Îngeri şi demoni

sâmbătă, 12 iunie 2010

128. Spiritele pe care le numim îngeri, arhangheli, serafimi formează o categorie specială de natură diferită de celelalte Spirite?
„Nu, sunt Spiritele pure; cele care se află pe treapta cea mai înaltă a scării şi reunesc toate perfecţiunile.
Cuvântul înger evocă la modul general ideea perfecţiunii morale; în acelaşi timp se aplică adesea tuturor fiinţelor bune şi rele care există în afara omenirii. Se spune: înger bun şi rău; înger al luminii şi înger al tenebrelor; în acest caz, este sinonim cu Spirit sau geniu. În cazul de faţă se consideră sensul cel bun al termenului.
129. Oare îngerii au parcurs toate gradele pană la perfecţiune?
„Am parcurs toate gradele, dar aşa cum am mai spus-o, unii şi-au acceptat fără murmur misiunea şi au ajuns mai repede; altora le-a luat mai mult sau mai puţin timp pentru a atinge perfecţiunea”.
130. Dacă opinia care admite existenţa entităţilor create perfecte şi superioare este eronată, cum se face că se întâlneşte în tradiţia majorităţii popoarelor?
„Ştii bine că lumea ta nu există dintotdeauna şi că, mult timp înainte ca ea să fi existat, Spiritele atinseseră gradul suprem al evoluţiei; de aceea oamenii au putut crede că ele fuseseră astfel din veşnicie.”
131. Există demoni în sensul propriu zis al cuvântului?
„Dacă ar fi existat demoni, ei ar fi fost opera lui Dumnezeu şi oare Dumnezeu ar mai fi fost drept şi bun dacă ar fi creat făpturi închinate pentru eternitate răului şi nenorocirilor? Dacă există demoni, atunci aparţin lumii tale inferioare şi altora asemănătoare ei; sunt acei oameni ipocriţi care fac dintr-un Dumnezeu drept un Dumnezeu rău şi răzbunător, şi cred că-i sunt agreabili prin ticăloşiile ce le comit în numele său”.
Cuvântul demon nu implică ideea de Spirit rău ca în accepţiunea modernă, deoarece cuvântul grec daimon din care derivă semnifică geniu, inteligenţă, şi desemnează existenţe incorporale, bune sau rele, fără distincţie.
Demonii, în accepţiunea comună a cuvântului, presupun entităţi în esenţă răufăcătoare; ar fi ca şi celelalte lucruri, creaţia lui Dumnezeu; or, Dumnezeu care este în exclusivitate drept şi bun nu ar fi putut crea făpturi dedicate răului prin propria natură şi condamnate pentru eternitate. Dacă nu erau opera lui Dumnezeu, ei ar fi existat ca şi el de o eternitate, astfel încât ar fi existat mai multe puteri absolute.
Prima condiţie a oricărei doctrine este de a fi logică; or, cea a demonilor păcătuieşte tocmai prin această lipsă esenţială. Este recunoscut faptul că anumite credinţe ale popoarelor primitive admit divinităţi răufăcătoare, demoni; însă pentru oricine face din bunătatea lui Dumnezeu un atribut prin excelentă, este ilogic şi contradictoriu să presupună că el ar fi putut crea făpturi destinate să săvârşească veşnic răul, căci aceasta ar însemna negarea bunătăţii sale. Partizanii demonilor se sprijină pe cuvintelor lui Christos; noi nu contestăm aici autoritatea învăţăturii sale, pe care am dori să o vedem mai mult în inimă decât pe buzele oamenilor, dar trebuie interpretat corect înţelesul pe care el îl dădea cuvântului demon. Se ştie doar că forma alegorică este una dintre caracteristicile distinctive ale limbajului său. Oare tot ceea ce cuprinde Evanghelia trebuie luat ad litteram? Drept probă redăm următorul pasaj: „Îndată după aceste zile de durere, Soarele se va întuneca, şi luna nu va mai da lumina sa, stelele vor cădea din cer şi tăriile cerului se vor dez-lănţui. Adevărat vă spun vouă că această seminţie nu va dispărea până când toate cele arătate nu se vor înfăptui”.
Nu am văzut „forma” textului biblic contrazisă de ştiinţă în ceea ce priveşte formarea şi mişcarea pământului? Nu acelaşi lucru reprezintă unele simboluri utilizate de Christos care trebuie să vorbească potrivit timpului şi locurilor? Christos nu a putut spune cu bunăştiinţă un lucru fals; aşadar, dacă în cuvintele sale există lucruri ce par a şoca raţiunea, este pentru că noi nu le înţelegem sau pentru că nu le interpretăm corect. Oamenii au făcut cu demonii ceea ce au făcut cu îngerii; aşa cum au considerat că primii sunt entităţi perfecte pentru eternitate, la fel au considerat Spiritele inferioare ca entităţi veşnic rele. Prin cuvântul demoni trebuie deci să se înţeleagă Spiritele impure, cu care adesea sunt identificate, cu deosebirea că starea lor nu este decât tranzitorie.
Sunt Spirite imperfecte ce cârtesc împotriva probelor la care sunt supuse, şi de aceea le îndură perioadă îndelungată, dar care vor deveni bune la rândul lor pe măsură ce vor avea voinţa necesară. S-ar putea deci accepta cuvântul demon cu această restricţie; dar sensul în care este acum folosit ar putea induce în eroare, făcând să se creadă în existenţa entităţilor special create pentru rău.
În privinţa lui Satan, evident personificarea răului sub formă alegorică, s-ar admite a fi o făptură malefică luptând cu toate forţele împotriva Divinităţii, şi a cărui singură preocupare ar fi aceea de ai se opune.
Cum omului îi trebuie figuri şi imagini pentru a frapa imaginaţia, el a descris atunci entităţi incorporale sub o formă materială cu atribute amintind de calităţile şi defectele lui. Astfel că anticii, dorind să personifice timpul, l-au descris prin figura unui bătrân cu clepsidră şi coasă; figura unui tânăr ar fi fost contraindicată; acelaşi lucru este valabil pentru reprezentările alegorice ale norocului, adevărului etc. Modernii şi-au reprezentat îngerii sau Spiritele pure printr-o figură strălucitoare cu aripi albe, emblemă a purităţii; Satan, cu coarne, gheare şi atributele bestialităţii, embleme ale pasiunilor josnice. Omul de rând, care ia lucrurile ad literam, a văzut în aceste embleme un individ real, aşa cum altădată îl văzuse pe Saturn în alegoria Timpului.

Sursa:Allan Kardec-Cartea Spiritelor

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © Blogger template Foam by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP