Magicianul Alb ( partea a doua )

luni, 5 iulie 2010


Se făcea, ca în atâtea alte rânduri, că mă aflu singur şi plin de teamă pe un şantier părăsit.
Cerul vânăt, cu nori negri-cenuşii, nu îmi prevestea nimic bun. Fugeam urmărit de oribila
femeie-demon care voia, ca de fiecare dată, să mă siluiască. Având memoria vie a situaţiilor precedente, încercam să schimb ceva în acest scenariu grotesc.
Fugind, mă uitam în stânga şi în dreapta, din dorinţa de a o lua pe un alt traseu. Inutil, singurul drum era același ca în toate celelalte întâlniri, drum ce ştiam cu toată certitudinea că se va îngusta şi până la urmă se va înfunda de tot. Într-adevăr, ajunsesem la capătul morbid al experienţei. M-am întors cu o stare amestecată de teamă şi furie... De i-aş fi putut da măcar un
pumn în faţa aia oribilă!... Râzând ca o hienă, femeia demon îşi mişca limba în mod obscen, apropiindu-se de mine. Apoi se întâmplă ceva ce era desprins din scenariul obişnuit: foarte nedumerită, pocitania făcu doi paşi înapoi uitându-se ţintă undeva în spatele meu. Am întors şi eu capul să văd ce se întâmplă – curios, drumul, ce mi se păruse a fi unul înfundat,
apărea acum că se prelungeşte la nesfârşit, pierzându-se la orizont. Pe mijlocul lui, la poate o sută demetri, un glob luminos se apropia cu viteză de noi.
Femeia-demon scoase câteva strigăte terifiante şi apoi o luă la fugă, pierzându-se printre dărâmături. Între timp, globul de lumină ajunse în apropierea mea şi se opri. Îl priveam uluit... Razele sale îmi scăldau faţa într-o lumină binefăcătoare. O pace şi o iubire neîntâlnite încă de mine, îmi inundau sufletul. Emoţia mă copleşi şi două lacrimi mari şi grele mi se scurseră pe obraz... M-am trezit plângând... Pentru prima dată, după atât de mult timp, dimineaţa m-a găsit cât de cât proaspăt. M-am ridicat pe marginea patului şi am căutat semnificaţiile acestui vis. Simţeam că beneficiez de o anumită protecţie. Cu acest sentiment, gândul mi-a zburat către Magicianul Alb... Parcă nici nu mi se mai părea atât de penibil să îi spun în acest fel...
După ce am luat pe mine o pereche de pantaloni şi un tricou, m-am îndreptat grăbit către calculator. Speram să mai fie vreun mesaj de la enigmaticul meu corespondent. Nu mă înşelasem. Cu emoţie, l-am deschis şi am citit următoarele: „Atâta vreme cât înţelegi răul ca rău, trebuie să-l învingi prin forţa binelui. Apoi, când vei înţelege cu adevărat că Dumnezeu este prezent în tot, nici răul, nici binele nu te vor mai putea atinge; pentru că vei fi dincolo de acestea, pentru că vei fi desăvârşit!

Această nouă referire la bine şi la rău mă puse pe gânduri. Cu mintea mai relaxată, înţelegeam că
străinul dorea să mă facă să înţeleg ceva. De ce însă folosea de fiecare dată mesaje cifrate? Nu era mai simplu să îmi explice băbeşte ce să fac pentru a redeveni un om normal?...Cum nici de această dată nu exista adresă la expeditor, mi-a venit ideea să încerc să-i transmit telepatic anumite solicitări. Dacă reuşise până acum să per - ceapă, de acolo de unde era, situaţia mea, nu vedeam de ce nu ar fi putut-o face în continuare. Am închis ochii şi m-am concentrat, cerându-i să îmi ofere soluţii la problemele mele. După ce am făcut acest lucru, am stat mai mult de o oră lângă calculator, aşteptând un mesaj.
Acesta nu veni însă. Dezamăgit, m-am ridicat şi am plecat la bucătărie. Am revenit după jumătate de oră, apoi după o oră şi tot aşa, până seara. Aşteptam cu nerăbdare ceva ce nu părea să vină. M-am culcat dezamăgit şim-am trezit la fel. Din fericire pentru mine, nu am mai trecut prin penibilele experienţe de până atunci.
Mesajul veni, totuşi, două zile mai târziu. Am deschis cu emoţie pagina şi am citit: „Sursa tuturor lucrurilor considerate rele de către oameni este ignoranţa. Ignoranţa îl face pe om iresponsabil şi inconştient, iar în cele din urmă îi aduce nesfârşite suferinţe. Suferinţa este, însă, modalitatea prin care universul îl obligă pe acesta să-şi conştientizeze propria prostie şi, treptat, să ajungă la înţelegerea Adevărului. Prin urmare, suferinţa înţeleasă ca «rău» are un rol terapeutic. Este biciul prin care Dumnezeu îl face pe om să se trezească şi să urmeze calea «binelui», până când Iluminarea îl va face să cunoască Adevărul care este dincolo de «rău» şi de «bine». Tu ce doreşti? Să cunoşi Adevărul sau doar să-ţi fie «bine»?
Citind întrebarea din final, am avut intuiţia că sunt pe un prag de pe care urma să păşesc spre
lumină sau spre întuneric şi că inclusiv legătura cu Magicianul Alb depindea de dorinţa mea sinceră. M-am privit cu toată responsabilitatea de care eram în stare. Da, doream mai mult decât binele comun preferat de mulţime. Doream să ştiu... Am închis ochii şi m-am concentrat, încercând să comunic starea mea misteriosului necunoscut. După o oră, am primit un nou e-mail din partea lui:
În acest caz va trebui să urmezi cu stricteţe indicaţiile mele. Trebuie să fii conştient de faptul că este necesar să depăşeşti singur toate obstacolele ce îţi vor apărea în cale... Rolul unui ghid este să îţi indice cea mai potrivită potecă pe care poţi ajunge pe vârful muntelui. Drumul trebuie să-l parcurgi tu; altfel ascensiunea nu-ţi va fi de niciun folos.
Citind acest pasaj, am avut sentimentul unei comuniuni sufleteşti deosebite cu autorul lui. Trăiam impresia că se află în prezenţa mea şi ochii mi se înlăcrimară de emoţie. Un suflet care mă înţelegea şi care putea să mă ajute, îmi întindea mâna...
În continuarea textului îmi dădea o serie de indicaţii referitoare la modul cum trebuia să procedez pentru rezolvarea problemelor actuale. Mi-a prescris o reţetă formată din patru plante - busuioc, pelin, cimişir şi coada şoricelului; amestecul acestora trebuia să-l ţin sub limbă, puţin umezit, de patru ori pe zi, câte zece-cincisprezece minute. Rolul lui era să-mi infuzeze în fiinţă energiile elevate ale naturii, în scopul protecţiei mele subtile faţă de energiile demoniace şi satanice trezite în fiinţa mea, de mine însumi. Tot în această direcţie, îmi trimise fotografia unui medalion cu rol de talisman şi indicaţia de a face o comandă la un bijutier pentru realizarea lui din aur.
De asemenea, insistă foarte mult pe necesitatea uneifoarte serioase purificări atât la nivel fizic, printr-un regim alimentar cât mai natural, din care carnea era exclusă, cât şi la nivel psihic şi mental printr-un control conştient al emoţiilor şi printr-un efort de voinţă în ceea ce priveşte orientarea minţii spre scopuri înalte, pozitive. Îmi recomandă, spre finalul scrisorii, să lecturez cât mai multe cărţi de factură spirituală, pentru ca sufletul meu să stea permanent branşat la realităţile înalte ale spiritului prin exemplul emulativ al altora; să continui cu rugăciunea „Tatăl
nostru”, să merg cât mai des în spaţiul sacru al bisericilor şi să-mi înfrunt duşmanii subtili cu curaj. Sfârşitul mesajului suna astfel: „Iubirea este cea mai mare forţă din univers. Nu întâmplător Iisus Christos ne cere să ne iubim şi duşmanii. Dincolo de prostia majorităţii, care nu poate înţelege semnificaţia acestei mari revelaţii, trebuie să ştii că iubirea sinceră îndreptată către cel ce îţi doreşte răul e cel mai eficient mod de protecţie. Prin intermediul ei, ieşi din sfera lui de influenţă. Răul nu te poate atinge decât atunci când eşti pe propria lui frecvenţă de vibraţie.” Parcurgând finalul scrisorii, am avut o revelaţie.
Răul nu te poate atinge decât atunci când eşti pe propria lui frecvenţă de vibraţie...
Începeam să înţeleg semnificaţia profundă a acestei afirmaţii: ca să ieşi de sub influenţa răului trebuie să ai puterea să nu răspunzi cu rău atunci când acesta ţi se face. În caz contrar, se formează un cerc vicios al vendetelor nesfârşite de unde este greu să mai scapi... Desigur, în lumea de aici, acest concept apare drept utopic. Îmi dădeam însă seama că la nivelul sufletului şi în realitatea lumii de dincolo, unde intuiam că aparenţele nu mai aunicio semnificaţie, principiile acestei filozofii erau vitale.
Cu astfel de gânduri am pornit hotărât la transformarea situaţiei mele, cu o încredere sur prin zătoare. Atât starea deplorabilă în care mă găsisem până la acea oră, cât şi certitudinea puterilor psihice dovedite de „Magician” m-au făcut să mă abandonez ghidării lui, cu orice risc. Treptat am început să-mi revin. Spre bucuria părinţilor mei, mă împlineam cu fiecare zi.
Starea mea psihică se îmbunătăţi vizibil şi, cu toate că încă mă confruntam cu percepţii stranii, nu mai eram atât de afectat. Exersam, dar încă fără un succes extraordinar, efectele emisiilor încărcate de iubire, în confruntarea cu forţele malefice care încă îmi dădeau târcoale. Deocamdată capacitatea mea de a trăi în mod autentic o stare de pace sau de iubire fără obiect nu părea prea mare. Curajul mi-a crescut brusc chiar în noaptea de dinaintea plecării mele din casa părintească. La fel ca în atâtea alte situaţii, mă aflam în binecunoscutul şantier părăsit al coşmarurilor mele. Fugeam, când, deodată, s-a produs o modificare la nivelul conştiinţei. Dacă în cazul celorlalte situaţii experienţa era trăită ca o realitate absolută, ruptă total de viaţa mea pământească, în acest caz trăiam o stare de luciditate de o acurateţe extraordinară: îmi conştientizam prezenţa din această lume stranie ca fiind reală dar, în acelaşi timp, eram total conştient de existenţa mea de pe pământ, de faptul că dormeam şi aşa mai departe...
Mi-am adus aminte de ultimele evenimente ce îl includeau pe Magicianul Alb şi toate sfaturile lui. M-am oprit şi m-am întors către urmăritoarea mea.„Înfruntă-ţi duşmanii subtili cu curaj!”, îmi răsună în minte îndemnul ghidului meu. Ridicându-mi mâna dreaptă cu degetele mare, arătător şi inelar unite, am aşteptat, concentrându-mă să adun toată iubirea de care eram capabil într-un singur nucleu radiant. Făptura apăruse în faţa mea şi mă privi cu ochi siniştri, încărcaţi de o adâncă perversitate.
Invocându-L pe Dumnezeu, am transmis în direcţia ei toată iubirea de care eram în stare, subliniată prin semnul crucii. Demonul se opri intrigat pentru ca apoi să se dea câţiva paşi în spate. Am continuat cu mai mult curaj şi am observat că sinistra femeiedemon era într-o evidentă derută. În direcţia ei se îndrepta un curent palpabil de energie elevată căreia nu i se putea opune. Pe faţa ei mi se păru că văd o teribilă suferinţă... Se mai dădu câţiva paşi înapoi,
după care o luă la fugă, ţipând îngrozitor. În mod paradoxal, în loc să mă bucur de victorie, simţeam o imensă compasiune pentru făptura dezaxată ce mă terorizase de atâtea ori.
Imediat după experiment m-am regăsit în deplină conştienţă în patul meu. Era prima victorie
importantă în lupta cu forţele stranii din planurile inferioare ale universului astral. În acelaşi timp, era o victorie importantă repurtată chiar asupra mea.
Relaxat, am privit viitorul cu o nesfârşită încredere... Aşa cum am stabilit, mi-am pregătit lucrurile de plecare. Trecuse o lună de când sosisem în casa părintească şi trebuia să mă întorc. Aveam unele probleme la serviciu din cauza absenţei îndelungate, dar, cum fusesem în relaţii foarte bune cu şeful meu,eram convins că o să le rezolv. Nu puteam exagera, însă.
Până la urmă, călătoria aici la ţară se dovedi de bun augur. Mă simţeam aproape bine, iar sângele îmi revenise în obraji. În dimineaţa plecării părinţii mă conduseră la stradă. Mama începu să plângă. Ne-am îmbrăţişat, le-am promis că o să vin curând într-o altă vizită şi am plecat.
Luna noiembrie se menţinea surprinzător de frumoasă în acest an. Deşi o mare parte din frunze căzuseră, copacii mai erau încă împodobiţi cu unele multicolore ce îmi aterizau din când în când pe parbrizul maşinii. Mă simţeam bine şi aveam o intensă aspiraţie spirituală. Satul natal se pierdea în spatele meu, în timp ce în faţă mi se părea că se deschid orizonturi fascinante, care mă aşteaptau să le explorez...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © Blogger template Foam by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP