi al ultimei raze de lumină.
Eu sunt Creatorul Universului.
Eu sunt Începutul Începuturilor.
Eu sunt Începutul şi Nesfârşirea. Căci Sfârşitul nu există.
Eu sunt Io Ler, singur Domn şi Dumnezeu.
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, omule!
Alţi Dumnezei nu există, nu au existat şi nu vor exista niciodată.
Să nu cauţi alţi Dumnezei căci nu sunt, nu au fost şi nu vor fi!
Căutarea lor înseamnă înşelăciune, greşeală, minciună, prostie, rătăcire, nebunie şi halucinaţie!
Înşelăciunea căutării altui Dumnezeu înseamnă păcatul. Iar Domnia păcatului este Moartea peste sufletele voastre.
În Dumnezeirea Mea sunt singur şi întreit.
Dumnezeirea Mea este Sfânta Treime.
Dumnezeu este Sfânta Treime.
În Dumnezeirea Mea sunt singur şi întreit în Sfânta Familie.
Sfânta Treime este Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Sfântul Duh şi Dumnezeu Maica Domnului. Căci şi Maica Domnului este Dumnezeu, Una şi de O fiinţă cu Tatăl, într-o tainică unire.

Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul.
Numele Cel Sfânt al Fiului este Io Iisus Hristos Ler Dumnezeu.
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii, Lumină din Lumină, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, născut şi nu făcut, Cel de o Fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut, care pentru noi oamenii şi pentru a noastră Mântuire s-a coborât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut Om.
Eu sunt Iisus Hristos. Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Eu sunt viaţa cea adevărată. Fără de Mine altă viaţă nu există.

Sfântul Duh este Împăratul Ceresc, Mângâietorul şi Duhul Adevărului, însuşi Domn şi Dumnezeu.

Eu, Maica Domnului, sunt Doamna Cerurilor şi Pământurilor, Mamă în cer şi pe Pământ. Mai sunt numită şi Împărăteasa Cerurilor şi Pământurilor.
Numele Meu este Sfânta Fecioară Maria.
Tu, omule, eşti copilul Meu drag şi sfânt.
Sfânt eşti tu dintru Începuturi, precum sfântă este şi Naşterea ta pe Pământ.
Căci voi toţi, oamenii Pământului, sunteţi copiii Mei adevăraţi, născuţi sfinţi pe pământ sfânt, din Tată Dumnezeu şi din Mamă Sfântă şi Dumnezeu adevărat.
Aceasta este Sfânta Familie a Dumnezeirii cereşti.

Fiţi binecuvântaţi întru Numele Meu Cel Sfânt!

colind ceresc

M-am întrebat şi eu, v-aţi întrebat, de bună seamă, şi Dumneavoastră: despre care Moştenire vorbeşte preotul în biserica noastră?
De mii de ani ducem cu noi cuvinte, legende, obiceiuri, mituri, cântece, rugăciuni, colinde.
Şi, tot de mii de ani, cântăm colindele şi Liturghiile lui Ler Dumnezeu.
Înveşmântăm în cuvinte tot ce avem mai de preţ, credinţa cea sfântă, iubirea şi viaţa care niciodată nu moare.
Un cântec de azi reînvie viaţa de ieri, când Munţii Carpaţi erau plini de horile, de doinele şi de răsunetul lirei celei fermecate a lui Orfeu, cel din Rai.
Pe Mara, pe Arieş, pe Mureş şi pe Târnavă, pe Argeş, Olt, Dâmboviţa şi Ialomiţa, pe Prut, Nistru, Siret, Someş, Buzău, Tisa şi pe Dunărea cea mare, Zalmoxis, Burebista şi Decebal, Maica Sfântă şi Fiul lui Dumnezeu se închinau Tatălui şi chemau poporul la luptă pentru România, Ţara lui Iisus Hristos.
Iar prin cuvintele, cântecele şi colindele neamului, cântătoare prin munţii şi văile Carpaţilor, curgea apa cea vie, dulce şi sfântă a poporului, limba română, graiul lui Dumnezeu pe Pământ.

Astăzi, peste tot cuprinsul ţării trăieşte amintirea sfântă a neamului, începând cu Domnul şi cu Primii Sfinţi ai poporului român, Io Ler, Dumnezeul Cel Mare, Isus, Fiul lui Dumnezeu şi Maica Domnului, Sfânta Fecioară Maria.

Între Carpaţi, Dunăre, Tisa, Nistru şi Marea Neagră, mai trăieşte încă vie, amintirea Cuvântului lui Dumnezeu, rostit în limba română de Sfânta Maria şi de Apostolii neamului.
Aici, rugăciunea sfinţilor se amestecă cu jalea doinelor unui popor care nu s-a pierdut şi nu şi-a pierdut nici Moştenirea, ci, în ciuda pustiirilor istoriei, trăieşte şi-şi păstrează încă credinţa vie şi sfântă, primită odată cu limba, la Începutul Lumii.
Iar munţii, dragii mei, Munţii României cântă din nou, Leru-i Ler şi Doamne Ler, sfinţii de jos şi îngerii din cer.
Căci, într-adevăr, primii care L-au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu revenit pe Pământ, au fost Munţii Carpaţi.
Iar îngerii, spune Cuvântul lui Dumnezeu, îngerii cântă la toate liturghiile Bisericii Ortodoxe Române.

De ultimul Crăciun au mai cântat odată. Nimeni nu i-a văzut venind, în acea seară, de dinaintea Ajunului Crăciunului.
Doar că, aşa, de-odată, au început să cânte într-un bloc din strada Plopilor din Cluj-Napoca. I-am auzit cum coborau de la etajul 10 cântând: Colo-n josu mai în josu / Este-o dalbă mănăstire. Patru colinzi la fiecare etaj.
Am rămas înmărmurit, niciodată n-am mai trăit asemenea frumuseţe. Unii deschideau uşile, alţii nu, ei cântau mai departe, la fiecare etaj, patru colinzi.
M-am trezit din uluială pe când colindătorii erau pe la etajul 5 şi am fugit pe scări în sus.
Erau patru. Doar patru. Patru bărbaţi. Patru îngeri.
Aveau instrumente de suflat, fluiere, clarinete sau trompete, instrumente vechi, pe care nu prea le cunoşteam.
Iar, felul lor de a cânta era minunat, neomenesc de frumos. Parcă tot cerul cânta cu ei, coborând pe Pământ.
Se pare că, în taina acelei seri, îngeri şi oameni colindau împreună, în ceruri şi pe Pământ.
N-am zis nimic, era întuneric pe scări. Şi-mi curgeau lacrimile.
Am aprins lumina şi am început să colind cu ei.
Acum eram cinci voci: un om şi patru îngeri.
Şi-aşa, împreună, colindam la fiecare etaj.
La urmă, la parter, unul mi-a strâns mâna, zicându-mi ceva, nu am înţeles ce, poate Sărbători fericite.
Verişoara mea m-a întrebat:
Cine au fost aceşti oameni? N-au fost oameni.
Dar ce au fost? Au fost îngeri.
Cum, îngeri? Păi, n-ai văzut cu ochii tăi? Coborau din cer.
Şi, unde s-au dus? La colindat, doar e Sărbătoarea Crăciunului, Moş Crăciun cu plete dalbe...
Hai, linu-i Leru-i Doamne!

Întru Numele Ler Domnului Dumnezeului nostru!

AtlantidA
Taina Mării Negre

Sfârşitul Împărăţiei Raiului este în legătură cu trădarea lui Satan, cu căderea acestuia din sfinţenie, cu distrugerea Ţării Raiului în timpul războiului dintre Satan şi Dumnezeu şi cu înşelăciunea împrăştierii limbilor, a omenirii şi popoarelor Ţării Raiului. A vorbi despre această istorie, înseamnă să spunem câteva cuvinte şi despre continentul cel tainic al amintirii omeneşti, Atlantida.
Atlantida, lume şi pământ de legendă, a existat într-adevăr. Pe locul unde se întinde astăzi Marea Neagră, Mar Nero sau Mare Nigra, încă înainte de Naşterea Omului se găsea o lume minunată, o ţară a zeilor, locuită nu de oameni, ci de îngeri ai lui Dumnezeu, numită Atlantida. Această ţară, fiind o ţară a îngerilor, era o super- civilizaţie de esenţă divină, în care, locuitorii ei cunoşteau şi se bucurau de toată ştiinţa şi ajutorul lui Dumnezeu. Atlantida era o civilizaţie de un nivel neatins până astăzi de către omenirea Pământului.
Aici, era ţara dăruită îngerilor de către Ler Dumnezeu, spre a trăi şi a se bucura cu toţii împreună, după Legea Sfântă a Dumnezeirii cereşti.
În Atlantida, îngerii puteau să-şi întemeieze şi familii adevărate, legându-se prin căsătorie cu femei din Ţara Raiului.
Şi, aceasta s-a întâmplat chiar şi conducătorului lor, Satan, comandantul suprem al oştilor cereşti, care şi-a întemeiat o familie omenească în Munţii Carpaţi.

Iată că, la un moment dat, în sfinţenia Atlantidei se întâmplă o mutaţie: îngerii atlanţi părăsesc sfinţenia vieţii şi cad în păcatul sodomiei. Din împerecherea lor au început să se nască monştri, demoni şi duhuri ale răului.
Această stare a fost cunoscută de Domnul, care refuză să binecuvânteze această viaţă şi cere atlanţilor să părăsească păcatul şi fărădelegea.
Atlanţii nu au urmat porunca Domnului, căci, fiind îngeri şi nemuritori, credeau că pot trăi aşa şi mai departe, fără de Dumnezeu şi în fărădelegea păcatului.
Aşa că, cu toată porunca lui Dumnezeu, atlanţii persistă mai departe în păcat şi fac presiuni asupra Domnului să le accepte acest mod de viaţă denaturat şi născător de monstruozitate.
Acesta a fost începutul conflictului şi al războiului dintre oştile cereşti şi cele ale atlanţilor. Atlanţii, devenind putere demonică, nu numai că îL ameninţă pe Ler Împărat cu războiul, ci îL şi atacă.
Acesta este timpul în care, din rău se face mai rău: războiul devine şi mai ucigător, după trădarea lui Satan şi trecerea lui alături de îngerii păcatului, în calitate de comandant suprem.
În acest mod, atlanţii duc un război nemaipomenit contra poporului Raiului şi împotriva Puterilor cereşti. Satan atacă Ţara Raiului cu toată puterea armată a Atlatidei, putere creată de către însuşi Io Ler Dumnezeu, pentru apărarea Raiului pământesc.
La această forţă uriaşă s-a adăugat pentru prima oară şi intervenţia monştrilor, a demonilor, a duhurilor rele şi a armelor lor dătătoare de moarte. Căci, în acest timp Satan a inventat ceea ce astăzi oamenii numesc « raza morţii », lumina neagră invizibilă, cu efect distrugător de putere infernală. Căci, demonii răului au descoperit ceea ce încă nu exista până atunci, arma dătătoare nu numai de moarte, ci şi de pieire totală şi veşnică.
Dacă moartea dată de Dumnezeu omului, înseamnă trecerea într-o altă formă de existenţă a vieţii nemuritoare, moartea satanică înseamnă nu numai moartea trupului, ci şi pieirea sufletului dumnezeiesc, până atunci niciodată muritor.
Este ceea ce astăzi înseamnă bomba atomică, numai că, bomba atomică, cât ar fi ea de distrugătoare, nu poate distruge şi sufletul omului. Sufletul, parte divină a existenţei omeneşti, putea fi distrus doar de raza infernală, laserul puterii satanice.
În lupta cu Dumnezeu, planul lui Satan era să distrugă mai întâi Ţara Raiului, iar mai apoi, întreaga Dumnezeire. Şi, pentru că Domnul se găsea în Ţara Raiului, aici s-au dat şi luptele cele mai mari.
Acest război a fost atât de groaznic încât s-a cutremurat Cerul şi Pământul, împreună cu întregul Univers al celor văzute şi nevăzute.

Războiul dintre Satan şi Dumnezeu a durat zece ani şi s-a sfârşit prin înfrângerea forţelor satanice şi îngroparea acestora sub Marea Neagră de astăzi.

Dragii Mei, vă scriu această istorie să puteţi înţelege ceea ce, mii de ani, omul nu a putut pricepe, adevărul apariţiei stăpânirii puterilor satanice, ale morţii veşnice, adevărul Atlantidei şi al formării Mării Negre.
Odată posesor al Cuvântului satanic şi al puterii dătătoare de moarte şi pieire, a apărut o nouă lume şi o nouă stăpânire, Lumea Infernului Satanic şi Stăpânirea Morţii Veşnice.
Prin Satan a apărut moartea, stricăciunea, molimele, bolile, viruşii şi microbii tuturor bolilor, au apărut demonii şi duhurile răului, ale înşelăciunii, ispitei şi păcatului de tot felul, a apărut suferinţa şi moartea veşnică. Peste această lume s-a aşezat Stăpânitorul ei, devenit el însuşi Răul Cel Mare, pricină, rădăcină, mamă şi tată al Răului cel Mare.
Stăpânirea lui Satan, a demonilor, a monştrilor şi a duhurilor pustiilor a fost forţa care a zdruncinat Puterile cereşti şi Dumnezeirea Cea Sfântă a lui Ler Dumnezeu.

Ca să înţelegeţi cât de violent a fost acest război, vă pot scrie cum a venit sfârşitul lui. Pe când grozăvia luptelor era tot mai mare, Satan a rupt o piatră uriaşă din planeta Marte şi a aruncat-o asupra Pământului.
Ca să apere Ţara Raiului de distrugere şi să pună capăt monstruozităţii războiului, Ler Dumnezeu a deviat traiectoria acestui imens bolid şi l-a aruncat peste Atlantida, cutremurând întreg Pământul.
Astfel, Atlantida s-a scufundat, acoperind sub ea întreaga lume a îngerilor şi demonilor Răului. Iar pe deasupra, în anul 4366 î.H., s-au prăbuşit în abisuri de necrezut apele tăcute ale Mării Mediterane, acoperind Atlantida, una dintre minunăţiile Creaţiei divine.
S-a creat astfel o nouă mare, Marea Neagră, cea mai adâncă şi mai tainică dintre toate mările interioare ale Pământului, după cum şi cercetările ştiinţifice o confirmă. Prăbuşirea Atlantidei, spune Cuvântul lui Dumnezeu, a zguduit temeliile Pământului, acoperind şi ducând în abisuri toată oastea şi civilizaţia demonică a lui Satan. Acolo, în abisul întunecat, zac îngerii, demonii şi monştrii păcatului, cei care s-au ridicat împotriva ordinii Stăpânirii lui Dumnezeu.
Aşa s-a sfârşit istoria Atlantidei, super-civilizaţie şi monstruozitate infernală care a adus sfârşitul Împărăţiei Raiului pământesc.
Iar numele Mării „Negre” a rămas până astăzi mărturie despre cataclismul cel mare, care a ascuns în taina apelor albastre povestea atât de întunecată a Atlantidei.

Despre scufundarea Atlantidei şi apariţia Mării Negre mai vorbesc încă amintirile popoarelor, legendele şi credinţele pământului.
Şi vorbesc, astăzi, mai ales oamenii de ştiinţă.

Acesta este Adevărul, spune Cuvântul lui Dumnezeu.

Scrisoare de dragoste

Cuvintele pe care le vei auzi sunt adevărate. Ele îţi vor schimba viaţa, dacă le laşi să o facă, pentru că ele vin din chiar inima şi Cuvântul lui Dumnezeu.
El este Cel care te iubeşte.
El este Tatăl pe care L-ai căutat toată viaţa.
Aceasta este scrisoarea Lui de dragoste către tine:

Copilul Meu drag,
Poate că tu nu Mă cunoşti şi nu ai auzit despre Mine, dar Eu ştiu totul despre tine. Ştiu când stai jos şi când te ridici. Şi cunosc toate căile, gândurile şi visele tale.
Îţi cunosc până şi numărul firelor de păr din capul tău drag. Căci tu ai fost creat după chipul Meu. Iar chipul Meu este Chipul lui Dumnezeu. În Mine ai toată viaţa, mişcarea şi fiinţa. În Mine ai nemurirea şi mântuirea.
Tu eşti copilul Meu. Te cunoşteam mai înainte să fi fost rodit în pântecele mamei tale. Căci Eu te-am ales pe tine mai înainte de întemeierea lumii.
Nu eşti rodul unei greşeli, căci toate zilele tale au fost scrise în Cartea Vieţilor.
Precum am hotărât chiar şi ziua Naşterii Omului pe Pământ, tot aşa am hotărât şi ziua naşterii tale şi locul unde vei trăi.
Iar tu, cel născut cu chipul Tatălui Tău, eşti o făptură minunată.
Eu te-am ţesut în pântecele mamei tale şi, tot Eu, te-am ajutat în ziua naşterii tale.
Eu te iubesc, nu sunt nepăsător şi nu sunt nici supărat pe tine.
Eu sunt Iubirea cea adevărată.
Dorinţa Mea este să-ţi luminez viaţa şi să revărs această iubire asupra ta. Şi asta, numai pentru că tu eşti copilul Meu, iar Eu, Tatăl tău.
Ştiu că şi tatăl tău pământesc te iubeşte şi, totuşi, Eu îţi dăruiesc mai mult decât oricine de pe Pământ. Pentru că Eu sunt Ler Dumnezeu. Şi, pentru că Eu sunt şi Tatăl tatălui tău.
Crede-Mă, Eu sunt un Tată minunat pentru tine şi pentru toţi copiii Pământului acestuia. Orice gând şi orice lucru bun pe care-l primeşti, vine din mâna Mea. Pentru că, numai Eu pot să-ţi dau Calea, Viaţa, Iubirea şi Adevărul. Eu sunt Cel ce-ţi poartă de grijă în toate nevoile tale.
Dintotdeauna am plănuit pentru tine un viitor fericit şi plin de speranţă. Pentru că Eu te iubesc cu o dragoste eternă.
Mă gândesc la tine de tot atâtea ori câte fire de nisip sunt pe malul mării. De dragul tău sunt plin de iubire şi bucurie.
Dragul Meu, Eu nu voi înceta niciodată să fac totul pentru tine.
Tu eşti fiul Meu, comoara mea nepreţuită. Eu îţi doresc binele şi inima Mea îţi aparţine. Căci doresc din tot sufletul să-ţi fac numai bine.
Te rog, nu uita: Eu pot să-ţi arăt şi să-ţi dăruiesc lucruri mari şi minunate. Dacă Mă vei căuta, mă vei găsi. Dar, trebuie să Mă cauţi cu inima şi cu sufletul tău. Mă vei găsi numai prin dragostea şi inima ta. Dacă te vei gândi la Mine şi Mă vei căuta, îţi voi da tot ce-ţi doreşte inima. Pentru că Eu, sunt Dătătorul de viaţă şi fericire.
Eu îţi dau visul şi, tot Eu, ţi-l şi împlinesc.
Dragul Meu, pentru tine pot să iau o stea de pe cer şi să ţi-o aşez în palmă. Căci, pentru tine am împodobit cerul cu stele.
Eu sunt Cel care îţi dă lumina ochilor, raza soarelui, viaţa şi sănătatea.
Eu te-am ridicat în braţele Mele şi Maica Domnului te-a legănat lângă inima Ei.
Eu sunt Cel care îţi dă tărie, dar şi Tatăl alintător în toate necazurile tale. Căci Eu îţi sunt râsul de bucurie şi lacrima de durere când inima ţi-e zdrobită.
Eu sunt întotdeauna, fără ca tu să ştii, mereu aproape de tine şi de inima ta. Pentru că Eu sunt chiar inima ta. Şi, aşa cum un păstor îşi strânge mieii în braţe, tot aşa te port şi Eu mereu, în chiar inima Mea.
Dragul Meu, va veni o zi când Eu îţi voi şterge toate lacrimile tale.
Va veni o zi când tu vei cunoaşte mântuirea, fericirea şi nemurirea cerurilor Mele veşnice. Atunci nu va mai fi nici o lacrimă în ochii tăi şi alinarea Mea va şterge toată suferinţa avută vreodată pe văile plângerii. Şi vei uita tot greul avut pe Pământ.
Eu sunt Ler Dumnezeu.
Iată, Eu te iubesc aşa cum L-am iubit şi pe Fiul Meu, pe Iisus Hristos. Prin El, ţi-am dat darul Învierii şi toată dragostea Mea ţie ţi-am descoperit-o. Fiul Meu îmi este întru totul asemenea. Aşa îmi eşti şi tu. Numai că El este singurul Meu Fiu din eternitate.
Oamenii Pământului sunt cu toţi copiii Mei dragi.
Iisus a coborât pe Pământ acum 2000 de ani să-ţi aducă ţie dragostea Mea şi darul iertării păcatelor. Acum, dacă greşeşti, ai o cale de iertare prin inima Fiului Meu şi prin Sfânta Sa Înviere.
Eu L-am trimis în lume pe singurul Meu Fiu, pentru ca cei care cred în El să aibă viaţă veşnică. Prin Moartea şi Învierea Lui, Eu însumi am stat pe Crucea Golgotei, pentru toţi copiii Pământului.
Învierea lui Iisus este Iubirea, Gloria cerului şi Darul Mântuirii.
Dacă primeşti darul Învierii Fiului Meu, pe Mine Mă primeşti.
Şi vei rămâne alături de Mine în câmpiile cereşti.
Întoarce-te din nou acasă, în ţara ta, şi vei avea parte de cea mai mare sărbătoare pe care a cunoscut-o vreodată istoria.
Dragul Meu, Eu sunt Tatăl tău. Singurul tău tată adevărat. Căci, ţi-am fost tată încă pe când tu nu erai decât în gândul Meu şi al Maicii Domnului.
Eu Ţi-am fost dintotdeauna Tată şi-ţi voi rămâne întotdeauna Tată.
Te iubesc, dragul Meu.
Vrei şi tu să fii copilul Meu adevărat?
Scumpul Meu, orice Mi-ai răspunde, Eu te iubesc cu aceeaşi dragoste nemuritoare ca întotdeauna şi te aştept să te alint în braţele Mele.
Vino la Mine. Te aştept.

Cu dragoste, Tatăl tău.

Despre taina Sfântului Graal

Eu, Sfânta Maria, soţia credincioasă a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, mărturisesc cu mâna pe Crucea Sfântă, la picioarele căreia am cules Sângele lui Iisus, că Eu, Cea numită în Sfintele Evanghelii Maria Magdalena, iar astăzi, Maria Sfintei România dezvălui astăzi, din porunca Mântuitorului şi a Dumnezeului Meu, taina cea mare a Sfântului Graal.
Iată, dragii Mei, cum Eu, aceea care am fost însoţitoarea credincioasă de o viaţă întreagă a Fiului lui Dumnezeu, am căzut, prin pierderea Adevărului istoriei familiei noastre, în bănuiala de a fi fost femeia prostituată şi plină de duhuri necurate, vindecată de către Mântuitorul Lumii. Vreau să pun mărturie că minunea vindecării acelei femei a avut loc într-adevăr. Eu, Maria, am fost martora vie a acestei întâmplări, când Iisus a atins acea femeie amărâtă şi i-a redat sănătatea, sfinţenia şi fecioria.
Ştiu toate acestea, pentru că, această femeie, cu numele de Maria din Magdala, mi-a devenit prietenă adevărată şi confidentă, pe toată durata vieţii Mele în Ierusalim.
Aşa este: femeia vindecată de Iisus a fost într-adevăr, Maria din Magdala, numită şi Maria Magdalena. Magdala era în Iudeea.
Eu, Maria, soţia Mântuitorului, M-am născut în Dacia cea Sfântă.
Sunt fiica lui Didos, Marele Preot din Transilvania al lui Ler Dumnezeu. Numele satului în care M-am născut nu am îngăduinţă să-l numesc, dar, pot să vă dau numele mamei Mele. Mama Mea a fost Sfânta Ana, sfântă şi în timpul vieţii Ei. Ea era sora mai mică a Sfintei Elena, mama Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului.
Vreau aici să mărturisesc că, într-adevăr, L-am iubit pe Iisus, încă de la Naşterea Lui, căci Eu, care eram cu doi ani mai mare decât El, am fost de faţă şi la Sfânta Sa Naştere, petrecută întocmai după cuvintele colinzilor, într-o poiată dintr-un sat din Transilvania, al cărui nume, din Sfântă Poruncă, nu vi-l pot dezvălui.
Acesta este satul cântat în colinde sub numele de Viflaim.
Acolo, Eu, Mama Mea şi Sfânta Maria, Maica Domnului, am fost duse de către un om bun care ne-a întâlnit pe drum şi, din milă, ne-a luat în căruţa sa, căci pe Sfânta Maria o apucaseră durerile Naşterii.
Aşa am ajuns în satul pe care poporul îl va numi Viflaim, unde, după dorinţa Sfintei Maria, am rămas de mas în poiata acelor oameni. Acolo, în acea poiată de la marginea satului, ajutată de o moaşă din sat, într-o primăvară frumoasă, Sfânta Maria L-a născut pe Iisus Hristos, Mântuitorul Lumii. Pot spune că atunci L-am văzut pentru prima oară, pe Cel ce-Mi va deveni Domnul, Soţul şi Dumnezeul Meu.
După Naşterea lui Iisus, am mai rămas în casa acestei bune familii încă vreo 10 zile, după care, cu aceeaşi căruţă, trasă de un măgăruş negru, am fost duşi cu toţii acasă, în satul nostru.

În legătură cu taina Sfântului Graal, vă dezvălui, la rugămintea lui Iisus, adevărul ascuns în taina aceasta, până acum nepătrunsă.
Iată ce s-a întâmplat. Aflându-Mă la picioarele Crucii Mântuitorului, Mi s-a făcut rău, căci eram din nou însărcinată. Văzându-Mă, Sfântul şi Dumnezeul Meu M-a rugat să merg acasă, să nu i se întâmple ceva copilului nostru. Totuşi, nu am putut să Mă dezlipesc de lângă cruce şi L-am rugat să Mă ierte că nu-I pot asculta Sfânta Sa Poruncă.
„Îmi cer iertare şi acuma, Doamne şi Dumnezeule Mare, că, în acele momente, pentru întâia oară, nu Ţi-am ascultat Cuvântul.”
Deci, aşa cum vă spuneam, plângeam şi îmi rupeam hainele lângă Crucea Golgotei, împreună cu Sfânta Maria, Maica Domnului şi cu fratele Mântuitorului, Ioan cel Sfânt.
Cum nu Mă mai puteam ţine în picioare, eram căzută la pământ şi, doar mâinile Mi le mai puteam ridica spre Chipul Cel Sfânt al lui Iisus. Numai că, la un moment dat, când M-am ridicat să-I sărut picioarele, am fost lovită peste burtă de un soldat roman, care M-a trântit din nou la pământ.
Vă scriu acestea, pentru că a sosit timpul aflării tainei celei ascunse şi a Adevărului cel Mare al Familiei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Dragii Mei, Mă întorc din nou la picioarele Crucii lui Iisus.
Nu vreau să scriu prea mult. Vreau doar să mă puteţi înţelege, înţelege şi crede. Căci Eu, Sfânta Maria, pe Numele Meu Cel Adevărat de Maria României, am fost, într-adevăr soţia credincioasă a Mântuitorului. Iar dacă spun aceasta, înseamnă că îmi iau toată responsabilitatea descoperirii acestei mari taine, care a fost apărată de sfinţii pe care Mi i-a dat Domnul, spre ajutorare, apărare şi ocrotire.
Dragii Mei, mai înainte de a închide ochii, Iisus M-a rugat să-i dau o cană cu apă.
M-am ridicat şi l-am rugat pe un om de lângă Mine, să Mă ajute şi să aducă de undeva un pahar cu apă. Acest om a plecat şi s-a întors cu o carafă plină cu vin. Mi-a dat în mâinile Mele carafa şi m-a rugat să-l rog pe Fiul lui Dumnezeu să-l ierte că nu poate să facă mai mult pentru El. Acest pahar cu vin am reuşit să I-l dau Mântuitorului.
Iisus a băut din vin, M-a privit şi Mi-a zis: Maria Mea scumpă, am ajuns la capătul drumului Meu pe Pământ.
Ţie îţi las, în acest moment taina Dumnezeirii Mele. Primeşte dar, Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu din Cuvântul Aceluia care va părăsi Pământul peste câteva clipe. Primeşte-Mă şi pe Mine în sufletul Tău, să rămân un singur suflet cu tine, mai departe pe Pământ. Dar, pentru că Eu trebuie să ajung la Cer, îţi poruncesc să ai grijă de copiii pe care Domnul Ni i-a dat.
Pleacă, părăseşte Ierusalimul şi du-te la capătul lumii, undeva unde nimeni nu te cunoaşte şi unde încă nu a ajuns taina Cuvântului Cel Adevărat al lui Dumnezeu. Acolo să trăieşti şi acolo să îmi creşti copiii. Mai târziu, vă voi ridica la Cer.
Mi-a mai spus că Mă iubeşte şi că Mă binecuvântează în Numele Fericirii vieţii noastre celei Sfinte. „Să ai grijă de tine. Va veni şi timpul când Cuvintele Mele vor cutremura Cerurile şi Pământurile!”
Acestea au fost ultimele Cuvinte pe care Iisus Mi le-a adresat Mie.
Mai apoi, a închis ochii şi s-a rugat cu glas tare lui Dumnezeu:
„Doamne Dumnezeul Meu primeşte sufletul Fiului Tău Iisus, pe care acum îL vezi însângerat la picioarele Tale. Fii binecuvântat, Tată al Iubirii Mele. Doamne, ajută-Mă să trec pragul vieţii şi să te cuprind din nou în braţe!
Fii Binecuvântat şi nu Mă părăsi, acum, în clipa morţii Mele, Doamne, Dumnezeul Cerurilor Toate!”
Aşa a vorbit Fiul lui Dumnezeu.

Voi povesti mai departe. Adevărul vieţii Mele alături de Iisus Hristos, va fi o altă scriere pe care, tot Eu, i-o voi dicta cândva, poate anul viitor, fiului Meu Ioan.
Aşa. După cum deja ştii, a treia zi după moartea pe cruce, Mântuitorul a Înviat din Morţi.
Ceea ce scriu Evangheliile Cele Sfinte, este adevărat.
În a treia zi după Moartea Sa, la orele dimineţii, pe când mă duceam cu încă trei femei la mormântul Lui, Mi s-a arătat Mântuitorul în faţa ochilor. M-am speriat şi L-am întrebat dacă e o halucinaţie. El M-a liniştit şi Mi-a zis să nu mă speriu căci, ceea ce văd este realitate şi nu halucinaţie. Apoi Mi-a povestit că a Înviat din Morţi.
M-a rugat să nu mă supăr, dar doreşte să o vadă pe Sfânta Sa Mamă.
Aşa că am plecat cu toţii spre casă. Acasă, ne-a ieşit în faţă însăşi Mama Sa, care, speriată şi plină de lacrimi, ne-a binecuvântat şi ne-a poftit în casă, unde, într-un colţ, plângea, fiica noastră, Maria. Iisus a luat-o în braţe şi a sărutat-o pe frunte.
Am mai rămas împreună câteva momente, după care, Iisus a ieşit afară şi l-a strigat pe Ioan. Acesta a răspuns, a venit şi L-a îmbrăţişat pe fratele şi Mântuitorul Său.
După aceasta, am plecat cu toţii împreună, spre locul nostru de adunare, unde, ceilalţi fraţi şi ucenici, erau cu toţii adunaţi, chemaţi împreună de către Sfântul Petru. Acesta plângea şi îşi rupea hainele, cerând iertare lui Dumnezeu pentru trădarea pe care o făcuse, de dragul banilor şi din ascultarea Cuvântului Celui Rău. Iisus l-a mângâiat şi i-a zis: „Frate dragă, Eu sunt Acela pe care tu L-ai trădat şi L-ai vândut Diavolului. Acum te-ai întors din nou acasă. De acum, fii din nou, om!
Eu te iert în numele Iertării Tatălui Meu Dumnezeu. Şi, după cum Eu te-am iertat de acest păcat, iertate să-ţi fie ţie toate păcatele tale, cele ştiute şi cele neştiute!”
Aşa a grăit Fiul Domnului.
Fraţii şi ucenicii lui Iisus, care mai de care îl pipăiau şi se minunau de această mare şi nemaipomenită minune şi, cu toţii într-un glas, mulţumeau Domnului Ler Dumnezeu.
Cât despre povestea necredinţei lui Toma, şi această istorie a Sfintei Evanghelii este adevărată. Căci Toma, care nu era de faţă la începutul acestei întâlniri, a aflat ultimul despre Minunea Învierii.
Pentru zilele următoare, Iisus a poruncit oprirea oricărei noi propovăduiri, până după Înălţarea Lui Cea Sfântă, la Cer.
Pe Mine, Mântuitorul M-a rugat, încă odată, să părăsesc Ierusalimul şi să plec în Franţa, ceea ce am şi făcut, după coborârea Duhului Sfânt asupra noastră, a tuturora.
Aşa că, la numai câteva zile de la această nouă minune, am plecat cu toţii, ucenicii, fraţii şi întreaga familie, înspre Grecia. Pe drumul spre Grecia, am propovăduit cu toţii mai departe, prin Asia Mică şi în insulele greceşti, Evanghelia Mântuitorului.
Drumul până în Grecia a durat un an. Pe drum, încă în primele insule greceşti, am născut un băieţel, căruia i-am dat numele de Isus.
În Grecia, la porunca Maicii Domnului, ne-am despărţit. Eu, urmând Cuvântul Sfântului Meu soţ, am luat-o înspre Franţa, împreună cu fratele Domnului, Sfântul Iuda.
Ceilalţi, au plecat, fiecare în alt loc, la porunca Maicii Domnului de a propovădui mai departe Evanghelia Mântuitorului.
Maica Sfântă, împreună cu ceilalţi Fraţii ai Domnului a plecat în Dacia.
Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Pont, în Galatia, în Capadochia, în Asia, în Bitinia şi în Iliric. S-a pogorât până la Roma şi a binevestit Cuvântul lui Dumnezeu în Italia.
Toma s-a îndreptat, prin Asia Mică, înspre India, unde, din păcate, nu a mai ajuns.
Levi s-a dus spre Antiohia.
Matei a propovăduit în Grecia şi în Imperiul Roman.
Filip s-a reîntors în Orient, propovăduind în Egipt.
Bartolomeu a propovăduit în Irakul de astăzi.

Să revenim, cu ajutorul Domnului, la Povestea Sfântului Graal.
Împreună cu Sfântul Iuda, am ajuns în Franţa. Aici, ne-am ascuns o vreme în peşterile din sudul Franţei. Mai apoi, încă pe când Sfântul Iuda mai era cu noi, am început să propovăduiesc Evanghelia Mântuitorului, Cuvântul lui Ler Dumnezeu. Nu am putut merge prea departe căci am fost prinsă şi închisă, împreună cu copiii Mei.
În timpul unui interogatoriu am întâlnit un om care Mi-a schimbat viaţa.
Acesta a fost însuşi cel ce trebuia să Mă şi judece.
Acest om M-a crezut şi M-a eliberat.
Cum era în legătură cu mai-marii timpului, M-a prezentat acestora. Lor le-am propovăduit Adevărul vieţii, al morţii şi al Învierii lui Iisus. Cu toţii M-au rugat să povestesc şi Adevărul de la Începuturile timpului, aşa cum îL ştiam de la Domnul şi Dumnezeul Meu, Iisus Hristos.
Cu timpul, aceşti oameni au devenit o adevărată familie pentru Mine, care Mă ajuta şi Mă apăra de toate primejdiile.
Lor le datorez şi ajutorul pentru creşterea copiilor Mântuitorului.

Acesta este începutul a ceea ce va fi, puţin mai târziu, Frăţia Sfântului Graal, organizaţie secretă, formată pentru apărarea, cu orice preţ, a tainei tuturor urmaşilor Sfintei Familii a Mântuitorului pe Pământ.

Graalul este taina Mea: Eu, Maria, Soţia Domnului, sunt Sfântul Graal.

Eu, Maria Sfintei România.

misterul ApocalipsEI lui... Satan
Cuvintele pe care le aveţi în faţă sunt Cuvântul lui Dumnezeu.
Ele vă vor schimba viaţa.
Capitolul de faţă dezvăluie misterul Apocalipsei lui Ioan, ultima carte a Noului Testament. Acest adevăr tainic, cumplit şi înfiorător, vă va şoca nu numai pe Dumneavoastră, ci omenirea întreagă.
Dragii Mei, cuvintele Apocalipsei au zguduit şi mai zguduie încă, prin puterea lor infernală, universul întreg, cerurile şi pământurile. Cum de este aşa ceva posibil?

Iată, la 1700 de ani de la introducerea Apocalipsei lui Ioan între cărţile „Noului Testament”, Cuvântul lui Dumnezeu ne dezvăluie taina cea neştiută de nimeni a cuvântului acesteia.
Apocalipsa lui „Ioan”, nu este în întregime Cuvântul lui Dumnezeu.
În ea s-a strecurat Cuvântul tainic şi Blestemul lui Satan, demonul Răului şi al infernului, amestecându-se, printr-o mare lucrare de întunecare, cu cuvintele Sfântului Ioan şi cu Scripturile Cele Sfinte ale Noului Testament.
Scopul versetelor satanice ale Apocalipsei este distrugerea omenirii, a planetei Pământ şi a vieţii întregului univers dumnezeiesc.
Astfel, în cartea ultimă a Sfintei Scripturi sunt împreunate cuvintele lui Dumnezeu cu cuvintele lui Satan.

Fiind Cuvântul lui Satan, iar acesta, creatorul şi stăpânitorul lumii infernale, cuvintele Apocalipsei au fost scrise ascuns şi cifrat, pentru a se împlini şi după căderea Demonului şi de a aduce, în chiar timpul de astăzi, cataclismul universal.
Fără de intervenţia lui Dumnezeu, Apocalipsa lui Satan ar fi prăbuşit deja, nu numai Pământul, ci lumea întreagă, în abisul pieirii infernale.
Ascunderea Cuvântului lui Satan în însăşi Scriptura Sfintei Evanghelii, arată cât de uriaşă şi de diabolică este puterea şi lucrarea Răului, căci, prin însăşi credinţa oamenilor în Cuvântul Apocalipsei, omul este pe cale să-şi distrugă, el însuşi, planeta.

Dacă Cuvântul lui Dumnezeu a creat cerurile şi pământurile, iată că, şi Cuvântul lui Satan a creat o lume, opusă lui Dumnezeu, ceruri şi pământuri infernale, un imperiu al demonilor şi al duhurilor satanice.
Prin puterea infernală a Cuvântului său, Satan a devenit aproape la fel de puternic ca însuşi Domnul Dumnezeu. De aici vine şi marele pericol pe care îl are Cuvântul său, ascuns prin mare lucrare diabolică în însuşi Cuvântul Sfintei Scripturi.

Mai este o taină, pe care Cuvântul lui Dumnezeu o descoperă astăzi oamenilor.
Prin naşterea sa, fiecare om primeşte şi o parte din Cuvântul şi puterea de creaţie a lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că şi omul devine creator, în numele Tatălui Dumnezeu. Acest fapt este minunat, atât timp cât omul este însufleţit doar de gândul şi puterea iubirii, căci astfel, creaţia omenească se alătură Creaţiei Celei Mari a lui Dumnezeu.
Ce se întâmplă însă, când, în locul sfinţeniei Cuvântului lui Dumnezeu, omul, robit Răului celui Mare, foloseşte Cuvântul lui Satan, Cuvântul Morţii, al catastrofelor şi al blestemelor infernale, al demonilor, monştrilor şi al duhurilor pustiirilor?
Atunci, lucrează Cuvântul Morţii infernale!
Iar lucrarea sa este Moartea veşnică.

Vedeţi, dragii Mei, prin puterea Dumnezeirii Cuvântului, Ler Domnul a creat Lumea întreagă, Cerurile şi Pământurile Cele Sfinte.
Numai că, şi Satan, prin puterea Cuvântului Răului, a creat Lumea Răului, cerurile şi pământurile abisale, lumile duhurilor şi demonilor Infernului.
Iată că, după cum prin Cuvântul Iubirii dat oamenilor, Dumnezeu vrea să înflorească Pământul, prin Cuvântul Morţii, conţinut în Apocalipsă, Satan vrea să distrugă, nu numai Pământul, ci întreaga Lume.
Şi, pentru aceasta, se foloseşte de puterea demonică a Cuvântului satanic, pe care l-a ascuns între cuvintele Sfântului Ioan, scriitorul Apocalipsei.
La origine, Evanghelia Sfântului Ioan a avut o cu totul altă înfăţişare, fără să conţină cuvintele blestemelor infernale.
Numai că, înşelăciunea şi rătăcirea satanică a făcut posibilă adăugarea programului infernal de distrugere a vieţii şi planetei.
Căci, conţinând şi Cuvântul lui Satan, Apocalipsa este atât de diabolic „scrisă”, încât, prin citirea şi prin credinţa oamenilor în împlinirea cuvântului ei, cuvintele satanice integrate în Cuvântul lui Dumnezeu încep să lucreze în subteran, putând să provoace o reacţie în lanţ, care să ducă la distrugerea completă a Pământului şi la pieirea Universului, printr-o mare şi neagră gaură infernală.
Aşa că, urmare a lucrării satanice, Apocalipsa lui Ioan este în realitate, Apocalipsa lui… Satan!
Cât despre tainicul număr 666, acesta este un cod al lui Satan.
Este semnul şi numărul apocaliptic sub care se ascunde taina infernală a Cuvântului lui Satan. Acest număr, construit ca un cip, ascunde o monstruozitate ştiută numai de el, aruncată ca un blestem spre viitor, prin textul demonic al Apocalipsei.
Cifra 666 este o rună, dar nu o rună oarecare. Ea este o lucrare de o fenomenală măiestrie diabolică, de mare primejdie pentru Pământ şi pentru întreaga viaţă a oamenilor.
Cuvântul Răului lucrează.
Nu uitaţi paşapoartele biometrice. Nu uitaţi cărţile de credit.
Totul este lucrare infernală.
Prin această aşa-numită tehnică modernă, şi folosind runa infernală 666 a blestemului satanic, Răul cel Mare a planificat distrugerea civilizaţiei umane şi a întregii vieţi a Pământului.
În numărul 666, precum şi în conţinutul infernal al Apocalipsei, se ascunde însăşi comanda satanică a mecanismului de declanşare a distrugerii şi autodistrugerii oamenilor, a Pământului şi universului întreg.
Transformarea în faptă a cuvântului infernal, ascuns în Apocalipsă, înseamnă prăbuşirea întregii Dumnezeiri a Împărăţiei Cerurilor lui Iisus Hristos. Înseamnă grozăvia grozăviilor, moartea Universului, poruncită să se autodeclanşeze prin Cuvântul lui Satan.
De aceea, distrugerea Pământului, a astrului celui mai important al Creaţiei lui Ler Dumnezeu, ar putea provoca un lanţ infernal de distrugeri a întregii Creaţii şi aruncarea în pieire satanică a lumii întregi.
De aceea, fraţii Mei dragi, folosirea în liturghie şi citirea acestor părţi ale Apocalipsei lui Ioan, şi credinţa în cuvintele ei satanice, înseamnă întruparea poruncii infernale de distrugere, poruncită prin Cuvântul lui Satan.
Iar faptul că Apocalipsa cuprinde şi cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu, este o dovadă în plus despre pericolul ascuns în profeţia cuvântului satanic.
Eu, Cuvântul lui Dumnezeu, vă spun tuturor creştinilor şi necreştinilor lumii: credeţi în Cuvântul şi în Iubirea lui Dumnezeu şi nu în Cuvântul Morţii!
Vă rog, nu mai citiţi versetele satanice despre distrugerile Apocalipsei, căci, citindu-le, se multiplică puterea infernală, poruncind, fără vrerea şi ştiinţa voastră, moartea şi pieirea!
Nu porunciţi cu Cuvântul demonic, Cuvântul Răului cel Mare!

Luaţi aminte! Cuvântul satanic al Apocalipsei nu vesteşte, ci porunceşte Sfârşitul Lumii!

Dragii Mei, copiii Mei, Satan şi întreaga Împărăţie a Infernului a căzut şi, cu el, a căzut şi întreaga putere a Cuvântului său, înafară de cuvântul cel rău al Apocalipsei şi de puterea diabolică a numărului Fiarei, 666, puteri infernale ascunse în taina Apocalipsei lui Ioan.
Dar, chiar dacă puterea de distrugere a Cuvântului lui Satan s-a micşorat, prin căderea Demonului, puterea Cuvântului Răului nu a pierit de tot, ci este încă vie şi activă în cuvântul satanic, şi lucrează mai departe împlinirea distrugerilor şi a morţii catastrofale universale.

Cunoaşterea acestei taine şi a marelui pericol în care trăieşte omenirea, a fost şi motivul Revenirii lui Iisus Hristos, în acest timp, pe Pământ, spre Lupta Cea Mare cu Împărăţia lui Satan şi spre oprirea prăbuşirii Pământului în abisul infernal.
De aceea, Domnul şi Dumnezeul nostru a hotărât doborârea definitivă a lui Satan şi aducerea acestuia la Judecata Cea Mare a lui Iisus Hristos.
Trist este însă faptul că, până la un anumit punct, cuvântul Apocalipsei lui Satan s-a şi împlinit, împreună cu multe din catastrofele sale demonice şi, s-ar fi împlinit cu totul, dacă Iisus Hristos nu ar fi învins Puterile Infernului.

De aceea, Eu, Io Ler Dumnezeu, chem întregul popor al Pământului la credinţă şi rugăciune, la iubire frăţească şi la uniune sfântă, la pace şi la înţelegere sub semnul Sfintei Cruci.
Răul şi urmele Răului din Univers pot fi oprite numai de Cuvântul lui Dumnezeu, în momentul în care, toţi oamenii Pământului sunt împreună, într-un singur gând cu Dumnezeirea Cea Sfântă a lui Iisus Hristos.
Iată cum vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu:
„Eu, Io Iisus Hristos Cel Sfânt, Dumnezeul Cerurilor şi Pământurilor, l-am doborât pe Satan şi toată puterea duhurilor şi a demonilor săi.
Satan a căzut şi îşi aşteaptă Judecata Cea Mare.
Totuşi, vreau să vă atrag atenţia în legătură cu Apocalipsa lui Ioan. Ceea ce este scris aici este adevărat. Apocalipsa Sfintei Scripturi nu este învăţătură de rugăciune. Aveţi grijă! Gândurile devin cuvinte, cuvintele au taina lor, sunt active şi devin acţiune. Iar această acţiune să ne ferim să nu fie împlinirea Facerii Răului cel Mare. Feriţi-vă de lucrarea sa şi veniţi cu toţii la Mine!
Vouă, oamenilor Pământului, vă poruncesc să mă ajutaţi, fiecare cum poate, ca, prin iubirea, credinţa şi puterile voastre, să curăţăm împreună lumea, să doborâm Iadul, să oprim distrugerile apocaliptice şi să ştergem urmările monstruoase ale Stăpânirii Satanice asupra oamenilor şi asupra Pământului Meu Cel Sfânt!”

Eu, Io Iisus Hristos Ler Dumnezeu, Împăratul Cerurilor şi Pământurilor.

Despre OZN-uri

După scufundarea Atlantidei, în anul 4366 î.H., Satan a fost prins şi judecat.
Dumnezeu a încheiat cu el pace, încuviinţând instalarea Stăpânirii Satanice pe planeta Marte şi, pe Pământ, în apele oceanului Atlantic, cunoscute sub numele de Triunghiul Bermudelor, unde există până şi astăzi o bază satanică subacvatică.
Încuviinţând existenţa Împărăţiei Întunericului şi a Morţii, creată de Satan, Ler Dumnezeu permite existenţa Stăpânirii Satanice, a duhurilor şi a demonilor Răului cel Mare.
De pe Marte, navele zburătoare ale lui Satan zboară adesea înspre Pământ, aterizând în munţi sau pe ape. Acestea sunt şi navele zburătoare care au speriat omenirea de sute de ani, cunoscute sub numele de OZN-uri.

Tot prin aparate zburătoare, s-a manifestat, din vreme în vreme, şi puterea lui Dumnezeu. Numai că, dacă Domnul nu răpeşte oameni, nici avioane şi nici nave, navele lui Satan au creat, adesea, tulburări în Triunghiul Bermudelor şi sunt cauza dispariţiilor enigmatice a multor vapoare şi avioane, pierdute cu echipaj cu tot.
O căutare a bazelor demonice de pe Marte, este zadarnică căci, puterile Satanei se manifestă într-o o altă dimensiune.
Din păcate, OZN-urile infernale şi Triunghiul Bermudelor vor mai speria omenirea şi pe viitor.

Iată sfatul cel bun: nu mai călătoriţi în perimetrele cunoscute ca “infernale” ale Triunghiului Bermudelor! Iar la apariţiile de OZN-uri, nu reacţionaţi şi îndepărtaţi-vă de ele!

Apa trece, pietrele rămân

Amintirea poporului român păstrează încă taine ale începuturilor, ale sfinţeniei credinţei şi ale poporului lui Iisus Hristos. Nume vechi, legende, cântece, colinzi, poveşti şi povestiri, proverbe şi zicători, obiceiuri şi tradiţii, venite din negura timpurilor, alcătuiesc zestrea cea vie a României.
Bătrânii mai vorbesc încă despre Ler Împărat, despre Raiul cel luminos, despre zborul Soarelui-Dumnezeu cu carul de foc, despre sfinţenia tuturor lucrurilor, despre omenie, despre moştenirea neamului şi despre credinţa şi legea din străbuni.
Şi, mai vorbesc despre viaţă, despre moarte şi nemurire. Căci, viaţa şi moartea românului se împletesc una cu alta, ca o trecere normală spre o altă formă de existenţă, înspre viaţa cea nemuritoare, promisă prin credinţa de milenii de către însuşi Cuvântul Mântuitorului.
Iubirea de copii şi a copiilor faţă de părinţi, puterea de sacrificiu pentru Dumnezeu, neam şi ţară, pentru apărarea pământului străbun şi a Moştenirii „celei sfinte”, a rămas lege în popor şi în credinţa neamului.
Limba română readuce, prin cuvintele amintirii, un trecut mirific, în care, om şi Dumnezeu trăiau împreună fericirea Pământului. O ţară a tinereţii veşnice şi a vieţii fără de moarte a rămas ca amintire sfântă în poveştile şi legendele neamului, precum şi în scrierile istoricilor.
Românul nu a pierit. Apa trece, pietrele rămân, mai zic bătrânii şi astăzi.
Cât despre Marea cumpănă a neamului, aceasta a fost războiul dintre daci şi romani, sfârşit prin victoria romanilor, prin ocuparea şi distrugerea capitalei Daciei.
Pentru romani era important să afle taina cea mare a credinţei şi a puterii neamurilor dace şi, mai apoi, să distrugă această putere sau să o ducă cu ei la Roma, spre mândria, folosul şi bunăstarea acesteia.
Mult timp, romanii nu au cutezat să înfrunte popoarele Daciei. Încă mai aveau frică de zeii ei. Cu timpul, n-au mai rezistat ispitei aurului şi a fabuloaselor comori ale „Ţării Zeilor”. Le-au pus gând rău şi le-au robit fraţilor lor de sânge.
Dar, nu numai romanii, ci şi grecii cunoşteau sfinţenia şi nemurirea popoarelor Daciei. Şi, chiar mai mult, le recunoşteau calitatea de sfinţenie, numindu-i pe daci „dioi”, zei, sfinţi, dumnezei. Nemurirea dacilor a fost una din tainele pe care romanii căutau să le dezlege.
Şi, chiar dacă ei înşişi au cunoscut cândva această taină, pe vremea când alcătuiau acelaşi popor cu romino-traco-geto-dacii, din sfinţenia dintâi a neamului lor nu a mai rămas nimic. Noul popor, care la origine se trăgea din neamul dacilor, era animat doar de dorinţa de prădăciune, de sânge şi de distrugere. Căci ei, romanii, ajunseseră păgâni fără de Dumnezeu, îmbătaţi de dorinţa de a se îndumnezei şi de a se zeifica pe ei înşişi. Iar viaţa lor, aşa numită civilizată, era fală şi urâciune, sclavie şi lupte de gladiatori, rătăcire şi omor, prostituţie şi declasare umană. Era Sodoma şi Gomora.
Ei, standardul de civilizaţie al timpului, nu mai erau oameni normali, ci monştri decăzuţi în sălbăticie.
Autointitularea lor ca zei pe pământ, era răspunsul la credinţa dacilor într-un singur şi viu Dumnezeu, Creatorul Lumii şi Dătătorul de viaţă al Cerurilor şi Pământurilor.

Unde sunt comorile daciei?

Astăzi, întorcându-ne în trecut, ne întrebăm:
Unde este aurul Daciei?
Unde sunt bogăţiile, monumentele şi sanctuarele Daciei?
Unde sunt sfinţii Daciei?
Unde sunt documentele şi urmele picioarelor lui Dumnezeu pe pământul Europei, leagănul civilizaţiei omenirii întregi?
Iată unde se găsesc comorile, altarele, cultura, istoria şi civilizaţia vechilor daci:
La Roma.
La Vatican.
La Moscova.
La Berlin.
La Viena.
La Budapesta.
La Varşovia.
La Istanbul.
La Athena.
La Sofia.
Ce au moştenit românii de azi? Sărăcie şi amar. Numai istoria ştie. Ştie şi nu ştie, căci, istoria scrie - şi nu scrie întotdeauna - adevărul acestei lumi. Căci scrisul istoriei şi al adevărului a fost făcut după porunca, banii şi vrerea celor mai mari şi mai tari ai lumii. Iar adevăraţii stăpânitori ai lumii au fost banii, puterea, minciuna, înşelăciunea, mărirea, stăpânirea şi omorul, cuvinte în care nu poate să încapă Dumnezeu.
Astăzi, căutând „urmele” românilor, le vom găsi răspândite în toată lumea. Căci împărăţiile şi civilizaţiile Europei au stat, şi mai stau încă, pe istoria, comorile şi sudoarea acestui popor. Iar civilizaţia daco-română, sarea, vinul, grâul, lemnul, aurul şi argintul Daciei, mai scriu şi astăzi istorie în lumea modernă.
Marile limbi ale lumii mai păstrează amprenta limbii române dintru Începuturi. O mărturie pentru oamenii de ştiinţă este limba sanscrită, care, la pronunţarea cuvântul OM, apleacă poporul în adâncă închinare, conform vechii lor credinţe.
Dragii mei, cu mult mai înainte de naşterea Ţării Raiului, popoarele vechi ale traco-geto-dacilor aveau o religie creştină, asemănătoare aceleia din zilele noastre. Peste această religie a vechilor români s-a aşezat credinţa vie a Ţării Raiului şi, tot în această credinţă, s-a născut şi Iisus, Mântuitorul Lumii.
Iar Iisus Hristos a propovăduit poporului Israel Evanghelia lui Ler Dumnezeu, spre salvarea iudeilor din holocaustul istoriei şi din vătămarea satanică.
Numele adevărat al Domnului Dumnezeu, Dumnezeirea Maicii Domnului, realitatea Sfintei Treimi, Sfânta Naştere a omului pe Pământ, existenţa îngerilor, a sfinţilor şi a zânelor, iertarea păcatelor, ascunderea tainei demonice sub cuvântul Iohwe (cifrat IHWH), Războiul cel Mare cu îngerii lui Satan, taina Cuvântului lui Dumnezeu şi a Ţării Raiului, distrugerea Atlantidei şi formarea Mării Negre, învierea morţilor, Judecata cea de pe Urmă, viaţa veşnică şi instaurarea Împărăţiei Cerurilor, erau teme predilecte ale propovăduirii Cuvântului lui Iisus Hristos de acum 2000 de ani.
Aceasta a fost Evanghelia propovăduită până la Crucificare de către Iisus Hristos, cuvânt lăsat şi în scris de însăşi mâna Mântuitorului. Din păcate, această comoară s-a pierdut în tulburările războiului şi ale distrugerii Templului din Ierusalim. Numai că, spune Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Evanghelie a lui Iisus Hristos trăieşte mai departe în memoria tainică şi nemuritoare a Cuvântului lui Dumnezeu, memorie din care nu se pierde niciodată nimic, de la Facerea Lumii şi până în eternitatea veşniciilor.
Dragii Mei, din acest tezaur divin şi pururea trăitor, s-a coborât astăzi pe Pământ Cuvântul Evangheliei celei noi a lui Ler Dumnezeu, Evanghelia Tainică a Împărăţiei Cerurilor şi Pământurilor.
Cât despre tainele cele mari ale creştinismului, iertarea păcatelor, câştigarea mântuirii şi a nemuririi, acestea sunt darurile veşnicului Dumnezeu, Cel Sfânt, Cel Bun şi Cel Iubitor, Io Ler Domnul, Iisus Hristos, Mântuitorul.

Da, dragii Mei, poporul român a avut întotdeauna, de la Începutul Lumii şi până astăzi, aceeaşi credinţă. Ea trăieşte şi astăzi în Sfânta sa Casă, Biserica Ortodoxă Română, şi în toate bisericile ortodoxe ale Pământului, lăcaşuri ale Ortodoxiei celei Sfinte.
Căci, aceasta este Creştinătatea Ortodoxă, biserică sfântă coborâtă din ceruri, din taina Ortodoxiei celei Sfinte a Cerurilor lui Io Ler Dumnezeu.
Cât despre Sfintele Liturghii ale Ortodoxiei, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că acestea au fost preluate din liturghiile existente încă cu mii de ani în urmă în Dacia, unde au fost coborâte din cer de către însuşi Tatăl Dumnezeu şi de către Fiul Său, acum 8500 de ani, pe la începutul Împărăţiei Raiului pe Pământ.

Autorii celor trei liturghii ale ortodoxiei, sfinţii Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare şi Grigore, aceştia au fost la origine, daci. Ei cunoşteau cultul credinţei poporului dac, din care au preluat taina liturghiilor şi le-au integrat cultului creştin ca Liturghii Dumnezeieşti ale creştinătăţii.

Acesta este Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.''

Sursa:Fragment din "Evanghelia tainica a imparatiei cerurilor si pamanturilor" -Ioan Suciu

2 comentarii:

Genny 12 mai 2011, 10:07  

Adrian...am postat acest articol din motivul de a arata oamenilor ce poate debita mintea unui om.....

Ioan Suciu,  16 mai 2011, 21:10  

Lui GENNY
Dragă Genny, mi-aţi făcut o surpriză plăcută prin generarea acestei pagini. Şi, cum sunteţi printre primii care aţi reacţionat +ntr-un mod atât de frumos,vă mulţumesc.
Permiteţi-mi să vă binecuvântez în Numele lui Ler Dumnezeu, a Sfintei Maria, a lui Iisus Hristos şi a Duhului Sfânt Dumnezeu!
V-aş expedia cu plăcere un exemplar al cărţii. Din păcate nu mai deţin exemplare suplimentare.
Vă voi ruga să vă procuraţi cartea "Evanghelia tainică a Împărăţiei Cerurilor şi Pământurilor" de Ioan Suciu, apărută în Editura Dacia XXI de pe una din librăriile din internet, eventual de pe:
http://www.piata-cartii.ro/index.php?page=detalii&id=27702
http://daciaxxi.ro/Autori/S/Ioan-Suciu/Evanghelia-tainica-a-imparatiei-cerurilor-si-a-pamanturilor
Mai apoi, după ce o veţi citi, veţi primi ajutorul Sfântului Duh.
Astfel, veţi ajunge să puteţi să comunicaţi cu Mântuitorul.
M-aş bucura să reveniţi cu un E-MAIL la adresa: suciu@t-online.de
Hristos a Înviat şi toate cele bune!
Autorul

Trimiteți un comentariu

  © Blogger template Foam by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP