Osho - MEDITAŢIA-CALEA PERFECTĂ

miercuri, 9 iunie 2010


Fiinţa umană bâjbâie în întuneric. Ea este asemenea unei case în care nu mai străluceşte nici cea mai mică flacără, asemenea unei case pierdute în ceaţă. Ceva s-a stins din interiorul ei. Cu toate acestea, focul se poate aprinde din nou din cenuşă.

Ca o corabie aflată în derivă, omul şi-a uitat destinaţia, nu mai ştie ce să facă. Totuşi, cunoaşterea – acum moartă – poate fi reînviată din nou în sufletul său. Nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de disperare. Cu cât noaptea este mai profundă, cu atât zorii sunt mai aproape. Lumea va cunoaşte o renaştere spirituală, un nou tip de fiinţă umană se va naşte, iar noi suntem martorii durerii acestei veniri la viaţă. Căci această cunoaştere spirituală nu se va produce decât prin intermediul nostru. Nimeni nu se poate limita la un rol de gură-cască, deoarece trebuie să ne năştem din noi înşine; renaşterea trebuie să aibă loc în fiecare din noi. Soarele inimii nu se va ridica decât dacă ne umplem de lumină, această responsabilitate ne revine. Noi suntem cu toţii elementele edificiului de mâine, noi suntem razele astrului care se va manifesta. Fiecare bărbat, fiecare femeie este un creator, o creatoare. Însă a vorbi despre viitor înseamnă a greşi. Prezentul este cel pe care trebuie să-l reanimăm şi propria noastră fiinţă este cea pe care trebuie să o creăm. Cum să creăm o umanitate dacă noi nu ieşim mai întâi din starea noastră incertă? Individul este baza societăţii, şi prin intermediul lui are loc orice evoluţie şi orice revoluţie.
Iată de ce vă adresez o chemare. Treziţi-vă, vă rog. De ce nu îndrăzniţi să recunoaşteţi că viaţa voastră este sumbră, obscură plictisitoare? Ea nu are nici o savoare, şi ea nu poate fi altfel. Orice bucurie este interzisă unei inimi tulburate, neliniştite.

De unde vine acest sentiment de inutilitate şi de descurajare, când în realitatea viaţa voastră este o sursă infinită de plenitudine? Voi sunteţi pierduţi, dezorientaţi. A vegeta, a exista fizic fără nimic în plus, nu înseamnă a trăi, ci a aştepta moartea. Cum să ne simţim în largul nostru? Cum să ne bucurăm de faptul de a exista? Repet: este imposibil să scăpaţi de coşmarul pe care îl luaţi drept realitate. Calea este aici, în faţa voastră, ea nu a dispărut niciodată. Ea duce de la întuneric la lumină, ea este eternă. Voi sunteţi cei care îi întoarceţi spatele. Ea se numeşte dharma, religia autentică. Ea este focul care arde în mijlocul căminului, farul bărcii aflate în mijlocul furtunii. Mahavira, maestrul jainist, a spus că religia adevărată este ancora, destinul, refugiul, singurul port al omului prins în vâltoarea lumii, al bolii şi al morţii. Tânjiţi după o viaţă debordând de bucurie şi de iubire? Aspiraţi la adevărul care aduce nemurirea? În acest caz, veniţi, acceptaţi invitaţia mea. Nu este un secret prea mare: ajunge să deschideţi ochii. Veţi descoperi un univers nebănuit. Deschideţi ochii mari! Treziţi-vă! Priviţi, nimic altceva!
Nimic nu este cu adevărat distrus în om şi el nu şi-a pierdut în realitate direcţia. Dar pentru că refuză să „vadă”, el se crede înconjurat de umbre ameninţătoare. Ascunzându-şi chipul, el pierde totul şi devine un sărăntoc. Dacă ar deschide ochii, s-ar descoperi rege. Credeţi că sunteţi decăzuţi? Vă sfătuiesc să redescoperiţi nobleţea voastră, să ieşiţi din visul vostru urât. Înfrângerea voastră se poate transforma în victorie, căderea voastră în salvare, moartea voastră în viaţă eternă. Lăsaţi-mă să vă ajut.
Înainte de orice, acceptaţi iubirea mea. Este tot ce am să vă ofer în acest loc înconjurat de dealuri liniştite. Doresc să vă împart ceea ce divinul a revărsat în mine. Vreau să vă dau totul. Cu cât pot să vă dau mai mult, cu atât primesc mai mult! Nu este minunat? Adevărata bogăţie creşte odată cu împărţirea ei. Aceea care scade atunci când o răspândim, nu este defel o comoară. Iubirea cheamă iubire şi ura ridică ură. Reţineţi că trebuie să daţi ceea ce doriţi să primiţi. Nu speraţi să obţineţi iasomie în schimbul urzicilor voastre.

Văd florile iubirii şi ale păcii înflorind în privirile voastre, şi sunt extrem de mişcat. Voi sunteţi cu toţii atât de diferiţi şi iată că vocea sufletului vă face unul. Corpurile sunt şi vor fi separate, dar ceva le transcede şi uneşte fiinţele umane: iubirea. Fără această unire, nimic nu poate fi spus, nimic nu poate fi auzit. Comunicarea este imposibilă dacă aceasta nu se face în iubire. Nu vă pot vorbi şi voi nu mă puteţi asculta decât cu această condiţie. Inima voastră trebuie să se deschidă. Trebuie să ştiţi că mintea voastră nu înţelege niciodată nimic, numai inima este capabilă de acest lucru. Creierul vostru este obtuz. Tot astfel, numai cuvintele ieşite din inimă au un sens, un parfum viu. Cele dictate de intelect sunt la fel de insipide ca florile artificiale.
Vă ofer inima mea, lăsaţi-mă să intru în inima voastră astfel încât întâlnirea şi contopirea să aibă loc. Atunci ceea ce depăşeşte cu mult cuvintele va deveni un drum între noi. Multe lucruri de neauzit se fac astfel auzite şi tot ceea ce este scris printre rânduri poate fi perceput în acest fel. Cuvintele sunt din păcate insuficiente, dar dacă ascultaţi în tăcere, cu mintea liniştită, ele vă vor vorbi cu multă forţă. Aceasta înseamnă a asculta cu inima.

Osho - MEDITAŢIA-CALEA PERFECTĂ

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © Blogger template Foam by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP