EMOŢIA, GANDUL, SENTIMENTUL,

EMOTIA

Emoţia poate fi considerată sursa puterii care ne impulsionează în a ne atinge scopurile vieţii. Prin energia emoţiei ne alimentăm gândurile, pentru a le face reale. Totuşi, forţa emoţiei însăşi poate fi dispersată şi fără o direcţie anume. Prezenţa gândului este ceea ce dă emoţiei direcţie, aducând viaţă imaginilor din gândurile noastre. Tradiţii străvechi sugerează că noi suntem capabili de două emoţii principale. Poate mai exact, am putea spune că, pe parcursul vieţilor noastre, experimentăm diferite situaţii care se reduc la o singură emoţie. Iubirea este una dintre extremele unor astfel de situaţii. Tot ceea ce am învăţat că este opusul iubirii, reprezintă cea de-a doua emoţie - frica. Calitatea emoţiei noastre determină felul în care este ea exprimată. Uneori în mişcare, alteori găzduită de ţesuturile trupului nostru, emoţia este strâns legată de dorinţă - forţa care ne impulsionează să manifestăm rodul imaginaţiei noastre.

GÂNDUL

Gândul poate fi considerat sistemul de ghidare care ne direcţionează emoţiile. Imaginea sau ideea creată de gândul nostru determină încotro ni se îndreaptă emoţia şi atenţia. Gândul este strâns asociat cu imaginaţia, fapt surprinzător pentru mulţi, gândul în sine dispune de puţină energie, - el este doar o posibilitate care nu are energia necesară pentru a-i da viaţă. Aceasta este frumuseţea gândului pur. În absenţa emoţiei, nu există nici o altă putere care să ne transforme gândurile în realitate. În absenţa emoţiei, darul gândirii este cel ce ne permite să modelăm şi să simulăm posibilităţile vieţii într-un mod inofensiv fără a crea frică sau haos. Noi dăm viaţă creaţiilor imaginaţiei, doar prin dragostea sau frica faţă de obiectul gândurilor noastre.

SENTIMENTUL

Sentimentul poate exista doar în prezenţa gândului şi a emoţiei, deoarece el reprezintă unirea dintre cele două. Când simţim, de fapt experimentăm dorinţa emoţiei noastre, contopită cu imaginaţia gândurilor noastre. Sentimentul este cheia în rugăciune, întrucât creaţia răspunde lumii sentimentelor noastre. Pentru a înţelege de ce atragem sau respingem oameni, situaţii şi
stări, trebuie sa ne privim sentimentele. Prin definiţie, pentru a avea un sentiment, trebuie ca mai înainte să avem la bază atât un gând, cât şi o emoţie. În ceea ce priveşte atingerea celui mai înalt nivel al stăpânirii de sine, provocarea constă în a identifica ce gânduri şi ce emoţii sunt
reprezentate ca fiind sentimentele noastre.
Din aceste trei definiţii scurte şi, probabil, prea simplificate,putem vedea clar de ce este imposibil să îndepărtăm, prin gândire, anumite experienţe înspăimântătoare şi dureroase. Gândul este doar o componentă a experienţei noastre „vederea” în mintea noastră a posibilelor rezultate. Durerea este însă, un sentiment - produsul gândului nostru, alimentat de iubirea sau de frica noastră în legătură cu ceea ce mintea crede că sa întâmplat, ţinând cont de această formulă, maeştrii esenieni ne invită să ne vindecăm amintirile legate de cele mai dureroase experienţe ale noastre, schimbând emoţia pe care am investit-o în experienţa respectivă. Reprezentând vechiul fundament al axiomei moderne „energia urmăreşte atenţia” o parabolă foarte concisă din
Evanghelia Q, care s-a pierdut, descrie acest concept: „Oricine încearcă să-şi protejeze viaţa, şi-o va pierde.” Aceste câteva cuvinte, aparent simple, explică de ce, uneori, noi atragem în vieţile noastre acele experienţe pe care ne-am dori cel mai puţin să le avem. În acest exemplu, pe
măsură ce ne pregătim şi ne apărăm împotriva oricărei posibilităţi şi situaţii de natură a ne periclita viaţa, modelul sugerează că, de fapt, noi atragem atenţia spre exact experienţa pe care alegem s-o evităm. Nedorind-o, noi creăm condiţiile care îi permit să existe. În loc să ne concentrăm atenţia asupra a ceea ce nu vrem, o alegere superioară ar fi aceea de a ne identifica cu ceea ce alegem să aducem în vieţile noastre şi de a trăi din acea perspectivă. Afirmaţiile constituie un exemplu minunat al exact acestui principiu. În ultimul timp, afirmaţiile au devenit foarte populare în rândul practicanţilor unor învăţături spirituale şi ezoterice. În cadrul
acestor tradiţii se sugerează că, prin afirmarea acelor lucruri pe care alegem să le experimentăm în vieţile noastre deseori, de mai multe ori pe zi - acestea vor ajunge să se manifeste. Ca o
regulă însă, cu cât afirmaţia este mai concisă, cu atât efectul va fi mai clar. Cuvintele afirmaţiilor noastre deseori reflectă o dorinţă de schimbare a vieţii, cum ar fi: „Partenerul perfect pentru mine va apărea acum” sau „Am o viaţă abundentă, acumşi în viitor.” Cunosc oameni care şi-au făcut o disciplină serioasă din a rosti afirmaţii. Ei îşi încep ziua stând în baie şi,citind toate bileţelele lipite pe oglindă, care le reamintesc de afirmaţiile lor. În timp ce conduc spre lucru dimineaţa, ei citesc alte bileţele, cele de pe bordul maşinii, sau cele care atârnă de oglinda
retrovizoare. În birourile de la serviciu, pe mese şi pe monitoarele computerelor sunt şi mai multe bileţele, fiecare cu scopul de a le reaminti de acele lucruri pe care au ales să le aibă,
să le schimbe, sau să le aducă în vieţile lor.
Evident, pentru unii oameni afirmaţiile au deschis uşi importante. Pentru prima dată, oamenii au început să se simtă înzestraţi cu puterea de a-şi schimba viaţa şi răspunzători în ceea ce priveşte evenimentele pe care le trăiesc. Pentru unii, afirmaţiile au dat, în mod evident, roade. Pentru mulţi, totuşi, ele n-au adus nimic nou. După luni şi luni în care au repetat formulele creatoare, fără nici un rezultat, ei pur şi simplu au renunţat să mai rostească afirmaţiile. Vechiul nostru
model de gândire, emoţie şi simţire i-ar putea ajuta pe aceştia să înţeleagă ce s-a întâmplat - sau de ce nu s-a întâmplat.

Sursa:Cartea-Efectul Isaia-Gregg Braden