Despre copilul din noi, la orice varsta...

miercuri, 1 iunie 2011


Suntem copii la orice varsta: e adevarat, in mod diferentiat, in functie de modul in care acceptam acest adevar (ca suntem copii inca).
Pentru ca, sa fim sinceri, a accepta si mai ales a recunoaste existenta copilului din noi, poate avea ca si consecinta o catalogare destul de aspra, uneori: dintre toate acestea primand aceea de a fi considerat naiv.
Si ce facem noi pentru a nu fi judecati? Simplu: ucidem copilul din noi; il punem la colt; il izolam, il strangulam… Ucidem cu alte cuvinte miracolul din noi. Nu ne dam seama ca daca acest miracol ar fi zilnic deschis ochilor nostri, am putea da chiar si durerii (paradoxal), o anumita savoare, dulceata, bucurie…

Se spune ca femeia inca recunoaste ca este copil; femeia este mai copilaroasa, mai plina de miracol. Barbatul e mereu in cautare de cunoastere (femeia, daca e sa fim pragmatici, nici nu are timpul necesar pentru aceasta).
Si revenind la cunoastere – ce este aceasta decat stergerea miraculosului, a miracolului??
Intreaga stiinta incearca sa demistifice existenta, iar cuvantul stiinta inseamna cunoastere. E atat de simplu, atat de clar: cu cat stii mai mult, cu atat te miri mai putin…

Cu totii cunoastem efectul avalansei de intrebari cu care ne asalteaza copiii nostri (iar mamele lor nu-s mai departe).
Asa incat imi voi permite ACUM, AICI, o serie de intrebari: sper ca acestea sa nu plictiseasca pe nimeni, ba mai mult, sper cu toata puterea ca voi si primi niste raspunsuri:

Oare putem sa consideram ca nasterea si moartea sunt la fel?
Daca da, de ce le despartim? De ce nu lasam ca Primavara sa fie asemeni Toamnei?
Oare nu e adevarat ca in momentul in care ne nastem, incepem sa murim? (Nu subit, caci si moartea, ca si viata este un proces…)
Dar nu poate exista viata fara moarte, caci ar fi ca o pasare cu doar o aripa…
Ca urmare, inaintam in viata, inaintam si in moarte: simultan…
Iar cand viata este completa, si moartea este la fel…
Sunt Viata si Moartea doua lucruri diferite?
Daca nu, atunci nu e firesc ca in fata Vietii, la fel ca in fata Mortii, copilul din noi sa existe?
De ce incercam sa il ucidem inainte??
Cateva randuri citite si recitite de-a lungul timpului, ma fac mereu sa revin asupra lor, iar intelepciunea lor ma determina acum sa le redau in acest context. E vorba de povestirea unui mic incident, povestire ce apartine lui Osho*.

“Era odata un ateu, mare expert in legi, caruia ii placea foarte mult sa discute despre Dumnezeu. Lucrul cel mai usor de demolat din lume este Dumnezeu – este ipoteza cea mai lipsita de aparare. Acest ateu intotdeauna il aducea pe Dumnezeu in discutie, cu prietenii sau cu stranii.
Dar acest lucru nu era intotdeauna usor. Unul vorbeste despre vreme, altul despre zarzavaturi… Cum sa-l discuti pe Dumnezeu in acest context? Asa ca a facut o smecherie: a scris in spatele lui, pe perete, mare si vizibil: DUMNEZEU NU ESTE NICAIERI, asa ca oricine intra putea citi acest lucru. Macar din curiozitate, interlocutorul intreba: “De ce ai scris asta – nu crezi in Dumnezeu?” Asa ca fiecare ajungea sa discute despre Dumnezeu cu ateul nostru”. Si el avea mereu argumentele pregatite.
Intr-o zi, copilul sau, care de-abia invata literele si putea citi doar cuvinte scurte, statea pe jos, cand trei straini au intrat in incapere. S-au uitat la inscriptie, asa ca si copilul a privit pentru prima oara lucrul pe care pana atunci il ignorase.
Si vazand ca e ceva scris, mare si clar, a incercat sa citeasca. A inceput: GOD, in vreme ce toti il ascultau… IS… si pentru ca NOWHERE era un cuvant lung, l-a despartit ca sa-l poata citi si a spus: GOD IS NOW HERE. (Autorul propune un joc de cuvinte, bazat pe similitudinea de scriere intre GOD IS NOWHERE – Dumnezeu nu este nicaieri si GOD IS NOW HERE – Dumnezeu este acum aici).
Chiar si tatal sau a fost socat. Mii de oameni trecusera prin incapere, dar nimanui nu-i daduse prin cap sa desparta acel cuvant”.

(Iar aici voi face o paranteza: Un sufist persan a spus odata: “Cand voi nu intelegeti, Dumnezeu va vorbeste prin copii”. Nu te poti certa cu copiii…)

“Ce sa mai spuna omul nostru? Copilul a inceput sa repete ceea ce citise: DUMNEZEU ESTE ACUM, AICI. In noaptea aceea tatal nu a putut inchide ochii. Auzea mereu vocea copilului. Greu sa te apuci sa ii spui: Dumnezeu nu exista. Incercase, dar replica venise prompt: Daca nu exista, cum poate sa fie aici chiar acum??
Asa ca a trebuit sa-si sondeze pentru prima oara filosofia ateista. Poate ca baietelul are dreptate. N-am cercetat niciodata locul unde ar putea fi Dumnezeu. Argumentele mele sunt de natura intelectuala, nu am nici o experienta existentiala. N-am meditat niciodata. Nici nu am experimentat ce inseamna ACUM AICI”.

Intr-adevar…
Cati dintre noi experimentam fenomenul acesta: ACUM, AICI???
Experimentandu-l putem trai, chiar fara sa stim, ceea ce e numit Dumnezeu, sau Adevar, sau Iubire, sau Frumusete. Nu conteaza cum ii spune oricine dintre noi…
Dar realizam oare dimensiunea transformarii lui NICAIERI in ACUM AICI?
Cat de uriasa este? Cum totul devine din negativ, pozitiv??

Copilul a articulat fara sa stie, lucrul descoperit de Albert Einstein – ca timpul este a patra dimensiune a spatiului – pentru ca ACUM inseamna, nu-i asa, timp, iar AICI inseamna spatiu…
Si cum acelasi Osho spunea: acolo unde ACUM si AICI sunt impreuna, toata existenta iti este deschisa…

O concluzie? Daca e sa imi permit una, una singura s-ar constitui intr-un indemn: sa nu ucidem copilul din noi…

Osho

2 comentarii:

Loredana 6 iunie 2011, 11:47  

Iorga spunea: Un om ineteaza a mai fi om cand inceteaza a mai fi copil. Foarte frumos articolul tau, mi-a placut!

Dincolo de cuvinte! 10 iunie 2011, 21:10  

Da,sa nu ucidem copilul din noi!:)Multumesc!Frumos!

Trimiteți un comentariu

  © Blogger template Foam by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP